Titlul il puneti voi

Cind gindurile devin inamici, cind prieten ti-a mai ramas doar Dumnezeu atunci nu-ti ramine decit sa crezi in steaua sub lumina careia te-ai nascut.
Sa condamnam alte natii pentru ce au fost in stare sa faca altora atunci cind noi insine am facut acelasi lucru semenilor nostri intr-o obirsie ? Eu zic ca nu.
Ar fi mai bine sa plecam capul si sa cerem iertare in numele celor care au murit pentru un cuvint sau pentru o idee.Ar fi mai bine sa sarutam picioarele celor care au batut calea calvarului pentru a putea noi sa ne lafaim azi in nesimtire.
Ar fi mai bine sa vedem ce e in sufletul nostru si apoi sa-i judecam pe altii.

„Aiudul este cea mai mare închisoare din ţară şi este destinată pentru intelectuali. Aici se aplică regimul cel mai strict pe care l-a putut concepe vreodată mintea omenească. Aici rafinamentul asiatic în ceea ce priveşte temniţa, depăşeşte cu mult metodele pe care le practica altă dată inchiziţia spaniolă.[..]
Deţinuţii îşi fac nevoile în cameră, la tinetă, care se aruncă de două ori pe zi afară. Nu este voie să se ţină fereastra deschisă. Pentru cea mai mică indisciplină, bătăi, înjurături şi afumătoarea. Ce este afumătoarea: o firidă de zid de cca. 1 m³ pe unde trece fumul. Am stat în ea şi eu 30´, după care mi-au curs ochii mereu 2 luni.Dormitul se face jos, pe scândura goală, unde aşterni ceea ce ţi-a mai rămas de la percheziţie. Nu este permis nimic – căciuli, cojoace etc. Din haine, numai două rânduri de rufe.
Când am plecat din Aiud la Canal, şoldurile mele erau tăbăcite ca la cai. În cursul zilei se ridică hainele şi celula este goală.Faci mii de mişcări în celulă din cauza frigului, care este f[oarte] puternic la Aiud. Pedepsele sunt crunte. [Pentru] faptul că am îndrăznit să mă uit pe geam, am fost dus în pielea goală la Răcoroasa, o cameră cu geamurile sparte, [pe] jos cu apă îngheţată. Am fost ţinut 5 ore şi am fost adus în celulă aproape leşinat. Inima aproape nu mai funcţiona. Aceasta în luna februarie.
Mâncarea la Aiud este îngrozitor de puţină. Dimineaţa, 200 grame ceai sec. La 12 – 1/4 [de] pâine, o ciorbă de sfeclă, seara o ciorbă goală.[..] Am ajuns din 72 kilograme la 42 kilograme în mai puţin de patru luni de zile. Schelete ambulante. Într-una din nopţi am auzit strigând: „Vreau lapte!” Doctorul Dumitrescu de la Buzău înnebunise de foame şi a murit.
La 4-5 zile ne venea rândul la plimbare în curte. De abia ne ţineam pe picioare. Mergeam în cerc, cu capul în jos. Când gardianul nu era atent, ne repezeam şi luam păpădie din iarbă, pe care o mâncam în celule. […] În fiecare dimineaţă de pe fereastra celularului vedeam căruciorul tras de un măgar al închisorii, care ducea pe câte unul sau doi din cei ce terminaseră cu suferinţele.
Aşteptam în fiecare zi rândul.”

[…]

vagoanelor,transportul minereului până la corfe şi lucrări auxiliare de dulgherie şi altele. Normele fixate au fost supraomeneşti şi creşteau lunar, în timp ce oamenii slăbeau şi se prăbuşeau. Întocmirea acestor norme niciodată nu a ţinut seama că lucrul în această mină se execută cu deţinuţi care au câte 4-5 ani de închisoare, extenuaţi de regimul de exterminare ce se aplicase în diferite închisori şi – majoritatea dintre ei – bolnavi. Aceşti oameni, majoritatea intelectuali, nu au absolut nici un fel de contingenţă cu munca aceasta brută, fizică. Îmi amintesc că un om trebuia să producă în fiecare zi 7000 kg. plumb, pe care să le treacă prin mâna sa.[…]
Una din pedepsele cele mai inumane pe care o aplica acest plutonier bestie era schimbul dublu, adică acela care nu făcea norma, forţat de miliţieni, trebuia să intre încă 10 ore în mină cu schimbul următor, pentru a-şi completa miile de kilograme lipsă. Ieşit la suprafaţă, omul extenuat după cele 2 schimburi de lucru se odihnea 4 ore şi din nou intra cu schimbul său în lucru. Deci, în total, omul lucra în mină 30 de ore continuu. Aş vrea să ştiu în care mină din lume sau în care planetă este o exploatare şi un drum către exterminare mai mare decât în România? Lagărul special Cavnic.[…]
O parte din oameni au refuzat acest ordin extrem de abuziv şi inuman, care întrecea toate aşteptările. Aceştia au fost duşi la „Înalta Poartă” şi aici plutonierul Tămâie, cu o serie de dulăi solizi şi bine hrăniţi ca: Zablăul, Balamuc, Berbecul, Coreeanul, Clipici, Ciobanul, Mireasa (nume date de deţinuţi) maltratau în modul cel mai sălbatec pe cei ce nu executau ordinele. De aici, cu cătuşele pe mâini şi picioare, iarnă sau vară, oamenii erau duşi în carcere şi stăteau de la 2 zile până la 10 zile,până când se îndura domnul plutonier Tămâie să îl scoată. Pe această perioadă, un sfert de pâine, apă şi o ciorbă pe zi.[…]
Au fost zile şi săptămâni întregi, când deţinuţii au intrat în mină seara în special, cu 250 grame de pâine şi o cafea chioară, pentru a lucra de la orele 12 noaptea, până a doua zi la orele 8. Alimentaţia în special se compunea din zarzavaturi: varză, morcovi, sfeclă, ceapă, spanac, a căror valoare nutritivă se cunoaşte f[oarte] bine. Hrana de bază era pâinea, 750 de grame de pâine pe zi. Carnea apărea f[oarte] rar şi mâncarea nu avea decât puţine urme de grăsime. Fasole nu am văzut niciodată şi deseori, lagărul Cavnic fiind pe un fir de vale între munţi, în special în timpul iernii sau în zilele când ploua, maşina care venea cu alimente de la Baia Sprie, nu putea ajunge la destinaţie, colonia rămânând fără alimente câte două, trei zile.
Totuşi intrarea în mină se făcea regulat, la orele 12 şi seara mâncând un sfert de pâine şi o cafea neagră, de cele mai multe ori amară.
Am stat în lagărele de la Baia Mare şi Cavnic şi Peninsula, cu evrei care au cunoscut Dachau, Auschwitz etc. Povesteau că acestea au fost cu mult depăşite de lagărele din România şi în special de lagărul de la Cavnic.

[…]

Dacă la Cavnic fiecare avea patul său, în Peninsula nu există decât priciuri goale, unde se aştern hainele. Într-un dormitor intră 60-70 oameni, cca. 4 m³ aer de fiecare. Oamenii stau ca peştii unii lângă alţii. Dacă în timpul nopţii doreşti să te întorci de pe o parte pe alta, absolut tot rândul trebuie să se întoarcă.
În dormitoare este miros f[oarte] greu, mai ales de pe hainele cu care vii de la muncă.De cele mai multe ori te acoperi cu aceste haine ude. Dimineaţa, câte o jumătate de oră, stai ca să-ţi tragi bocancii uzi şi îngheţaţi. Înainte de lucru ţi se dă o cană de cafea surogat şi 1/4 pâine.
Pe Canal se lucrează numai cu deţinuţii politici, 36.000 [de] oameni. Aceste nume te înfioară când le auzi. Austerlitz, Waterloo sunt nimic. Se lucrează câte 10-11 ore pe zi, cu o întrerupere de 1 oră pentru masă. La acest Canal, unde trebuiau să vină maşini grele, deţinuţii lucrează cu hârleţ, lopată, târnăcop, roabă pentru a săpa miliarde de metri cubi. Fiecare deţinut are o roabă de fier f[oarte] grea. Ţi se dă o porţiune de 5 metri cubi pe care să o sapi, să o încarci şi să o transporţi la cca. 150 metri. Ar reveni cca. 100 roabe de fiecare om.

Să vezi acest spectacol sinistru în secolul XX. Oamenii cu jugul de gât, legat de braţele roabei, corpul într-o încordare supremă, apa curgând pe frunte şi corp, iar de la spate vătaful cu parul, miliţianul cu lopata lovind pe cei care cad sub povara greutăţii. Să nu mai văd roabă în viaţa mea.
Întâlneai dese [des] terenuri unde loveai de 20 [de] ori pentru a scoate o lopată de pământ. La orele 12 ciorba de varză cu mămăligă sau morcovi muraţi [făcuţi] ciorbă. După o oră,din nou acest martiraj începe. Soarele bate puternic, iar robii urcă Drumul Golgotei. Seara cazi ca vita de la jug, frânt de oboseală. Carcerele gem, la Administraţie se aud ţipete; cei care nu trag bine la jug trebuie să suporte nopţi de chinuri. Dimineaţa te trezeşti cu degetele zgârcite, nu le poţi descleşta. Calvarul începe iarăşi.
Aici, pentru stimularea celor ce trebuie să facă acte de credinţă faţă de Administraţie, se dau vorbitoare familiare. Ce sunt acestea? În baraca 13 sunt 20 de cămăruţe mici, cu un pat şi lighean. Aici soţiile celor care şi-au pierdut orice simţ al demnităţii sunt aduse,introduse cu soţii în aceste celule, unde se împreună după cele mai elementare reguli animalice. După 30´ gardianul de pe sală fluieră „încetarea”. Femeia iese roşie, cu fusta şifonată şi trece printre copii şi fetele ce au venit să-şi vadă părinţii. Acesta este fenomenul de „prostituare a instituţiei familia”, pe care regimul comunist are tot interesul s-o distrugă.
Colonia Peninsula va rămâne în mintea tuturor ce au cunoscut-o ca ceva de neînchipuit.
Aiudul reprezenta exterminarea prin foame. Peninsula reprezintă pe Canal exterminarea prin munci forţate.

[…]

În fostele beciuri ale Gestapoului din Timişoara, vis-á-vis de Liceul „Coriolan Brediceanu”, am cunoscut în anul 1948 Securitatea Timişoara.
În beciurile Securităţii nu se circulă decât cu ochelari. Oamenii se ţin de obicei izolaţi.
Dacă ar putea să introducă un securist în fiecare celulă şi în capul fiecărui arestat, bucuroşi şefii comuniştilor ar face-o, pentru ca şi gândurile duşmănoase să fie controlate.
Am dormit la Timişoara jos pe ciment şi pe scândură mult timp. Mâncarea în perioada cercetărilor: 100 gr. pâine pe zi şi o ciorbă de arpacaş. Cu 5 linguri şi 5 blide ruginite am mâncat sute de oameni luni de zile. Cum nu s-au îmbolnăvit oamenii, trebuie tot Dumnezeu întrebat.
Metodele întrebuinţate de Securitatea Timişoara erau:
– bătăi la tălpi – 300-400 lovituri;
– bătăi cu sacii pe piept;
– ringiespielul270 pe două scaune legat;
– curent electric;
– bătăi la coate şi genunchi;
– bătăi la testicule şi urechi.
În tot timpul acesta, aparatul de radio cânta tangouri sau romanţe.[…]
De aici ieşeai cu oasele rupte şi cu dosarul complet, terminând: „Aceasta îmi este
declaraţia pe care o dau şi o semnez propriu, neforţat de nimeni”.

(spicuiri din Caietele CNSAS, nr.2/2008)

2 păreri la “Titlul il puneti voi

  1. impresionant…parca ti se rupe inima cand citesti si iti sunt puse in fata astfel de lucruri…nu iti mai vine sa fii chiar asa de nepasator cand afli ca unii au murit pentru a ne fi noua bine, cum ati spus si dumneavoastra, datorita lor suntem liberi sa fim asa cum vrem sa fim, fara sa ne pese de ceva.ma inchin in fata lor, in fata celor ce au murit sau au trait moartea inchisorilor acelor vremuri.

    Apreciază

Ai ceva de spus ?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s