Poveste despre un om

Cind nea Gheorghe a venit in sectie, transferat fiind dintr-o alta, nu stiam la ce sa ma astept, cum nu stiam ca, de omul inalt si vinjos si purtator al unui nume cu radacini sacre voi depinde la un moment dat. Si, pe cit de inalt era, pe atit de impunatoare-i era si barba. Nu stiu daca statura sau barba lui alba au fost amanuntele care au impus de la ‘prima vedere’ respectul si teama in egala masura sau trecutul atit de incert al batrinului a fost acela care a avut un cuvint greu de spus. 

Scormonind in punguta de plastic ce-l insotea, mi-am dat seama ca toata averea lui era acolo, avere care se reducea la minimul minimului pe care un om il poate detine: buletin, certificat de nastere, un piaptan si un aparat de ras fara lama. Atit. In schimb, multele povesti si legende transmise de generatiile celor care l-au avut ca pacient creau in jurul barbatului masiv o aura de mister greu de descifrat.
Nimeni nu stia sa-ti spuna concret daca intr-adevar, schizofrenul Gheorghe a fost criminal, omorindu-si sotia pentru un televizor, cum nimeni nu stia sa-ti spuna daca, barbatul trecut binisor de saptezeci de ani avea familie. De la el, amanunte de genul asta nu puteai obtine. 
Caracter introvertit, fire necomunicativa cu un vocabular redus la esenta si imbracind un aspect monosilabic, gesturi scurte, putine si repetitive, mingiiatul barbii lungi si albe ca un lait-motiv al unor viitoare actiuni, privire patrunzatoare, un zimbet fenomenal de frumos pentru care puteai plati aur si tot nu-l obtineai…cam astea erau cuvintele cu care il puteai lejer descrie pe nea Gheo’. Niciodata nu se plingea de absolut nimic desi gama de afectiuni organice ce-o insoteau pe cea psihiatrica era diversa(o insuficienta cardiaca severa si-un diabet insulino dependent fiind dintre cele mai notabile). In schimb, cind ajungeai sa-i cunosti ceea ce teoretic purta numele de suflet, aveai surpriza descoperirii unui teritoriu vast, ospitalier si altruist. Cu un simplu te rog, la nea Gheorghe deschideai o usita pe care cu greu o deschideai in alte conditii. Sau deloc. Si, in ciuda faptului ca barbatul era „cit usa”, cred ca, undeva in adincul sufletului lui era inca un copil. 
Sunt sigura ca, nu eram unica persoana din departament care vedeam in nea Gheo’ un alt membru al echipei de lucru. Daca un pacient hemiplegic trebuia mobilizat, atunci stiai ca nea Gheo’ era linga tine. Daca trebuia adusa in sectie mincarea (din corpul de cladire vecin celui in care functionam noi) stiai ca ai doua miini in plus ca ajutor, daca trebuiau facute investigatii suplimentare pacientilor, investigatii care se efectuau in orasul din vecinatate, atunci stiai ca ai linga tine, pe linga o infirmiera si pe nea Gheo’, daca vreun pacient refuza sa-si ia tratamentul, simpla prezenta a lui Gheorghe linga tine il facea brusc sa se razgindeasca. Daca..daca…atitea alte cazuri de care m-am lovit in cele, aproape doua decenii de cind lucrez cu Seniori cu Alzheimer si dementa.
O situatie aparte dar si oarecum ciudata, m-a facut sa trec de usita aia pe care batrinul cu barba lunga si alba o tinea bine inchisa.
Era intr-o marti, de inceput de luna. Cintaritul pacientilor era obligatoriu in acea zi, martea fiind de altfel si ziua din saptamina, alocata baii generale a bolnavilor. Ei bine, cred ca apa l-a prost dispus pe unul dintre pacientii nou-internati, un suferind cu Alzheimer, agitat, agresiv si…puternic, care nu-si gasea locul, in special noaptea. Intr-o clipa de neatentie din partea mea si intorcindu-ma cu spatele la el, acesta si-a inclestat brusc miinile pe gitul meu si-n momentul acela, cred ca toate planurile posibile de-a scapa din menghina degetelor puternice mi-au fulgerat ratiunea. Incepusem sa ma sufoc si singurele zgomote pe care le puteam face erau niste suieraturi, in incercarea disperata de-a avea o gura in plus de aer.  In momentul urmator, un zgomot ascutit amuti orice actiune din baie, apoi brusc mi-am dat seama ca pot sa respir. Am tras citeva guri zdravene din aerul umed si fierbinte in timp ce, linga mine, pe pavimentul baii, l-am vazut pe nea Gheo’, incalecat peste pacientul cel nou, stringindu-i gitul intre palme si presindu-i cu degetele marul lui Adam. Ochii iesiti din orbite ai celuilalt m-au adus brusc la realitate. In acel moment, trecutul lui, atit de legendar dar atit de incert si incetosat m-a facut sa ma infior si n-am mai putut zice decit  ” Te rog , nu !” . Privirea, cu care, batrinul parca vroia sa treaca prin mine, nu m-a lasat sa citesc in ea  decit deziluzie, repros si-o sclipire ascutita, scurta si metalica. In acelasi timp, un zimbet fin ii desena un rictus glacial in coltul buzelor. Gheo’ slabi strinsoarea miinilor, se ridica si-i facu celui de sub el un gest de …revedere. Pleca, asa cum venise, fara ca cineva sa-l auda. 
Asa s-a consumat acel moment, din acea zi de marti, de inceput de luna si, toata actiunea, desi desfasurata rapid, in mintea mea nu fusese decit o insiruire de slow-motions. Dar, proverbialele trei ceasuri rele nu-si spusesera inca ultimul cuvint. Spre seara, inima lui nea Gheo’ s-a decompensat rapid si sever si finalul a venit dupa o saptamina de chin. In ciuda eforturilor de-a o mentine la linia de plutire, a refuzat sa mai bata. Mi s-a parut incredibil tot acest sfirsit desi, pe undeva stiam ca asta era mersul firesc al lucrurilor. 
Ceva mai tirziu, incredibilul a devenit mai mult decit credibil atunci cind, in disperare de cauza, sunind la primaria orasului de unde nea Gheo’ era si pentru a hotari ce facem cu el, ni s-a raspus nonsalant:” Stim despre ce e vorba. O sa-i anuntam familia.” Crezind ca n-am auzit bine am cerut informatii suplimentare. Si da, avea familie si inca una cu o pozitie bunicica in comunitate. De altfel, dupa o ora m-a sunat nimeni altul decit baiatul lui nea Gheo anuntindu-ma ca, a doua zi va veni dupa taicasau.
Asa cum batrinul masiv si cu par alb intrase in viata noastra, tot asa si iesise. Cu acea minima „avere” si-un rind de haine. Insa, in buzunarul pantalonilor lui, familia descoperi o punguta cu bani. Erau absolut toti banii pe care el ii primise de la personalul medical pentru a-si cumpara biscuiti sau bomboane. De ce nu-i cheltuise, habar n-am. 
Cind usile masinii de la pompe funebre se inchisera, am rugat familia sa-i faca batrinului o inmormintare cit mai crestineasca cu putinta. Macar atit. Numai Dumnezeu stie daca asa a fost cum, doar El stie citi alti nea Gheo’ mai exista in lumea asta mare si care, purtatori ai sulitei si crucii proprii, sunt mult mai mult decit o poveste spusa in zi de Sinjorj, in a 23-a zi a lui Prier sau a 6-a a lui Florar pe stil vechi, a anului 2012. 
Si, poate ca nu intimplator, tot azi, in lunea ce urmeaza Duminicii Tomii, in plinul zilei de Paste al Blajinilor dar si-al specialei zi in care infloresc nucii, eu scriu despre un barbat cit usa, cu pletele si barba albe, cu suflet de copil si purtator al unui nume de sfint crestin.

6 thoughts on “Poveste despre un om

  1. Terminand teologia ,dupa ce am absolvit medicina,pentru a u imi imbatranii creierul am luat cateva ore la seral spre a preda mecanica,la viata mea am terminat si transporturile,politehnica,si alte cateva la spitalul Bagdasar,in fond-Spitalul nr.9
    Am cunoscut si eu acest tip de nea Gheorghe,fiecare spital il are.
    Avea familie,dar nimeni nu il intelegea si atunci in preajma marilor sarbatori,pentru a nu fi singur acasa,venea si se interna 3 saptamani.
    El facea bradul,el impartea oulale rosii,tot el venea cu Steaua si tot el cu preotul spitalului tinand Icoana.
    Pentru toti isi ucisese copilul in Dunare pentru a nu trece granita pe bremea celuilalt,in fond pentru noi medicii stiam ca a vrut sa il ajute si sa il scape de graniceri ce il asteptau cu arma pe malul Iugoslaviei.
    In genere el avea grija de noii veniti,obligatotiu trebuind sa treaca pe la baie.Cum nimeni nu vroia nea Gheorghe al nostru(Petru) le facea volens-nolens baie.
    Intr-o zi la baie fiind cu un nou internat a surprins un schizofrenic ce intentiona sa-l sodomizeze pe un alt bolnav mental,un tanar plin de cosurile varstei.
    Fiind cu el si observand zbaterile tanarului ne-am dat seama ca era vorba de un viol,si atunci ca Gheorghe al tau a sarit la batranul violator si l-a dat cu capul de pereti.A trebuit sa tip mult de tot,sa vina inca doi medici sa il desprinda pe Petru sa nu il omoare pe batranul violator.
    Nu am sa ii uit privirea animalica din ochii,privire ce nimeni nu a mai vazut-o.
    Concluzionand cred ca oamenii pot sa isi stapaneasca tarele daca societatea nu le da ocazia sa si-o dezvolte.

    Apreciază

  2. Pingback: Cele 497 de perechi de opinci « lt.mala

Ai ceva de spus ?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s