Enigma marii

Lovea apa cu furie netinind seama de stropii care-i udau rochia lunga si larga. Se gindi in acel moment ca de multa vreme n-o mai interesa ce se va intimpla cu ea obisnuindu-se sa accepte, bun sau rau, tot ceea ce viata ii oferise. Si absolut totul fusese contracost.

Din cind in cind isi stergea apa care-i uda si fata si raminea cu privirea agatata de zorile unei zile in care, un rasarit superb isi facea de cap in tonuri de rosu si albastru. Se simtea ca-n adolescenta. Singuratatea orei de dimineata o binecuvinta cu reflexiile unui soare ce-i amintea de prima dragoste. Noaptea ce tocmai trecu se incheiase in acelasi ton ca atitea si atitea altele. Nu putuse dormi cum nu dormea de ani de zile. Devenise o ciudatenie in lumea medicala cum devenise o ciudata in societatea care-si grabise concluzia analitica. Chiar si ea se simtea altfel fata de ceilalti semeni ai ei. Se privea critic de multe ori. Ceea ce vedea nu o facea decit sa ridice indiferenta din umeri, ca sa se avinte apoi in munca care-i acaparase viata, secunda cu secunda.

 Nu-si amintea de cind nu mai facuse dragoste cum nu-si amintea cind spusese ultima data ‘te iubesc’. Cautase mereu ceva, altceva. Cautase in partenerii pe care-i avusese un egal ei, un egal care s-o emuleze spiritual si intelectual, un egal care sa-i fie muza in creatiile ei  literare. Se intimpla insa ca, in lungile ei peregrinari printre tipologii si caractere, fizicul sa fie singura legatura care raminea la suprafata. Si-atunci, fara nici o remuscare, rupea orice legatura preferind gustul atit de confortabil si de pelin al solitudinii, redevenind criticul Florina Balo, de pana caruia se temeau si tinerii si consacratii in arta literelor.

Isi puse palma streasina la ochi privind soarele cum iese dintr-o mare calma si rece. Doar zgomotul unui val care-si spargea energia de nisipul plajei mai rupea tumultul gindurilor si-al amintirilor ei.

Se revazu pe peronul garii, in urma cu foarte multi ani, cu o valiza de lemn in mina, valiza in care parca regasea o sinteza a vietii ei: un rind de haine facute de tanti Florica, croitoreasa satului, doua carti, ceva bani pe care-i primise de la preotul din sat si niste mincare, putina, atit cit sa-i asigure traiul pe  perioada examenelor. Se revazu in sala mare ale carei podele miroseau a motorina si-n care, un examen de admitere la litere adunase de pretutindeni zeci de tineri. Si peste o luna se vazu admisa. Ce-a urmat a fost un iures in care studentia ii fu marcata de febra creatiei care-i pirjolea talentul. Cind scrisese prima nuvela si-o vazu publicata intr-o revista de specialitate stiu ce repere va avea viitorul ei.

Se revazu ca tinar reporter, angajat al unui ziar obscur. Nu-i pasa de numele ziarului ci de activitatea ei. Era plecata zilnic in tara culegind stiri si informatii, scriind articole sau materiale, multe si de propaganda, dormind pe unde putea sau apuca, de multe ori in trenuri prea aglomerate sau prea inghetate transformindu-le astfel in propria casa. Atunci incepuse sa nu mai doarma atit cit ar fi trebuit, considerind ca era mai important ceea ce crea decit un trai comod consumat intr-un mod atit de banal. Incepuse sa faca, fara nici un scrupul, nopti albe, o cafea si citeva tigari remontind-o mult mai bine decit un somn de citeva ore in cursul noptii. Chiar si cind fu numita redactor-sef al ziarului continua aceeasi cautare febrila de subiecte, proiecte sau oameni. Si nu numai. Isi facuse un obicei din a sintetiza totul cu un ochi atit de critic si de analitic incit ajunsese sa fie invitata in diverse colaborari pe la reviste sau publicatii, in diverse actiuni de promovare a culturii.

Tot atunci, intre doua trenuri, il cunoscuse pe Simi. 

-Buna dimineata, Soare! ii zisese el cu un zimbet larg in care parca, tot soarele de dimineata al marii intrase.

Ii placuse din prima clipa conformatia atletica a barbatului. In mod firesc urma o noapte de dragoste epuizanta iar zorile zilei ce venira in liniste, o gasira facindu-si bagajele. Inainte de-a parasi camera inchiriata pentru citeva zile la malul marii, il mai privi o data pe cel despre care nu stia absolut nimic dar care-i oferise suprema satisfactie fizica, printre putinele traite de-a lungul vietii ei. Iesi din camera lasindu-l dormind si disparu dintr-un trecut care pentru ea va fi un nou inceput. Un inceput care-i va marca viata pentru totdeauna.

*

Privea acum soarele cu aceeasi naivitate a adolescentului indragostit si-i venea sa-i dea un ‘buna dimineata’ asa cum Simi ii spusese si ei in urma ani. Citi oare? Nu mai stia. Si acelasi soare, la fel ca atunci, parca lumina fuga ei de iluzia unei dragoste pasagere intr-un hotel de mina a doua. La fel de naiv, in naivitate virstei de atunci, il uita pe Simi, cum tot cu naivitate, nu putuse accepta ideea ca in structura ei anatomica incepusera transformari pe care nu si le dorise.  

Tot atunci incepu si iuresul stirnit de un fel de sef de uniune care o chema in plina sedinta de partid ca sa-si faca autocritica. Netinind cont de auditoriu se certa cu omul contestind acuzele care vizau mai ales conduita ei morala, imbracamintea iesita din comun, creatiile care nu corespundeau tiparului impus de uniune si de vreme. Rezultatul fu acela ca ramase fara serviciu. Habar n-avea incotro s-o apuce.

Nascu si-o fetita, rodul acelei iubiri de-o noapte la malul marii, copil care aparu tocmai atunci cind nu-si dorea pe cineva linga ea. Lasa copila in grija parintilor si pleca din satul natal cu gindul doar la creatiile care-i populau zilele si noptile albe. Lucra orice i se propunea, oriunde. Insa, abia cind vazu o expozitie de pictura impresionista stiu ce urma sa faca traind revelatia unei redescoperiri. Se inscrisese la institutul de arta si reusi sa-l termine cu laude si cu satisfactia ca, macar aici nu tinuse nimeni seama de exteriorul femeii-copil.

Tot atunci concepu si ” Eu nu sunt ceea ce sunt”, pe care-o trecu prin multe, poate prea multe variante, niciuna multumind-o. Arunca manuscrisul intr-un sertar, il incuie apoi arunca cheia printre multele luminari pe care le aduna intr-un pahar. Reusi sa-si vinda tabloul terminat obtinind un pret rezonabil si convenabil, insa nimic din ceea ce incepuse sa creeze dupa aceea nu-i mai reusi. Gindul ii mergea alaturi, trairile momentului raminind undeva la granita dintre putinta si oboseala.

-Buna dimineata, Soare!

Tresari la auzul urarii si-si dadu seama ca nu erau decit gindurile ei care vorbisera cu glas tare. Sabin fusese cel care-i adresase aceeasi urare atunci cind intra pentru prima data in atelierul ei, atelier unde ea picta la lumina luminarilor si unde claia de par cirliontat si blond al femeii era precum astrul ceresc. Tot el fu acela care descoperi manuscrisul uitat in sertar, tot el ii fu primul cititor, critic si public, cum tot el fu acela care-l monta intr-o reprezentatie teatrala, pe scana teatrului unde era regizor. Piesa avu un succes imens si fericirea femeii depasea cam tot ceea ce traise pina atunci. Insa nu pentru mult timp. Parintii ii murira, unul dupa altul asa ca se vazu nevoita sa-si ia copilul la ea. O copila care n-o cunostea si care n-o recunostea. Un copil care fugea de incercarile tandre ale Florinei si care, daca Sabin n-ar fi fost in existenta lui, ajungea inca unul dintre copiii care populau cu tristetile si povestile lor orfelinatul. Sabin fusese acela care le invata pe amindoua, mama si fiica, ceea ce trebuiau sa invete de ani buni. Amintirea bunicilor era prea prezenta in Nicol iar necunoscutul brusc venit in viata Florinei ii ingradea inteligenta nativa in niste automatisme care-o faceau, de cele mai multe ori sa reactioneze aiurea. Si-atunci teatrul fu cel care, oarecumva, salva ceva din relatia dintre cele doua. O noua piesa, un conflict psihologico-social intre generatii care a marcat inca un mare succes teatral pentru scriitorul Florina Balo. Si totusi, nici asta n-o multumi, cum n-o multumi nici relatia ei cu propriul copil. O relatie de suprafata care ascundea niste tare ale trecutului, niste ani care nu puteau fi recuperati indiferent de efortul depus.

*

In aceeasi perioada reusi sa se angajeze la un ziar de mare tiraj care fusese declarat proprietatea poporului dupa nationalizare. Isi facu munca fara prea mare tragere de inima stiind ca nu asta vrusese. Dupa citiva ani de tatonari in care invatase meseria ca pe rugaciunea zilnica, fu numita redactor-sef cu obligatia ca, saptaminal sa faca o rubrica de critica teatrala si literara. Si, dupa prima luna cind vinzarile ziarului se dublasera datorita recenziilor ei isi dadu seama ca asta i se potrivea manusa. Toata causticitatea si talentul le punea in cuvintele prin care taia-coborind sau lauda-ridicind, cuvinte in josul carora se semna invariabil si fara sa-i tremure mina. Citeodata simtea ca depaseste limitele dar, automat isi amintea de cei care au lasat-o sa se descurce singura si care, pe undeva, nu i-au facut decit un bine, oblingind-o acum sa le multumeasca.

Tot atunci i se ceruse sa scoata de la tiparire o recenzie pe care-o scrisese, pe un ton destul de virulent, la adresa schimbarilor politice care ajunsesera sa aiba influenta si in arte. Refuzul ei genera reactii in lant care-o lasara fara casa, temporar fara serviciu si fara libertate. Atunci ajunse si in beciurile militiei fiind interogata si batuta si scormonindu-i-se trecutul, prefabricindu-i-l pe alocuri cu neadevaruri care-o vor trimite in scurt timp, direct printre detinutele unei inchisori pentru femei. Sabin fu cel care reusi, nu stiu atunci cum, s-o scoata de acolo si s-o reabiliteze, redind-o vietii de dinainte. Abia multi ani dupa incident, cind deja Sabin nu mai era, ea  afla ca el semnase un contract de colaborare cu militia. Si-si  explica multe pe care nu le intelesese la vremea respectiva. De altfel, n-avea cum sa le inteleaga pentru ca tot in acea perioada, Nicol muri intr-un accident survenit pe pantele inzapezite ale Bucegilor, disparind intr-o avalansa pe versantul nordic. O gasira dupa doua zile de cautari disperate, inghetata si cu poza Florinei lipita de buze.

Femeia-si inmorminta fiica alaturi de parinti, in satul natal si, de atunci, refuza orice contact simandicos cu societatea devenind o pustnica. Barbatii care mai intrau in viata ei ieseau asa cum intrau, dupa o vizita de-o noapte, cel mult doua. Prietenii, prea putini, ii stiau obiceiurile si se multumeau cu acele telefoane ale ei, date in miez de noapte, atunci cind toata lumea dormea; mai putin Florina.

Doar menajera, care era si bucatareasa si femeie de serviciu si camerista, ii devenise inger pazitor. Era singura care avea acces in biroul ei transformat citeodata in atelier de pictura. Si tot menajera era cea care raspundea  la telefoanele venite de la redactie sau de la teatru. Chiar si Sabin se obisnuise cu toata starea de fapt multumindu-se cu scurtele vizite, nu dese, pe care Florina i le accepta. 

Barbatul o vedea pe femeia frumoasa ca o regina, cu tinuta princiara si atitudine care-ar fi putut ingenunchea regate cum se mistuie intr-o munca de scrib sau de tipograf. Si banuia doar, ca pupilele usor dilatate ale Florinei, mai ales dimineata, erau rodul lungilor nopti de lectura, a multelor ore petrecute intr-o redactie unde erau multe de facut si unde ea mentinea nivelul de socializare la minimul necesar, a celor citeva ore de gimnastica pe saptamina si-a unei alimentatii mai mult decit insuficiente, in ciuda stradaniilor menajerei. O vedea in diminetile pe care le impartea arareori cu ea cum, frumoasa inca in frumusetea unui trup slabit de toate, isi sprijina tristetea pe pervazul geamului aburit de-o cafea fierbinte si-o tigara vesnic arzind. Genunchii pe care-si sprijinea timpla, citeodata, erau durerosi la atingere, singurul calmant suportat fiind caldura cafelei.

Femeia, la rindul ei, il privea pe barbatul care scrisese istorie in teatru cu numele si creatiile ei. Il privea pe cel care-i fusese alaturi in cele mai grele momente ale vietii ei insa, paradoxal, nu-l simtea ca apartinindu-i. Simtea ca nu avea nici un drept asupra lui cum nu avea nici un drept asupra banilor pe care-i cistigase el de pe urma creatiilor sale, fie ele in pictura sau teatru. N-o interesau acumularile banesti cum n-o interesa binele sau raul pe care-l facea vreo recenzie de-a ei. Ii spusese Sabin, odata, ca n-o recunostea in stilul de viata autoimpus, fiind prea imorala in ascetismul pe care-l practica ca raspuns la ceva nedefinit. I se paru de-a dreptul burlesc si de prost-gust afirmatia barbatului insa, dupa o vreme, ajunsese sa-i dea dreptate. Era prea plina de lehamite fata de tot ce-o inconjura ca sa mai poata sa se schimbe. Nici nu gasea, de altfel, rostul in vreo schimbare. Si-o intrebare se ridica din tot zbuciumul ei, intrebare care ajunsese sa-i macine si putinele clipe de liniste pe care le mai avea: oare stiuse vreodata ce vrea?

Se refugie la malul marii si, incet-incet, simti ca incepe parca sa revina la viata, incepe sa simta acea efervescenta a vietii pe care-o mai simtise doar in adolescenta sau atunci cind isi traia viata intre doua trenuri, unul spre Galati si altul spre Iasi. Ce taina detinea oare marea? Parea sa fie singura intrebare pe care-o adresa zilnic apei care-si spargea nebunia si tumultul la picioarele ei desculte. Si prea obosite.

*

Privea imesitatea care prindea viata in dimineata inca rece si-atunci auzi pasi in nisip. Fu curioasa sa vada cine mai dorea solitudinea diminetii in care doar soarele mai traia o noua geneza. O silueta fara identitate… isi spuse in sine apoi se aseza pe nisip, cu fata spre rasarit, lasind razele soarelui sa-i muste pielea.

-Buna dimineata, Soare!

Tresari la auzul vocii si-a urarii si brusc amintiri dureroase se ridicara din neant. Lacrimi i se adunara sub pleoapele ce se stringeau peste ochii care nu vroiau sa priveasca barbatul ce-i era paravan in fata soarelui invocat.

-Buna Simi …se auzi soptind si stiu ca glasul nu era al ei, cea de acum… Lasa-ma sa-mi salut tizul !

Barbatul se aseza in spatele ei. Ii mingiie parul pe care si-l amintea de parca ieri l-ar fi atins si mirosit  ultima data. Si tot a margarete si-a iarba mirosea si acum.

-O viata, Florina!

-Am imbatrinit. Amindoi. 

Ii mingiie urechea inca fina si-i sopti tandru:

-Te-am iubit si te-am cautat ca un nebun. Cind te-am gasit nu aveam acces la tine. Aveam senzatia ca viata scrie o piesa de teatru din tot ce era in jur …

-Ce e viata daca nu o piesa de teatru, mai mult sau mai putin reusita dar care gaseste destui critici, te asigur..

-De ce ai fugit in dimineata aceea? Mult timp dupa aceea m-am intrebat care-a fost motivul.

-Pur si simplu nu a fost nici unul.

-Si-atunci?

-N-am avut motive sa ramin. Insa acum, te rog sa ma ierti pentru atunci. Meritai, macar un cuvint de ramas bun…

-Nu m-am simtit jignit ci abandonat.

-Si orgoliul tau nu putea accepta asta , nu ?

Tacerea barbatului o facu sa deschida ochii. Se intoarse ca sa priveasca amintirea unei nopti traita intr-un hotel de mina a doua. Si ochii albastri, ca marea de linga ei, ii aminteau de barbatul copil de peste ani. Ii prinse fata intre palmele ei reci si-i sopti:

–Hai Simi, lasa amintirile pe seama celor care mai pot crede in ele.

-Tu poti sa faci asta?

-De mult nu mai cred in ele… Cum ai ajuns aici ?

-Pur si simplu o vacanta ca oricare alta. Radu, colegul tau, m-a rugat sa-ti aduc plicurile sosite pentru tine, pe adresa redactiei voastre. De la receptie nu m-au lasat aseara ca sa te contactez asa ca, azi dimineata te-am urmarit.

-Il cunosti pe Radu?

-Mi-e frate.

-Tu esti fratele pe care Radu vroia sa mi-l prezinte!

-…si pe care n-ai avut curiozitatea sa-l intilnesti la nici o intrunire. Nicol a fost fiica mea?

Simti trecutul cum ii ameninta prezentul. Inchise ochii nevrind sa retraiasca acele clipe in care a crezut ca-si va pierde mintile odata cu pierderea copilului.

–Da…reusi sa biiguie un raspuns..A fost fiica ta. A murit in Bucegi, intr-o avalansa.

-Stiu. Mi-a spus Radu insa nu stia sigur daca eu ii sunt tatal.

-De unde stie el? De fapt de ce ma mir? E unul dintre cei mai buni reporteri de investigatii.

-A fost militar de cariera. Motivul pentru care s-a angajat in redactia aia a fost de fapt o femeie. Tu.

Il privea nestiind ce vrea, ce doreste.

-Te-am zarit in urma cu ani la o expozitie. De atunci am vrut sa stiu mai multe despre tine. Nu vroiam sa te pierd iar. L-am rugat pe Radu sa afle amanunte si asa a ajuns in redactie. Asa a aflat despre Nicol si Sabin. Asa am aflat atit cit s-a putut afla. Insa de menajera ta n-am putut trece. Banuiesc ca niciodata nu ti-a dat vreunul dintre biletele mele.

Ea a mai putut doar sa nege inclinind capul pe care-l simtea brusc, tot mai greu.

–Eram sigur.

Barbatul privea chipul femeii pe care n-o putuse uita si care-i rascolise viata intr-o singura noapte petrecuta intr-un hotel de duzina.

-Te-ai intrebat vreodata macar cum ar fi fost vietile noastre daca noi am fi incercat sa ne intersectam destinele?

-Da-mi corespondenta Simi. Si lasa-ma te rog singura. Vorbim dupa aceea.

El ii intinse plicurile, o privi lung, se apleca si-o saruta scurt apoi o lua la fuga pe plaja care inca era pustie. 

Femeia ii urmari o vreme silueta apoi cintari intre degete cele doua plicuri. Deschise mai intii plicul venit din tara. I se confirma banuiala pe care-o avusese de la bun inceput. Rezultatul analizelor si investigatiilor medicale facute in urma cu o luna veneau sa confirme un diagnostic prezumtiv: leucemie. Citi si recomandarile medicului apoi puse deoparte hirtiile. Lua plicul celalalt care venea din Franta. Era invitata sa faca parte din juriul festivalului de film de la Cannes, festival care urma sa se desfasoare peste doua luni. O bucura invitatia francezilor si-si ridica privirea spre cerul albastru care incepea sa se decoloreze sub caldura unui soare ce-si revendica deja posesiv teritoriul. Privi apoi marea care se unea cu cerul intr-o linie perfecta si tresari cutremurata de un fior. Spre ea, un pod de aur se indrepta in maretia unei arhitecturi creeata de miini maiastre. Pe pod, o silueta subtire de fata ii facea semne si-un glas, uitat de mult dar prezent inca in ea o facu sa se ridice din nisip si sa paseasca pe podul care o purta deasupra marii. Inainta spre fata cu o nebuna dorinta a revederii, soptindu-i numele iar soarele ii lumina drumul peste apa ce clipocea vesel sub picioarele ei.

Nu auzea strigatele care veneau de pe mal, strigate care i se parura a fi ale lui Simi. Nu-l baga in seama si-si continua drumul spre fata care se scufunda in marea ce devenise brusc orbitor de alba. Ca zorile de zi care-i marcasera viata dintotdeauna.

Insa, acum, nu mai vroia sa-si puna intrebari, nu mai vroia sa afle de unde era atita lumina, nu mai vroia sa cunoasca nici o taina a marii. O vroia doar pe Nicol si atit.

 

*

*

Aceeasi pana scrie/descrie/rescrie parfumul zorilor de zi vazute in ‘pielea’ si chintesenta miresmelor absolut neasteptate dintr-un recipient elegant in care doar poti ghici continutul.

Daca la inceput m-a tentat cu mingiierea fascinanta si nemarginita a caldurii, m-a ars apoi cu dorinta ce-si cinta fara cuvint preaplinul. 

Un joc al simturilor rascolite, al fascinatiei regasirii. Si toate in numele cuceririi. O cucerire a intregului, a luminii ce se ridica dintre misterele stelelor cazatoare. O cucerire a lumii ce nu se vrea cucerita dar pe care-o stapineste printr-una dintre cele 43 de petale. 

Nu poti decit sa inchizi ochii, sa-ti imaginezi ca esti un calator printre literele care miros a stele si a trandafir marocan si care-si scriu in tacere ghicitorile noptilor fierbinti de vara sperind intr-un prim sarut al zorilor. Un sarut care trezeste sufletul…

Coacazul si vanilia ti se astern la picioare cu risete jucause si poznase,  parca facind in ciuda unui lychee cu aroma de para salbatica. 

Iar trandafirul, da el, in toata splendoarea celor 43 de petale ale sale, topeste nebunia portocalului pentru a-l arunca mai apoi, complet nauc si naucit in cerul unei iasomii desuete, subjugate definitiv de moscul cochet. Dar atit de frivol!

Cum doamne sa-i rezisti unui atit de rafinat experiment care stie exact pina unde sa te trimita atita timp cit i-ai invatat si acceptat neconditionat regulile jocului ?

 

Guess Seductive Wild Summer – un parfum creat in editie limitata in 2011 de casa Coty Beauty ….. un flirt ametitor al promisiunilor soptite la ceas de seara si pirguite in sarutul mult asteptat al diminetii de vara.

 

*

*

Material scris pentru tema de duminica, Parfumul zorilor, tema initiata de Tina si, cu generozitate gazduita de Clubul povestilor aromate al Mirelei.