Necunoscutul din spatele cuvintelor

necunoscutul din spatele cuvintelor  -Vi se pare ca as fi genul de om care sa-si piarda timpul cu tribulatii sau cu speculatii fara noima?

Il priveam pe barbatul care gesticula teatral cu tigara aprinsa fumegindu-si calitatea indoielnica a tutunului. Ii priveam imbracamintea excentrica, fara a o putea incadra intr-un stil anume. Pantofii ce-si luceau modelul unor ani de gratie si bagajul, mic ca volum, nu dadeau indicii in plus despre necunoscutul care aterizase, parca din neant, in sectie. Nu stiam cum sa-l abordez cum habar n-aveam cine e.
-Cer prea mult daca va intreb cum va numiti?
Isi intinse in scaunul devenit brusc prea mic, trupul lung infasurat in fulgarinul udat zdravan de ploaia de afara si-si miji ochii pina  devenira linie.
-Ati putea sa-mi oferiti o cafea daca tot sunteti curioasa sa aflati amanunte despre cel care a cazut pe capul dumneavoastra si despre care habar n-aveti cine e?
-Tot ce va pot oferi e un ceai.
-Perfect. Merge si asta la o tigara.
Cu greu m-am ridicat din fotoliul in care-mi simteam siguranta bine mersi si-am pregatit rapid un ceai. Cind i-am intins cana cu lichid fierbinte imi apuca mina.
-O sa-l vars…mai reusii sa indrug ceva.
Lua cana apoi imi zimbi desi, parca privirea ii trecea dincolo de mine.
-V-a fost frica? Mereu intilnesc reactia asta in cei cu care am un prim contact.
-Nu oferiti confortul la schimb…
Incepu sa rida apoi sorbi din ceai. Isi aprinse alta tigara, cealalta lasind-o(sau uitind-o), pe jumatate aprinsa, in scrumiera ce i-o pusesem pe masuta de linga el.
-Ati ajunge la esenta daca ati fi inspirata.
-Mi-ar fi util?
-Imi spunea un filozof odata ca, nu suntem decit niste macelari ai utilului si placutului. Dumneavoastra de care parte va situati?
-Prefer o realitate in care sa regasesc macar un dram de adevar.
-V-ar fi util?
-Exista liberul-arbitru in tot si toate, nu?
-Nu sunteti un om de rind duduita …
Ii urmaream gestica si mimica si-mi puneam enspe mii de intrebari in legatura cu necunoscutul pe care Vasili mi l-a lasat plocon peste noapte. ” Doar pentru o ora ai grija de el apoi vin sa-l iau”. Asta fusese laconica lui cerere. N-am mai apucat sa-l intreb ce fel de ‘ingrijire’ sa-i acord omului cu care filozofam acum (de parca fusesem vreodata buna la asa ceva!). Si nu era prima data cind seful ma vira si ma zvintura prin experiente sau experimente care mai de care mai ciudate si de neinteles.
-Va inselati. Chiar sunt un om de rind.
Imi arata un tablou aflat pe un perete al cabinetului.
-Semnatura de acolo spune altceva. Traiti si ginditi prin imagine. Omul de rind nu gindeste. El isi traieste doar viata asa cum vine. Din momentul in care ati afirmat ca exista liberul-arbitru ati consfintit existenta si pozitia omului in univers. E o creatie absoluta pe care multi o imita sau o copiaza. Daca reusiti sa treceti de strimbatatea tiparelor impuse, sa va scuturati putin limbajul de exprimare prin culoare atunci ati descoperit absolutul.
-Ce stiti despre arta?
Isi mai aprinse o tigara. In scrumiera, cele doua jumatati nearse, fumegau inca.
-Suficient cit sa vad un dialog logic si deschis. Neasteptat de putin pentru a ma putea situa printre cei „alesi” …
-Si-atunci cine sunteti?
Ma tintui cu privirea de culoarea otelului, privire in care n-am reusit sa citesc decit iritare.
-Eu sunt cel ce sunt. 
In acel moment mi-au inghetat gindurile. In mod voit facuse trimitere la Exod sau ma aflam in fata unuia care traia un delir mistic crezindu-se deasupra tuturor celorlalti?
-Asta e scopul dumneavoastra? Sa aflati cine sunt? Pentru a doua oara imi puneti intrebarea.
-Nu. Vreau doar sa stiu, atita tot. Asta daca tot v-a lasat doctorul Vasili aici fara a face prezentarile.
-Doctorul Vasili cauta o logica in toata celula pe care-o pune sub lupa lui de psihiatru. Adevarul e insa departe de ratacirile lui asa-zis stiintifice.
-E un psihiatru bun.
-Are nevoie de avocat?
-Departe de mine aparenta ce acopera esenta cuvintelor, domnule.
-Traiti niste nelinisti spirituale. Bune pina la un punct insa cred ca veti ramine un simplu anonim in multime.
-Sunt ceea ce sunt.
Ma privi la fel de iritat apoi brusc izbucni intr-un ris sarcastic care-i mutila trasaturile aspre ale chipului. Si-n acel moment lacrimi incepura sa-i curga pe fata rosie.
-Doamne…ati fost magistrala! Bravo doamna! Am ris cu lacrimi. Chiar am nevoie de-o cafea.
I-am aratat cana cu ceai. El isi aprinse a patra tigara raminind cu privirea lipita de tavanul incaperii.
-De cind nu v-au mai zugravit cabinetul?
Instinctiv am urcat si eu privirea spre tavanul patat de ploaia care curgea printr-un acoperis spart de vreme si vremuri si-am simtit cum mi se face frig. Senzatie sau frison? Nu stiam. Am ridicat din umeri si-am sorbit o gura din ceaiul care se racise in cana mea.
-V-as banui de machiavellism daca n-as avea certitudinea ca sunteti un produs al lumii in care traiti si de ale carei lanturi vreti sa va rupeti. Incotro stimata doamna?
Fumul alb al tutunului de proasta calitate plutea intre noi.
-Spre iubire, as zice.
-Faceti un joc ale carui reguli nu le stapiniti, asta presupunind ca le cunoasteti deja sau, in cel mai bun caz, stiti cite ceva despre existenta dumneavoastra pe pamint.
-Credeti ca cer cuiva scuze pentru faptul ca exist?
-Nu. Insa nici nu incercati sa adaugati ceva in plus creatiei in sine.
Incepuse sa ma irite tot dialogul asta fara noima. Simteam, mai mult instictiv, ca necunoscutul vroia sa-si marcheze ‘teritorial’ suprematia prin cuvint.
-Nu va place ce va spun. Dar nici nu ma dati afara din spatiul pe care credeti ca-l stapiniti.
-E mai mult decit interesant dialogul. Cind doctorul Vasili se intoarce, intilnirea noastra va lua sfirsit. Am o curiozitate insa…si poate ma lamuriti cumva…
Isi mai aprinse o tigara(a cincea) apoi isi incrucisa genunchii abordind o atitudine relaxata. Ma invita printr-un gest larg, sa vorbesc.
-Credeti in divinitate?
-V-am spus ca eu sunt ceea ce sunt. Banuiesc ca stiti ce inseamna, nu?
-Spuneti-mi dumneavoastra.
-Va las dumneavoastra placerea descoperirii. Poate ca veti avea in felul asta si revelatia adevarului propriei existente.
-Si daca nu ?
-Veti ramine la stadiul de cautari. Adica la stadiul in care, corsetul spiritual propriu nu va va lasa sa vedeti dincolo de paradoxul logicului dupa care scormoniti atit de mult. De ce atita zbatere cind raspunsul e atit de simplu?
-Poate asa trebuie sa fie.
-Eeeeiiiii….ce faceti voi?
Am tresarit la auzul glasului atit de cunoscut al doctorului Vasili. Necunoscutul intoarse spre seful meu o privire in care nu se putea citi nimic. Glasul lui, fara nici o inflexiune, veni peste mine ca o mare necunoscuta.
-Adunam intelepciune intr-un dialog al aparentelor lingvistice.
Cu bonomia atit de cunoscuta, doctorul Vasili isi turna in cana mea ceai pe care-l bau pe nerasuflate apoi isi sterse gura cu mineca halatului alb oftind vadit multumit.
-Ce sete mi-a fost.l
Lua raportul de pe birou apoi ii facu barbatului un semn zicindu-i scurt:
-Sa mergem.
Necunoscutul isi lua bagajul, inclina capul in directia mea apoi iesi din cabinet. Am sarit din fotoliul in care statusem pina atunci si l-am prins pe doctor de mineca.
-Cine e personajul?
Ma privi lung cu aceiasi ochi verzi, sfredelitori.
-Un parafrenic care se crede Tutea … dupa spusele istoricului lui medical. Adevarul insa e un mare mister atita timp cit am motive sa ma indoiesc de veridicitatea probelor oferite.
Si doctorul disparu din cabinet lasindu-ma in plinatatea unei nedumeriri in care nu stiu sa mai fi fost vreodata.
 
*
*
 
Dupa trei zile de la intimplare, urcam cu liftul spre directiune, chemata fiind sa semnez ceva documente. La etajul urmator mai urcara citeva persoane. In timp ce usile dadeau sa se inchida il vad pe Vasili apropiindu-se in fuga.
-Tineti usile!
Am blocat liftul si i-am facut si lui loc.
-Multam fatuco!
Isi scoase ochelarii (de cind mama saraciei ii are?) apoi ii sterse cu poala halatului alb.
-Cum esti? ma intreba.
-Bine. Ce mai face necunoscutul de acum trei zile?
El ma privi pe deasupra lentilelor, vadit nedumerit de intrebare.
-Care?
-Cel cu care am dialogat pret de-o ora… Parafrenicul care se crede Tutea.
-Nu stiu despre cine vorbesti. Esti sigura ca-mi este pacient?
Liftul isi opri urcarea. Doctorul iesi ca apoi sa dispara intr-una dintre camerele rezervate medicilor. Mi-am scuturat umerii, am iesit din lift nestiind ce mama naibii sa mai cred apoi am intrat in directiune. Dupa semnarea actelor am coborit iar in sectie si-am intrat in cabinet. Un miros de tutun ieftin ma trazni instantaneu. In cabinet nimeni si nimic nelalocul lui. Linga mine aparu atunci una dintre colege.
-Te-ai reapucat de fumat? intreba in timp ce-si lua un dosar.
-Nu. De ce ?
-Acum trei zile a trebuit sa aerisesc camera asta citeva ore bune. Acum vad ca miroase la fel ca atunci.
*
*
 

18 păreri la “Necunoscutul din spatele cuvintelor

    • Citeodata e un mixt dintre cele doua. Azi a fost doar o creare artificiala a unei realitati ce ar putea fi un adevar. Chiar daca la baza stau nevoile nesatisfacute ale insului…
      Si iata ca m-am intors iar la mixtul dintre nevoia de realitate si cea de creatie…Greu de spus!

      Apreciază

  1. Mi-am amintit pentru că printre rânduri mi-aţi amintit (nu ştiu să detaliez asocierea) prima strofă din Minune-i şi moartea a lui Marin Sorescu:

    Nu mai făceam minuni sistematic,
    Îmi plăceau minunile ocazionale.
    Ajutam o zebră să-şi intre în dungi,
    Îndreptam un bătrân de şale.

    Mulţumesc!

    Apreciază

    • M-a mirat asocierea poeziei soresciene cu textul. Sincer. Imi place insa sa cred ca, ocazional minunile vin dind sensuri noi unor sensuri vechi de cind lumea ca sa renastem de fiecare data.
      Mi-ar placea sa stiu de ce…Sorescu? De ce tocmai poemul asta?

      Apreciază

      • Ieri seară căutând prin bibliotecă, e un fel de a scrie, lăsând să fiu căutat de bibliotecă am ales Sorescu și, la întâmplare, această poezie …
        E undeva în povestea citită (și recitită) ceva ce m-a chemat, alin, să asociez poezia.
        E, să încerc să fiu mai precis, ceva ce nu pot defini dar care e „în afară de rând”.
        Asta cât să-mi amintesc că un neologism de demult, „extraordinar” a înlocuit (apud Sextil Pușcariu) „greoiul” în afară de rând (deși mie unuia mai mult îmi place vechea exprimare) …
        Scuze pentru tentativa de logoree!

        Apreciază

      • Acum nu ma mai mir! Urmarind si fotografia pe care-o faci, am reusit s-o asociez si s-o „lipesc” scrisului. Multa poezie si imaginatie fara incarcatura de detaliu inutil. Cel putin din ceea ce-am vazut pina acum.
        ‘Logoreea’ in contextul de fata, nu e nevoie sa fie scuzabila. E acel ceva care puncteaza esenta.Si-o face bine. Eu trebuie sa multumesc pentru sinceritate.

        Apreciază

  2. Frapantă ruptură a eu-lui i-aș spune eu. Și dacă în exuviile aruncate în trecut păstrăm alți oameni, mereu alții? Și dacă ne tot dezbrăcăm ce om nou vine în loc? Ce bobiță de grâu suntem din cele date ,,tribut” inventării șahului, și ce pătrățică ne alege, când? Să alegem să murim, să trăim…să dansăm, să strigăm sau să ,,jucăm”? Realitatea, carnavelescul poate fi rupt, dorința de străpungere a ternului e poate mereu prezentă. Zac în noi dincolo de durerile mii și mii, Iubirea și e din perspectiva mea singura care rămâne în toate clipele trecute, viitoare. E început și sfârșit de drum…Numai bine, stimată doamnă și zile frumoase, îmbibate cu Fericire și Iubire!

    Apreciază

    • Cred ca suntem noi cei care trebuie sa fim la un moment dat…asta ca sa parafrazez oarecumva o zicere din text. Ai virit iubirea in contextul intregului si bine ai facut pentru ca acela este drumul pe care-l cauta Mala din text, iubirea manifestata in multitudinea de forme a existentei.Totul a fost o joaca a cuvintului, o joaca a realitatii aflata la limita dintre normal si anormal. Ce alegem? Sau, trebuie sa alegem intr-adevar? Asta-i intrebarea.
      Zile cu soare si pentru voi, dragilor!

      Apreciază

      • Cred că suntem aleși în acest Mare Spectacol al vieții, uneori simpli cabotini, alteori eroi. Cert este că mergem mânați de vise însămânțate de o ,,mână” nevăzută până învățăm sau poate reușim să ne desprindem și să ne punem în mișcare propriul scenariu, să ne desenăm propriul debut. Mulțumim pentru gândul bun; asemenea. Numai bine!

        Apreciază

  3. Ai si de unde sa te inspiri,cu munca ta.Am constatat ca fiecare scrie si dupa locul in care e,dupa mediul in care se afla.Da, mare constatare evidenta :))
    Mi-a placut. Chiar am crezut ca e reala,sau ca ar fi putut fi foarte bine, pâna am ajuns la momentul cand doctorul a baut ceaiul dintr-odata.Atunci mi-am zis ca asta e genul de exprimare sau gest din carti, dar in realitate,nu prea bem ceaiul chiar asa.Sau mai stii?😀
    Insa am vizualizat toata povestea si personajele ei.

    Apreciază

    • Asa e. Mediul influenteaza personalitatea fiecaruia intr-o oarecare masura. Importante sunt si capacitatea de adaptare, acceptare sau negare a individului. In privinta bautului ceaiului….😀 asta e un gest absolut real care apartine unui medic bonom cu care lucrez, gest facut cu cafeaua insa, gest pe care l-am imprumutat dr. Vasili. Cel real mereu e pe fuga, mereu in contratimp, mereu intre ceva si altceva iar mineca halatului lui alb poarta insemnele trecerii licorii negre pe acolo. Nu-l intereseaza experimentele stiintifice raminind la stadiul de aplicant al teoriei spuse de altii. Vasili are doar gestul si bonomia medicului cu care lucrez. Atit.
      „Necunoscutul” cu a lui filozofeala a existat ca pacient(pt.2 ani) insa afectiunea lui mergea clar spre delir mistic, paranoic, delir in care se credea un mesager al divinitatii, un soi de cavaler al dreptatii si-n care productiile halucinatorii erau spectaculoase. Am schimbat doar esenta spuselor si lungimea actiunii deoarece iesea un material mult prea stufos.Desi poate ca ar fi fost interesant pt. cei interesati. Foarte putine elemente reale exista in povestire insa, parafrenici de genul necunoscutului exista, pot da impresia unui om absolut normal si-ti poti da seama de afectiune doar urmarind pacientul in timp. Si nici atunci nu prea reusesti sa spui cu exactitate ca, da, e un parafrenic pt. ca sunt capabili de disimulare a simptomatologiei. Trebuie sa fii un foarte bun diagnostician ca sa poti face asta.
      Una peste alta, ma bucur ca ti-a placut.🙂

      Apreciază

Ai ceva de spus ?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s