Intre nesimtire si multumire

Sunt in plina perioada de negare, de refuz a orice contravine ideilor mele de insomniac, de a nu mai vrea sa fiu parte a unui sistem din care ies destul de sifonata material si spiritual. Si totul ‘cimentat’ de acea senzatie ca mi-a ajuns cit rahat am vazut pina acum.
S-ar putea ca toate ideile si starile astea care ma bintuie sa aiba si-o legatura mai mult sau mai putin evidenta cu primavara asta nebuna care nu mai vrea sa se manifeste. Si-atunci…ce-mi veni ? Habar n-am. Poate c-o fi ceva hormonal, poate ca e doar oboseala de care nu mai scap atit de usor, poate ca e nemultumirea generata de ‘preamultumirea’ altora.
Intr-un ‘job’ in care, timp de 18 ani ai vazut ceea ce altii nu vad in trei vieti, recunoasterea e undeva la granita dintre nesimtirea celor care te conduc si acel ultim zimbet de multumire al celui care isi traieste, poate, ultimele clipe de trecere pe pamintul asta. Accepti nesimtirea si mergi mai departe incercind sa vezi dincolo de ochii care te privesc cu o ultima speranta.
Nu stiam nimic despre Alzheimer sau Dementa. Nu stiam nimic despre ceea ce presupune munca cu virstnicii. Scoala nu te pregateste  teoretic pentru asa ceva cum, aspectul practic iese cu totul din discutie. Si-am invatat din mers cum sa nu rizi la auzul unor povesti de viata in care 60, 70 sau 80 de ani  se transforma intr-o adolescenta grotesc de ireala dar si puerila, am invatat ca nevoile personale depind de cele mai multe ori de intelegerea celor  din jur, am invatat ca cei care au in familie pe cineva diagnosticat cu Alzheimer sau cu Dementa nu vor mai avea viata personala, sociala sau familiala(totul si toate se vor invirti doar in jurul unui om), am invatat sa mingii ridurile in care, poate, doar o singura lacrima mai are puterea de-a curge, am invatat teoretic (fara a reusi insa sa aplic si practic) cum sa las la usa problemele de ‘dincolo’ indiferent de care parte a usii sunt, am invatat ca oricine poate fi un potential Senior (e termenul cu care sunt nominalizati pacientii cu Alzheimer sau dementa), am invatat ca senectutea nu mai poate fi considerata un privilegiu atita timp cit functiile cognitive sunt abolite(sau chiar pierdute) pentru totdeauna, am invatat ca un simplu „multumesc” spus cu sufletul poate face mult mai mult decit un cuantum banesc dobindit pe merit si retras din varii motive, am invatat ca si rahatul(la propriu si la figurat) e parte a vietii pe care o traim impreuna cu cei care-l produc. Si totusi…la un moment dat, cu toata bunavointa si vrerea personala de-a nu da curs frustrarilor, ajungi la un prag peste care pare imposibil sa treci: te saturi de tot si toate si vrei o viata normala in care normalitatea sa-si manifeste talentele.
Si-atunci la ce bun tot materialul asta ? Idei de fecioara batrina, ar zice unii. Eu vin si zic ca, poate sunt doar niste refulari absolut indreptatite de frustrarile sub umbrela carora iti traiesti existenta  profesionala (si personala, de ce nu? ) . Sau, la fel de bine as putea zice ca e o recunoastere acordata acelora carora chiar le pasa de ceea ce se intimpla cu creierul care ne guverneaza functionalitatea si identitatea.
In perioada 12-18 martie se deruleaza „Brain Awareness Week”. The Alzheimer Society of British Columbia a gasit de cuviinta sa faca un clip de promovare(„Brain scan”) cu un mesaj mai mult decit sugestiv. Clipul e mult mai mult decit un simplu filmulet(de citeva secunde) incarcat pe Youtube. E o poveste in imagini care vorbeste despre viata.
Si, daca e sa dau credit vietii atit de frumos transpusa in imagini, ei bine, sa stiti ca, intr-adevar m-as simti implinita daca acei 25% retrasi dintr-un spor banesc acordat(de fapt si de drept) pentru conditii deosebite de lucru ar merge catre acele programe de cercetare care au ca scop gasirea unui leac bolii care dezumanizeaza prin efectele pe care le produce. 
Dar, ceea ce eu vreau e doar un vis de fecioara batrina si tot ceea ce pot face e  sa zic : „Show must go on”. Si-o spun pentru voi, cei care nu ati ales de bunavoie sa fiti stigmatizati cu un destin pe care nu vi l-ati dorit. Si-o mai spun si pentru cei care au grija ca, ultimele clipe ale celor amintiti mai inainte sa fie mai mult decit demne.
Toate creditele merg catre : The Inspiration Room si alz.org .

4 păreri la “Intre nesimtire si multumire

  1. Pingback: A ierta, uitare « lt.mala

  2. Pingback: De la samar la ghiozdan « lt.mala

Ai ceva de spus ?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s