Gilceava din sifonierul de lemn de trandafir

gilceava-Ce faci tu acolo ? 
Priveam in jur nestiind de unde vine vocea. Nimeni in jur. Doar noaptea.
-Hei, te faci ca nu pricepi?
Buimaca ma uit iar in jur si aprind lampa. Aceeasi camera, aceeasi atmosfera de art nouveau incoronata aiurea de brizbrizurile unui gust indoielnic. Si-o liniste care ma facea sa ies cit mai mult dintre peretii grosi de piatra acoperita cu iedera batrina. Eram la conac de doua zile insa n-am intilnit decit doi oameni: servitoarea si gradinarul. Doar ei mai populau linistile mormintale ce domneau suverane peste domeniul de linga lac.
-Carevasazica, imi dai de inteles ca nu auzi?
Mai sa fie! Ce putea fi si asta? Am privit mai atenta camera si-n momentul acela mi-am dat seama ca vocea venea de undeva de spatele usilor sifonierului. M-am apropiat cu teama de lemnul sculptat de-o mina dibace, mi-am lipit palma de clanta fina, din bronz patinat de vremi apoi brusc am deschis usile. Uimirea mi-a anihilat orice gind si reactie. Rafturi imense, construite in perete erau ascunse in spatele usilor cu intarsii aurii. Pe rafturi, siruri nesfirsite de carti, parca asteptind acea febra a miinilor si mintii.
-Hahaha, te-ai dumirit acum ?
-Olecuta…cred…
-As! Olecuta zici ? Diminutivul acesta imi pare un categoric superlativ.
Credeam ca nu vad bine. O carte iesise din raft si incepea sa-si zburde filele, fluturindu-si numele de pe coperta, direct pe sub nasul meu. Caragiale!? Se propti cu cotorul de celelalte carti indoindu-si doua file, parca incrucisindu-si genunchii. Ce mama naibii se intimpla aici ? Care sa fie motivul pentru care ma invitase stapinul conacului la domeniul de linga lac ? Culmea era ca, nici nu catadicsise sa-si faca aparitia de cind eu ajunsesem acolo. Stiam doar ca e un excentric si un nonconformist colectionar de arta de tot felul. Gurile rele sopteau, parca cu teama, ceva despre niste experimente absolut halucinante. 
L-am privit pe Caragiale cum isi rasucea mustacioara, asezindu-si apoi ochelarii aburiti de ris, cit mai jos pe nas. 
-Nu inteleg ce se intimpla, ce sens au toate astea. 
-Daca ajungem sa ne intrebam despre sensul si valoarea vietii, suntem deja bolnavi, draga mea.
O alta carte iesise din raft. Freud!!!!!
-De ce te bagi monser ? il auzii pe Caragiale glasuindu-i celuilalt; ma rog, celeilalte… Viata asta-i un vast bilci. Ma cunosti ce vanitos sunt asa ca, nu te baga in sertarele mele ca intr-un dulap!
-Va rog, nu va certati…incercai eu sa reinstaurez calmul.
Asta-i marea noastra problema domnilor! de undeva din laterala, o alta carte isi iti pe jumatate legatura fina a pielii stantate cu litere aur; era C.S. Lewis…Incercam sa ne imbracam sufletele pentru lumina zilei de miine caci aceea e singura care dureaza.
-Mofturi! Zi-le oameni si da-le pace! Caragiale pufni pe sub mustata brusc zburlita, mormaind inca ceva ce nu intelesesem.
-De fapt, ce va deranjeaza pe voi ? ii intrebai pe toti trei.
-Nimic, pufni iar ‘grecoteiul’ pe sub aceeasi mustata. Domnii aci de fata  emit opinii care sunt libere. Insa nu-s si obligatorii.
-Primul om care a aruncat o insulta  si nu o piatra este fondatorul civilizatiei. Iar dumneata domnule, il vazui pe Freud agitindu-si filele, nu te poti numi astfel pentru ca au facut-o altii inaintea dumitale .
-Mofturi monser! Omul e doar mindru de coroana lui care ii este gindirea. Dar si de bastonul sau de maresal prin care se exprima.
-Dumneata esti un tarim al complexelor neaaceptate, domnule Caragiale….suspina Freud, cautindu-mi privirea, parca cerind ajutor.
Nu stiam ce sa fac pentru ca nu pricepeam ce caut eu in tot peisajul asta. Imi venea sa ies din bilciul in care, nu stiu cum, aterizasem. Dar, in acelasi timp, o curiozitate diabolica ma tintui locului vrind sa-i vad si sa-i aud pe cei care-si disputau si discutau ideile atit de vehement.
-Sunteti niste biete trupuri pe care dragostea le-a pravalit in nebunie…auzii un glas lasciv, parca a dispret…iar ati inceput?
Dintr-un raft destinat operelor de arta, vazui doi ochi negri, diavolesti, lucind scurt intr-o reflexie a lunii care-si trimitea lumina printre draperiile grele si rosi ale camerei. O, da! Nu puteam sa nu-l recunosc pe Dali. Il vazui cum isi rasuceste mustacioarele fine si lungi privindu-i pe cei doi cum isi zvinturau, unul spre celalalt, albul-crem al hirtiei. C.S. Lewis adormise deja.
-Iubire si munca, munca si iubire…asta e tot ce exista..ii raspunse Freud.
-Mofturi monser, se baga conationalul, te alaturi, inseamna, noua!
-Pina acum, ii priveam pe suprarealisti ca pe niste bufoni! Pe dumneata domnule Dali, te privesc altfel.
-Nu eu sunt bufonul, Freud draga, ci societatea asta monstruos de cinica si naiv de inconstienta care pretinde ca este serioasa pentru a-si ascunde nebunia. Iar tu dragul meu, ai marcat diferenta dintre corpul uman neoplatonic si cel de azi. Ai zis ca e un dulap cu sertare secrete pe care le poti deschide numai prin psihanaliza. Da-mi voie sa te imbratisez! Tu m-ai vindecat de nebunie!
Si-l lua pe Freud in brate fisiindu-i filele brusc zburlite. O roseata feciorelnica se asternu printre firele albe ale barbii lui iar vocea ii deveni abia soptita.
-Multumesc domnule Dali. Imbratisarea asta a dumitale este un instinct originar. Am ce invata azi de la dumneavoastra domnilor.
-Mofturi monser! Sa nu te miri ca se potrivesc chiar si cuvintele inteleptului de acu o suta treizeci de ani cu starea de azi. Mira-te mai bine ca, si peste alti o suta treizeci de ani vor fi multi carora vor trebui spuse aceleasi adevaruri. Si tot degeaba spuse.
-Eu nu cred ca intelepciunile noastre ar putea concura cu miracolul din Lourdes. Sunt cu mult mai multi oameni care cred in miracolul fecioarei Maria decit in existenta subconstientului.
Calitatile si defectele omenesti sunt pretutindeni aceleasi. Prostii mor insa prostia ramine nemuritoare, coane Freud.
-E usor sau imposibil, dragilor. Simplu, nu? Nu vad de ce va agitati pentru niste teorii care nu sufera de pacatul perfectiunii. Si chiar nu inteleg de ce va temeti de ea pentru ca voi doi n-o veti atinge niciodata. 
As! Nu mai crede in mofturile cartilor, frate..! Cap sa ai, minte ce-ti mai trebuie ?
-Eu-l nu este stapin la el acasa, domnilor! Si Copernic si Darwin au declarat acelasi lucru insa sub o alta forma si la alta scara, demonstrindu-mi inca o data capacitatea telepatica, originara, de comunicare intre indivizi. Azi, acum, aici avem simturile mult dezvoltate, inlocuind telepatia arhaica.
-Curata meteahna, frate Freud! zise Caragiale sugubat, zimbind parca unei aduceri aminte. Si Copernic si Darwin au fost atit de celebri incit au inceput sa traiasca abia dupa ce au murit.
-Discutia este extraordinar de atractiva insa, pe mine va rog sa ma scuzati domnilor…zise Dali rasucindu-si emfatic si teatral mustata…ma asteapta o femeie frumoasa cu un bust mladios si firav. Intr-un moment de geniala inspiratie am hotarit sa ma dedic teoriei cuantice si-am pictat ‘Leda atomica’ inventind astfel realismul cuantic si devenind stapinul fortei gravitatiei.
Usor, pe nesimtite aproape, in halatul savant strins in cordon, Dali reintra printre celelalte carti ale raftului sau. In urma lui ramase o dira de parfum fin amestecat cu miros de vopsele. Freud ridica din umeri. Isi aduna filele si-l privi lung pe Caragiale. Apoi, in timp ce-si stringea tomul gros al tipariturii, ca sa-si faca si el loc printre alte tratate de psihanaliza, zise aproape soptit:
-Oricine are ochi sa vada si urechi sa auda se poate convinge singur ca nu exista muritor care sa poata pastra un secret. Daca buzele lui tac, vorbeste cu degetele. Mesajele tradatoare ies prin toti porii lui. Noapte buna, dragul meu! Socotesc a fi un noroc dialogul cu dumneata…. si Freud disparu printre sirurile de carti. 
Caragiale isi salta, a salut, palaria cunoscuta. Se intoarse apoi spre mine si hitru, imi zise melancolic:
-Norocul e prea putin, lumea prea multa iar eu si mirlanul privim amindoi la luna…
-Pot sa-ti pun o intrebare?
Te ascult madam.
-Ce-a fost cu tot dialogul asta ?
El zimbi lung.
O gilceava dintr-un sifonier de lemn de trandafir. Calambururi si alte mici jocuri de salon. Ei, acum s-a incheiat cu micile jocuri de cuvinte.
-Probabil ca inca visez sau inca sunt sub influenta domnului Freud.
Rise scurt apoi se rasuci pe calciie.
Miine seara la aceeasi ora te invit la o noua gilceava.
-Aceiasi protagonisti ?
Priveste-le de aproape, daca voiesti sa cunosti lucrurile. Vrei sa-ti placa?  Priveste-le de departe.
Si disparu, chicotind si fluierind, tot asa cum si aparuse. In urma lui, usile cu intarsii aurite ale sifonierului se inchisera cu un pocnet sec.
Hmmm, daca vreau sa-mi placa? Deja le ador! Daca vreau sa le cunosc ? Musai miine seara sa revin, imi zisei in timp ce ma asezai pe-o canapea moale ce mirosea parca a parfum fin si vopsele. Si parca, un chicotit binecunoscut imi raspundea gindurilor care-mi macinau nelinistile.
Sa fie telepatica freudiana ? Mofturi, monser! Pfffff…c-am inceput sa vorbesc ca nenea Iancu. Si Dali asta, cu ouale prajite ochiuri puse pe umerii femeii nude ca s-o trimita-n eternitate! Curata meteahna, frate! 
*
*
Conform bunelor obiceiuri tematice din duminica Povestilor parfumate, azi tema fiind Parfumul sifonierului, tema gazduita de Mirela, va parfumez cu o miroseata care nauceste simturile, la propriu. Cine a incercat-o, stie despre ce vorbesc. Cine nu, nu stie ce-a pierdut.
Puternic, clasic, rafinat si cu mireasma orientala, aduna intre esentele care-i dau unicitatea acele note sensibile ale lacramioarei, santalului, piperului si cedrului. Si, pentru ca nasul care l-a creat in 1977 nu s-a multumit doar cu atit, a mai adaugat o nebunie de amestecuri printre care usor regasesti radacina de orris, ambra cenusie, moscul, opiumul, cocosul si vetiverul. Si nu numai.
Bineinteles ca este vorba despre OPIUM, parfum lansat de Yves Saint Laurent. Desi am incercat si variantele ceva mai juvenile ale aceluias brand, sincer si cu mina pe inima va spun ca varianta lansata in 1977, OPIUM Dama e de departe cea mai buna varianta realizata. Si tot de departe, inca ramine iubirea mea in materie de mirosete. Curata meteahna, monser!
Sau poate, vorba ceea, gusturile, culorile si…mofturile nu se discuta! 
yves-saint-laurent-opium-women-33
*
*
Alte povesti aromate din blog:
1).  Adiemus

24 de păreri la “Gilceava din sifonierul de lemn de trandafir

  1. Pingback: Parfumul șifonierului « Daurel's Blog

  2. Un bogat dialog între emblematicele figuri din biblioteca magică a unui domeniu aristocratic, ai imaginat aici, Mala. Iar tu, prinsă la mijloc, între un dramataturg autohton, un psihanalist, un pictor suprarealist…dar ce rost are să înșir ceea ce deja ai consemnat atât de interesant, prin intermediul unei conversații spumoase, în textul tău?! Conversație presărată cu specficul fiecărei figuri aflate în dispută, ”monșerul nostru” fiind sarea și piperul, cred eu! Și iată cum o gâlceavă dintr-un șifonier de lemn de trandafir aduce în scenă personaje de referință, pe care fiecare bibliotecă le adăpostește cu stimă. Excelentă caracterizarea ta, mi-a plăcut cum te-ai strecurat în mijlocul lor.
    Mala, parfumul Opium a făcut o adevărată revoluție la lansarea sa. Îmi amintesc cum am umblat să fac rost (așa era expresia!) într-o vreme când nu se găsea nimic și mi l-a adus un coleg de facultate de-al unei amice, era străin și-l adusese din Austria. Eram extrem de fericită, fiind singura care mirosea atât de interesant pe-atunci! E unul din cele mai bune parfumuri orientale, condimentat și cald, se spune că poate să țină locul unui șal, atât e de cald este acest minunat parfum. Mulțumesc pentru lectură, o seară parfumată îți doresc!🙂

    Apreciază

    • Cum ii ziceam si Pandhorei, prin multe transformari a trecut materialul asta! Dar s-a copt abia azi, acum, seara. De aproape 4 zile scriu si modific, alegind alte personaje, alte teme care sa se invirta in jurul sifonierului. E drept ca nu ma prea ajuta nici timpul, de o saptamina revenind din concediu si reincepind munca care-mi ocupa multe ore pe zi. Insa, incerc printre picaturi sa-mi onorez ‘angajamentele’ luate fata de prieteni si fata de mine. Pentru ca-mi place ceea ce fac.
      Revenind la sifonierul nostru, ei bine, in momentul deciziei asupra structurii, alegerea personajelor a fost instantanee, fara prea multa gindire prealabila.Si doar Caragiale cu al lui umor fin, hitru, atit de realist dar si de acid totodata, putea sa contrabalanseze o ideatica freudiana dublata de prezenta emblematica ce frizeaza citeodata limita dintre normal si anormal a lui Dali. Si, cred ca, doar la finele materialului, dupa o recitire a tot si toate, mi-am dat seama ca e unul dintre materialele scrise de mine si cu care ‘ma simt bine’. Il simt altfel. Oricum, e perfectibil …. chiar daca nu va atinge perfectiunea la care doar Dali a ajuns😀 .
      Si mai am un motiv pentru care mi s-a lipit deja de suflet scriitura asta: in momentul recitirii am avut senzatia unui deja-vu, a unui film intimplat, a unei pelicule in care cartile sunt aidoma unor animatii. E clar, m-a contaminat subiectul.
      Multumesc Mirela! O saptamina excelenta sa fie si pentru tine!🙂

      Apreciază

  3. galceava cartilor,galceava ideilor,galceava epocilor…o idee absolut haioasa ai avut…
    mereu surprinzatoare,felicitari!
    Opium,un parfum greu pe care il ador si pe care nu l-am mai purtat de mult timp…
    este invaluitor,incitant si care creaza dependenta…placuta dependenta,ooo…da🙂

    Apreciază

    • Gilceava asta a trecut prin multe variante. Am pornit de la ceva ca sa ajung la altceva. Insa, cind am vazut ca am ca punct comun „sifonierul” atunci i-am bagat pe toti in dulap, i-am pus fata-n fata cu ideile si teoriile lor si i-am lasat sa se desfasoare. Mi-a facut placere scrisul la materialul asta. Mi-a fost pe suflet. Si-am incercat si sa-l fac cit mai scurt cu putinta pentru ca sufar de pacatul….lungimii. C-o fi bine, c-o fi rau…nu stiu.
      Iar despre Opium ce sa mai zic ????? Doar ca l-as purta asa cum zici tu si cum zice si Mirela, ca pe-o esarfa.

      Apreciază

    • Un soi de Ars Alchimica cuvintelor re(a)dusa la calambur si zbenguiala ideatica. Iar ideile apartin personajelor principale, idei rasfirate de-a lungul multelor sau putinelor lor opere.
      Multumesc, Lili!

      Apreciază

  4. Prima data,am crezut ca-ti vorbeste o molie!😀
    Mi-a placut,ce idee faina ai avut! Maine seara vin si eu la continuarea galcevei lor😉
    (Am apreciat ca e mai scurt,nu mai am deloc rabdare de citit texte lungi pe ecran de laptop,am senzatia ca orice cuvant in plus imi grabeste purtarea ochelarilor.Desigur,n-am problema asta cu cartile.Tocmai de aia nici eu nu mai scriu texte lungi,pentru cine ma citeste)

    Apreciază

  5. Primul lucru pe placul meu: cartile puse la adapost de usile unui dulap. Petrarca spunea despre carti ca sunt cei mai credinciosi si cei mai modesti prieteni . Nu iti cer nimic altceva decat sa le feresti de praf.
    Celalalt: dialogul celebrelor personaje, surprinzand perfect esenta personalitatii lor. Excelent, Mala, felicitari !

    Apreciază

    • De mult am spus ca cel mai bun prieten e cartea…Poti vorbi orice cu el, iti raspunde la orice intrebare daca stii cum, unde si cind s-o pui si-ti ofera neconditionat valoarea pe care-o poseda. Trebuie doar sa ai grija de ea!
      Multumesc Zina pentru aprecieri!

      Apreciază

  6. Un adevărat tezaur, dialogul dintre controversatele personalităţi! Titlul m-a dus cu gândul la vestita Gâlceavă a înţeleptului cu lumea sau Divanul lui Dimitrie Cantemir. Înţelepţii din textul tău, precursori ai gândirii moderne, aduc în prim plan un dialog spumos, hâtru care-i caracterizează deplin. Felicitări pentru minunata idee de a reda nişte cuvinte memorabile!
    Numai bine!🙂

    Apreciază

    • Hmmmm, Dimitrie Cantemir….alt mare filozof si carturar roman si nu numai atit! ‘Divanul…’nu l-am citit decit pe bucati, neavindu-l in format complet, insa si cit am citit a fost destul pentru a-mi forma o parere. Imi place mult mai mult parca, cealalta parte de titlu dat Divanului…”Giudetul sufletului cu trupul”. Multa filozofie contine si trebuie un bun antrenament ca sa-l citesti ca sa nu mai vorbesc de buna mobilare a neuronului cu stiinta…
      Multumesc lolita ! Numai de bine sa auzim !

      Apreciază

  7. „-Priveste-le de aproape, daca voiesti sa cunosti lucrurile. Vrei sa-ti placa? Priveste-le de departe.”
    Intelepte vorbe! Si care denota o cunoastere profunda a oamenilor, a lumii. Caragiale nu numai ca fost un mare cunoscator al naturii umane dar cred ca creatia sa oricand poate face fata unui dialog real cu creatia altor figuri celebre ale artei mondiale.
    O fi trecut prin transformari povestea ta dar a trecut in mod benefic, cred eu. Dialogul e viu, alert, are atata culoare si parfum incat m-a vrajit. Curata galceava! Dar plina de un farmec extraordinar.
    O seara placuta iti doresc!🙂

    Apreciază

  8. Pingback: En Passant… en Avril, un Soir « Mirela Pete. Blog

  9. Pingback: Ghicește și colorează felina! « Mirela Pete. Blog

Ai ceva de spus ?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s