Marika

MarikaSprijinindu-se de salcimul subtirel, inchise ochii si respira parfumul serii care-o inconjura cu uimirea stelelor, parca prea vii si prea stralucitoare intr-o luna de mai absolut nebuna. Si-si aminti de maicasa asa cum ajunsese s-o cunoasca in ultimii doi ani. Zimbi amintirilor frumoase care se invirteau in jurul celei care-a fost chimista Marika Ustvar, o femeie plina si implinita de meseria din care-si facuse vocatie profesionala, o mama care stiuse sa-si creasca cei doi copii in spiritul deplin al unei libertati complete. O femeie de-o frumusete tulburatoare care, in doi ani, se transformase intr-o umbra a celei care-a fost, din a carei memorie mai ramasesera doar amintirile unei copilarii absolut ireale ca timp si spatiu.
Rememora acum momentul in care Marika primise premiul care-i incununa in mod exceptional munca de cercetare in domeniul ameliorarii unor specii de salcimi japonezi cu largi aplicatii si-n domeniul medical, moment in care, femeia daduse primele semne de nebunie. Si-si aminti acel telefon primit in miez de noapte de la directorul institutului de genetica, telefon care-o nedumeri.
„Nu stiu la ce va referiti…”
„Fata mea, nu reusesc sa iau legatura cu Marika.”
„O fi pe undeva plecata… De multa vreme nu-mi mai spune ce face. Plus de asta, nu vad necesar sa-mi dea raportul unde si cind pleaca. In fond, eu sunt fiesa, nu invers.”
„De-ar fi numai atit si doar asta…”
„Ce vreti sa spuneti ?”
„De ceva timp nu mai gasim cale de comunicare benefica cu ea. Citeodata am impresia ca habar n-are despre ce-i vorbesc, altadata am senzatia ca vorbesc cu doua persoane in acelasi timp.”
„Bun…o sa merg miine pe la ea si-o sa va anunt daca s-a intimplat ceva.”
„Eu n-as astepta pina miine…”
Nu trebuise intr-adevar sa astepte pina miine. In acea noapte, undeva in jurul orei doua, tanti Catita, vecina si buna prietena a maicasii, o suna disperata. Marika era calare pe geamul de la balcon vrind sa coboare in strada. Nu stiu cum isi imbraca fulgarinul luind-o la goana spre o destinatie atit de cunoscuta unde… ce va intilni ? Poate un necunoscut de care se temea, poate doar o alta toana de-a maicasii. Nu mai stia nici ce-i spusese lui Gelu, jumatatea oficiala, cum nu-si mai aminti cum opri un taxi, cum sari in el si cum ii dadu adresa soferului care privea siderat aparitia ireala de pe bancheta din spatele masinii
„N-ai mai vazut om grabit ?”
Barbatul zimbi si porni masina.
„Ba da. Insa nu unul in pijama de bumbac brodat si-n papuci cu cap de catel.”
Abia atunci intelese mirarea omului si-si infasura jenata, in fulgarinul devenit brusc prea rece, corpul subtire, adolescentin.
„Un telefon in graba m-a pus pe jar…”
„Stai linistita, nu esti obligata ca sa-mi explici, ok?”
Vroia sa evite privirea barbatului care parca o ardea intr-un verde absolut demential si-si infipse gindurile in luminile unui oras care-si traia calm viata de noapte.
„Aproape am ajuns. Unde te las?”
„Cit mai aproape de destinatie.”
„Da’ ce se intimpla aici de-i atita lume adunata in strada ?”
„Ma poti astepta?”
„Stii cit costa, nu?”
„Daca nu stiam probabil ca nu intrebam” ii zise ofuscata de intrebarea stupida ce-i fusese adresata.
„Si eu sunt ca ariciul daca-s pus pe jar in miez de noapte. Du-te ca te astept acolo la colt….Te pot ajuta cu ceva?”
Nu-l mai asculta. Hipnotica privea multimea adunata ca la circ in fata bocului de apartamente in care locuia Marika. Si, undeva sus, calarind  balustrada balconului, o vazu pe maicasa. Catita dialoga cu ea din balconul vecin. Isi facu loc cu coatele printre oamenii care-si cascau insomniile si mirarile catre cer si intra in bloc apoi urca in fuga scarile pina la apartament. Usa era descuiata, ‘ce noroc’ isi zise in timp ce se si mira deoarece de mult timp maicasa nu mai statea cu usa descuiata. Intra in casa si mirosul greu o opri brusc in loc. O buna perioada nu mai daduse pe-aici, respectind decizia mamei insa de nerecunoscut ii era apartamentul in care crescuse si-n care, intr-o noapte tot de mai si tot cu luna plina, devenise femeie. Isi scutura amintirile si-si facu loc printre mormanele de adunaturi fel de fel care ocupau un spatiu relativ mic. Reusi sa ajunga la usa care dadea in balcon si se opri. O vazu pe Marika cum povestea verzi si uscate cu vecina ei de parca era la piata. La un moment dat, maicasa ii sesiza prezenta, o privi lung, parca neintelegind ce cauta ea acolo ca brusc, o furie de neinteles sa-i schimonoseasca trasaturile unei fete prea devreme trecute. Descaleca balustrada, puse mina pe-un ciot de matura si, ca o vijelie veni spre ea. Abia apuca sa-si fereasca capul de loviturile care curgeau parca ca ploaia de vara ce brusc incepu in noaptea senina de mai. Nu reusea sa scoata un cuvint neintelegind ce-o apucase pe maicasa. Pina la urma, printre gifiieli, reusi sa-i strige:
„Mama, ce-i cu tine ?”
Femeia continua sa-si alerge fata printre mormanele de vechituri din apartament.
„Ai venit iar ca sa ma furi, ha?”zise abia rasuflind
„Sa-ti fur ce? Astea?” si fata se opri aratind cu un gest larg ceea ce era in jur. In acel moment matura ii cazu ca un baros in crestet. Brusc, o noapte deplina o inconjura, apoi nimic. Cind deschise ochii, vazu ca-i intinsa undeva, intr-un spatiu strimt unde nu se putea misca. Inca ametita, reusi sa inteleaga ca se afla intr-o ambulanta si-o asistenta ii masura tensiunea, notindu-si ceva intr-un registru.
„Putea fi mai rau.”
Intr-un tirziu il vazu linga ea pe soferul de taxi care-i zimbea usor malitios.
„Ce naiba s-a-ntimplat?” il intreba
„Vad ca ai revenit in lumea noastra. Tocmai te-a pocnit coana Marika cu-o matura-n cap. Bine ca n-a pus mina pe-un retevei sau pe altceva…la cite avea acolo-n casa, ehei!”
Atunci isi aminti si ea ce se intimplase. Asistenta din ambulanta ii permise sa se ridice, ii scoase branula prin care-i injectase ceva apoi o ajuta sa coboare din utilaj. Ametita inca, se aseza pe trotuarul ud de linga masina si-si privi papucii de casa. Se simtea cu totul pierduta.
„Unde e mama?”
„Am dus-o la spital. Are nevoie de ingrijire.” ii zise asistenta care-si aduna ustensilele. „Miine puteti lua legatura cu medicul in grija caruia va fi.”
„Ramin aici cu doamna” il auzi pe soferul de taxi spunind. „O duc eu acasa.”
Ambulanta pleca, multimea de gura-casca se imprastie iar ea ramase singura in noaptea de mai. Singura cu gindurile ei si cu-n necunoscut despre care nu stia decit ca e sofer de taxi. Un necunoscut care-o ridica de pe caldarim si care-o viri in masina.
„Ai nevoie de ceva cald. Stiu eu locul perfect.”
In scurt timp, amindoi, doi necunoscuti pe-o banca intr-un parc in care salcimii japonezi isi desfaceau splendoarea in buchete incarcate de parfum, savurau un ceai cu aroma de salcim.
„E bun. N-am stiut de locul asta desi s-ar putea ca unul dintre salcimii astia sa fie unul de-al mamei.”
„Da? Ei bine, acum stii. Eu mereu vin aici cind vreau sa fiu singur, cind vreau sa-mi reincarc bateriile si cind nu-mi doresc decit sa savurez un ceai facut dupa antice ritualuri. Ce-o sa faci cu coana Marika ?”
Tresari speriata. Cosmarul ultimei ore reveni ca o amenintare.
„Ce naiba s-a intimplat cu ea?”
„Tu chiar nu stii ce are?”
Il privi surprinsa pe barbatul care-o masura circumspect cu aceeasi privire verde ce-o ardea.
„Mda…vad ca habar n-ai despre ce-ti vorbesc.Miine o sa-ti spuna doctorul oricum. O dementa nu debuteaza brusc, ca o durere de dinti. Din pacate nici tratamentul nu va fi ca pentru durerea respectiva si nici nu trece daca extragi…ce? Ca n-ai ce.”
„Vad ca esti in tema…”
„Cind ai avut in grija asa ceva nu poti decit sa te rogi pentru rabdarea si puterea celui pe care-l vezi ca va trece prin ceea ce tu deja ai parcurs. Te doare capu’ ?”
„Acum nu. Nu stiu ce-a apucat-o…Ce mama dracului sa-i fur din tot ce-avea acolo?”
„Stai linistita, ei mereu se vad furati, mereu aduna cite ceva in spatiul in care locuiesc pina nu mai au aer ca sa respire. Si asta-i doar parfumul a ceea ce urmeaza.”
In acel moment un fior rece o strabatu facind-o sa tremure. Ce va urma oare? Presimtea un viitor sumbru, neclar si nu prea indepartat.
„Oricum, va trebui sa te decizi ce faci cu ea. Ori o internezi intr-un sanatoriu ori o iei acasa si ai tu grija de ea.”
„S-o internez? Pentru ce?”
„Pentru ca e un om bolnav. Trebuie sa fie investigata, sa i se puna un diagnostic. Printre lucrurile ei, cei de la ambulanta si de la politie n-au gasit vreun act care sa dovedeasca ca i s-ar fi facut vreun tratament specific. Insa, tu vei fi aceea care va trebui sa decida ce va fi in continuare cu ea.”
„Nu-mi pot imagina cum sa decid eu in locul ei. E matura, e in puterea virstei.”
„Iar tu esti complet in afara cunostintelor a ceea ce inseamna dementa. O sa vezi miine cu ce te vei confrunta. Uite aici un numar de telefon. E al doctorului care a ingrijit-o si pe mama. Daca doresti, il sun si te va primi. Iti va spune el ce va trebui sa faci.”
Lua cu mina tremurinda cartea de vizita si-o viri in buzunarul fulgarinului.
„Acum te duc acasa. Ai nevoie de-o baie calda si de-un somn bun. Daca o sa mai ai vreodata nevoie de mine, iti stau la dispozitie.”
Nu stiu cum trecura orele. Nu stiu cum veni dimineata. Rasaritul soarelui o gasi in fotoliu, cu ochii pe ecranul laptopului, citind tone de material medical. Si informatiile gasite o facura sa se stringa si mai mult in sine. Nu stia ce va urma.
*

Acum, in noaptea de mai ce-o inconjura cu parfum de salcim japonez si cu aroma de ceai de salcim, se revazu mergind sovaielnic si temator la spitalul unde maicasa fusese internata in urma cu un an. Il cauta pe medicul la care-o trimisese soferul de taxi. Cind il gasi, in cuvinte putine ii explica situatia. Plecara amindoi in sectia unde trebuia sa fie Marika si-o gasira la izolator, palida, cu buzele crapate de uscaciune si imobilizata in pat. Privi corpul inca frumos modelat al maicasii si nu intelegea ce-i cu ea acolo, legata de patul de spital. Si brusc, amintirile copilariei se umplura de imaginea de atunci a femeii frumoase care-i rasfatase si-i crescuse pe cei doi copii ai ei printre eprubetele si experimentele de laborator, gradinitele cu program prelungit, alergaturile de la un magazin la altul, concediile putine insa mereu altundeva, lectiile si invataturile care au avut un cuvint de spus mai tirziu. O femeie frumoasa, fascinanta, eleganta, extrem de culta insa mereu singura. Nu-si amintea sa fi vazut vreun barbat in viata ei dupa ce divortase de taicasau. Prea multe detalii Marika nu le daduse copiilor atunci. Le spusese simplu ca ea si cu tatal lor nu mai formeaza un cuplu, ca intre ei doi iubirea este un cuvint absolut strain si asa va ramine pina ea va muri. Atit. Copiii isi mai vizitau tatal din cind in cind apoi, odata cu plecarea lui in occident, orice legatura se rupse definitiv.
Intra cu teama in camera rece si-o privi pe Marika cum isi muncea puterile ca sa scape din legaturile de piele, captusite cu bandaj. Ea, tainic, ii sopti privind temator in jur.
„Daca ma dezlegi iti dau bani.”
„Mama…” nu mai putu zice altceva. Ii mingiie chipul slutit de boala pe care nu stia de unde s-o apuce sau cum sa-i faca fata.
„De pe pervaz am luat-o azi-noapte, apoi s-a batut cu un alt pacient zgiriidu-l si declarindu-i fatis ura, motivele sunt nenumarate, fireste, ca intr-un final, sa incerce si geamul de la baie. Imobilizarea a venit ca o alternativa mult mai de dorit decit tranchilizantele.”
O privea pe asistenta care-i explica cele intimplase. Din tonul ei intelese ca, urma fina de umor din cuvinte nu era altceva decit o masca a ceea ce, de fapt, cu mult mai grav se intimplase.
„Hei, tu…”
O auzi pe Marika strigind-o.
„Eu?”
„Da tu…cu tine vorbesc. Hai si ma dezleaga nu fii catea. Trebuie sa vina mama dupa mine si daca nu ma gaseste pleaca si ma lasa aici.”
O privea pe Marika si nu intelegea. Asistenta merse la ea si-i zimbi intrebind-o, oarecum sugubat.
„Citi ani ai Marika?”
„Cum citi? Optispe…ce, te faci ca nu stii? Te stiu eu pe tine. Tu mi l-ai luat pe Sandel la balul de binefacere. Lasa ca platesti tu pentru asta…”
Asistenta ii facu semn fetei sa o insoteasca apoi iesira amindoua din izolator. In acel moment, Marika incepu sa urle, sa strige, sa implore, sa injure si sa plinga. Toti sfintii cerului coborira acompaniindu-i injuraturile care-o facura pe fiicasa sa se cutremure.
„Nu e mama. Niciodata n-am auzit-o injurind sau blestemind.”
„Ea e. Si va mai urma.”
„Esti a doua persoana care ma avertizeaza in privinta asta.”
„Atunci nu pot decit sa ma bucur ca a mai avut si altcineva bune intentii fata de tine.”
Un iures a fost tot ceea ce-a urmat. Clipe de groaza, de cosmar, de nedorit si altcuiva dar, mai ales de nepovestit. Marika fu diagnosticata intr-adevar cu Alzheimer si, din acel moment, un lung sir de investigatii suplimentare incepura. Investigatii care cereau nimic altceva decit timp, bani si nervi. Totul a fost pus la picioarele unui dram de speranta care sa-i spuna fetei ca maicasa nu poate avea asa ceva. Refuza sa accepte diagnosticul la fel cum Marika nu mai stia ca are aproape optzeci de ani, ca are doi copii  dintre care, unul doar mai traieste si, mai ales, nu-si mai amintea ca a fost o chimista renumita. Traia prezentul ireal al unei amintiri din adolescenta, prezent in care propria fiica deveni brusc sora, prezent in care parintii demult decedati inca traiau. Traia prezentul ireal al unei virste juvenile in care se indragosti de vecinul de apartament al fetei ei, domnul Traian, fost militar de cariera, caruia-i strecura zilnic biletele de amor pe sub usa, traia aventurile unei campanii de cercetasi in urma careia era sa aprinda  apartamentul vrind sa faca foc de tabara in mijlocul sufrageriei, traia o libertate deplina in urma careia pleca de acasa, aventurindu-se in necunoscutul dictat de boala si de-un oras devenit brusc necunoscut ei. Acelasi necunoscut care o trimisese la gara si-o urca in primul tren care isi anunta plecarea. Ce lasa in urma? O fata care o cauta disperata punind pe picioare o campanie de mediatizare a disparitiei, cu afise lipite pe garduri si stilpi, cu mesaje platite pe la televiziuni, cu vizite la politie. Intr-un tirziu, dupa vreo doua saptamini, un telefon venit de undeva din nordul tarii a instiintat-o pe fata ca mama ii este bine si poate veni s-o recupereze. Si, ca un facut, soferul de taxi ii fu coleg de compartiment in tren. O vizita a lui, in acelasi oras in care Marika ajunsese, fu un bun prileg pentru fata ca sa afle informatii in plus.
„Stii, nu te-am crezut atunci, noaptea, cind mi-ai spus ca Marika are Alzheimer.”
„Stiu. Si mai stiu ca nu ti-am spus prea multe tocmai din dorinta de-a te lasa pe tine sa afli ce era de aflat, de una singura si pe propria-ti piele. Nici eu n-am vrut sa accept la inceput boala mamei apoi , pe parcurs, am fost nevoit de imprejurari. Cum stai cu familia? O mai ai alaturi?”
Il privi ciudat.
„Ce vrei sa spui?”
” Daca inca mai ai un sot linga tine atunci inseamna ca mai are un dram de umanitate in el sau, te iubeste prea mult si accepta totul.”
„Sotia ta…?”
„Ea e un capitol incheiat din momentul in care am lasat filarmonica si-am ales taximetria ca sa fac rost de bani mai multi. Tratamentele mamei, pampersii, toate procedurile de recuperare medicala si pansamentele de care a avut nevoie dupa operatie au costat ceva mai mult.”
„Ce operatie?”
„Fractura de femur. S-a impiedecat si-a cazut in mijlocul casei. Proteza de sold si tot ce-a urmat dupa a fost un alt cosmar adaugat celorlalte.”
„Cu cine ai lasat-o cind erai in cursa?”
„Noaptea, cind era un eveniment fericit somnul ei, plateam o femeie care s-o supravegheze. Stii, e ciudat un lucru. Desi multi sunt someri, nimeni nu se-nghesuie la a ingriji batrini suferinzi. Treispe milioane pe luna…atit am putut oferi. Nu am gasit doritori. E drept ca pe majoritatea mi-i alunga mama certindu-se, chiar batindu-se cu ei…unul fura, unul minca prea mult, altul era prea urit, un altul avea ceva cu ea inca din tineretile ei…ehei…nici nu-mi mai amintesc cite a facut.”
„Eu inca sunt la stadiul de la a o recupera din ratacirile ei, la a chema pompierii cind vrea sa faca foc in casa si la a ma imparti intre nebuniile ei de jocuri pe care vrea sa le practice cu mine, ca sora, pina nu vin parintii, adica sotul si nepoatasa.”
Barbatul incepu sa rida privind-o lung.
„Cum stati cu  pampersii?”
„Inca n-avem nevoie de ei.”
„N-as crede. Dar, tot e ceva ca inca n-a confundat wc-ul cu dulapul. Eu a trebuit sa bag in foc toate hainele din garderob. Era ca un facut, nimerea doar in dulap. Se cocota pe un raft si de acolo imi striga sa inchid usa ca , macar acolo sa aiba momentele ei de intimitate. Ca a facut, cu un ciocan gasit in casa, o gaura intr-unul dintre rafturi ca sa stea mai comod, asta-i altceva.”
Femeia il privi lung si trist nestiind cite din cele povestite i se vor intimpla si ei. Cu gindul aiurea la ce lasase in urma, cu teama privea spre ce va gasi acolo unde va ajunge. Si nu-i spusese barbatului ca, de fapt, si ea a trebuit sa-si gaseasca o alta slujba, ca familia i s-a destramat pur si simplu, ca prietenii se rarisera semnificativ, ca viata sociala nu mai avea, ca o oboseala cronica ii macina puterile intr-o lipsa la fel de cronica de somn, ca insomnii ciudate o faceau sa doarma ziua atunci cind dormea si maicasa ca sa poata sa fie treaza noaptea atunci cind Marika isi incepea activitatea dictata de rutina unei boli-cosmar. Nu-i spusese barbatului ca nu mai facuse dragoste de luni de zile nemaistiind ce inseamna o atingere care sa faca un corp, inca tinar, sa vibreze, cum nu-i spusese nici ca tulburarile hormonale deja incepura sa-si faca de cap in acelasi organism subtire si adolescentin.
„Nu arati prea bine, Maria.”
Tresari cind isi auzi numele.
„Ai uitat ca am semnat pentru tine atunci in seara cind coana Marika te-a pocnit in crestet ? Normal ca am vrut sa stiu pentru cine dau girul.”
Zimbi amuzata .
„Mult timp dupa aceea am visat-o pe mama, cu matura in mina, cum ma fugarea printre gunoaiele din apartamentul ei.”
El scoase un termos, ii intinse un pahar de plastic si-i turna un lichid fierbinte. Aroma o trimise departe intr-un parc unde salcimii japonezi isi explodau frumusetea in buchete pline de mister.
„Cred ca ar fi normal ca sa stiu si eu cum te numesti, nu ?”
El ii intinse o palma mare, cu o piele fina, neasteptat de fina. Ii lua mina si mima un sarut pe care, femeia, parca il simti pina-n stomacul devenit brusc prea sensibil. Sigur de la ceai era, isi spuse….
„Dan ma numesc. Scurt si usor de tinut minte.”
„Nume de profet… Scrii pe pereti ?”
„Nu am veleitati profetice insa cred ca nu in van mi s-a dat numele asta la nastere. Predestinare e oricum idiomul vietii mele. Inca ma invirt in groapa cu lei.”
„Inseamna ca ai refuzat cina imparateasca…”.
„Motivele sunt pur obiective. Si absolut toate tin de constiinta. Ar trebui sa dormi. Mai avem multe ore pina ajungem.”
El se instala comod pe bancheta tapitata, isi puse pe picioare o perinita apoi o invita, cu un gest scurt, s-o foloseasca. Surprinsa accepta si-n scurt timp, leganatul trenului o trimisese-n bratele unui somn adinc, fara vise, fara cosmaruri si-n bratele unui barbat care-i mingiia abia atingind parul lung si care-i saruta scurt ochii adormiti, parca temindu-se sa n-o trezeasca cu un gest atit de simplu.
*

Cu spatele inca lipit de salcimul japonez din parcul luminat doar de stele si de becurile insuficiente si sorbind un ceai fierbinte cu aroma de salcim, isi aminti ultimele luni de viata ale Marikai, luni care parca fusesera copia tuturor experientelor prin care si Dan trecuse cu mama lui.
Dupa ce-o recuperase din celalalt capat de tara, de la un spital in care fusese internata ca si caz social fara acte de identitate si gasit pe-un peron intr-o gara mica, reincepu chinul si cosmarul. Biletelele strecurate pe sub usa vecinului Traian se transformara intr-o chinuitoare campanie de cucerire a barbatului, campanie care a mers pina in punctul in care Maria o gasi dezbracata in fata usii lui si, in plin scandal, o viri mai mult cu forta in casa. Au urmat alte rataciri(in putinele clipe de neatentie ale Mariei) si recuperari de peste tot de prin oras, cu schimbari bruste de dispozitie care treceau de la cel mai amar plins la o veselie fara fond, cu pierderi de apetit transformate in accese de foame inexplicabile, cu pneumonii debutate brusc si tratate doar in spitale unde trebuia sa stea permanent si fata deoarece nimeni nu interna un dement cu dor de duca fara a avea insotitor, cu o fractura care o tinu imobilizata la pat citeva luni, imobilizare in urma careia, rani adinci si intinse(in care pensa intra pina-n plasele ca sa poata curata tot) incepura sa-i ciuruiasca pielea si musculatura lasind la vedere un os izbitor de alb, cu retentii inevitabile de urina care duceau, la fel de inevitabil, la purtarea de sonda care genera alte complicatii, cu un  accident vascular care a impus de la sine recuperare medicala de specialitate si .. multe-au mai fost. Cind o externa din spitalul unde fusese internata pentru o posibila protezare a soldului, o aduse acasa pe targa. O ruga pe asistenta pe care-o intilnise in  urma cu un an s-o invete cum trebuie sa-i schimbe pozitia in pat, cum sa-i schimbe lenjeria, cum s-o spele si cum s-o panseze. Pentru ca, toate astea trebuiau invatate din mers si, mai ales facute. Si trebuia Maria sa le faca. Cind fata mai avea ceva nelamuriri, il suna si pe Dan cerindu-i sfatul. El nu se limita doar la simple cuvinte si isi facea simtita prezenta. Marika il bestelea de fiecare data pentru prezenta linga sorasa care-i prea tinara sa se marite si sa faca prunci. Se domolea abia atunci cind el ii spunea ca e medic si ca e necesar ajutorul lui.
„O minciuna e mai buna decit un adevar care oricum e perceput ca o minciuna” ii soptea el de fiecare data Mariei. Apropierea lui incepuse sa-i dea fiori. De cite ori era in prezenta lui simtea ca ameteste iar gindurile ii deveneau confuze. Insa, dupa ce-o privea pe maicasa, dupa ce-i vedea zbuciumul corpului care inca mai lupta cu ultimele ramasite de viata, redevenea brusc rece si refractara la sentimentalisme. Si-si continua slujba de noapte incercind sa mai si scrie, rar, pe la vreo gazeta care-i solicita ajutorul. Cind reusea, mai mergea si pe la fundatia care ii ajuta pe cei suferinzi de dementa si mai dadea si acolo o mina de ajutor. Cind Marika era cit de cit linistita, o ducea si pe ea acolo implicind-o in fel si fel de programe. Ajutorul, cit de mic, era esential pentru ca trebuia mereu sa-i tina ocupata atentia. In felul asta, degradarea nu era atit de rapida iar somnul de noapte era cit de cit asigurat. Cu jumatatea oficiala nu se mai intilnise de cind plecase acasa la mama lui, iar Anda, fiicasa, reusise sa primeasca o bursa astfel ca, de ceva timp era in Germania de unde o mai suna pe Maria ca sa-i mai povesteasca una alta.
Trecu anul, cu toate cite le-a adus si dus. Revelionul il facura la fundatie, cu o Marika molesita de medicamente si frig, cu un Dan care-o vizita imediat dupa miezul noptii cu un buchet de lalele intr-o mina(oare unde le gasise in plina iarna si de unde stiuse ca-s florile ei preferate?) si cu o sampanie in cealalta dar si cu trei bilete pentru o auditie in aer liber, in fata unei biserici catolice, a unor colinde vechi englezesti, acompaniate de orga. Momente unice pentru fiecare dintre cei trei. Marika, neasteptat de tacuta si de linistita, privea fascinata tot jocul de luminite care impodobeau bradutii din preajma, Maria, nevenindu-i sa creada ca mai poate simti gustul si miracolul unei muzici coborite parca din inaltul cerului iar Dan, cu mina femeii in mina lui, stia care-i va fi drumul mai departe. Atunci, intr-una dintre pauzele concertului, ii spuse ca o iubeste. Simplu. Tacerea femeii fu singurul raspuns primit. Si era destul.
Acum, isi reamintea ziua urmatoare concertului cind, si ea si Marika au trebuit sa fie spitalizate. Amindoua diagnosticate cu pneumonie. Dupa alte doua luni de tratamente chinuitoare, Marika fu institutionalizata permanent si asta fu posibil doar la insistentele medicilor care nu vedeau o convalescenta favorabila pentru Maria.
Cu un trup deja slabit de multele prin care trecuse, fata o vizita saptaminal pe maicasa cind ii ducea acel ‘ceva dulce’ de care stia ca femeia e atit de dependenta si mincare care era impartita si celorlalti asemeni octogenarei care, inca se credea la virsta adolescentei si care, inca-si vedea propria fiica ca pe-o sora. Si asta pina intr-o zi. Era inceput de mai cind Maria ii facu vizita obisnuita in care ar fi vrut s-o scoata pe maicasa la o plimbare in parc insa, de data asta, femeia n-o mai  recunoscu, o privi lung, ii spuse ‘sarutmina’ apoi, de mina cu o alta pacienta asemeni ei, pleca „…acasa, ca avem drum lung de facut si vine seara si trebuie sa trecem un deal ca sa ajungem in drumul mare. De acolo vom lua autobuzul pina acasa”. Apoi, urmara alte asemenea experiente. Si finalul veni rapid sub forma unui alt accident vascular care o tintui pe Marika la pat aproape doua saptamini, saptamini in care nu mai vru sa inghita nimic. Orice i se baga in gura scuipa asa ca, doar solutiile si sarurile de rehidratare perfuzate au fost cele care au mai tinut-o pe femeie intr-o viata care isi pilpiia ultimele scintei de lumina, intr-o tacere absoluta in care doar ochii, de un verde ca iarba,  mai vorbeau. Si totul intr-un trup deja scheletic.
Intr-o zi de final de mai, Maria fu sunata de asistenta cu care legase o oarecare amicitie si-o teama subita o impietri.
„Sa nu-mi spui c-a murit !”
„Aaaa….! Marika vrea sa vorbeasca cu tine. Ce zici ?”
„Poftim?! ” credea ca nu aude bine.
„Ai auzit bine. Am intrebat-o daca vrea sa vorbeasca cu Maria… Cu fata mea, m-a intrebat ?”
„Da-mi-o la telefon, te rog…” mai reusi sa zica cu glasul sugrumat de emotie si lacrimi. Strinse t
elefonul mobil in palma devenita brusc umeda si auzi, mai mult ca o soapta, vocea maicasii care ii rostea numele.
„Maria…”
„Mama, sunt eu, Maria. Vorbeste cu mine…Vin miine la tine…”
„Fata mea…Tu…”
Tacerea se lasa intre cele doua, tacere din care, intr-un final, abia se auzi glasul asistentei.
„Marika s-a dus.”
(mai-2013)

*
coquelicot1
 ‘Prin fum’ vin toate minunile care te invaluie in arome ce te trimit hat departe, in urma cu 4000 de ani.  Caci arta si istorie este lumea parfumurilor. Initiere si sacralizare a simturilor au practicat mesopotamienii sau egiptenii cu ale lor mirturi, bergamote si condimente, arta prin rafinament au facut romanii si persii din ‘per fumus’ iar o femeie-chimist, Tapputi pe numele ei de zeitate indiana, in secolul 2 IH, a fost prima femeie parfumier care a avut inspiratia sa adauge si florile si uleiurile si fructele si obligeana celorlalte ingrediente devenite clasice deja. N-a folosit alta tehnica decit redistilarea repetata a apelor de parfum obtinute.
Daca pleci de la ideea ca, un parfum are un sarm al lui in care poti intilni un necunoscut absolut, ei bine, asta se va si intimpla daca vei avea curiozitatea sa-ti viri nasul intr-o mostra Coquelicot.
Asemeni indiencei Tapputi, italianca Silvana Casoli, creatoarea brandului Il Profvmo, a reusit obtinerea unei game perfecte de parfumuri. Si experienta ei nu s-a oprit aici. Aromele osmo de care ea s-a folosit au ajuns baza altor si altor preparate destinate ingrijirii corpului si fetei.
Creat intr-o inspiratie de moment, Coquelicot iti vorbeste despre delicatete, feminitate, mister, senzualitate, salbaticie, supravietuire si… libertate, de ce nu? Insa, asemeni feminitatii care ar trebui sa se reinventeze mereu, si parfumul creat de italianca isi redefineste notele asezindu-si-le parca pe alte tipare. Daca virful te acapareaza instantaneu cu combinatia fabuloasa de ambra, patchouli, frangipani, bambus si iasomie de Capri, notele de mijloc te trimit direct in nebunia unei sarabande in care iti pierzi controlul alaturi de zambila, pepene galben, vetiver, salcim japonez si trandafir. Si vine baza in care se aseaza inaltul unui albastru nesfirsit din Valea Macilor reusind sa-ti rascoleasca definitiv si iremediabil simturile. Pentru ca acolo sus, floarea care in scurta vara sacra se imbraca in seninul cerului, este suverana absoluta. Da, ea este acolo regina taramului de poveste…„le coquelicot bleu de l’Himalaya”. Macul albastru himalayan.
M-am intrebat de ce am ales tocmai parfumul asta? Singurul raspuns pe care am putut sa mi-l dau a fost cel pe care Mallory l-a dat jurnalistilor cind il intrebau, la inceput de secol 20, de ce vrea sa urce pe Everest : „Because it’s there”.
O banalitate si-o aparenta a unor cuvinte care vorbesc despre-o esenta a unei vieti in virf de munte unde, singurul record ce poate fi stabilit e cel al supravietuirii. Caci, despre supravietuire mi-a vorbit si Marika si „le coquelicot bleu de l’Himalaya”.
*
Materialul, cum deja ati banuit, a fost scris pentru Clubul povestii parfumate al Mirelei Pete, avind tema saptaminii aleasa de Samewhiteblue … Parfum tamaduitor de salcim.

32 thoughts on “Marika

  1. Pingback: Parfumul salcâmilor în floare | Ioan Usca

  2. Pingback: Parfumul salcâmilor în floare | Ioan Usca

  3. Marika e sinteza portretului a milioane de femei care au suferit sau suferă de această cumplită boală, Alzeimer fiind deja o amenințare surdă și o prezență sinistră peste tot…Marika, femeia frumoasă, cu o minte ageră și o forță a gândirii și analizei ieștă din comun, mamă și om de știință în egală măsură, își pierde brusc capacitatea de-a trăi…Căci, cum altfel îi putem spune unui flagel îngrozitor, care face din om neom, nu doar legumă, ci mult mai grav?! Nu mă pot bucura că oamenii au ajuns pe lună sau că se fâțâie prin spațiul cosmic, că au iventat televizoare mai plate ca folia de celofan și mai mici decât o nucă, dacă nu-s în stare să găsescă leacul prevenirii acestei cumplite boli. Sau măcar o ameliorare. Marika este, poate, unul din cele mai sensibile semnale de alarmă trase celor care au cu ce, au fonduri, au armate de oameni de știință, au spațiu…dar , ori nu vor, ori nu sunt interesați. Mi s-a spus, atunci când mama unei prietene a suferit timp de doi ani de Alzeimer, îmbolnăvindu-mi și prietena de stres și epuizare, că ”e nevoie chiar și de bolnavi pentru aziluri”, da, prietenei mele i s-a spus asta, sfătuind-o să-și ducă mama acolo, contra unei sume mari de bani. Ceea ce a și făcut, fiind la capătul puterilor. Medicii și asistentele de la spital au făcut ce-au putut pentru a o ajuta, în schimb acolo, chiar privat fiind, i se administrau somnifere …până când a pierit. Fără să-și mai recunoască copiii sau nepoții. O altă Marika, una din prea multele zilei.
    Impresionantă, ca de obicei, scrierea ta, dragă Mala. Povestea de dragoste pe fond de salcâm japonez parfumat, e ca o oază de fericire, Dan fiind pansamentul de care avea nevoie Maria, pe care parcă salcâmii mov i l-au trimis în dar. Superb!
    Mi-a plăcut la nebunie parfumul Coquelicot, îl știam, dar ai scris senzațional despre el, macul albastru de Himalaya fiind și ingredientul principal, alături de Dathura deșertului, a parfumului Poeme de Lancome, o altă bjuterie olfactivă. Superb scrii despre parfum, mă înclin cu respect! O zi parfumată și frumoasă îți doresc!🙂

    Apreciază

    • Nu stiu cum sa-mi incep comentariul…Inca sunt plina de amintirea Marikai pe care am cunoscut-o, pe care am avut-o in grija in ultima parte a chinului ei, a luptei ei cu o boala care a macinat-o pur si simplu. Si nu e fictiune povestea asta cum nu este o fictiune boala in sine. Si, crede-ma Mirela ca, ceea ce-am scris aici e poate, doar ceea ce se putea povesti. Povestea ei e tulburatoare si inimaginabila pt. cineva care n-a avut tangenta vreodata cu asa ceva. Facind anamneza cazului ei inevitabil ajungi sa discuti si cu familia. Asa am aflat detalii pe care le-am putut folosi acum in povestire, detalii(si imagine) pe care am avut permisiunea sa le public. Ei bine, da, in momentul in care m-ai intrebat daca particip la tema saptaminii, am cerut in prealabil acordul fiicei ca sa scriu povestea mamei ei. Bineinteles ca anumite date de identificare sau amanunte mult prea personale au fost trecute sub tacere. Fata s-a bucurat de initiativa din purul motiv ca, fie si ca o povestire pusa pe blog, experienta ei poate va ajuta pe cineva, poate ca va spune ceva mai mult acelora care se confrunta pentru prima data cu o boala despre care inca nu se stie prea multe.
      De aproape 20 de ani lucrez cu astfel de cazuri, unul mai impresionant decit celalalt. Pe unii mi-i amintesc raminind acolo, in sertarasele memoriei, pe altii i-am uitat, insa toti si-au lasat amprenta emotionala si fizica asupra mea. La inceputurile mele profesionale, habar n-aveam cu ce se maninca genul asta de afectiuni, cum trebuie ingrijit un astfel de caz insa, am avut sansa sa lucrez cu un adevarat profesionist caruia-i datorez formarea mea medicala de mai tirziu. Cu mijloace de Romania el a cerut munca la nivel occidental. Si mai ales mentalitate de occident. Stii cum erau si inca sunt priviti bolnavii psihici..”colo, niste nebuni, da-i in masa!”. Ei bine, in departamentul respectiv asa ceva n-ai auzit si, dupa 20 de ani, chiar daca am schimbat genul de afectiuni pe care le am sub mina mutindu-ma de aproape un an de zile in alt loc(motivele tin de starea de sanatate care m-a cam tras de mineca), nu pot sa privesc omul din fata mea decit ca pe un Om care e in suferinta, decit ca pe un posibil parinte sau o rudenie care ar putea sa ajunga acolo. Sau, nimic mai simplu, ma vad pe mine acolo si ma gindesc…”oare eu cum as vrea sa fiu tratata daca as ajunge acolo?” Daca toti cei care sunt in sistemul sanitar si-ar pune o singura data intrebarea asta, cred ca multe s-ar rezolva de la sine.
      Cit despre Macul albastru…legatura dintre el, salcimul japonez si Marika s-a realizat de la sine.E fascinant parfumul, e fascinanta povestea din spatele lui.
      Mii de multumiri, Mirela, pentru increderea acordata si Domnul sa ne ajute sa imbatrinim frumos!

      Apreciază

  4. Pingback: Salcâmul dintr-un caz real | Iubesc Viaţa

  5. Mala, poveștile tale mă emoționează mereu, ritmul alert în care se preling mă ține în priză. Trec dintr-un sentiment în altul cu rapiditate, mă tem de acest neprevăzut care ne poate lovi când ne e viața mai dragă. Marika a avut măcar timp să-și trăiască o viață înainte de boală, mă gândesc cu groază la cei loviți de ea din ani mai fragezi… Faptul c-a putut să-și ia rămas bun, conștientă, mă duce cu gândul la un univers milostiv, până la urmă. Măcar atât.

    Apreciază

    • Huh…nu stiu daca, zicind ca, „din fericire” dementa e a virstnicilor… ajuta cu ceva caci asa este! E o boala intilnita cu precadere la virsta a treia, cu exceptiile de rigoare datorate in special unor factori externi(accidente, traumatisme,etc) insa nu-s obligatorii. Din pacate nu se cunosc cauzele bolii cum nu se cunosc mecanismele prin care se instaleaza insinuos si lent intr-un creier care nu stie cum sa lupte cu asa ceva si explodeaza pur si simplu in reactii aberante, de cele mai multe ori. Partea buna in tot raul asta e faptul ca respectiva persoana traieste intr-o lume aparte in care nu are constiinta bolii, in care totul este altfel, in care totul se ghideaza dupa alte legi, propri. Tragedia este pentru cei din imediata apropiere.
      Iar Marika da…cred ca a avut atunci unicul moment de luciditate al ultimei ei parti de viata, moment in care gindul s-a dus catre copilul ei iar eu, multumesc cerului ca am avut luciditatea momentului de-a o suna pe fiica ei. Idee nu ai cum e sa traiesti un asemenea moment! Atunci nu m-am putut gindit decit la Dumnezeu si la marea lui mila in tot si toate.

      Apreciază

  6. sunt cutremurata si nu-mi gasesc cuvintele…
    crunta suferinta…
    e ingrozitor sa nu mai fii tu,tu fiind…
    e ingrozitor sa ramai singur cand ai o astfel de boala si sub acest aspect Marika a fost o norocoasa…
    mintea noastra,bucurie sau blestem…

    tu,tu…ai atat de multa caldura si forta si emotie in scris cum ai,fara urma de tagada si in realitate,nu ma indoesc de asta…
    faptul ca nu te cunosc nu ma impiedica sa te admir sincer si sa te imbratisez cu drag >:D<

    Apreciază

    • Dupa toate cele intilnite in meserie nu-mi doresc averi, conturi sau palate. E destul cit am si cer Divinitatii doar ceea ce-ai spus si tu: sa imbatrinesc frumos!
      Eu ma plec in fata emotiei care e dincolo de cuvintele tale!

      Apreciază

  7. Atat de lung postul tau, dar am avut rabdare sa-l citesc pana la capat. De fapt n-am avut rabdare ci am fost indemnata de placerea de a citi ceea ce scrii. Imi place stilul si felul cum imbini cuvintele. E trista si emotionanta povestea aceasta si atat de frumoasa povestea de dragoste. Ma simt multumita ca te-am citit.
    O seara minunata sa ai!

    Apreciază

    • E lung intr-adevar…cit o zi de post, vorba ceea insa, e doar o sinteza a ceea ce-am avut in gind sa scriu cu ceva timp in urma! Mii de multumiri pentru rabdare si pentru lectura…
      O seara si-o saptamina ce vine exceptionale!

      Apreciază

  8. Pingback: Pădurea de salcâmi – II (poveste parfumată) | innerspacejournal

    • Poate nu in van, una dintre vorbele intelepte ale neamului vorbesc tocmai despre cit poate duce un om …Halucinant citeodata cit de rezistent e omul la incercari care trag de el ca de elastic!
      Multumesc pentru lectura, Lili!

      Apreciază

  9. Pingback: Parfumul salcâmilor în floare | my heart to your heart

  10. Pingback: Parfum tămăduitor de mai. Salcâm. « Mirela Pete. Blog

    • Mosul meu, un mot zdeavan de altfel la vremea lui, zicea doar atit(in momentul in care incepuse sa adune anii la socoteala):” Doamne nu-mi lua mintile!” La vremea respectiva n-am prea inteles de ce spune asta insa dupa…n-am putut decit sa-i dau dreptate.

      Apreciază

    • De la un anume moment, pot zice ca e autobiografic pentru ca Marika mi-a fost pacient. Pina in acel punct, dramatica a fost viata fetei cu tot ceea ce s-a intimplat.
      Eu chiar am plins, in acea zi, cind Marika a vorbit cu fiica ei..Nu stiam cum e posibil acel moment de luciditate intr-o mare nebuloasa, nu stiam care ar trebui sa fie reactia mea in fata emotiilor umane pe care le aveam in fata…Si-am ales lacrimile…

      Apreciază

  11. Pingback: Salcîmi și gînduri, păreri de rău | there's someone in my head - but it's not me

  12. Ai scris o poveste exceptionala. Ce pot sa spun decat ca m-ai ravasit cu acest text emotionant, de profund? Suferinta celor care se lupta cu aceasta boala (si nu ma refer la bolnavul in sine) e cumplita, atroce. Stiu, din pacate.
    Am cunoscut o doamna cu aceasta problema acum patru ani, cand mama mea a fost internata pentru vreo 2 saptamani la ortopedie, pentru o interventie chirurgicala. Din nefericire stiu ce inseamna. Era cu fiica ei, care, la fel, fisese fortata sa renunte la serviciu pentru a o ingriji…mai ales ca era deja in faza in care cazuse, isi fracturase bazinul si era si imobilizata complet la pat. Pampers peste pampers (care nu mai faceau fata absolut deloc, cele 2 saptamani cat am fost pe langa mama in spital fiind un chin din punct de vedere olfactiv), zambete fara sens, momente cand nici nu stia ca aceea e propria ei fiica… un cosmar.
    Fiica, o doamna de vreo 40 de ani era deja distrusa, parea aeriana, boala mamei ei durand de peste 3 ani… Era transformata intr-o biata faptura care parca dormea si zi si noapte…cadea pe ganduri si de abia auzea uneori cand strigam la ea (caci mama sa isi tot rupea pampers-ul pe sub patura)…. Nu prea auzea fiindca deja suferea de o oboseala cronica…. Fiica era de admirat pentru ca aproape ca nu se plangea, era resemnata…si cred ca astepta eliberarea… Mama ei nu avea decat vreo 66-67 de ani…Mult prea devreme… O vecina de-a noastra la fel…dar macar era trecuta de 80 de ani…
    Minunat ai scris si despre parfum. Minunat!
    Nu mai am ce adauga🙂 Decat poate o urare de multa sanatate!

    Apreciază

    • Atit de multe au mai ramas de spus si de scris! Multe care poate, nu se pot spune sau scrie. Tu ai fost o draguta nespunind cam ce inseamna ruptul acelui pampers pe sub patura, ce inseamna apucatul a ceva cu aceeasi mina proaspat scoasa dintr-un pampers rupt iar descrierea acelei femei, fiica, e mai mult decit reala. Poate, cineva care citeste prima data textul, zice ca fabulez, insa citind si comentariile voastre, poate isi reorganizeaza gindurile sperind a fi, pina la urma, doar o fictiune si atit. Poate ca ii va da de gindit.

      Apreciază

  13. Pingback: La mulți ani, Enya muzicii noastre! « Mirela Pete. Blog

  14. Pingback: Îmbujorat și aromat de weekend « Mirela Pete. Blog

Ai ceva de spus ?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s