Omul simplu care salasluieste in mine nu-si poate imagina prezentul reprezentat de AZI fara de cel care a stiut care mi-au fost nevoile copilariei, care a stiut sa inchida ochii in fata greselilor adolescentei si care a inteles sa lase, citeodata, elasticul educatiei adultului induplecat de rugamintile siciitoare ale copilului rasfatat de statutul de mezin.
Poate ca as vrea sa merg si mai departe cu povestea vrind acum sa reduc lumea la o realitate, poate sa o transform intr-o alta ale carei dimensiuni sa nu poata fi inlocuite niciodata cu altele. Sau, poate sa pretind ca, sub o forma sau alta, a desenat visul exact cu acele tipare ale lumii care sunt de necontestat inserind sperante intr-o realitate care-si cauta fericirea si supravietuirea in fiece coltisor de lume. Si asta, chiar daca uritenia umanitatii, citeodata, trebuia socotita ca fiind doar o stare pasagera.
Poate ca, acum de ziua lui, ar trebui sa rog cuartul care-i este atit de drag, sa-i spuna cuvintele de multumire pe care n-am fost in stare sa i le spun in momentele cind poate si le dorea sau astepta. Poate ca ar trebui ca, dincolo de sentiment, sa nu ramina decit energia care a stiut sa fie fotografia unei individualitati tocmai prin spatele intors la tot si toate. Asemeni pustnicului care-si traieste trecutul, prezentul si viitorul printr-o exceptie a Eu-lui. O exceptie a Eu-lui care-si vrea independenta proprie desenindu-si unicitatea. Si-acea unicitatea poarta un singur nume: etica.
Te iubesc, tata… si e destul ! Si, cred ca e prima data cind ti-o spun…
*
lt.mala 
Emotionant.
PS. Am aflat târziu, prea târziu, că nu trebuie să ne plângem de soarta in prezenta părintilor; de altfel, dpdv crestin, nu e voie sa cârtim…
ApreciazăApreciază
Nu exista perfectiune, zic eu! 🙂
ApreciazăApreciază
Oh, Mala, ce bine ca ai cui sa-i spui asta !
Eu regret mult ca nu i-am spus-o mai des tatalui meu cand mai era printre noi. Trebuia sa trec peste suparari, ca doar era tata… 😦
ApreciazăApreciază
Ma rog divinitatii sa ni-i tie(mie si lui Cata)cit mai mult pe linga noi desi se apropie cu pasi repezi de optzeci de primaveri!Si mama si tata au fost si inca sunt limanul spre care mergem ori de cite ori ni se intimpla ceva rau! Cum, la fel si bucuriile, tot cu ei le impartim!
ApreciazăApreciază
Pingback: Inceputul inceputului | lt.mala
Ce frumos! Mi-s umezi ochii. Mi-ai readus în memorie icoana părinţilor mei plecaţi în veşnicie. Cât de emoţionant ai încheiat mesajul pentru tatăl tău, fie-i viaţa cât mai lungă în sănătate şi plină de bucuria de a se simţi iubit.
ApreciazăApreciază
Multumesc din suflet, Aurora! Viata lunga cu sanatate si bucurii tuturor parintilor! ❤
ApreciazăApreciază