Inapoi la copilarie

Poate ca n-as fi scris despre subiectul asta daca n-as fi avut ocazia sa cunosc un personaj real, care mi-a influentat viata la un moment dat. Poate ca n-as fi facut pledoaria intoarcerii la copilarie daca n-as fi simtit ca,  una dintre modalitatile de salvare din rutina si din vijelia unui secol prea grabit nu ar fi incercat sa ma ridice deasupra minimalizarii si reducerii reactiilor la ceva fara importanta pentru un EU prea plin de frumos si substanta.

L-am cunoscut in urma cu 6 ani. Era un senior cu par grizonat, cu niste ochi albastri ca cerul de mai, cu o formatie profesionala impecabila si cu un suflet mai frumos si mai pur decit orice prunc nenascut. 
Era el, simplu, domn Profesor. Nimeni nu mai stia care ii este numele, nimeni nu mai avea habar care i-ar fi istoria vietii. Anii petrecuti in jurul nostru si cu noi in acelasi timp l-au facut sa fie asimilat mediului in care ne duceam traiul contra cost, asa cum lui ii placea sa zica.
In scurtele momente cind aveam ceva timp liber, luam un creion si-o hirtie si desenam. Si el, domn profesor era criticul, profesorul, privitorul acelor prime linii stingace si nesigure. Si tot el, domn profesor a fost primul om care a crezut in abilitatile mele artistice. Si m-a si motivat, intr-un anume fel ca sa continui in a le exprima. Mai mult sau mai putin artistic. Mai mult sau mai putin public.
Profesor de matematica in zilele si anii lui buni, un tata lipsa la apelul de seara, prieten la catarama al vinului, un creier prea mobilat de filozofii de viata si intelepciune, un drum oarecum asteptat dar si surprinzator pe cararile unei boli fara leac si mila, domn profesor a fost acela care m-a invatat sa iubesc desenele animate, cum tot el a fost acela care m-a facut sa vad dincolo de aparentele unei simplitati care ascunde un univers.
Atunci cind mi-am serbat ziua de nastere, intr-unul dintre anii cind le-am si oferit seniorilor mei, ceva dulce, domn profesor a venit la mine cu un buchet de margarete, clopotei si iarba proaspat cosita, flori adunate din poienita padurii ce inconjura spitalul. Si pot zice ca m-a ‘cumparat’ forever in acele momente. Priveam albul si movul florilor de cimp si ma gindeam la buchetul de garoafe rosi si fade pe care jumatatea oficiala mi-l trintise pe masa cu un ‘la multi ani’ spus din virful buzelor, ca apoi sa plece la o petrecere cu prietenii. Nu-i spusesem niciodata seniorului cu par sur ca iubesc pina la venerare florile de cimp. Ii spusesem mereu jumatatii oficiale ca nu-mi plac garoafele. Si-n acel moment, gindindu-ma la semnificatia gesturilor in sine am inceput sa pling. Si ambele buchete de flori, cel de margarete albe si cel de garoafe rosi, devenisera laitmotivul zilelor de … ultima zi de mai al anilor ce urmara. 
Si, tot intr-o zi de mai, domn profesor isi incheie socotelile cu viata, nu inainte de-a-mi darui de ziua mea, pe linga albul si movul salbaticiei si un dvd. Era un lucru de mare pret si taina pentru el, lucru la care n-avuseseram acces pina atunci. Dupa ce familia ii inventarie toate obiectele ce-i apartinusera, sotia lui domn profesor veni la mine, imi intinse un pachetel relativ mic, alaturi de o hirtie alba, ca apoi sa dispara definitiv din vietile noastre. Am privit hirtia alba pe care erau scrise doar citeva cuvinte :” Sa nu mergi niciodata pe un drum decit alaturi de cei care te pot ridica atunci cind esti in genunchi.” Atit.
Tirziu in noapte, acasa, am pus dvd-ul in aparat si-am vazut despre ce era vorba(copia celui mai vechi film de animatie romanesc si pastrat in ANF, film realizat in 1927 de catre caricaturistul Marin Iorda, dupa un scenariu de Nicolae Batzaria.)
Ieri, ca si-n celelalte zile de 31 mai ale celorlalti ani, am cules un buchet de margarete si clopotei pe care l-am pus in glastra. Azi, cu ochii agatati de frumusetea simpla a primaverii si, cu sufletul prins de alb-negrul filmului de animatie, am inceput sa-mi judec toti anii in care, in genunchi fiind, m-am agatat de cei din jur. Si parca, lumina se vedea undeva, peste dealurile si muntii Apusenilor, pe o strada unde, si eu si copilul meu ne incepuram viata. Si-am stiut in acel moment ca, acolo, pot fi Eu, cea care poate nu am vrut sa devin si cea care as vrea si-as putea sa fiu.

3 păreri la “Inapoi la copilarie

  1. Ce suflet frumos descopar.Doamne,ce suflet frumos ai !! Mi-ar fi placut sa am o fiica cu un suflet atat de minunat.Sa fii fericita! Simt ca ai mare nevoie de fericire si de prieteni cu suflete * frumoase *.

    Apreciază

  2. Pingback: “Tamenque sum!” « lt.mala

Ai ceva de spus ?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s