Cum sa tuci copitele calului ?

Cum sa tuci copitele caluluiFaceam ‘broaste’ cu pietricelele plate, culese de pe dunga trotuarului si ne hlizeam ca prostii de cite ori reuseam o dubla sau o tripla. Alesesem un ochi de apa cu mai putini nuferi si asta, la sugestia Angelei care, mai mult beata decit treaza, vroia sa nu tulbure frumusetea naturii.

‘-Bai…asa-i ca e minunat?
-Acu’ te-ai luminat?
-Ce dracu ne-a bagat ala in pahar ca prea greu mi-e capu’ …
-Tu vrusasi Tropicana…’
Hahaiam fara sa stim de ce si nereusind prea bine sa ne vedem unii pe altii. E drept ca noaptea de vara torida ne naucise toate simturile facindu-ne sa transpiram prin toti porii si perii insa, odata cu transpiratia, se ducea si vlaga. Numai ideile (aburite bine de cocteilurile preparate de barmanul de la Tropicana) ramineau cit de cit viabile. 
‘-Hai sa calarim…o auzii pe Angela zicind, intr-un moment suprem de inspiratie bahica.
Ne uitaram lung la ea, ne priviram intre noi si brusc, niste licare sugubete sclipira in tacerea noptii si-a privirilor tulburi.
-Hahaha…ce si unde tu fata? se trezi Mihai sa intrebe.
-Mihai Viteazu’ are-un cal, logic.
-Haaaaaaaa…si din cite stiu… si el si calu-s decedati.
-Nu si ala de linga primarie!’
Izbucniram in ris, insa, primul taxi care ne iesi in cale il opriram si-n cinspe minute eram in parcul din piata primariei. Ne invirtiram de citeva ori in jurul statuii apoi ne proptiram oboseala de marmura rece. Gigi scoase(de unde mama saraciei?)o sticla de sampanie si-o desfacu.
‘-Acu’ sa va vad…zise el dupa ce trase un git bun.’
Postaliram lichidul si daduram noroc cu domnitorul urindu-i toate cele bune. 
‘-Bun, aci ajunseram, cum il calarim ca bag sama ca-i cam inalt soclu’ ?! ma trezii filozofind
-Fato…de ce-mi strici chefu’? sughita, destul de sugestiv, Angela..
-No, hai da-i drumu’..sa te vad cum o faci si te urmez.’
Fata-si scarpina in crestet nedumeririle si incepu sa se invirta in jurul statuii. Din cind in cind inchidea cite un ochi, masurind parca dimensiunile faptului apoi, intr-un avint neasteptat, se cocota pe laterala soclului si se prinse de copitele calului.
‘-Hai cu tata ca-s io… o auzii zicind tandru apoi ni se adresa pe un ton autoritar….Hai de impingeti oleaca, ce stati si va uitati ca fufele la bani ?’
Baietii se bulucira brusc desi banuiam ca desuuri-le fetei ii atrasesera mai mult. Si, cu un ultim efort dictat  de curiozitate, o impinsera pina cind Angela se propti comod linga o copita. Ea-mi intinse mina.
-Hai sus Mala. Acilea-i panorama de vis nu jos.’
Aceeasi cale o urmai si eu si, nu stiu cum, acolo sus, intre copitele calului lui Mihai Viteazu ma trezii cu sticla de sampanie intr-o mina si cu Angela tinindu-se zdravan de cealalta.
‘-Tu vezi ceva ? imi zise ea privind mirata burta calului.
Ma uitai si eu. Nimic nelaloc.
-Anatomic..e integru, zic eu.
-Brrr..esti batuta-n cap…pai asta o vazui si de jos. Altceva zic io…ada sampania aia sa mai beau o gura….
Gilgii din lichid si-mi inapoie sticla.
-Tu nu vezi ca asta sta cu toate copitele pe soclu ?
-Chestie de echilibru tu…si mai trasai si eu o dusca de lichid parfumat.
-Nu fii batuta-n cap… Dumnealui, si arata spre domnitor, a fost ucis miseleste si-atunci un crac al calului trebuia sa fie-n aer..
-Tu n-ai la ce te gindi la ora asta?
-Uita-te si la animal cum e facut…e pur-singe englez.
-De unde draci stii tu?
-Pai uite ce musculatura are plus ca ii e drept taiata coada.
O priveam buimaca scuturindu-mi ultima ramasita de judecata.
-Ma depaseste problema. Fa plingere la primarie daca nu-ti convin copitele calului.
-Alea-s in regula si chiar acu’ o sa le tuc ….
Si se apleca brusc, atit de brusc de-si pocni buzele de bucata de bronz care i se paruse cel mai ok din tot ansamblul sculptural.
-Futui…ca singerez! 
-Consider-o jertfa pe altarul istoriei.
Angela zimbi misterios apoi ridica un deget in sus, dind importanta pedagogica cursului de critica de arta.
-Gresit. Pe altarul heraldicii tu… Da’ stai ca mai e ceva.. Calu-i cu curu catra Ungaria. Hahahaha !
-Si unde-i greseala ?
-Hahahaha…pai domnitoru’ apara granitele patriei cu dosu calului ?! Epica treaba !
Amindoua izbucniram intr-un ris nebun care ne facu sa uitam unde suntem. Rezultatul nu fu altceva decit un tavalug pe deal(aka soclu) in jos, cursa din care ne treziram brusc calarindu-ne prietenii care ne priveau, trazniti de intorsatura brusca a situatiei. 
 
*
Acum, la aproape douazeci de ani distanta de episodul de mai sus, priveam amuzata aceeasi statuie cum isi trona maiestuoasa compozitie, in acelasi parc de linga primarie. Aceeasi statuie care inlocuise, din varii motive, tunurile comuniste si care, din motive obscure si absolut de inteles pentru mentalitatea acelor vremi, inlocuisera statuia lui Ferdinand I, statuie ridicata in 1924 de generalul Traian Mosoiu dupa intrarea trupele Armatei Romane in Oradea.
Si acum, dupa aproape douazeci de ani, prin aburii unor amintiri cu arome de cocteil si sampanie, o mai vad pe Angela cum isi masa fruntea pe care, un cucui de toata frumusetea isi trona vineteala falnica ca apoi sa-si maseze energic fundul. Buzele brusc dublate in volum, cu singele inchegat pe comisura, lasau un glas sugubat sa filozofeze:
‘ -Mai bine cu fata catra Ungaria ca-n dos e prea dureros!’
*
Material scris pentru tema zilei, “Un parc cu parfum de indragostire”, pe blogul Mirelei Pete, tema propusa de  Samewhiteblue.  Au mai scris pe tema asta si alti membri ai clubului.  Ii gasiti in tabelul de la subsolul materialului postat de Mirela.
 

15 thoughts on “Cum sa tuci copitele calului ?

  1. Sinceritatea ta e asemeni celei provocate de licorile de la Tropicana! Calul nemuritor și rece nu va uita episodul, dar nici tu, iar acum, cu siguranță, nici cititorii! Savurăm amintirea așternută (era să scriu pe hârtie!) aici, venită din vremuri tinere, fără griji, din parcul nopții de vară toridă și bahică. Azi m-ai delectat de două ori. Datoare!🙂

    Apreciază

    • Multe amintiri revin cu anumite ocazii. Daca nu ar fi fost tema de saptamina asta, nu mi-as fi amintit, poate, ce-a fost atunci cind totul era posibil si tot ce zbura se minca. Daca as fi acum intr-o situatie similara, nu stiu daca as mai proceda la fel. Cred ca m-as mai gindi.
      Cu mare drag, Mirela si…fara nici o datorie, ok ? :))

      Apreciază

  2. Pingback: Parfumul parcului « gandvis

  3. Nişte tineri teribili, aşa cum toţi am fost! O poveste autentică şi memorabilă prin umorul sănătos şi limbajul specific vârstei! Mulţumesc pentru delectare şi frumos!
    Numai bine!🙂

    Apreciază

  4. Pingback: Parfumul parcurilor « my heart to your heart

  5. La noi in oras nu exista o astfel de statuie, insa exista castelul si povestile copilariei, apoi adolescenta cand am iinvatat sa fumam.Parcul si zona de sub podul castelului, locuri ideale pentru fumat fata riscul de aa fi vazuti.Cel putin asa credeam. 🙂
    O poveste frumoasa si hazoasa.

    Apreciază

  6. Pingback: Putere | lt.mala

Ai ceva de spus ?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s