Quo Vadis … ca etalon al fericirii

Cu un premiu Nobel pentru literatura in spate, cu istoria rascolita de scenaristi, cu o distributie de exceptie, Quo Vadis ramine incontestabil unul dintre filmele pentru care merita sa-ti rupi din timpul liber ca sa-l privesti cu ochii mintii dar, mai ales sa meditezi asupra fericirii promisa de un regal cinematografic. 

Nu stiu daca nuvelistul polonez Henryk Sienkiewicz s-a gindit vreodata, la sfirsit de secol 19, ce valuri va stirni scrierea domniei sale de-a lungul timpului insa, un lucru e sigur: in decurs de un secol, romanul a fost sursa a sase ecranizari, una dintre ele, cea americana, detinind asa-zise recorduri de ‘casa’. Cu opt nominalizari la Oscar, paradoxal, n-a reusit sa cistige nici o statueta. Abia un Glob de Aur pleaca la  Peter Ustinov(care a creionat un Nero inconfundabil si de exceptie) si la cei doi tehnicieni care s-au ocupat de imagine.

Cu o garderoba demna de invidiat, cu o muzica perfect aleasa de Miklos Rozsa dar mai ales perfect inspirata de muzica antica autentica, cu o desfasurare de forte de platou demna de productiile gigant celebre, cu o distributie in care nume grele ale celei de-a saptea arta si-au lasat amprenta indestructibila de timp, Quo Vadis a marcat cinematografia secolului 20.

Povestea, in esenta simpla si simplificata, depanata pe tiparele unei povesti de dragoste dintre un nobil roman si o frumoasa dar saraca fata crestina, te duce cu gindul la acea telenovela unde binele invinge pina la urma. Iertata-mi fie asemanarea dar, ca un pas final spre absoluta dragoste(tesuta pe materialul istoric si de fictiune perfect sustinut de scenariu si regie), relatia dintre cei doi se va implini dupa ce numeroase obstacole par a fi de netrecut. Frumusetea iubirii si-a credintei adevarate va invinge pentru ca, asa cum Marcus ne spune filozofic, „una fara cealalta nu exista”. Apoi, imaginatia scriitorului si-a scenaristilor are mina libera. Prigoana  crestinilor si un ‘screenshot’ al unei fabuloase dar depravate Rome antice intregesc un tablou perfect in fata caruia ramii aproape 3 ore pentru a-i admira desavirsirea.

In ciuda citorva greseli regizorale(mai mult sau mai putin intentionate) Quo Vadis ramine un punct de referinta in filmografia MGM-ului dar si universala.

Si, asa cum toate drumurile duc la Roma si invataturile Apostolului Petru (care isi pune intrebarea ce da si titlul naratiunii) au prins radacini pe terenul atit de puternic si de viciat al batrinei ‘fiare’, tot asa, fericirea este explicata atit de frumos si care „… este intotdeauna acolo unde o gaseste omul „.

Ce ne mai ramine de zis decit „Quo Vadis, Domine ? „

 *

Filmul complet aici

*

Amintiri din blog si pe aceeasi tema:

1 ). Filmul vazut de doua ori

2 ). Urga

3 ). O matura, o carte si-un film