In vizita la coana Eleonora

-Unde naiba scrie ca trebuie sa-ti fac eu tie toate hatirurile?

Il vedeam pe Pandele cum isi munceste palmele, cu siguranta asudate de importanta momentului la care trebuia sa participe. Nu era de colea o vizita la coana Eleonora. Simpla pomenire a numelui ei ii facea pe multi sa tremure, la propriu. Si, nu reuseam sa inteleg de ce.

-Nici daca te rog n-o s-o faci ? plusa Pandele.

-Hai nu fii idiot, stii ca nu-ti pot refuza aproape nimic iar o invitatie la prinz la coana Eleonora accept oricind.

Pandele rasufla usurat si ma lua in brate invirtindu-ma prin camera mica ce-i era sanctuar.

-Opreste-te nebunule… ametesc.

-Stai sa ajungi acolo si-o sa vezi tu ameteli. Vin si te iau la 3. N-am de gind sa-i ascult prelegerile lu’ Grenma. Oare tot dulceata de cirese vom minca?

-Eu ma gindeam la rata aia de anul trecut la care au ramas cotoarele intacte…

Amindoi izbucniram in ris la gindul altei scene memorabile in care actorii fuseseram aceiasi. Iar Veta, bucatareasa pe post de camerista, femeie de serviciu si personal de curatenie calificat fusese personajul principal.

La ora stabilita, Pandele claxona nebuneste in fata blocului unde locuiam, zburatacind haita de ciini care-si intindeau cozile prin praful gropilor din trotuar. 

-Hai ca intirziem. Grenma m-a sunat ca sa-i confirm ora la care venim. Marta saraca de dimineata se precipita ca timpita ca sa-mi aranjeze hainele si ma dascaleste intr-ale comportamentului…

-Bai baiete, cred ca ma irita felul tau de-a vorbi la adresa maica-tii.

-Crezi ca ma intereseaza iritarile tale ?

-Cind vrei sa fii badaran reusesti fara prea mari eforturi. Ce-ar fi daca ai oprii masina ca sa cobor si sa-ti vezi de drum, singur singurel?

-Prea tirziu duduita, vorba lu’ grenpa. Promisiunea-i mai ceva ca datoria.  Auzi Mala, apropo, ti-a facut Grenpa’ ceva avansuri? Ca-l cred in stare pe gheneral..

Il privii  surprinsa pe Pandele nestiind la ce se refera.

-Adica ?

-Adica vad ca i se lungeste gitul si privirea dupa tine de cite ori va intilniti . Ca altceva nu stiu zau daca i s-o mai lungi. 

-Tu vorbesti serios acu’ sau faci bascalie ?

Pandele incepu sa rida scuturindu-si muschii pieptului si ma ciupi de brat facindu-ma sa-i pocnesc o palma zdravana peste fruntea inalta incadrata de parul cret, vilvoi.

-Esti cretin daca te gindesti la asa ceva. E fratele mamei bai boule.

-Naiva esti. E barbat inainte de toate, plus ca e Grenpa’ , plus ca , mintea lui stiu cite parale face.

-Bine-l mai cunosti.

-Evident. Zi, ti-a propus ceva ?

-Hai termina. Ma enervezi deja si vreau sa-mi pastrez dramul de calm pe care-l mai am in dotare pentru intilnirea cu coana Eleonora.

-Las-o pe Grenma. Ea traieste in lumea ei. Si o invidiez intr-un fel. Pe de alta parte insa, mi se pare de-a dreptul idioata ca tine de etichetele ei sociale si morale ca orbu’ de bita. Ce-a fost a fost. Ea nu-i ca si Grenpa. El s-a adaptat perfect incercind sa-si  muleze trecutul pe un prezent cit de cit acceptabil.

-Nu ai dreptul sa-i judeci. Nu crezi ?

-Deloc. 

-Cu ce esti tu mai bun ca si ei ? Ce ai facut tu atit de spectaculos incit sa treci cu buretele peste trecutul familiei tale?

-Nu te stiam proasta, zau asa.

-Multam frumos baiete.

-Acu’ te-ai suparat.

-Deloc.

-Nu pe dracu’. Parca n-as sti ce se invirte in capul tau ! Si, ca sa te linistesc hai sa-ti zic ceva. Sunt cel mai mindru nepot care poate exista pe fata mintului pentru simplul fapt ca am ca si bunici, doua persoane care fac cit alte zece. Sunt mindru ca m-am nascut in familia asta cum, sunt mindru de neamurile si rudeniile mele. Nu-mi neg originile burgheze sau pe cele sanatoase, cum zice Grenpa’ dar nici nu le accept frustrarile vis-s-vis de ceea ce se intimpla acum in jur. Trebuie sa te adaptezi timpului si locului in care-ti traiesti viata. Simplu si punct. Altfel, esti un dezradacinat care apartii lui nicaieri si niciunde. Ce e atit de greu de inteles ? Cum reusesti sa-ti traiesti prezentul facind din trecut un posibil viitor ? E contra firii, nimic altceva. Trecutul nu se repeta. Poate doar daca tine de-o dimensiune politica si, chiar si aia, va avea alte valente si statusuri. Cu oamenii e cu totul alta poveste.

-Te-ai gindit ca, poate, toate tipicurile sau rutina coanei Eleonora sunt niste legaturi cu un trecut in care-si au loc radacinile ei ca fiinta umana ?

-M-am gindit la asta dar nu da bine.

-Pentru ca ai propriul tau punct de vedere atit de modernist incit ma sperii de-a dreptul, citeodata.

-Ei da, pe tine te speriu eu ! Ce sa mai zic atunci de pacientii tai ?

-Nimic. Acolo stiu macar la ce sa ma astept. Cu tine parca as merge pe-un teren minat. Nu stiu cind explodeaza.

-Femeile… si incepu iar sa rida. Atit de putin ii cunoasteti pe barbati.

-Nu te stiam si misogin.

-Nu sunt. Chiar le iubesc si-as vrea ca, atunci cind ma insor sa am parte de-un mariaj asa cum are Big brother cu Marta sau Grenpa’ cu Grenma’. 

Si incepu iar sa chicoteasca. Imi dadu un cot pe care-l simtii undeva intre umar si antebrat.

-Tu o sa ma invinetesti pina la urma.

-Si te-o lua al tau la intrebari !?

-Asta nu-i treaba ta. Da’ de ce chicotisi adineauri ?

-N-ai vrea sa stii.

-Zau c-as vrea…. ma auzii zicind atunci cind ii vazui zimbetul care i se intindea pe toata fata. Recunosc ca eram prea curioasa pentru a nu afla ce cutreiera mintea nepotului meu. Chiar daca, citeodata, era mai bine sa nu stiu.

-Eram sigur. Ma gindeam la Big brother si la partidele lui de amor cu Marta. Grenpa’ e mereu curios si ma pune sa-i povestesc cum a fost.

Am intepenit in scaun. Nu puteam crede ceea ce auzeam.

-Sper ca nu-i urmaresti.

-Am trecut demult de stadiul asta bre Malo. Chestia e ca aud foarte bine si pot sa-mi fac idee cam cum e. Lui Grenpa nu-i povestesc detaliat decit ceea ce vad in filmele de profil. Isi ia si notite, serios. Pui pariu cu mine ca, pe urma, pleaca la Grenma’ si-i citeste sau ii povesteste ceea ce  i-am spus ?

Nu-mi venea sa cred.

-Sunt siderata.

-Sa fii. Pentru ca familia noastra e atipica in tot tipicul asta pe care-l traim. Suntem ca pneumonia. Nimic din ce scrie la carte nu se regaseste in realitate. Uite c-am ajuns.

Pandele opri in fata casei bunicilor lui si-mi deschise apoi portiera, asteptind ca eu sa cobor. Il privii circumspect apoi, brusc, un gind sugubat imi strabatu neuronii …ca sa-si faca mai pe urma glasul auzit :

-Te pomenesti ca ne urmareste de undeva de la vreo fereastra !

Amindoi izbucniram in ris, cotindu-ne ca doi liceeni prinsi uitindu-se pe sub fustele fetelor.

-Asta face ca sa aiba apoi motiv sa-si tina prelegerea de inceput de vizita…dupa care o cheama pe Veta ca sa ne serveasca cu dulceata de cirese si sa-i spuna ca fusta cu care e imbracata nu cadreaza cu evenimentul de fata.

Si iar riseram in timp ce Pandele isi propti degetul pe butonul soneriei usii masive de stejar, incadrata de cei doi lei de piatra sculptata si de cei doi leandrii aflati in plina splendoare a inflorescentelor.

-Pacat ca au scos ciocanelul ala cu cap de leu….tare as vrea sa mai aud ecoul care se perpetua in tot holul atunci cind il pocneai in lemnul usii. Grenma si cu Veta erau exasperate de obiceiul meu.

-Parca numai de asta… mai apucai sa zic cind, Veta, omul bun la toate si girbovit deja de anii multi pe care-i dusese in spate ne deschise usa.

-Conasu Pandele, minc-al-ar mama, hai sa-ti tuc bucile de obraji ca frumusel te facusi. De ce nu mai dai si mataluta pe la noi?

Si-l strinse pe Pandele in brate.

-Veto, vezi ca nu te pot ridica in brate ca te facusi cit o haveza.

Femeia-si aranja baticul colorat peste parul albit de vremi si vremuri si se inrosi feciorelnic atunci cind Pandele o ciupi de fundul lat si carnos.

-Bre, da’ ai carnea inca tare pe tine…

-Zau conasule…numa’ prostii graiesti, hai ca va asteapta coana Leonora si-i bai mare daca intirziati.

Veta merse la usa livingului in care batu scurt apoi o deschise.

-Au venit copchii, coana Leonoro.

Glasul de dincolo pluti pina la noi ca o amenintare.

-Pofteste-i sa intre. Ar fi fost cazul sa apara deja nu sa stea si sa-si hlizeasca copilariile in fata masinii sau a usii.

Intraram amindoi si, aceeasi atmosfera austera ma ingheta acum ca si-n atitea alte dati cind prinzurile la coana Eleonora erau un ritual de la care n-aveai voie sa te abati. Ea pluti spre noi, pentru ca asta era descrierea perfecta a mersului femeii trecuta de saptezeci de ani si , o unda de parfum de lacramioare ma facu sa inchid ochii la amintirea recipientelor de cristal pe care coana Eleonora le avea in budoarul propriu. Ca si altadata, isi puse ochelarii si incepu sa ne studieze, invirtindu-se in jurul nostru. Il vedeam pe Pandele cum isi baga miinile in buzunar si cum se invirteste si el dupa bunica lui, zimbindu-i strengareste.

-E in regula grenma ?

Ea isi continua inspectia fara a-l baga in seama. Ridica poala camasii mele de in ca sa inspecteze dedesubturile.

-N-am inteles nicodata afinitatea ta pentru obiectele taranesti dar, ma rog, e alegerea ta. O doamna nu se imbraca in asta, Mala…zise, accentuind a dispret ‘asta’.

-Hai tanti nu fii rea…stii ce confortabila e? O sa-ti fac cadou una si-o sa vezi ca n-o sa mai vrei sa iesi din ea.

-Pffff…si uite cum ti-ai asortat ciorapii cu pantofii !

Imi privii instantaneu pantofii rosi care-mi erau atit de dragi. Ce dracu gasise in neregula la ei ?

-Auzi grenma…tu ai impresia ca esti pe post de critic de moda? il auzii pe Pandele rizind.

-Tu ai impresia ca esti avocatul Malei?

Atunci o lua Pandele pe bunicasa in brate si incepu s-o pupe pina femeia o dete pe-un ris in cascade, ceea ce rar se intimpla in conditii obisnuite.

-Opreste-te baiete!

-Hai ca-ti place…acu’ ca grenpa’ nu mai poate s-o faca ar trebui sa ma rogi s-o fac eu mai des..

-Tinere, de unde stii ca Octavian nu mai poate ?

Izbucnii in ris la auzul intrebarii.

-Tanti, pot sa ma asez ?

-Nu….Mergem sa mincam.Haideti ca v-a facut Veta dulceata de cirese amare.

Si, la brat cu Pandele iesi la fel de serafic precum ii era aparenta. Ma luai dupa ei gindindu-ma la ce urmeaza dupa dulceata de cirese. Pandele imi arunca o privire sugestiva apoi, plin de importanta momentului isi conduse bunica in sufrageria casei, o incapere conceputa in cel mai pur stil renascentist. Opulenta unor vremi apuse se suprapuneau unui stadiu vizibil de degradare. Picturile care dadeau greutate design-ului camerei tronau pe peretii pe care, tapetul imprimat cu motive florale si decolorat pe alocuri, isi aratau, inca, acea prima mina care i-a facut. Priveam iar si iar lucrarile de arta lasindu-mi ochii sa leneveasca pe sculpturile in lemn de abanos sau in bronz, sau pe acele miniaturi de portelan care-si tradau originea prin finetea materialului si-a desenului. Era prea mult pentru ochiul meu care tindea mereu spre simplitate dar, pentru omul infometat de arta pura era insuficient. La fiecare vizita la familia Bratulescu, studiam cite o bucatica din culoarea care inconjura si ‘stigmatiza’ intr-un anume fel, ceea ce era in jur. Imi treceam degetele peste piesele de argintarie lucrata de mesterii arabi cum, admiram pina la saturatie filigramurile veselei din care mincam. Si tot nu era destul. Cred ca, in sufrageria din casa, pe al carui plan arhitectural tronase la un moment dat semnatura lui Ion Mincu, se adunasera secole de arta si civilizatie universala. Era ca o vizita intr-un muzeu. O casa unde, la prima vedere ai senzatia unei ruperi din peisajul modern pentru ca, in secunda imediat urmatoare sa fii catapultat direct in ere cu totul si cu totul atemporale. Chiar daca cladirea in sine respecta linia arhitecturii neo-romanesti din perioada interbelica, undeva, inauntru, era acel mixt care poate obosi prin valoarea pieselor adunate de-a valma in ea. Si, cred ca mi-era frica sa incep sa inteleg dimensiunea zerourilor pe care le-as putea scrie pe un cec la o posibila licitatie.

-Mala, putem incepe ?

Am tresarit la auzul glasului coanei Eleonora. Deja se asezase la masa, in acelasi loc, invariabil, cu Pandele de-a dreapta ei. M-am asezat si eu, ocupindu-mi locul stiut de ani de zile.

-Ma pierd cind vad atitea frumuseti, tanti.

-Esti ca un copil. Tot cu aiurelile tale digitale… ?

-Tot.

-Nu pot intelege cum poti crea ceva ce nu e palpabil! O pictura se face pe pinza sau pe un perete sau pe alt suport nu pe ceva ce nu exista. Cred ca sunt depasita de vreme.

-Asta-i secolul pe care-l traversam.

-Aiureli, Mala. De multe ori am senzatia ca secolul asta al vostru nu-mi apartine si ca ma traverseaza el pe mine, nu invers.

-Ti-am zis grenma’ ca tu esti atemporala. Daca nu existai trebuia sa te inventam..mai zise Pandele facind-o pe bunica-sa sa-si ridice una dintre sprincene.

-Mereu i-am spus lui Octavian ca maica-ta nu a stiut sa te educe. Ce te poti astepta de la un inginer de santier? Cum doamne iarta-ma si-a ales meseria asta, nu stiu. N-a avut parintii care s-o struneasca cum trebuie.

-Grenma’..uiti ca Marta e profesor universitar acum si, datorita ei s-a pus pe roate un sistem informational prin care si un prost poate face ce face unul destept.

-Am zis si nu-mi schimb parerea. Ingineria nu e pentru femei. Auzi la ea…sa umbli incaltata in cizme de cauciuc prin noroaie pina-n git.

-Poate noroaiele alea o fac mai femeie decit sunt altele.

-Ce vrei sa spui tinere?

-Ceea ce-ai inteles foarte bine. Si am o sugestie a-ti face. Ar cam fi timpul s-o lasi pe mama in pace, nu crezi ? Nu e cu nimic mai prejos decit voi. L-a iubit si-l iubeste inca pe tata, asa cum tu il iubesti pe grenpa’, il divinizeaza pentru ca i-a daruit un copil si pentru ca o face pe ea sa se simta mama si femeie adevarata. Si cred ca e destul. Daca nu poti trece peste faptul ca e fiica a unor tarani simpli si pe care eu personal n-am apucat sa-i cunosc, atunci nu uita ca nici grenpa’ nu a avut origini burgheze sau nobiliare dar macar au fost sanatoase. Cred ca ar trebui sa te mai gindesti. Daca nu esti capabila s-o faci atunci, cu tot regretul pentru big brother si pentru grenpa’ , eu la mesele tale nu voi mai participa.

Urmaream siderata schimbul de replici dintre baiat si bunica lui si-n secunda aceea as fi vrut sa fiu la sute de kilometri distanta. Femeia isi privea nepotul cu o privire fixa care trecea dincolo de el si de cuvintele lui. Si, eram mai mult decit singura ca intelesese foarte bine ceea ce Pandele ii spusese.

-Sa mincam asadar. Veta…. ?

De undeva, din tacerea care inconjura brusc masa aceea impunatoare prin fastul ce-l etala isi facu aparitia Veta ducind un platou. Coana Eleonora o privi scurt.

-Puteai sa-ti schimbi fusta. Nu cadreaza cu momentul.

-Lasa coano Leonoro ca buna-i si asta. Nu ma mai marit acu’ si nici copchii astia nu-s niste straini. Ce sa va mai aduc ? Pacatele mele ca uitai de rata….

Si Veta iesi val virtej din sufragerie cu baticul fluturindu-i in urma. Pandele incepu sa rida si arunca spre mine un cocolos de piine.

-Voia ti-a fost implinita Mala..

Incepuram amindoi sa ridem de amintirile noastre iar risetele noastre aduceau pe fata coanei Eleonora o umbra de suris studiat. In acel moment am stiut foarte bine ca vroia sa ni se alature. Stiam ca sub aparenta unei femei de gheata statea de fapt femeia cu tot ce avea ea mai bun si frumos in ea. Chipul acela cu trasaturi fine si elegante facea din ea un exemplar dupa care, si la virsta asta multi barbati intorceau capetele.Atitudinea princiara, studiata si ras-studiata prin pensioane frantuze si cu bone nemtoaice facuse din ea, femeia dinamica si ‘dinamita’ cum ii zicea domn’ general, o femeie care-ti impunea distanta din prima si, care rar permitea celuilalt se treaca dincolo de aparente.

Mincam din antreurile ce-si desfatau aromele sub nasul meu gindindu-ma la acea epoca in care aparenta si esenta erau doua lucruri absolut independente una de cealalta. Invariabil, comparatia cu secolul asta XXI a venit de la sine iar concluzia, a fost doar una: p-afara vopsit gardu’ inauntru leopardu’. Nimic nou nu era. Omul, in esenta a ramas acelasi, cu aceeasi dorinta de-a ascunde dedesubtul si de-a arata celorlalti doar ceea ce vroia, poate, de cele mai multe ori, chiar adaugind de la el cite ceva. Si-atunci, ce facea diferenta? Nimic altceva decit istoria, un numar de ani, multi putini, atitia citi erau si gradul de confort absolut normal in timpurile de acum. Cite coane Eleonore n-or exista in jurul meu ? Facind abstractie de originile albastre, personalitatea era un tipar al multor femei pe care le intilnisem, poate in tramvai, in autobuz sau, poate la piata. Citi grenpa’ nu intilnisem sau, citi Pandele ? 

Si totusi, ceva era diferit.

Coana Eleonora, Pandele, Grenpa’, Marta sau Veta erau ai mei. Imi apartineau cum, in egala masura, eu le apartineam lor .