Quo Vadis … ca etalon al fericirii

Incotro...ca etalon al fericiriiCu un premiu Nobel pentru literatura in spate, cu istoria rascolita de scenaristi, cu o distributie de exceptie, Quo Vadis ramine incontestabil unul dintre filmele pentru care merita sa-ti rupi din timpul liber ca sa-l privesti cu ochii mintii dar, mai ales sa meditezi asupra fericirii promisa de un regal cinematografic. 
Nu stiu daca nuvelistul polonez Henryk Sienkiewicz s-a gindit vreodata, la sfirsit de secol 19, ce valuri va stirni scrierea domniei sale de-a lungul timpului insa, un lucru e sigur: in decurs de un secol, romanul a fost sursa a sase ecranizari, una dintre ele, cea americana, detinind asa-zise recorduri de ‘casa’. Cu opt nominalizari la Oscar, paradoxal, n-a reusit sa cistige nici o statueta. Abia un Glob de Aur pleaca la  Peter Ustinov(care a creionat un Nero inconfundabil si de exceptie) si la cei doi tehnicieni care s-au ocupat de imagine.
Cu o garderoba demna de invidiat, cu o muzica perfect aleasa de Miklos Rozsa dar mai ales perfect inspirata de muzica antica autentica, cu o desfasurare de forte de platou demna de productiile gigant celebre, cu o distributie in care nume grele ale celei de-a saptea arta si-au lasat amprenta indestructibila de timp, Quo Vadis a marcat cinematografia secolului 20.
Povestea, in esenta simpla si simplificata, depanata pe tiparele unei povesti de dragoste dintre un nobil roman si o frumoasa dar saraca fata crestina, te duce cu gindul la acea telenovela unde binele invinge pina la urma. Iertata-mi fie asemanarea dar, ca un pas final spre absoluta dragoste(tesuta pe materialul istoric si de fictiune perfect sustinut de scenariu si regie), relatia dintre cei doi se va implini dupa ce numeroase obstacole par a fi de netrecut. Frumusetea iubirii si-a credintei adevarate va invinge pentru ca, asa cum Marcus ne spune filozofic, „una fara cealalta nu exista”. Apoi, imaginatia scriitorului si-a scenaristilor are mina libera. Prigoana  crestinilor si un ‘screenshot’ al unei fabuloase dar depravate Rome antice intregesc un tablou perfect in fata caruia ramii aproape 3 ore pentru a-i admira desavirsirea.
In ciuda citorva greseli regizorale(mai mult sau mai putin intentionate) Quo Vadis ramine un punct de referinta in filmografia MGM-ului dar si universala.
Si, asa cum toate drumurile duc la Roma si invataturile Apostolului Petru (care isi pune intrebarea ce da si titlul naratiunii) au prins radacini pe terenul atit de puternic si de viciat al batrinei ‘fiare’, tot asa, fericirea este explicata atit de frumos si care „… este intotdeauna acolo unde o gaseste omul „.
Ce ne mai ramine de zis decit „Quo Vadis, Domine ? „

 *

Filmul complet aici

*

Amintiri din blog si pe aceeasi tema:

1 ). Filmul vazut de doua ori

2 ). Urga

3 ). O matura, o carte si-un film

13 păreri la “Quo Vadis … ca etalon al fericirii

    • Absolut de acord. Am intilnit carti care au fost deasupra ecranizarilor cum am intilnit filme care au ridicat cotatia scrierii in sine. Oricum ar fi, e o impletire fericita intre carte si film, cel putin in cazul de fata.

      Apreciază

  1. Mala, ador cronicile cinematografice făcute filmelor care-mi plac și mie. La noi e o bătălie, adică a fost, pe genuri de film. Așa că ne-am luat fiecare propriul televizor și astfel cel puțin un film BUN pe zi se poate urmări, cel mai des de pe DVD sau împrumutat, nu mai contează, film bun să fie.Mai sunt și pe HBO sau Cinemax
    Quo Vadis cu Ustinov întruchipând fără cusur un Nero perfect adaptat cadrului din roman, pe vremea când l-am văzut la ”video” prima dată, fiind într-o perioadă în care filmele care aveau substrat religios erau interzise, mi-a stors inclusiv lacrimi. L-am revăzut nu odată, de două, de trei ori! E cea mai bună ecranizare a romanului lui Henryk Sienkiewicz, pe care l-am citit după ce am văzut fimul , tot din motive ”greu de găsit”, chair nu aveam cartea în bibliotecă atunci! Am văzut ulterior mai multe adaptări, dar niciuna la fel de reușită. Atmosfera din film, figura lui Nero și dragostea care învinge, totul, pe fondul indubitabil religios, al terorii aplicate primilor creștini martiri, fascinează și emoționează. Și ce-ar mai fi Arta (aici cinematografică), dacă n-ar exprima atât de mult?! Arta e datoare să exprime ceva, să transmită ceva, să emoționeze într-un fel sau altul. Ori acest film o face din plin. Te felicit! Mulțumesc pentru clipa de cinema, o să mai vin.🙂

    Apreciază

    • Cum am martea ziua dedicata matematicii de paratar, m-am gindit sa fac din ziua de duminca o zi dedicata filmului. Sunt, intr-un anume fel, dependenta de film. Imi place, il traiesc, incerc sa-l inteleg dincolo de imagine, vreau sa-l „povestesc” asa cum l-am vazut eu. Si merg mult pe filmul vechi ca o reasezare in matca a unei valori uitate. Multumesc pentru vizita si pentru gindurile frumoase Mirela si…o sa vina si parfumul parcului… un parfum ceva mai pragmatic si mai altfel.

      Apreciază

  2. In ceea ce ma priveste sunt la nivelul: imi place / nu-mi place; mi-a placut mai mult cartea / … mai mult filmul… Sa fac recenzii, cronici si alte cele nu ma pricep dar imi place sa citesc… Asadar pot scrie aici doar ca mi-a placut mai mult cartea si cand am vazut filmul personajele au primit “niste chipuri” altfel de cum imi imaginam… si n-am mai putut scapa de “chipurile impuse”

    Pe bune! Mie nu mi-ar iesi o cronica nici daca de aceasta ar depinde viata mea!🙂 Actorii, muzica, scenaristul… Uaaaaau! Aleg sa privesc si gata, iar cand am nevoie de informatii stiu unde sa caut🙂

    Saptamana minunata iti doresc!
    Succese!

    Apreciază

    • Diana draga… in aceeasi zona a placutului/neplacutului ma invirt si eu doar ca, citeodata imi ies mai multe cuvinte. Am filme despre care nu pot spune decit „imi place sau nu” si atit, nu stiu de ce…Iar cu QV e altceva. L-am vazut cind eram pustioaica si l-am admirat mai mult coloristic, mai tirziu, in adolescenta am citit cartea, greu, dar am dus-o pina la capat pt. ca veneam din spate cu imaginea deja formata pe actiune…Acum, il vad cu alti ochi.
      Multumesc pt. vizita si o saptamina pe cinste sa ai si tu ! Succese! :)) Imi place urarea….

      Apreciază

  3. Daca se termina cu bine, atunci e de bine! M-am cam saturat de povesti filosofice, triste si resemnate. Auzisem de carte si autorul ei, dar nu stiam ca este atat de mare. Ma bucur ca am citit asta la tine🙂

    Apreciază

    • Si mie-mi plac povestile cu happy-end. Si eu m-am cam saturat de filozofie prea multa, de aceea caut sa-mi umplu timpul, pt. o perioada, cu chestii usoare, accesibile, fara prea multe batai de cap. Oricum, cartea si filmul sunt fenomenale. Merita atentia.

      Apreciază

Ai ceva de spus ?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s