Stupul treispe

-Marieeee!..Da-mi o giufa!

Vasile batu cu degetul in geamul bucatariei unde banuia ca se afla fiesa, facu palmele caus si-si arunca privirea prin geamul devenit mat(…din cauza perdelei de nailon, isi zise oftind). Cum nu vazu nimic, ridica din umeri si se aseza pe treptele terasei, scuipind intr-o parte, o scama ce-l deranja. Ca sa fie sigur ca-l auzise fata, se intinse cit era de lung si-si propti degetul aratator in butonul soneriei de linga clanta. Dar, aducindu-si aminte ca instalatia era nemteasca, se lasa pagubas. „Odata tot trebuie ca sunase” isi zise-n gind. Isi aminti apoi ca nu mincase de dimineata si ridica o privire curioasa spre cerul fara pata. Doar soarele incingea pamintul intr-o caldura molesitoare. Se ridica de pe scari rasuflind usurat, nici el nu stia de ce, merse in spatele casei si se aseza pe butucul salciei taiate in ajun. Batu cu talpa bocancului in scoarta crapata de soare si de anii multi si-si scoase pachetul de tigari, nestiind ce sa faca, sa-l inceapa sau sa mai astepte. Stia ca Janos nu va veni asa de repede ca sa-si vada de stupii lui, cum nici Ioska nu era la fel de doritor sa se aproprie de albinele de care, de altfel ii era frica. Mai arunca o privire pachetului cu tigari si-i rupse, oftind, folia de celofan.

Atunci iesi din casa si Maria. O auzi strigindu-l si-si vazu mai departe de hirtia argintie a pachetului de tigari. Un zimbet sucar se ivi in coltul buzelor lui arse de soare si, poate de prea multele tigari ce-si stinsesera viata intre ele.

-Tata! 

Glasul fetei, ca un repros , il facu sa tresara.

-De ce nu raspunzi?

Vasile isi privi fata si nu zise nimic. Astepta.

-Tine chibriturile. Altele nu-ti mai dau. Mai ai un pachet in buzunarul de la piept.

Maria, vazind ca taicasau nu schiteaza nici un gest, ii arunca pachetul in poala camasii cadrilate. Citeva bete se imprastiara peste carourile de diftina. Fata intra furioasa in casa, mormaind cu naduf  un „Cu placere” ce-l facu pe taicasau sa zimbeasca.

Vasile isi aprinse o tigara si trase un fum lung si-n acel moment se simti fericit. Si nu stia de ce. Isi arunca iar privirea spre cerul gol de nori si-si indesa caciula peste parul sur. Caciula aia de melana  rosie, cu o dunga alba, era singurul lui prieten. Nu se despartea de ea decit atunci cind minca si dormea. In rest, sa tune, sa trazneasca, sa fie 30 de grade afara, sa ninga a nebunie, caciula nu-i parasea parul grizonat ce incadra plinul fetei, cu doi ochi negri ce luceau uneori diavoleste, luminindu-i chipul ars si el de soarele  anilor.

-Cisss, ‘tu-ti crucea matii de huiduma ! 

Hisii gaina alba si grasa care-si lafaia penele in cenusa de linga butuc, ridicind un nor de colb. Gaina scoase un ciriit scurt, batu de citeva ori din aripi si-si gasi refugiul sub masa de linga robinetul din curte.

Vasile stete in cumpana, ce sa faca. Era prea cald ca sa lucreze ceva prin curte dar se si plictisea sa-si priveasca hoarele ograzii. Se scarpina in barba si, cu tigara lipita de coltul buzelor, merse la magazia de lemne. Dete cu usa in laturi si intra. Acolo macar era racoare. Se aseza pe sania fiesii de cind era mica si incepu  sa inspecteze colectoarele de polen pe care urma sa le monteze la urdinisuri. Le privea in zare si constata ca doar un finisaj le mai trebuie si-o urma de vopsea. Mai avea de lucrat si pe niste rame dar acum nu avea nici o tragere de inima sa faca asta. Vroia doar sa stea si sa-si astepte ortacii. Zimbi cind isi aminti de fostii colegi din subteran si sughita scurt. „M-or fi pomenind” isi zise mucalit si-n acel moment, parca simti miros de dinamita si de pamint amestecat cu aur. Inchise ochii si se lasa in voia gindurilor si-a amintirilor care inca-i rascoleau batrinetile.

-Vasile, ada-mi niste cartofi !

Tresari cind auzi glasul muierii. Se ridica anevoie de pe sanie, simtind cum sciaticul inca-i amintea de crizele dureroase avute cu o luna in urma.Iesi din magazie si-si privi nevasta cu nemultumire.Lua cosul si incepu sa bombane in timp ce se indrepta spre pivnita.

-Tu nu poti sa-ti iei ?

-Stii bine ca nu intru acolo atunci cind e apa. Nu-s broasca ca sa sar pe pietrele puse de tine la un kilometru una de alta. In loc sa scoti apa pui pietre.

-E da ! Ca ti-o fii greu sa te intinzi!

-Mi-o fi! Hai numa’ hai si lasa teoriile ca altfel nu mai prinzesti.

Vasile arunca chistocul stins pe care-l molfaise pina atunci si intra in pivnita, trintindu-i usa de perete. Uita ca e in bocanci si calca din plin in apa ce se adunase acolo la ultima ploaie. Injura scurt si-si ridica repede piciorul. Cu multumire constata ca nu se udase. Cu picioarele desfacute in laturi si proptite pe doi bolovani, lua cartofi de pe raftul din perete. Se opri, isi aprinse o alta tigara si arunca chibritul in apa de sub el, privindu-i sfiriiala scurta.

-Vii odata?

O auzi pe nevastasa cum bombane si iesi din pivnita.

-Tine!

Si-i intinse cosul cu cartofi.

-Multam.

Ea disparu in casa. El intra in magazie si se aseza iar pe sanie, oftind greu si gindindu-se ca nu poate sa i se impotriveasca femeii cu care-si impartise viata pina atunci.Stia ca-l domina si accepta asta ca pe un fapt de la sine inteles. Doar din dragoste se luasera. Cu ea laolalta trasesera ca doi boi in jug pina-si facura casa, pina-si pusera copchiii la casele lor si, pe ea alaturi o avusese la cea mai mare bucurie dar si la cel mai aprig necaz. Nu-si vedea rostul pe lume fara cicalelile ei muieresti, cum simtea ca ia foc daca vreunu’ indraznea sa se uite ceva mai lung la femeia lui. „Pfuuu, lucru’ dracului in casa popii-i cu tine Vasile! Acu’ la batrinete, cind nu mai esti de nici o treaba, am crezut ca te mai lasa geloziile si ofurile.” Asa-i spusese moata cu ochii ca si cerul de deasupra lui.

Auzi deschizindu-se poarta de la strada. Privi intr-acolo printre crengile visinului incarcat cu flori si se gindi la craca rupta de fisu la ultimul cules. S-au pierdut citeva kile bune de fruct. Ofta si-si vazu vecinul ca vine spre el.

-Sanatate.

-Sa traiesti Lazare.

-Ce mai faci vecine?

-D’apoi…ca pensionarii. Ce pot.Hai stai.

Si-i arata lavita de sub visin.

-Nu stau.Am venit sa te intreb daca ti-o fi libera afumatoarea. Am cumparat niste cirnat si-as vrea sa-l afum. Ce zici ?

Vasile isi scoase o tigara si-i  batu capatul in palma.

-E de porc ?

-Da. E de porc.

-Cu cit l-ai luat?

-Nora-mea l-a luat de la restaurantul unde lucreaza. Cred ca de cel cu saizeci de lei.

-Aha!

Vasile-si aprinse tigara. Se ridica de pe lavita, intra in magazie si iesi cu o cheie pe care-o intinse vecinului.

-Ia-o la tine. E de la afumatoare.

-Multam vecine. Cum iti mai merg stupii ?

-Multam. Vrei sa-i vezi ? il intreba brusc cu o luminita in ochii negri.

-..daca se poate..

Vasile se indrepta , cu vecinul pe urmele lui, spre portita ce da in gradina din spatele curtii. Trecu cu pasi egali, parca masurind pamintul, printre palierele cu meri pitici cumparati de la pepiniera din Alba-Iulia si-si admira rindurile de vita-de-vie, aliniate matematic si milimetric . Ofta multumit. Si-n acel moment, de undeva din el, un freamat il facu sa-si deschida larg narile si sa soarba mirosul de polen si de stup ce-l invaluia. Cu un sentiment de posesiune nemaintilnit, isi privi cei treizeci de stupi insirati la poala dealului din spatele casei lui. Etajati si aliniati perfect pe suporturi de lemn, familiile de albine-si continuau viata obisnuita in zumzet de nebunie de primavara.

-Da’ ai multi ! zise vecinul.

-Cum da Domnu’! Vezi nu te apropia de stupu-acela…numarul treispe. E cam nervos azi. E cel mai bun dintre toti. As fi putut sa fac doi din el da’ i-as fi scazut puterea.

-Oare de ce-i atita zarva acolo?

Vasile isi pusese si el aceeasi intrebare si, cu ochii atintiti pe urdinisul unde un dans frenetic vinzolea puzderia de albine, raspunse in doi peri:

-Nu i-o fi placind caldura!

-Eu te las vecine. O sa vin la afumatoare cind am cirnatul pregatit.

-Vezi-ti de treaba dumitale ca si eu imi vad de-a mea. Ziua buna sa ai!

Si Vasile nu-l mai baga in seama pe Lazar. O cuta adinca se ivi intre sprincenele lui. Privea toata agitatia ce se desfasura in fata stupului treispe si o vaga premonitie il facea sa ghiceasca cam ce-ar putea urma. Intra in cabana demontabila pe care-o avea linga stupi si care-i era si casa si masa in lungile pastorale in care cutreiera cu albinele lui aproape toata Romania si lua un stetoscop medical. Ii lipi alveola de lemnul stupului si-n acel moment linistea se lasa brusc.

-Prea brusc, isi zise…prea brusc s-a potolit.

-Da’ cu cine vorbesti vecine? se auzi un glas vesel de undeva din lateral.

Vecinul Nelu sapa o groapa ca sa sadeasca un cais.Acum sta proptit in hirlet si privea miscarile sacadate ale lui Vasile.

-Ia, cu cine sa vorbesc? Cu albinele.

-Si..te inteleg ?

-Parca trebuie sa ma inteleaga ele pe mine? …Eu pe ele insa, da.

-Si reusesti?

Vasile ridica din umeri ascultind linistea din stup.

-Da’ nu te inteapa mustele alea ca te tot bagi printre ele ?

Incruntindu-se la auzul comparatiei defaimatoare , ii arunca o privire scurta vecinului Nelu si-i spuse sec:

-Cum le-o fi voia!

-Stii cai haz vecine? Hahahaha….N-as fi crezut ca o sa devii fanatic in ale stuparitului taman la pensie. Ce ti-o fii trebuit atita zoala, zau ca nu stiu!

In acel moment, viata obisnuita isi reintra in cursul firesc in stupul cu numarul treispe si Vasile rasufla usurat desi nu gasea nici un raspuns nedumeririlor ce pusesera stapinire pe el. Auzi atunci portita gradinii deschizindu-se si-si vazu colaboratorii venind spre el. Dete mina cu ei si intrara in cabana. Nu dupa mult timp aparu si Maria, cu 3 sticle de bere.

-Multumim.

-N-aveti pentru ce. Sa va fie de bine.

-Janos..ce-ai rezolvat?

-Nea Vasile, eu m-am achitat de sarcini. Am facut rost de-un tractor cu remorca asa ca, peste o luna mergem la floarea soarelui, in Banat.

Vasile zimbi multumit si trase o dusca din sticla cu bere.

-Ioska?

-Avem aprobare pentru o suta de kile de zahar dar numai daca dam cinzeci de miere.

-Convenabil, se baga in discutie si Maria. Aveti din productia de mana de anul trecut. Sau din cea de salcim.

Vasile inchise un ochi si-si privi lung fata, cintarind propunerea.

-Mai vedem, zise sec. Mi-ar fi convenit sa dau doar treizeci, ca zahar mai am pentru turtele de la iarna. Oricum, peste o saptamina putem face a doua stoarcere.

-Deja? intreba Janos

-Am facut bine ca am ramas la salcimul nost, ca ala din Oltenia a inghetat. Peste o luna plecam in Banat la floare si am vazut ca au semanat si ceva rapita, apoi urcam la Girda la finete si zmeura. La floarea-soarelui nu cred sa scoatem ceva de dai doamne ca au stropit-o astia. Ioska, ne duci intr-o duminica pina acolo? Vreau sa vad cu ochii mei ce-i acolo si dupa aia luam o decizie.Si-ti vezi si tu neamurile cu ocazia asta.

-Cind o auzi nevasta-mea o sa faca circ. Iar o sa zica ca pentru stupi am benzina si pentru ea nu.

-Da ce vrea? intreba Janos rizind.

-Vrea la capitala. Nu stiu ce rochii a vazut ea acolo si-i musai ca alea trebuie sa poposesca si-n dulapul ei. Anul trecut si-a adus de la mumasa  din Franta haine, de mi-e rusine sa ies cu ea pe strada. Ce sa-i fac ? Zice ca asa se poarta si asa-i moda. Tune dracu-n ea moda. Toate cucoanele din blocu’ nost’ is isterizate si comanda la soacra-mea haine si parfumuri si asta le trimite.

-Pai cum le plateste?

-Prin posta.Mie-mi ajunge un pantalon, o camasa si-o pereche de pantofi. Ei nu-i ajung cite are… ca poate imbraca un cartier de nebune.

-E femeie, nene, zise Maria.

-Ia taceti…

Vasile iesi in pragul cabanei. De afara se auzea glasul vecinului Nelu’ strigind cit il tinea gura.

-Vecineee!

Toti iesira buluc.

-Bine c-auzirati si voi, ca va strig de juma’ de ceas! Vezi ca la cutia aia la care te uitasi mai-nainte s-a-ntimplat ceva. Cred ca ti-au plecat mustele. Le-am vazut pe toate ca pe-un ciorchine cum se inalta si se duc.

-Ai vazut in ce directie au luat-o ? intreba Vasile cu glas stins.

-Spre dealul Magurii.

Vasile nu  mai statu pe ginduri. Intra in cabana, lua o cosnita de nuiele si-un spray cu esenta de mar si pleca in fuga.

-Tata ce faci? incepu Maria sa se ingrijoreze .

-Plec dupa ele.

-Te-ai gindit bine ce faci?

-..Undeva tot trebuie sa le gasesc. Daca vreti veniti cu mine, daca nu Domnul sa va ajute. Fara ele nu ma intorc.

-Doar n-o sa stai in padure nea Vasile! incerca si Janos sa tempereze avintul barbatului.

-Ba o sa stau daca trebuie.

-Pentru niste albine,zau nene!

Vasile nu le mai asculta argumentele. Din fuga, spreie nuiele cosnitei si-si facu cruce cu limba-n cerul gurii. Zise Doamne ajuta-mi si se pierdu printre copacii padurii, cautind din ochi, posibillele adaposturi ale roiului. Se opri gifiind, trase aer adinc in piept si apuca poteca mai putin umblata ce ducea spre pilcul de conifere, singurul din intreaga padure de foioase ce imbraca dealul Magurii. Urca cu greu printre crengile cazute de-a valma si nu se opri decit atunci cind soarele colora in rosu asfintitul.

„Oare sa fie intr-adevar treispele pierdut? N-as crede. N-am pierdut pina acum nici un roi. Le miros de la distanta si stiu cum sa le fac sa vina la mine. N-o sa-l las nici pe asta de-ar fi sa stau o saptamina-n padure….Ia te uita, Vasile! Batrin nebun, bine zicea muierea. Ai ajuns printre brazi si nu-i vezi. Ia asaza-te pe buturuga aia ca meriti doua lucruri si tu: o tigara si-un dram de hodina. Parca zicea fieta ca ai in buzunar o cutie de chibrite…Da, acolo-i ! Fata buna, da’ cam rar vine pe la voi. …Ce mama dracului o vedea in barbatul ala pe care-l vrea de barbat? Da’, la urma urmei care-i baiu’ tau ? Parca tu l-ai ascultat pe tactu’ cind ai luat-o pe moata! Ca n-a vrut-o regateanul si nici n-a acceptat-o multi ani dupa aia. Esti ca si el, zau batrine. Macar de-ai recunoaste… Auzi, da’ cit ai de gind sa stai in padurea asta? S-a-nserat. Nu vezi ? Ba’ vad da’ fara treispe nu ma-ntorc. Tot trebuie sa vina. Simt asta.”

Mai parfuma o data cosul de nuiele, isi strinse camasa cadrilata pe linga corp simtind cum racoarea serii ii patrunde pina la piele, isi infunda mai adinc caciula pe parul sur si-si aprinse o tigara. Apoi, cu o meticulozitate nemteasca incepu sa priveasca fiecare copac in parte, de la radacini pina la virf. Si-n tacerea sparta doar de vintul serii, i se paru ca aude, undeva deasupra lui, zumzetul drag al albinelor lui. Zumzetul stupului treispe.