Conform celor hotarite cu o zi inainte(vezi aici), azi fu ziua destinata vizitei in salina. Recunosc ca am avut oaresce rezerve tinind cont de retinerea cu care abordez spatiile inchise si destul de restrictive din punctul de vedere al ‘libertatii’. Dar, zisa e zisa si promisiunea trebuie respectata. Ca urmare, dupa micul dejun din foisor, purceseram la drum, de altfel unul scurt, aproximativ 200 m de cabana (poate ca nici atit nu era) si ajunseram la intrarea veche a salinei. Cumpararam bilet si …facuram cunostinta cu cele 10 grade din interiorul fostei mine de sare pe care-o exploatasera cindva austriecii, in vremurile lor de glorie. Si, cred ca niciunde in alta parte, nu am resimtit atit de acut muscatura frigului in canicula si arsita verii. Am simtit cum incep sa inghet, la propriu, desi eram echipata bine mersi, conform indicatiilor si dadacelilor celor care mai fusesera aici. Toti cei 400 de metri ai tunelului care ducea in salina i-am parcurs in mars ca sa-mi pun singele-n miscare si, dupa bifurcatia care te trimitea in Sala ecourilor sau catre Mina Rudolf ni s-a deschis in fata ochilor dimensiunea incredibila a locului unde doar sarea era suverana cu ani buni in urma. Nu mi-am putut imagina amploarea la care putea ajunge o renovare a unui loc pina nu am vazut ceea ce s-a facut in Salina Turda, Durgau.( Informatii despre loc gasiti pe orice site de profil. Imagini despre ceea ce-a fost si ceea ce este acum, la fel. Insa, ceea ce simti acolo, e unic si tine doar de personalitatea privitorului.)
M-au fascinat scarile de lemn(pe lungimea a 8 etaje am apreciat eu) pe care le-am coborit gindindu-ma la minerii care trebuisera sa lucreze ca ocnasii, scari pe care le-am urcat simtind cum aerul greu imi apasa plaminii, lasindu-ma uneori fara suflu. Si n-am vrut sa folosesc liftul ultramodern din dotarea minei din doua motive: trebuia sa astepti o ora buna ca sa cobori/urci si pierdeai farmecul vizitei in sine. Daca mergeai la tratament insa, cu totul alta era situatia.
Savuram imaginea oferita de un loc cu virsta istorica si haina de secol XXI. Era fascinant. Privind toata acea aglomerare de ‘utilitati’ moderne am vazut latura strict materiala a problemei astfel ca, redind mina si circuitului turistic se imbinau perfect cele doua aspecte care aduceau un ban la bugetul local. Priveam bucuria copiilor care se jucau in ‘parculetele’ amenajate acolo, urmaream relaxarea adultilor care se bucurau de o plimbare cu barca pe lacul amenajat la etajul inferior al minei. Zimbeam cind vedeam bunicii redeveniti copii, jucind bowling sau minigolf cu nepotii care alergau odata cu mingea.
