Reflexii si reflectii (450 de mililitri de viata)

 

 Motto:

Uneori m-am gândit că la naşterea mea ursitoarele au vrut să-mi dăruiască un cerc.  Dar pe drum au pierdut o bucată din el  şi, ajungând lângă leagănul meu, n-au mai avut ce face. Şi-au zis, probabil, „să se descurce cum va putea, şi dacă va fi înţelept se va preface că n-a observat”… Prin spărtura cercului meu, singurătatea m-a pus mereu la încercare. (Octavian Paler)

Un tren banal in banalitatea rutei. Un culoar ticsit cu navetisti. Fiecare cu povestea lui scrisa, asteptind sa urmeze statia la care sa-si coboare viata. O viata traita intre alte doua sau mai multe statii, un joc de poker fara miza, glume mai mult sau mai putin obscene, motaiala oboselii unei condici semnata la ora fixa, asteptari sau nu, geamantane, posete, miros de transpiratie si de parfum relativ ieftin, ginduri aiurea, temeri, asteptari, sperante. Poate iubiri. O viata traita cu oameni sau nu, cu intimplari mai mult sau mai putin intimplate, coincidente, frustrari, refulari, idei, boli, mincare invelita in hirtie de ziar si berea de rigoare. Mai ales ieftina. O viata cu alte asteptari, vise uitate intre statii si sine de cale ferata, alergatura pe un peron in care gropile isi savirsesc anii. Multi.
Si-acasa, navetistul stie ca va uita azi pentru a retrai miine ceea ce-a fost si ieri, si rasalaltaieri. Si acum o luna sau un an. Totul, poate, se reia iar el e mereu acelasi. Ca si trenul care-l face sa fie singura constanta intr-o variabila care-l duce niciunde. Poate nicaieri.

*

Cam asa e si viata. Un tren cu navetisti. Pentru unii, drumul se opreste mai devreme. Pentru altii, urmeaza alte si alte statii prin care vor trece. Sau poate ca nu.
De ce tot materialul asta ? Pentru ca am cunoscut trei dintre cei care au primit bilet doar dus in trenul cu navetisti. Nu-i voi numi ci le voi spune simplu ‘navetisti‘ pentru ca simpla a fost si trecerea lor prin gari sau halte. Si-o fac fara nici o urma de ironie. Poate doar cu o umbra de suris. Amar. 

Navetistul 1: copil, 2 ani, accident rutier in urma caruia si-a pierdut viata. Grupa de singe rara cu un RH la fel de rar.

Navetistul 2: adult, 45 de ani, probleme cardiace severe, operatie pe cord deschis in urma careia trecerea s-a petrecut.

Navetistul 3: adult, 37 de ani, hemofilic pentru care cryoprecipitatele n-au mai existat. 

Sa mai dau exemple? Nu vad rostul. Insa vad rostul pomenirii celor doar 1% dintre romani care aleg sa daruiasca semenilor ceea ce este mai de pret : viata.

1% dintre cei care au inteles ca, o mare trecere depinde la un moment dat de 450 ml de singe. E mult? E putin? Pentru ei au insemnat doar o rezerva pe care corpul uman o are si pe care o reface in 2 ore. Pentru cel care primeste darul a insemnat viata. 
450 de ml de viata versus 2 ore… Doua notiuni aparent distincte! O datorie de-a pune materia pe picior de egalitate cu timpul.

Cine zicea ca nu pot fi comparate ?

*

O necesitate si-o morala inca viabila m-au facut sa scriu ceea ce-am scris mai sus. O necesitate este singele care este insuficient in spitale. Moral am considerat a fi mina intinsa catre cei care se zbat intre gari neavind ceva-ul acela pe care eu il am de dat.

Adica 450 de mililitri de viata …

(Material postat in vinerea Reflexiilor in oglinda. Mai multe gasiti la SoriN.)