Arsita desertului

emptinessMotto: 

 Destin de Rumi
În cea mai uscată şi mai albă 
întindere
infinit dureroasă a deşertului,
mi-am pierdut liniştea sufletului –
şi am găsit acest trandafir.

  Ma gindeam la definitia pe care multi o dau vietii, fiecare venind cu   propria interpretare, cu particularitatile date sau generate de tiparul proriu in care se desfasoara. Atit de arizi unii, atit de banali si stersi altii! Atit de plini de culoare si de arsita cei care vor altceva!
Din cind in cind, inteleg ca ceea ce am in fata ochilor e poate, o noapte fara luna si stele, un deal fara copaci, o cimpie fara ape, o traire plata a ceea ce-ar trebui sa fie un rai. Sau poate am uitat eu cum e gustul ploii de vara sau cintecul cucului la inceputul primaverii? Sa fi uitat cum sa ma bucur de verdele ierbii care-mi zimbeste prieteneste dintre pietrele de la malul apei? Sa fi uitat cum sa nu trec grabita pe linga vitrinele, altadata pline de viata launtrica? Sa vad doar erguri, hammade sau nesfirsitul unui serir al unei noi tipologii umane? Si-mi vine sa-mi strig neputinta si sila in fata a ceea ce, incet-incet parca tind sa devin. Nu mai simt lehamitea din jur ca pe ceva care sa ma scoata din papuci, nu ma mai intereseaza lenea creierelor care cred ca au ceva mirobolant(orgasmic chiar) de spus, nu mai cred in geniile care traseaza linii directoare ca etalon de atins. Injur si ma injur cu gindul la florile din cuvintele care-mi erau carte de capatii, ridic din umeri in fata etichetei puse ostentativ pe un auportret interpretat si studiat in functie de starea de moment. Frivola, de neinteles, desteapta degeaba, prea multa culoare risipita aiurea oare?
Sa nu ma bucur ca nu ma intereseaza uscaciunea desertului uman ? Ba ma bucur ca nu ma agat in accesorii doar de dragul de-a avea o tinichea cu nume legata de picior, ba ma bucur ca gindul inca-mi ofera satisfactii nedibuite de multi, ba ma bucur ca ploaia inca curge peste desertul din care infloresc in felul meu propriu, ba ma bucur ca linga arsita desertului pot pune fara teama cea mai glaciala masca de cuart. Si ma mai bucur pentru ca nu multi vad sau inteleg reflexiile rogvaiv ale muchiilor reci, pentru ca refuz un desert in care mintea nu-si iteste capul sus si-n care, o lume sa fie strinsa doar intre ferestrele strimbe ale unor pereti cisi, pentru ca refuz un cuvint care sa nu fie sadit pe terenul fertil al adevarului iar ratiunea sa nu ajunga sa dea prieteneste mina cu tendinta spre perfectiune. 

In umilinta capului plecat in fata bobului de nisip, perfect in perfectiunea conceperii, recunosc pasiunea si clocotul vietii intr-o mare desertica. Iar ploaia,  poate sa cada acolo adunind toata intelepciunea pamintului intr-un strop perfect de apa care va da viata si viata va naste viata tot acolo unde doar nisipul si arsita vor sa domine. 

1969 Parfum de RevolteP.S.
Si, ca sa ma incadrez in tema de azi si-n perfect acord cu starea traversata pe parcursul scrierii materialului, vin si presar intre rinduri un parfum: 1969 Parfum de Revolte, de Histoires de Parfums. Cu orientul la purtator si lansat in 2001, creatorul acestui parfum , Gerald Ghislain ii da ca nota de varf aroma de piersica, incinge bine notele de mijloc cu esente de trandafir, flori albe, cardamom si cuisoare ca, mai apoi, sa aseze temeinic la baza moscul innobilindu-l cu iz de paciuli, ciocolata mexicana si cafea. 

Afrodisiaca si exploziva combinatie, ca orice desert mistic care-si respecta numele si renumele.
*
(Poveste scrisa pentru Clubul povestilor parfumate al Mirelei Pete.  Cine a mai avut curaj sa puna piciorul in desertul atit de fascinant al celor nescrise veti afla accesind linkul.)
*
*
*
Amintiri din blog:

22 de păreri la “Arsita desertului

  1. Mala, m-ai pus pe gânduri. Ești extrem de profundă, sinceră și scriitura aforistică, pe alocuri, lucru ce se știe că nu e la îndemâna oricui, mă pune în ușoară încurcătură, în timp ce o savurez cu nesaț. ”Nu mai simt lehamitea din jur ca pe ceva care sa ma scoata din papuci, (…) nu mai cred in geniile care traseaza linii directoare ca etalon de atins.” Nu-mi dau seama dacă e lehamite sau doar o desprindere, o eliberare. ” Sa nu ma bucur ca nu ma intereseaza uscaciunea desertului uman ? ” Deșertul uman și uscăciunea sufletească , piară! Să te bucuri, suflet mare și demn, că nu te interesează! Fă un efort…Of, cât efort fac și eu de-a mă desprinde de tot ce-a devenit nedemn, rău, crud, ostentativ și fără sens. Și reușesc. Și dă roade. Îmi place la nebunie că ”te bucuri ca ploaia inca curge peste desertul din care infloresc in felul meu propriu, ba ma bucur ca linga arsita desertului pot pune fara teama cea mai glaciala masca de cuart”. O detașare princiară dar categorică, de nimicnicie, de zădărnicie și, cred, de ”nevinovăția” unei lumi mai vinovată ca oricând și mai dornică de-a fi percepută ca fiind fără de păcat, decât oricând. Ba eu sunt păcătoasa care nu mai crede în cei fără de păcat! Și se frerește de el cât poate. Și reușește.
    Mala dragă, e de prisos să-ți spun cât mi-a plăcut ce-ai scris, cred că se simte. Și te felicit pentru aducerea în text a unui parfum de zile mari, pe care cred că puțini l-au testat, dar pe care sigur doresc să-l cunosc. Să ai o seară minunată!

    Apreciază

    • Materialul asta a asteptat „coacerea” temei de pe blogul tau, crede-ma. L-am scris de ceva vreme si i-am tot aminat data publicarii. Motivul ? Nu-l vedeam lipindu-se de formatul spatiului aci de fata. Cind ai anuntat tema zilei…voila! A fost ca o implinire a intregului.
      Recenzia facuta de tine ma onoreaza mai mult decit ai putea crede fapt pt. care-ti multumesc din suflet. M-ai inteles, mi-ai inteles sensul dat cuvintelor si, crede-ma, nu reusesc sa ma fac inteleasa destul de des atunci cind reusesc sa astern asemenea ginduri pe hirtie. Poate ca efortul generarii unor astfel de cuvinte ‘ticluite’ e la fel de mare ca cel al intelegerii lor. Cu atit mai mult cu cit nu se poate face zilnic. Cere o anume stare de spirit si-o aplecare aparte spre alte sensuri ale cuvintului.
      Ma bucur si…ma bucur ca materialul nu a fost scris in ‘desert’ desi i-a adus in atentie tema mai putin materiala.
      In privinta parfumului..hmmmm..s-a lipit mai mult pe starea de revolta impotriva uscaciunii deci tot inspre desert merge ca idee. A fost o alegere fara prea multa ‘tocmeala’ prealabila.
      Multumiri mele inca o data si, sper sa mai pot scrie texte de genul asta, texte care sa se muleze pe tematica pe care cu darnicie o distribui lumii mari.

      Apreciază

  2. O fi paradox…? De „uscaciunea spiritului” se „plangeau” multi dintre inaintasii nostri si – cred – se vor plange si altii mai apoi. Cei care simt viata si o doresc in tot si toate – asa cum simti si tu – se vor simti mereu oarecum… nedreptatiti🙂 in sensul ca au senzatia ca nu au cu cine impartasi ganduri si idei care se refera la altceva decat gatit, schimbat scutece sau – mai rau! – socializarea online pe saiturile specifice, la ce se „poarta” in sezonul cutare! Uneori imi doresc sa ma numar intre aceia care ar fi in stare sa-si poarte hainele pe dos doar pentru ca ceilalti sa stie ca au o bluza „de marca”! Si ma amuz, in sinea mea, cand ma imbrac caraghios in mod special pentru a-i determina pe oameni sa se holbeze si sa-si spuna „sarmana” sau altele de gen si imi imaginez cum merg in cercul lor de apropiati si povestesc ca au vazut azi una, cam la nspe mii de ani care avea codite impletite si sosete cu fundita!🙂 Si ma bucur pentru ei, ‘ca au un nou subiect de discutie – pe care repede il vor uita pentru ca incepe cine stie ce tembelonovela… Imi plac oamenii! Ii iubesc, pur si simplu! Fiecare om are o poveste pe care mi-o imaginez eu. Candva, cand eram nevoita sa stau in statii de autobuz si sa astept mult-mult imi petreceam timpul imaginandu-mi cum se „gospodaresc” cuplurile care erau in acea statie, cam cum se misca ei in spatiul intim al locuintei… Cate povesti! Uneori ma pufnea rasul – am prostul obicei de a-mi imagina chestii haioase si rad, fara sa vreau… si maschez prefacandu-ma ca tusesc. Si uite asa sadesc flori frumoase peste tot si uit desertul pe care, uneori, il simt si in mine…
    Am insirat o multime de cuvinte dar pe masura ce le insir se contureaza fel si fel de amintiri asa ca ma opresc aici!
    Saptamana minunata iti doresc!

    Apreciază

    • Citeodata e frustrant de-a dreptul sa stii ca n-ai cu cine imparti ginduri, idei, fapte. Citeodata e o binefacere. Citeodata e o sursa generatoare de rau. Pe fiecare trebuie sa le luam asa cum vin dindu-le locul meritat in universul din jur. Ce altceva putem face? Trebuie sa ne stim locul in marea din jur, trebuie sa ne cunoastem posibilitatile de evadare din desert si sa fim responsabili de ceea ce faptele noastre aduc, in primul rind, asupra noastra si apoi asupra celorlalti. Abia atunci cred ca desertul asta se va metamorfoza incet-incet intr-un teren pe care sa putem sadi ceva. Paradox…vorba ta? Paradoxal…vorba mea? Poate ca da. Sau poate ca nu.

      Apreciază

  3. 🙂 Nu-i deloc usor sa realizezi ca traiesti intr-un desert, langa un desert…insa cat timp iti pui intrebari si te preocupa acel gen de desert…eu zic ca e OK. Bucura-te ca nu te atinge. „trairea plata a ceea ce-ar trebui sa fie un rai” e o realitate care doare. Stiu cum este, cam la fel mi se intampla. E trist pentru ca desi incerc sa ignor ceea ce se petrece in jur…mi-e greu. Ma revolt, imi strig uneori aceasta revolta si constat ca-i degeaba. Nimeni sau aproape nimeni nu-i pe aceeasi lungime de unda…rar o intelege cineva.
    Te intrebi daca e „prea multa culoare risipita aiurea oare?” Nu cred. Si unii fluturi par sa fie prea frumos colorati…
    Superb text! L-am citi de vreo 3 ori…fiindca sub cuvinte sunt alte cuvinte…
    Let it rain!🙂

    Apreciază

    • Stii Elly, de multe ori mi-am pus intrebarea daca sunt altfel decit cei din jurul meu sau daca doar eu ma vad altfel? Insa platitudinea ‘raiului’ ma face sa vad ce e in mine si-atunci stiu de pe ce pozitii discutam. Ca de multe ori platitudinea ajunge sa ma sufoce asta-i alta poveste si-atunci ajung sa ma refugiez in cuvint si-n pictura / fotografie luindu-mi de acolo doza zilnica din frumosul care ma tine deasupra. Mai este si copila mea care imi asigura motivatia mersului inainte si-a rostului clar si bine definit pe pamint. Asta-i partea mai putin spirituala minindu-ma din spate spre un job pe care-l fac doar pt. ca-mi asigura supravietuirea materiala si-n perioada senectutii. Nu pot zice precum Bregovic ” am norocul sa fiu platit pt. ceva ce as face si gratis”.
      Multumesc pentru reviewul mai mult decit obiectiv. And…it’s raining! :))

      Apreciază

  4. Pingback: Daniel, Adele, Oscar…aplauze! « Mirela Pete. Blog

  5. Un text greu, plin de simboluri, un text frumos, impresionant, de neuitat. Il voi reciti mai tarziu, cand voi fi putin mai libera. Pana atunci, stau in gand cu „In umilinta capului plecat in fata bobului de nisip, perfect in perfectiunea conceperii, recunosc pasiunea si clocotul vietii intr-o mare desertica”.

    Apreciază

    • Ma plec in fata gindurilor tale asa cum imi plec capul in fata bobului de nisip. Fiecare suntem, in felul nostru, cite un bob de nisip care ascundem in noi pasiune si clocot intr-o mare desertica. Noi suntem acea viata care dam viata si, viata da iarasi viata si tot asa.

      Apreciază

  6. Pingback: Doi ani de poveste parfumată…La mulți ani frumoși! « Mirela Pete. Blog

  7. Pingback: Doi ani de poveste parfumată – dedicație | innerspacejournal

  8. Pingback: Parfumul deșertului, poveste parfumată | my heart to your heart

  9. Textul scris de tine e prea profund, de ceva vreme parca mi-e mintea incremenita, iar sa tastez cateva cuvinte e atat de greu!
    Sper ca primavara ne va aduce zile frumoase si senine si vom renastee odata cu natura!

    Apreciază

    • Cred ca fiecare dintre noi avem momentele noastre de incremenire. Mie mi se intimpla atunci cind nu dorm suficient. Sunt amortita pur si simplu neputind conecta gindul cu fapta si simtind ca intre cele doua e un mare gol pe care nu stiu cu ce sa-l umplu. Dar, trece si apare altceva si tot asa. O sa-ti revii, sunt sigura. Primavara are si ea cuvintul ei de spus, poate.
      Zile cu mult, mult soare si pace iti doresc!

      Apreciază

  10. Felicitari pentru cuvintele ce ascund adevaruri dureroase! Toti avem momentele noastre de deşertăciune, de plictis, de refulare, de revoltă, dar important e să regăsim mirabila sămânţă ce va renaşte la prima ploaie a trăirilor autentice şi care va înflori în felul propriu şi firesc. Sau doar să apreciem perfecţiunea bobului de nisip ce străluceşte în aşteptarea ploii dătătoare de viaţă…
    Mă înclin…🙂
    Numai bine!

    Apreciază

    • Perfect adevarat. Fiecare dintre noi suntem NOI insine, cu bune si rele. Traim momente, negam sau acceptam experiente, ne visam sau nu viata, ne raportam sau nu la ce e in jur. Depinde doar de noi ce e in prezent sau ce va urma.
      Multumesc pentru cuvintele frumoase. Eu ma inclin in fata voastra, cititorii!

      Apreciază

  11. Pingback: Nela cu-a ei poveste | lt.mala

  12. Pingback: Pandele, Gore si dragostea dintii | lt.mala

  13. Pingback: Zela | lt.mala

  14. Pingback: Meditaţii în deşert | Iubesc Viaţa

Ai ceva de spus ?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s