Poveste despre furnici, o pita si usturoiul ursului

  -Mai copchila, s-au pus furnicile pe tine! Le scormonisi musuroiul ? Ce-o sa se supere maica-ta cind te-o vedea plina de blinde !
Si copila, cu lacrimi mari cit bobul de mazare se agata de poalele scrobite ale bunicii stergindu-si ochii plinsi. Mincarimea care-i cuprinsese picioarele o facu sa-si frece virful baschetilor de pielea sensibila. Cu dosul palmei mari si aspre, femeia alunga insectele mici si negre de pe hainele copilei.
-Bata-le pustia sa le bata ! Las’ ca le-om face o turta si-or sa te lase-n pace.
-Cind facem ? si fetita isi ridica spre bunica ochii inca umezi iar soarele straluci in margaritarele sarate inca agatate de gene.
-In Joia Necurata sau Joia Furnicilor ca asa-i zice tata-tau, ca pe la ei…
-Cind vine asta?
-Saptamina asta e Saptamina Alba cind avem dezlegare la brinza si oua inainte de prinderea postului. Iara joi e Joia Furnicilor. Eh, rinduieli lasate de la Domnul si de la ai mai batrini si mai intelepti ai satului …
Si veni si ziua cind bunica si copila se pusera pe treaba. Cum femeia-si facuse-n plan sa coaca si-un cuptor de pita, cintatul cocosilor le gasi pe amindoua trebaluind in bucataria alba si simpla si-n care parca tot universul isi dadu concursul ca lucrurile sa iasa bine.
Copila, inca somnoroasa, mai arunca din cind in cind cite-o privire in covata de lemn in care aluatul crestea, parca a bucurie(si spre bucuria ei) apoi o urma pe bunica la cuptorul mare, de pamint, ce-si trona frumusetea simpla si mareata, linga un mar poinic din curtea cea larga. Mai hisii din cind in cind gainile care ieseau mirate de sub tirnatul casei, privind la rindu-le activitatea matinala ce se petrecea sub ochii lor. Bunica arse cuptorul si cu gesturi aparte imprastie un praf de farina peste caramizile incinse. Stelute de foc incepura sa danseze in arsita boltei iar batrina zimbi multumita.
-Acum putem sa punem pita-n vase.
Cu copila pe urmele ei, intra in casa veche, batrineasca(din lemn imbinat fara nici un cui) ce mirosea acum a pita si busuioc, isi sufleca minecile camasii de cinepa tesuta pe vremea cind fusese mai tinara si se apuca sa dea forma aluatului pe care-l lasa sa hodineasca mai apoi in vase anume pregatite. Nu mult dupa, sa fi tot fost vreo jumatate de ceas, batrina isi duse vasele cu aluat in buza cuptorului de afara ca sa dea apoi cu ele pe lopata mare, de lemn, virindu-le cit mai adinc in adincul pintecului de pamint fierbinte.
-E timpu’ sa facem turtele pentru furnici.
Si iar urma o joaca cu acelasi aluat de pita din care bunica lua cite o gramajoara de coca(mare cit pumnul fetitei), o intindea olecuta cu facaletul ca s-o lase apoi si pe ea pe-un stergar de bucatarie pudrat cu farina.
-Bunico, pai tu acum faci langose!
Bunica rise vesela apoi sarut zgomotos obrajii bucalati ai fetitei.
-Nu-s langose copchila. Is turte.
Si batrina scoase atunci de sub masa de lemn o cosara mica, plina cu frunze lunguiete, verzi si lucioase. Le griji, le spala, le zvinta apoi le zdrobi cu sare intr-un mojar mare de lemn pina se facura pasta. Stropi bine amestecul cu ulei proaspat facut din saminta de bostan, ca sa picure apoi si citiva stropi de otet de mere. Amesteca cu grija si gusta.
-Ia de vezi si tu copchila daca-ti place….si intinse lingura de lemn spre fetita. Aceasta gusta si intoarse o privire mirata spre bunica.
-N-ai pus usturoi dar are gust…
-Frunzele astea sunt usturoiul ursului, o verdeata a padurii de fag din josul muntelui. Ursul o maninca primavara atunci cind iese afara din birlogul lui. E buna si pentru om s-o culeaga inainte de-a-nflori. Irima ii va multami lui Dumnezau pentru leacul asta. Pentru ca este un leac de la Domnu’… Ia sa ducem noi turtele astea la cuptor.
Bunica si fetita, cu placintelele de coca puse pe-o dosca lunga de lemn si cu mojarul cu pasta de usturoiul ursului linga, priveau pita din cuptor cum isi ridica semeata fata catre inaltul cerului.
-Pitele astea mici le punem in gura cuptorului. Uite-asa… si bunica zvirlea cite-o placintuta pe lespedea incinsa. In scurt timp, coca prindea a-si umfla maretia si, cind prindeau vatra, bunica le intorcea pe partea cealalta. Atunci veni rindul pastei verzi sa fie intinsa deasupra, peste aluatul deja copt de jumatate. Nu mult dupa, sub ochii fetitei curioase, un cos impletit din nuiele, cu un stergar curat pus in el adaposti o duzina de placintute unse. Si-n acel moment cucul se auzi cintindu-si aleanul in padurea de brad din spatele casei.
Bunica privi intr-acolo, isi facu cruce apoi incepu sa ingine un cintecel ciudat. Ca o tinguire.

Cucule,
Puiucule !
Citi ani imi vei darui
Pana ce eu voi muri ?

Fetita o privea mirata.
-E un cintecel de se cinta atunci cind auzi prima data in an cucul. Apoi numeri  fiecare cintat al lui si atitia ani vei mai avea de trait. Si singuratica asta de pasare va cinta pina-n Sanziene sau Sin Petru. Atunci se ineaca cu orz si nu mai poate canta.
-Si va muri ?
-Nu copchila mea pentru ca Domnul e bun in bunatatea lui nemarginita si-l va preface pe cuc in uliu lasindu-l astfel sa mai petreaca pana-n Buna Vestire viitoare. Hai sa mergem ca sa dam furnicilor turta…. Bunica lua o placintuta-pita unsa cu usturoiul ursului si, cu fetita in urma-i minunindu-se de zgomotul poalelor ei scrobite, pleca in cautarea unui musuroi. Il gasi linga grajdul vacilor si-al taurilor. Rupse pita-n doua si intinse fetei o bucata…Ia de maninca copchila. Mai apoi ne scuturam hainele zdravan peste musuroiul asta asa ca furnicile sa aiba ce minca si sa nu mai cate catra tine sau sa vina in casa. Si-n timp ce mincau, acelasi glas tinguitor al batrinei se porni iar a cinta, de asta data parca recitind cuvintele, ca pe-o poezie.

U ! Furnici, furnici, furnici,
Rosi, negre, mari si mici,
Aripate, nearipate,
Fugiti incolo departe,
Cu aste faramituri mincate…
Luati, mincati si va umflati,
Prin casa si atatura mea,
Sa nu dati !

Fetita minca pita unsa cu usturoiul ursului ascultind glasul cald si calm al bunicii. Si gura mica abia prididea a mesteca toti dumicatii pe care copila-i vira in gura. Cind termina, isi scutura poala tricoului apoi incepu sa traga si de pantalonii de trening cu speranta ca nici o firimitura nu va mai fi ratacita pe haine.

-Acu’ e bine copchila. Putem pleca. Domnul fie cu noi si cu jivinele . Si fie si cu roadele pamintului din care ne-am nascut si-n care ne vom intoarce la ultimul cintat al cucului.

Cu o cruce larga facuta cu fata catre rasarit, bunica lua copila de minuta mica care se pierdu in palma ei mare si aspra, pornindu-se spre ograda de unde, miresme de pita coapta dantuiau in galagie de galite si toate astea, intru slava jivinelor si-a furnicilor pacatoase, slava tinuta in Joia furnicilor din Saptamina Alba sau Saptamina Nebunilor, ultima saptamina inainte de prinderea postului Pastelui. Iar fetita, in acel moment, se gindi ca abia astepta sa se intoarca la oras ca sa le povesteasca prietenilor ei de acolo despre furnicile alungate cu pita unsa cu usturoiul ursului, despre farsangarii sau mascatii care or sa vina si la ei, probabil simbata, sa danseze dansul acela comic ce-o facea mereu sa rida cind il vedea, despre ouale mincate la sfirsitul zilei de catre cei ramasi necasatoriti de peste an, oua mincate in timp ce asistenta de pe margine le striga, in gluma, ocare si batjocuri si, poate ca le va povesti si despre dorul de Mitrut, al ei prieten care stia sa ciopleasca lemnul atit de frumos de s-au minunat colegii de la scoala atunci cind le-a aratat lingurile si furculitele facute de el. Acelasi soi de tacimuri de lemn pe care el le vindea in zilele de tirg sau la nedeile de la oras. „Un ban in plus pentru carti … ca tata si mama muncesc greu sa ne trimita la scoala”…asa zicea el in timp ce-si sufla nasul vesnic rosu. Dar, poate ca era mai bine sa nu le povesteasca orasenilor cit de mult il astepta ea pe Mitrut sa vina!

Mitrut care, intotdeauna avea intr-o mina ceva de mincat si fluierul de lemn in cealalta. 

Si intotdeauna, el dadea mai intii binete bunicii … apoi ei .

*

Daca aveti curiozitatea sa aflati cum se savirseste Pita cu usturoiul ursului aka leurda, n-aveti decit a clicui fotografia de mai sus care va va duce in Oala lumii unde,  Joia furnicilor s-a reinventat si-n altceva decit o simplisima pita cu leurda.

*