Nela cu-a ei poveste

Lumina rece a neonului ma izbea de cite ori deschideam ochii exacerbindu-mi durerea de cap care ma chinuia de doua zile. Cu toata medicatia prescrisa de orelist, sinuzita cronica cu care colocatam de ani buni imi amintea ca ea e suverana. Mai ales in anotimpul rece. Cu greu am reusit sa-mi misc fizicul mutindu-l la chiuveta ciobita a cabinetului. Privindu-ma in oglinda ce-si trona imperfectiunea deasupra tevilor cu vopseaua puscata pe alocuri, n-am vazut decit acelasi chip, familiar mie, cu cearcane adinci si adincite de durere. Am baut pastila pe care-o rasucisem minute bune intre degete apoi m-am trintit iar pe canapea, lipindu-mi timpla de vinilul rece. Si cearsaful, vechi de cind lumea, devenise brusc neconfortabil. Mirosul greu de dezinfectante imi intorcea stomacul pe dos. Nici acum, dupa atitia ani, n-am reusit sa ma impac cu izul intepator al clorului ce-mi bloca orice gind si ratiune. Inchisei ochii cu speranta ca durerea nu va mai fi atit de vie, incercind sa-mi abat atentia spre alte ginduri. Ca prin vis o auzeam pe tanti Nela cum isi cinta iubirea si stiam ca se va mai invirti minute bune prin fata cabinetului, doar doar ii voi acorda vreo atentie. Nu eram in stare de nici un fel de terapie atita timp cit eu nu reuseam sa fiu pe linia de plutire. Si-n acel moment, o ciudata liniste se instala in jur, parca nefireasca pentru o sectie unde mereu si intotdeauna se intimpla cite ceva. Nu mai aveam puterea sa ma misc fara a avea senzatia ca picioarele imi sunt de plumb si totusi … Greu am iesit in hol, greu am trecut peste ideea ca creierul imi va ramine, undeva, in urma fizicului, greu am reusit sa ma conectez la realitatea din jur.
In capatul holului, am vazut-o pe Maricica, infirmiera de serviciu. Imi facu un semn pe care nu l-am inteles. Tanti Nela disparuse, probabil mersese si ea sa se culce desi nu-i statea in fire si-n firea bolii. Brusc, o neliniste nefireasca incepu sa ma siciie.
-Unde-i Nela ? am intrebat-o pe Maricica care se apropiase intre timp.
-Era in fata cabinetului tau.
-Am vazut-o si eu insa acum nu-i. Ia hai sa vedem pe unde-o fi .
In salonul ei, Nela nu era. Nedumerita, am privit in jur. Infirmiera ridica din umeri privindu-ma lung.
-Da’ cu tine ce-i ?
-Ma doare iar capul.
-N-ai luat ceva?
-Am luat niste pastile. Sper sa cedeze durerea .
-Si daca nu ?
Am ridicat din umeri si-am pornit spre grupul sanitar.
-Hai s-o cautam pe Nela. Cine stie ce mai vrea sa faca…
Nici urma de femeie. O senzatie de moleseala incepu sa puna stapinire pe mine desi durerea era tot acolo.
-Nu pricep unde naiba o fi…zise Maricica. Toate usile-s inchise si-acum zece minute era pe coridor.
-Ia hai sa intram peste tot.
O cautare febrila incepuram amindoua, verificind si rascolind fiecare coltisor de cladire. Sub fiecare pat, masa sau plapuma, in fiecare baie si camera neincuiata. Fiecare geam a fost incercat, fiecare dulap deschis. In zadar insa. Dupa doua ore de iures, tanti Nela era tot de negasit.
-Maricico, spune-mi ca visez…spune-mi ca ma voi trezi si Nela e in sectie.
-Unde draci o fi disparut? Nu pricep, zau…
-Multam de incurajare.
Stateam in mijlocul holului, cu miinile proptite-n sold, nestiind unde s-o mai caut pe femeia care reusise sa ma faca sa uit de durerile mele.
-Mi-am promis, nu o data, ca o voi lega de mine si cred ca asa o sa fac cind voi mai fi de serviciu. Am ajuns sa ma tem de un om cit nu m-am temut in toti anii astia de psihiatrie. Merg sa anunt …disparitia sau ce mama saraciei o fi. Dac-am fi in Bermude as mai intelege! … Maricico, simt ca mi se impletesc picioarele…parca nu mi le mai simt…
Femeia ma privi circumspect.
-Ce medicamente ai luat?
I-am aruncat o privire scurta neintelegind ce vrea sa zica.
-Paracetamol si ketoprofen. Atit.
-Ale tale ?
-Ce mi-a prescris medicul, da.
Am intrat in cabinet si-am pus mina pe telefon. In acel moment, un fisiit se auzi in spatele meu si-un glas arhicunoscut pluti ca un vis-cosmar peste linistea grea din jur:
-Sarumina! Cum sunteti doamna doctor?
Am inchis ochii nestiind ce sa mai cred. Visez? E realitate? M-am ciupit scurt vrind sa inteleg, in sfirsit, ce se intimpla. Durerea din brat ma facu sa pricep ca-s treaza de-a binelea. Tanti Nela sedea cuminte pe canapea, acompaniata de gesturile si ticurile caracteristice bolii ei. Cu palmele in poala, ma privea candid, zimbindu-mi naiv si in cel mai copilaros mod cu putinta.
-Da’ tu unde fusesi Nelo? o auzii pe Maricica.
Nela ii arunca o privire scurta.
-Nu e treaba ta.
-Ba eu cred ca e atita timp cit m-ai facut sa te caut ca habauca doua ore. Unde te-ai ascuns?
-Aici, in cabinetul doamnei doctor. Acolo la fereastra.
Si Nela arata spre oglinda de deasupra chiuvetei.
-L-am asteptat pe Matei.
Maricica ma privi scurt. Eu ridicai din umeri neputincioasa. M-am asezat pe canapea linga femeie, privindu-i ridurile adinci care-i brazdau ca o plasa fata. Ii priveam si parul alb care-i incadra trasaturile imbatrinite de boala. O poveste nespusa, inca, era Nela. O poveste medicala era pacientul.
-Si vine?
-O sa vina. Stiu asta.
I-am facut semn Maricicai sa ne lasa singure insa sa lase usa cabinetului deschisa.
-Unde e el acum ?
Femeia se foi linga mine, isi indesa capul intre umeri si-si freca coatele de trup. Incepu sa-si manince buzele apoi ma privi scurt.
-L-a luat militia la sectie. Pentru niste declaratii.
-Stiam ca pe sotul tau nu pe Matei l-au luat…
-Pe Matei. Sotul e acasa si el. Doarme acum.
-Aha. Declaratii pentru ce ?
-A vrut sa plece in vest insa s-a razgindit. Nu m-a putut lasa singura. Va dati seama doamna doctor ce inseamna o mama singura in zilele de azi!
-Pai, erai cu sotul, mai Nela…
-Nu cu el. Cu Matei. Si cu florile de soc pe care mi le-a adus ca sa-i fac o socata. Diodele prin care erau transmise informatiile n-au fost eficiente pina la urma. Proasta fabricatie, i-am spus asta si sotului. Doamne si ce se mai bucura cind le monta la televizor. Ii dadeam sa bea ceai de soc cind era bolav si-i spuneam povestea fetei cu ochi albastri si cu flori in par. Si samovarul fierbea si batrinul isi spunea povestea. Lui Matei i-a placut mereu povestea lui Andersen. E buna socata doamna doctor, asa-i?
-Este.
N-am mai incercat sa inteleg ceva din discursul Nelei pentru ca totul era o salata de cuvinte. Si brusc mi-am dat seama ca durerea nu ma mai siciia. Mi-am miscat usor capul. Nici o jena macar. Pffff…asta da.
-V-a trecut durerea, doamna doctor ?
Circumspect am privit-o pe Nela.
-De ce ma intrebi ?
-Pai, v-am dat o pastila ca s-o luati.
-Cind ?
-Mai devreme.
Simteam c-o iau eu razna in acel moment. Ce se intimplase atunci cind durerea ma tintuise cu timpla pe vinilul rece ? Incercam sa rememorez firul evenimentelor insa nu puteam asocia nici un moment prezentei Nelei in cabinet. Plus de asta, ea si nici un alt pacient nu aveau acces la medicatie.
-Ce pastila mi-ai dat ?
In momentul acela, Maricica intra in cabinet, cu palma deschisa spre mine. O pastila rotunda si mare parca-mi zimbea cu albul ei imaculat. Infirmiera intreba circumspect:
-Ce-i asta?
-Unde ai gasit-o?
-In noptiera Nelei.
Am luat pastila. Era paracetamol.
-De unde-o ai Nela draga?
Se fistici apoi isi viri iar capul intre umeri. Coatele si le freca de trupul rubicond si-mi zimbi candid.
-Mi-a dat-o domnu’ doctor cind m-a durut capul pe mine. N-am luat-o. Mi-a spus si sotul sa n-o iau.
Si, sugestiv, arunca o privire de recunostinta noptierei din cabinetul meu. Un alt episod al carui actor principal fusese tot Nela imi bintui instantaneu amintirile.
-Lasa-l acolo sa stea cuminte. Ce zici?
-Da. Acum doarme saracul. Tot asa cum ar trebui sa dormiti si dumneavoastra.
-Eu sunt de serviciu. Tu ar trebui sa dormi.
Femeia isi foi iar nelinistile apoi isi incrucisa palmele in poala unui tricou decolorat pe alocuri. Toata agitatia bolii ei, o schizofrenie care isi facea veacul in trupul macinat deja de ani, marcau dar si generau un comportament absolut imprevizibil. De la o apatie si izolare care-o tintuiau in pat zile intregi, trecea in cealalta extrema in care, agitatia si nelinistea puneau stapinire pe ea. In zilele astea, tanti Nela era capabila de multe, asa cum constatasem deja de-a lungul timpului.
Fost cadru medical, in urma pierderii sotului a inceput sa se degradeze. Cind insa si baiatul i-a disparut in apele Dunarii, in timpul unei incercari esuate de-a trece in Jugoslavia, Nela, dintr-o femeie cunoscuta si recunoscuta datorita calitatilor sale profesionale a devenit un pacient cunoscut doar spitalelor de psihiatrie.
-Te-am cautat mai bine de doua ore, Nela. Unde te-ai ascuns?
-Eram aici. Am intrat dupa ce-ati plecat. El a ramas singur si-am venit ca sa vad daca e bine.
Si-mi arata scurt noptiera.
-Si-am venit sa-i spun Povestea fetei din soc si sa-l legan pina adoarme.
Nu stiam ce sa-i zic.
-Ii spui povesti sotului tau ?
Ma privi cu repros apoi pufni scurt:
-Zau, doamna doctor, va bateti joc de mine!
-Defel…
-Lui Matei ii spun povesti. Sotul e om in toata firea.
-Aha….am inteles. Am incurcat eu personajele…cred…
-Daca nu sunteti atenta!
Reprosul Nelei ma facu sa zimbesc. Mi-am sprijinit ceafa de peretele rece si-am inchis ochii. Cred ca, mai mult ca o rugaminte, m-am auzit zicindu-i femeii:
-Imi spui si mie Povestea fetei din soc ?
Am simtit cum isi foieste iar nelinistile, cum isi vira iar capul intre umeri, cum isi repeta iar ticurile dictate de boala. Si vocea ei, brusc devenita tandra si calda, ma facu sa ma gindesc la acel marinar cu-a lui iubita si la a lor nunta de aur. De aur mi se paru si povestea in sine, rasarita din amintirile nordului inghetat, si-a carei aroma, musai era sa fie de soc. Nu stiu daca si eu, asemeni baietasului din poveste, am visat sau chiar am fost in tarile calde insa, driada isi povesti amintirile asa cum stiu ea mai bine.
Nu stiu cit timp trecuse dar, atunci cind am deschis ochii, am vazut si-am stiut ca dormisem ore bune cu capul pe genunchii Nelei. Fata ii era aplecata deasupra mea iar degetele ei imi mingiiau parul. Nu mai conta noaptea din jur, nu mai conta izul de clor care se imbibase in peretii scorojiti, nu mai conta mirosul de urina pe care-l degajau pantalonii tricotati ai femeii, nu mai conta ideea ca exista o diferenta de statut intre noi doua.
Acolo si aici, doi copii au vrut sa auda o poveste.

*

Si, pentru ca orice poveste scrisa pentru Clubul Mirelei vine si cu infuzia de placere olfactiva, musai sa „transcriu” aici o nota pe care chimistul Paul Johnson a lasat-o despre parfumul de soc: „It possesses a fine note of flax flower with nuances of violet leaf and traces of melon.”

Pentru ca numele creeaza de cele mai multe ori renumele, in 1992, Bvlgari a scos pe piata un parfum unisex , parfum care aduce in sticluta de poveste, o alta poveste despre coriandru, soc, mandarina si cardamom, iasomie si liliac, mosc, cedru si ambra. Va puteti imagina povestea exploziei de arome pe care Jean-Claude Ellena  a creat-o dindu-i un nume mai mult decit sugestiv… „Eau Parfumee au Vert” ?

*

Amintiri din blog:

1). Arsita desertului

2). 11 pentru mine