Carcalete

Carcalete dete cu piciorul in piatra ce-o rostogolea inca de la crisma lui Bologea. Se opri oleaca dezorientat, nestiind ce sa faca: sa traga un git zdravan din lichidul ce-l scutura in sticla de sfert sau sa-si astepte nevasta, pe Didina lingurareasa, care-l urma la citiva metri in spate, tot atit de beata ca si el. Rigii sugindu-si gingiile stirbe si-si dete palaria pe ceafa scarpinindu-se intre sprincene.
Se intoarse cu greu si privi in urma. Desi era o noapte fara luna, Carcalete isi vazu consoarta venind cu greu pe pavajul ud, tiuind o frintura de cintec…” A’ dracului muiere! A’ chef de cintat cind pe mine ma taie foamea la lingurea!”
-Didino! rasuna profund basul lui Carcalete. Mars spre mine!
Femeia tresari, icni scurt, se poticni de un bolovan(cine stie cum ajuns in calea picioarelor ei nesigure) si se lungi brusc pe caldarimul ud, insotita de-un zgomot (neplacut pentru urechile barbatului dar si ale ei)de sticla sparta.
-Ba Carcalete, se duse dracului…!
Cu greu incerca sa se ridice dar nu reusi decit sa se sprijine pe genunchi si coate. Mai mult fu peste puterile ei.
-Haida bre de ma ridica ca acilea intepenesc, batu-l-ar Dumniezau de bolovan! Sari-i-ar ochii cui minte da’ nu mai pot. Sint frinta bre de vinars ! Cum dracu sa nu se fringa toate cind nimic nu-i proptit cum trebe…da’ unde esti ca nu te vaz?!
-Acilea tu toanto! Ada mina-ncoace!
Carcalete se opinti bine cu calciiele in pamint, se apleca peste trupul nevesti-sii si reusi s-o ridice din fustele imprastiate printre cioburile de sticla.
-Copacel Didino, copacel! Fir-ai tu sa fii de muiere proasta! Nu te mai iau cu mine la Bologea nici de-mi bocesti o saptamina…
-Aida bre, acasa ce sa fac? Stii si matale ca nu merg niciunde. Aide ce dracu ?
-Gura pina nu-ti dau doua de-ti curge borsul si dupa aia-mi pare rau ca zau ca amarnica ispita mai poti fii! Daca ti-ar fi si onoarea tot asa zau ca m-as insura iara cu tine si stii ca am principii…
-Mai bine ai avea bani bre Carcalete ca acu’ vine cu lumina si scoate Didino banii de la ciorap, dac-or fi !
-Esti o proasta, hai acasa! zise barbatul cu glas stins stiind ca femeia are dreptate . In timp ce, clatinindu-se, se sustineau unul pe celalalt, Didina incepu sa lalaie un cintec. Carcalete se scutura de ginduri si incepu sa racneasca si el acompaniindu-si jumatate legala. Doar o cumparase de la taica-sau pe-un pumn de aur !

„Frunzulita foaie lata
Fost-am fericit odata, maiiii…”

011

-Da’ auzi Didino… stii ca luasi asta prea sus?
Carcalete se opri in dreptul unui felinar si-si puse miinile mari in sold. Ridica o privire intrebatoare spre cerul negru cautind parca acolo un raspuns.
-Contravine principiilor tu, fa!
-Ce principii bre? Iar ti se nazare? Cred ca te-o deochiat Margelusa !
-Fugi fa d-acilea, daca-ti zic c-ai luat cintecul prea sus…Cauta sa mai inveti Didino ca toate-n lumea asta se duc dupa principii. Sa nu uiti niciodata ce ti-am zis acu’ !
-Ptiu, bre Carcalete, iti lipsesc ceva pasarele, aida bre acasa ca mi-i somn…
Se opri brusc vazind semnul pe care barbatul i-l facea. Privi speriata in jur dar nu vazu decit un tinar de o conditie materiala mult superioara lor apropiindu-se de ei. Si tot atunci i se paru ca aude un scincet de copil. Tinarul trecu pe linga ei, le arunca o privire dispretuitoare, privi si-n directia de unde se auzea plinsetul copilului si-si vazu de drum fluierind o arie de opereta in mare voga la vremea aceea.
Carcalete scuipa scurt in urma tinarului si-si dadu, cu un gest scurt si nervos, palaria pe ceafa.
-Tu Didino, tu auzi ceva?
-Ihi…
-Oare ce-o fi?
-Parca -i un prunc..
-Ce zici, mergem sa vedem?
-Mde, cine stie ce-o fi ! Eu zic sa ne vedem de drum si sa nu ne virim unde nu ne fierbe oala.
-Cind te-am luat de la taica-tu nu erai fricoasa Didino!
-Carcalete… daca te omoara?
-Cine fa? Un prunc? Pfui da’ proasta mai poti fii !
Carcalete isi injura nevasta in timp ce scuipa scurt intre virfurile pantofilor ei scilciati si se departa atit cit ii permitea lumina aruncata cu zgircenie de becul chior al felinarului. Trecu drumul cu pasi nesiguri oprindu-se la marginea santului din apropiere. Undeva linga el, mai mult simti decit vazu ghemotocul invelit in pleduri albe. Cu grija ridica copilul apoi, parca cu teama, se intoarse la Didina care-l astepta cu palmele puse peste gura, a frica. Ii arunca femeii o privire scurta apoi ii zise mindru:
-Haide draga acasa !
Porni usor leganind stingaci bratele, reusind sa potoleasca nelinistea copilului.
Didina ramase in mijlocul drumului, privind cu uimire nedisimulata in urma barbatului ei. Niciodata nu-i spusese‘draga’ si, de aceea se temea ca nu cumva copilul sa-i fi facut niscaiva farmece. Isi aduna fustele pe linga ea si incepu sa alerge dupa el, cu acei pasi care o facusera, in urma cu douazeci de ani, sa cistige cocosul scos la mezat la concursul din mahala. Atunci o vazuse Carcalete, o plati la taica-sau si-o muta la el, departe de casa parinteasca. Femeia ofta amintindu-si coliba in care crescuse impreuna cu ceilalti frati ai ei dar si cu bataile nocturne pe care le incasa de la taica-sau. Era frumoasa fata iar batrinului i se parea ca fiica-sa dadea prea multa atentie flacailor din vecini.
Cu Carcalete o ducea destul de bine. Nu stia ce afaceri invirtea si nici n-o interesa. Invatase de-a lungul anilor ca pumnul si principiile barbatului o puteau face sa nu mai vada sau sa auda prea multe si-atunci prefera paharutul de vinars ca alinare a plictiselii ce-o simtea ori de cite ori barbatu-sau isi amintea de principiile, multe, pe care la avea si la care tinea mai ceva ca la mirtoaga ce-o incaleca doar duminica. Odata, in timpul lectiei tinuta la buza sticlei de sfert, Didina adormise cu capul in piept. Carcalete, ofensat, isi trezi nevasta cu o palma zdravana si-o injuratura strivita intre dinti. O pedepsise atunci nelasind-o sa doarma in pat cu el si nu abdica pina ea nu se ruga de el jumatate de noapte. In rest, totul era perfect. Atita timp cit ea facea ceea ce spunea el, lucrurile mergeau struna. Si anual, la salba ei de galbeni se mai adauga cite unul. Parca mai conta ca pierdea noptile ascultind povesti despre principii pe care nu le intelegea! As, banul sa vie ca traiul lor era de pe-o zi pe alta. Ce-aducea ceasul n-aducea ziua ! Insa, cu toate principiile lui Carcalete si bunavointa Didinei, copii nu reuseau sa aiba.
Fusese Didina si la baba Iloaia, fosta ei vecina din mahala de-i daduse-n bobi si-n carti insa dezlegare pentru copii nu primise. Fusese si la parintele Eftimie care, de cum o vazu, ii zise ca are pe necurat in ea si-i propusese un mod cinstit de-a-l scoate astfel incit, Didina cind auzi apuca cristelnita si-o arunca in capul popii afurisindu-l cu toate blestemele si injuraturile ce la invatase de la mastihoaie-sa. Si era renumita mastihoaia pentru gura spurcata pe care-o avea! Mai fusese Didina si la doctorul de la oras dar, cind doctorul ii ceruse sa se dezbrace ca s-o consulte ii trinti o injuratura despre Dumniezau si ochii ei si-i zise batrinului medic ca ” macar parintele nu mi-a spus sa ma dezbrac ci doar sa ma sui pe el si-l scoate pe ghiavol din mine da’ vaz ca matale, om cu carte si par sur ca al taichii, nu ti-e rusine obrazului sa-mi ceri sa ma dezbrac!”
Pe hol o astepta Carcalete. Cind auzi, o duse acasa ocarind-o cum n-o mai facuse pina atunci. Acum privea nelinistita spre silueta masiva a barbatului, silueta ce se profila sus, pe cerul negru al noptii cum neagra era si coama dealului pe care-si aveau construita casuta. Grabi pasul ca sa-si ajunga barbatul.
-Hai draga tine de copil. Trebuie sa caut cheia.
-Da’ de cind incuiem noi usa bre Carcalete? Ce sa ne fure? Saracia?
-Tine fa de prunc pina nu-ti dau doua labe si vezi de-l scapi ca nu mai maninci doua saptamini acasa.
Didina, speriata, apuca strins copilul intre palmele brusc transpirate si, cind il vazu pe Carcalete ca deschide usa rasufla usurata. Vru sa puna pruncul pe pamint insa o palma mare si grea o nauci.
-Vrei sa-l imbolnavesti?
-Haida bre, eu sau tu cum am crescut?
-Noi am fost si suntem tigani, Didino!
El lua copilul in brate si intra cu Didina pe urmele lui. Femeia se uita inca nauca la barbatu-sau apoi arunca o privire incaperii care, la lumina chioara a becului ii arata parca vremea de cind nu mai daduse cu matura. Se apropie de patul unde Carcalete lasa ghemotocul si, brusc induiosata se gindi la statutul ei de femeie stearpa. Nespecifica, de altfel, conditie a neamului ei de caldarari. Privind ochisorii negri ai copilului brusc ii veni sa-i sarute.
-Ce-o fi Didino ?
Ea desfacu scutecele orbitor de albe in mizeria din jur susurindu-i cuvinte invatate de la maica-sa. Un bilet cazu dintre hainute. Cu teama ii intinse sotului ei hirtia parfumata .
„Fetita se numeste Ada. Va rog nu incercati sa aflati mai multe despre ea. Daca o veti ingriji, peste o saptamina veti primi o punga de galbeni si anual o dota va va fi trimisa.
Domnul sa va aiba in paza, pe voi si pe copil.”

Carcalete isi privi nevasta apoi copilul. Il ridica spre lumina privindu-i fata zimbitoare si alba.
-Chiar daca nu aveai dota, tu tot a noastra erai. Cu zestrea pe care-o primesti, va avea grija Carcalete sa-ti faca situatie de printesa. Ai venit ca o bucurie la noi asa ca, n-o sa-ti fie rusine nici cu Carcalete si nici cu Didina.
Fetita incepu sa gingureasca incurcindu-si degetelele in mustatile lungi ale barbatului. El zimbi fericit apoi decreta mobilizarea generala.
-Lasa ca le tai ca sa nu te mai incurce! Didina o sa faca curatenie, o sa-ti pregateasca baia si patul iar tu o sa dormi ca o fetita cuminte ce esti….Didino? Ai auzit ? Eu iti tai lemne si-ti aduc apa in rest te priveste cum incropesti de-o cina. Ada trebuie sa doarma.
Si-asa fu. Cind, frinta de oboseala dupa indeplinirea sarcinilor trasate de barba-su, femeia se lasa gemind pe-un scaun, casa era lustruita, apa clocotea iar mincarea aburea pe vatra. Isi privea barbatul si fata si simti in acel moment ca viata ei capata un alt sens, ca tot universul il va pune la picioarele a doi stapini: sotul si fiica.
Ridicindu-se cu greu ii facu un semn lui Carcalete apoi ii zise pe-un ton fara drept de replica:
-E timpul sa-i facem baie fetei.
Desfacu scutecele copilei care le zimbea inocent.
-Uite-o cum ride bre Carcalete…
-Sigur ca ride…ii place de tine…
-Si ce lunga si alba e!
-Vezi sa n-o oparesti, Didino…ca te-am oparit eu dupa !
Ea isi privi jumatatea, ii apuca fata intre palme, ii musca scurt buzele apoi viri copilul in apa din troaca pregatita pentru baie.
-Ma ispitesti femeie! zise barbatul privind sinul mic al femeii ce-si itea obraznicia feciorelnica de sub bluza semitransparenta.
-Ei as! Ti se pare! Uite cum ii place apa minunii asteia! Trebuie s-o dam la bazin la oras ca sa invete sa inoate.
Carcalete isi privea nevasta si, parca ii venea sa zica ca nu era ea. Pentru prima data de cind erau impreuna, vazu in Didina lingurareasa calitati carora nici macar nu le banuise existenta. Privi apoi copila si-si puse intreabarea simpla care-l macina de-o buna bucata de vreme: ce puteri are oare in el un copil care nu stie sa mearga sau sa vorbeasca de ingenuncheaza o lume a adultilor? Nu gasi raspunsul insa multumi cerului pentru favoarea pe care-o primise si-n acel moment se gindi la nemarginita marginire in care fusesera ei, cei doi soti aruncati. Oare Didina isi dadea seama la ce se inhama? Oare el va fi in stare sa creasca copilul altuia dindu-i exact aceeasi viata pe care ar fi dat-o propriului copil ?
Fetita adormise in bratele femeii lui asa ca, o puse cu grija pe pat apoi isi pregati sculele pentru barbierit.
-Ce faci?
-Nu vezi? Imi tai mustatile.
Femeia ridica din umeri, se spala apoi se inveli intr-o patura mare si se aseza in fata focului vetrei lasindu-si parul greu si lung de negru sa se usuce in voia caldurii.
-Esti un barbat frumos Carcalete. Nu degeaba te-am acceptat.
-Daca nu era si a lui Petrache ca pretendent nu stiu daca ma luai.
Barbatul rase ultimul fir de mustata privindu-si fata oachesa in oglinda minuscula pe care-o pusese pe masa. Si-n acel moment simti fierbinteala palmelor Didinei cum ii cuprinde gitul iar pe ceafa, vorbe soptite ii rascolira perii sensibili.
-Te iubesc, Dinule!
Barbatul sari ca ars, trase femeia spre el lipind-o de pielea care i se incinsese brusc si privea trupul aramiu cu sclipiri de ambra si de serpoaica.
-Didino, tu esti universul, stii asta? Si daca ma gindesc mai bine, tot tu l-ai si zamislit…Te-a facut domnul ca pe Eva, cu miros de mar si de buruiana. Da’ nu-mi pare rau ca-ti sunt barbat altfel trebuia sa jinduiesc la titele astea ca merele domnesti.
Carcalete mingiie pielea fina ce-i aprinsese singele. Musca buzele rosi ale femeii apoi o culca pe podeaua tare a casutei lor, posedind-o asa cum n-o facuse niciodata pina atunci. Si nemaintilnita ii fu senzatia pe care-o avea atunci cind simtea zvicnirile femeii lui care-i spunea fara sa-si dea seama ca el e stapinul. Multumi trupului femeii, nu prin cuvinte ci printr-o diabolica placere ce contopi pina la suprem doua trupuri ce-si inchinau pasiunea sperantei , vietii si noptii care cuprinsese atunci, in miez de noapte, toata Valea Ialomicioarei.

*
Acum cind Ada se casatorea, Carcalete isi aminti de ziua cind o gasise pe marginea drumului. Si nu-i venea sa creada ca trecusera douazeci de ani. Douazeci de ani cit o zi. Nimic mai simplu.
„Oare de ce mereu imi amintesc de noaptea aceea? Parca ieri am mers la sfat si-am adoptat copilul. Cum se uita primarul la noi crezind ca l-am furat. Abia cind a citit scrisoarea a inceput sa se linisteasca si ce i-au mai lucit ochii cind a citit de bani….Hapsin om! Propriul interes il vede si atit. Da-l in ma-sa Carcalete ca toti is la fel atunci cind aud de bani si de aur! Ce, parca eu n-am fost la fel dar aveam un singur scop: sa cresc asa cum trebuie copila asta minunata. Si nici un ban n-am folosit pentru mine. Dovada sta caietul cu insemnarile zilnice, tot e trecut acolo, ce-a intrat, ce-a iesit si mai ales pentru ce. Am cumparat o casa apoi m-am apucat de afaceri. Profitul l-am reinvestit si tot asa. Sunt milionar acum iar Ada are o situatie asa cum am dorit. Acum ce se va intimpla cu mine? Dar cu Didina? Ce-o sa facem noi amindoi cind fata o sa se mute la casa ei?”
Carcalete se ridica cu greu de linga altarul bisericii in care Ada trebuia, curind, sa intre mireasa. O vazu pe Didina cum se ruga la icoane apoi, masindu-si piciorul care-l supara de ceva vreme, se aseza in primul rind de scaune asteptindu-si nevasta. Ii privea eleganta si frumusetea si rasufla usurat. Era mindru, inca mindru de tineretea femeii lui, femeie care inca facea capetele sa se intoarca dupa ea. Inchise ochii si incerca sa-si calmeze furnicaturile din genunchiul sensibil.
-Ai imbatrinit Carcalete….
Tresari cind auzi vocea Didinei. Femeia se aseza pe banca linga el.
-Si tu te gindesti la toti anii astia?
Degetele fierbinti ale nevestei ii dadeau o senzatie de siguranta asa ca, ii saruta scurt palma.
-Carcalete, trebuie sa soseasca mirii.
-Mi-e frica Didino…
-O sa treaca si asta o sa vezi si-atunci o sa-ti fie bine.
-Oare cum va fi viata Adei ?
-Cum o vrea cel de sus si asa cum ei vor sti sa si-o faca. Suntem atit de slabi si de limitati in fata vietii si-a sortii…!
-Nu cred ca totul a fost o intimplare ci pentru ca asa trebuia sa se intimple. Asa a fost sa fie pentru ca Ada sa plece la scoala in Franta si acolo l-a intilnit pe flacau.
-Mai tii minte ce batalie au dus cuscrii?
-Mai… hai sa-ti zic ceva mai Didino, Ada nu e omul masurilor injumatatite. Odata ce s-a hotarit n-ai mai putut-o clinti. Stiam asta.
-Oare cu cine seamana daca nu cu tine?
Carcalete tresari apoi mingiie obrazul fin al femeii.
-Nici cu tine nu mi-e rusine mai nevasta !
In acel moment, muzica de orga isi incepu marsul. Cei doi stiura ca ceremonia va incepe. Iar ei doi nu fusesera invitati. Atita mihnire se asternu pe fata barbatului incit Didina il prinse de mina si-i sopti scurt:
-Hai fii tare…te rog Dinule!
-Nu pot Didino! Suntem straini printre strainii astia… si Carcalete arata adunarea de oameni din jurul lor.
In acel moment, Ada la brat cu nasul mare intra in biserica. Ii zari de cum intra si bucuria care se intipari pe fata ei fu suprema multumire pentru cei doi.Pentru parintii fetei timpul se opri in loc. Ochii le sorbeau frumusetea si eleganta fetei iar gindurile li se invirteau in jurul celor douazeci de ani in care, cu bune si cu rele, ei o crescura. Cum, tot la bune si la rele se gindeau acum in privinta viitorului unicului lor copil.
Ceremonia nu dura mult. Printre ultimii ramasera Carcalete si Didina ca sa felicite mirii.
-Taticule!
Ada se agata de gitul lui taica-sau si incepu sa rida.
-Acum as vrea sa ai mustati ca pot sa te trag de ele asa cum faceam cind eram mica…
-De ce nu-mi zici tot ‘Dinule’ ca si pina acum…nu-s obisnuit cu alta strigare!
Lacrimi mari se ivira in ochii fetei.
-Stii ca te iubesc, stii ca va iubesc mai presus decit orice pe lumea asta, nu ?
-Stiu si mai stiu ca Domnul va avea grija de tine asa cum o s-o facem in continuare si noi…ca si pina acum.
-Voi sunteti parintii mei, sa nu uitati asta niciodata.
-Hai du-te si la Didina ca mai are putin si se apuca de bocit mai ceva ca tanti Marghioala cind i-a pierit motanul favorit!
-Nici tu nu esti departe Dinule…se auzi vocea blinda a Didinei.
Cele doua femei se imbratisara plingind. Mama sterse ochii fetei cu o floare de portocal apoi se intoarse spre Matei, de acum sotul fiicei lor. Ii sopti tainic, mai ult ca o amenintare:
-Sa ai grija de ea altfel…
Si-si puse floarea de portocal dupa urechea in care, stralucirea unui diamant verde taia intunericul din jur.
Tinarul isi privea socrii si stiu ca ei fusesera parintii perfecti pentru sotia lui, parinti asa cum si-i dorise sa fie si ai lui. Lua mina Didinei si-o saruta apoi o privi lung.
-V-am spus odata ca as fi vrut sa-mi fiti parinti asa ca, pentru mine, Ada e sora pe care n-am avut-o si femeia pe care mereu mi-am dorit-o. Ce mi-as mai putea dori? De restul, se va ocupa viata.
Carcalete il imbratisa pe Matei apoi se retrase cu Didina intr-un colt de biserica. Vedea mirarea cu care adunarea din jur ii privea si-atunci isi zari cuscrii. Era prima data cind se intilneau fata-n fata insa nici unul nu facu vreun gest de apropiere. De la bun inceput nu au fost de acord cu casatoria cum n-o vrusesera pe Ada ca nora. Era sub demnitatea lor ca unicul lor copil sa-si intemeieze casa impreuna cu o fata de tigani. Nu contau studiile fetei, buna crestere si situatia. Chiar daca culoarea pielii era asemeni celei pe care ei o aveau nu puteau trece peste faptul ca se vor inrudi cu cei din neamul caldararilor.
-Va astept!
Glasul Adei se auzi ca un ecou prelung si rece in tacerea bisericii facindu-i pe Carcalete si pe Didina sa se stringa unul in celalalt. Curind ramasera doar ei doi in biserica goala si nu stiau incotro s-o apuce. Stiau ca nu fusesera invitati la petrecere, stiau ca Adei ii va face mare placere ca ei sa fie prezenti acolo chiar daca asta ar fi insemnat un nou razboi in familia si casa directorului companiei.

*

-Un moment, va rog !
Toti intoarsera capetele cu mirare spre intrarea restaurantului si vazura inaintind spre tinara pereche o femeie frumoasa si stralucitoare la bratul unui barbat inalt si bine facut. Si admirau linia exceptionala a corpului femeii drapat intr-o rochie simpla insa de-o eleganta aparte. Desi rochia era lunga si simpla in simplitatea putinelor detalii si-a croielii, bijuteriile asortate perfect intregeau o aparitie de vis. Barbatul, in frac negru stirni murmure de admiratie. Linia impecabila a pantalonului ii facu pe domnii din sala sa ofteze iar plastronul fin si elegant aratau obisnuinta portului unei asemenea tinute.
Tatal mirelui care, in momentul intraii in sala a celor doi, inchina un pahar de sampanie cu seful orchestrei de violonisti, ramase cu mina in aer la auzul unei soapte abia perceptibile de-a Adei.
-Dragii mei dragi….
Din privirea fetei intelese greseala pe care-o facuse refuzind orice contact cu parintii ei si incepu sa se fisticeasca. Rosi brusc apoi, ca sa treaca peste penibilul situatiei, merse spre Didina si Carcalete.
-Imi permiteti sa ma prezint… Ion Marinescu.
Didina intinse palma stringind mina barbatului.
-Didina Cosma, incintata sa va cunosc domnule Marinescu. Vi- l prezint pe sotul meu, Dinu Cosma.
-Incintat doamna, onorat domnule…
Prezentarile fiind facute, Didina si Carcalete mersera sa felicite mirii. Se imbratisara lung apoi luara cite un pahar cu sampanie si se asezara la o masa. In acel moment o vazura pe Ada cum se indreapta spre orchestra din sala si sopti ceva dirijorului. Linistea se asternu peste murmurul petrecerii.
-Am citeva cuvinte sa va spun… si va rog sa ma ascultati foarte bine.. N-o sa fie un speech foarte lung pentru ca nu asta e scopul petrecerii de azi desi-mi plac la nebunie discursurile.
Fata lua un pahar de sampanie de linga ea si-l inchina in directia parintilor ei.
-Singurele persoane in care cred din tot sufletul, in afara de Matei bineinteles, sunt Dinu si Didina, parintii mei. N-au fost invitati la nunta mea pentru ca, originea lor cica ar zice ca nu au dreptul sa stea pe picior de egalitate cu noi ceilalti. Sunt tigani caldarari si lingurari de pe dealurile Ialomicioarei. Eu sunt copilul lor prin adoptie, ei gasindu-ma, intr-o noapte, lasata pe-o margine de drum de parintii mei naturali. M-au luat in casa lor, m-au crescut, m-au trimis la scoala, m-au educat in spiritul bunului simt si-al respectului fata de propria persoana si fata de ceilalti. Nu m-au crescut in puf insa, as vrea ca toti copiii sa fi avut sau sa aiba copilaria si adolescenta pe care eu le-am avut. Am fost o norocoasa avindu-i pe ei ca parinti si multumesc cerului ca mi i-a scos in cale atunci, in noaptea aceea de toamna. Le multumesc si lor pentru faptul ca au existat, exista si vor exista in viata mea asa cum sunt ei, cu originea lor tiganeasca…. taticule, stiu ca ai de completat ceva, ca intotdeauna…
Ada veni la taica-sau si-l imbratisa.
-Te iubesc taticule!
Barbatul se fistici apoi merse in fata salii.
-Buna seara tuturor celor prezenti… Ce-as mai putea adauga la cele spuse de Ada ? Ar fi multe de povestit dar, o sa ma rezum la a aduce in plus mici detalii nestiute . Este asa cum Ada a spus. E un copil adoptat si crescut cu frica de Dumnezeu si cu mare iubire, eu si sotia neputind avea proprii nostri copii. Cind am gasit-o pe marginea drumului am gasit asupra ei un bilet. Dupa o saptamina am primit si-o punga de galbeni si anual o dota pentru fata. Nu puteam contacta parintii fetei deoarece ni s-a cerut in mod expres acest lucru. Un scurt rezumat a ceea ce-a urmat tine de investitii, inginerii financiare, actiuni si altele pe care le gasiti intr-un caiet ce va fi pus la dispozitia Adei si-a lui Matei. Banii primiti ca dota de catre fata s-au inmultit, triplat de cele mai multe ori astfel ca, i-am putut asigura un trai decent.
Azi vin aici cu tot ce-am facut in numele ei si doar pentru ea. Din partea noastra, a mea si-a Didinei, cadoul de nunta e aparte de afacerile facute din banii fetei. Astfel, doua case, doua masini, doar sunt un cuplu, doua proprietati una in Toscana si cealalta in Apuseni ii asteapta. Despre actiunile depuse pe numele fetei va afla ea cind va termina si facultatea a doua. Asta e de altfel si conditia pusa pentru a intra in posesia lor. Oricum, pot face ce vor cu domeniile respective. Le pot pastra sau le pot vinde. Poate ca e mult sau putin, noi cu atit putem contribui la intemeierea vietii lor de familie. Si-acum, cu voia domniilor voastre, as vrea sa dansez mireasa si nevasta.
Carcalete sopti ceva dirijorului si, in scurt timp, un joc tiganesc din tambal acoperi rumoarea produsa de cuvintele barbatului. El, cu un gest scurt isi scoase haina fracului, inchise ochii si pocni din calciie si degete. Doua arome de parfum il invaluira: una de portocal si cealalta de lalea. Si, cu cele doua agatate de umerii lui juca jocul tiganesc pina ce, toti trei, simtira ca ramin fara aer. Se imbratisara lung cu lacrimi de dor agatate in coltul ochilor apoi Didina impreuna cu Carcalete parasira sala insotiti de linistea care se asternuse in urma lor. Afara, se privira in tacere apoi Carcalete incepu sa plinga. O trase pe femeie dupa el hohotind ca un copil.
-Dinule…unde mergem ?
-Acasa.
-Unde-i acasa?
Ridica din umeri nestiind ce sa-i raspunda femeii. Se lipi de umarul ei simtindu-l ca pe-o protectie.
-Dinule, am facut bine?
Carcalete se opri, isi privi lung nevasta si ridica iar din umeri.
-Nu stiu Didino. Poate c-am facut bine, poate c-am facut rau. Banii nu erau ai nostri ci ai fetei. Ceea ce noi le-am dat e darul de nunta.
-Nu la asta m-am referit.
-Stiu, fir-ai tu sa fii de muiere desteapta! Stii ca am chef acum sa ma imbat ? Hai la Bologea, oare-o mai fi traind ? Doar o data in viata mi se marita fata!
Didina isi opri barbatul si-i lua palmele in palmele ei.
-Nu Carcalete. Am facut un juramint atunci, in noaptea aia. Cum ne-am mai uita in oglinda daca trecem peste ce-am hotarit atunci?
-Didino, de ce ne-am nascut noi tigani ?
Femeia ii facu semn barbatului sa se aseze pe-o borna kilometrica apoi se aseza turceste in fata lui, pe marginea soselei.
-Didino, pling asa cum n-am plins in viata mea.
-Stiu … insa, eu inca tin minte lectia pe care mi-ai dat-o atunci cind am adus-o pe Ada acasa, in seara aceea. M-ai invatat sa am incredere in mine, in Didina lingurareasa nascuta si crescuta in neam de tigan. Te-am iubit si inca te iubesc Dinule asa cum n-am mai fost vreodata in stare s-o fac.
Carcalete isi puse palmele lui mari pe umerii femeii din fata lui si-o ridica pe genunchii lui.
-Nu stiu ce m-as fi facut fara tine.
-Te-ai fi descurcat Dinule, sunt sigura de asta.
Nici unul nu mai zise nimic asteptind ceva de la celalalt insa stiura ca, atunci, de prisos le erau cuvintele.
Didina isi privi sotul si-l vazu rasucind intre degete o floare de portocal. Si stiu ca ei doi, de aici inainte, vor fi mereu singuri. Singuri cu ei insisi si cu seara asta care era copia fidela a celei de acum douazeci de ani. Pe moment simti nevoia unui paharel de vinars insa, alungind gindul asta, un altul o strabatu fulgerator: ce va face de acum incolo ? Si toata nadejdea si-o puse in barbatul care, cu privirea infipta in negura noptii, rasucea ritmic intre degete, albul florii de portocal. Si mai stiu ca, oricit era el de tigan si de nestiutor de carte multa, va ramine acelasi de care s-a indragostit in urma cu aproape patruzeci de ani, va ramine acelasi care va sti cum sa ia viata in piept.
Stia ca va ramine tot Carcalete.

*
Poveste bazata pe un fapt real. Materialul scris pleaca catre Clubul Mirelei, club care are ca tematica a zilei: Noul, parfumul de nou

13 păreri la “Carcalete

  1. Țesut-ai poveste adevărată pe-o floare de portocal înmiresmată, poate și-o lalea! Îmi place la nebunie cum revine tema florii de portocal alb și imaculat, ca sufletele celor doi părinți adoptivi, mai buni ca cei care-au lăsat-o pe frumoasa Ada la margine de drum, seara…Cât de greu le este mereu părinților, fie că se întristează sau se bucură. Iată cum le-a luminat Ada viața și cum nu știau să-i mai de de capăt odată fata lor măritată. Și asta li se întâmplă tuturor, indiferent de etnie, avere sau stare socială, dacă sunt părinți buni și iubitori ai odorului lor! Fiecare rând e numai iubire, Mala dragă, fie că-i dragoste pătimașă ori iubire blândă de părinți buni, sau de fiică bună și recunoscătoare. Dar rana de care scrii e deschisă, și eu cred că așa va rămâe mult timp…Iar noi nu știm ce e de făcut, oricât de toleranți am fi, din păcate. Fascinantele tale povești chiar că mă poartă acolo unde acțiunea are loc, de parcă văd și aud persoanjele aievea. Te îmbrățișez cu drag, iar mi-ai bucurat sufletul cu scriitura ta măiastră

    Apreciază

    • Suntem parinti Mirelo si, scriind povestea asta automat m-am pus in pielea celor doi. Grea decizie, grea acceptare a realitatii.
      La vremea cind lucrurile s-au petrecut eram juna iesita de pe bancile scolii iar colega mea a trait pur si simplu povestea asta. A fost fascinant atunci cum mult mi-a dat de gindit tot ce s-a intimplat, multi ani mai tirziu. Ceea ce-a fost aiurea la nunta a fost faptul ca, tot atunci s-a aflat cine e mama Adei(numele real l-am pastrat cu acordul ei): o rudenie prin alianta a sotului ei. M-am limitat la a folosi amanuntul in povestire pentru ca am vrut ca doar ceea ce-a fost frumos si bine sa ramina.
      Huh…multumesc pentru citire si intelegere-a slovei! Te imbratisez cu drag!❤

      Apreciază

  2. Pingback: De la praf la parfum | În grădina mea

  3. Nu stiu ce sa spun. Inca n-am citit dar doresc. Ma descurajeaza insa lungimea textului in comparatie cu timpul meu anemic… Sper sa reusesc.
    La fel s-a intamplat si cu ultimele doua povesti parfumate ale tale. Adica aceeasi problema cu lungimea textului am avut.😦

    Apreciază

    • Elly draga, stiu ca asta-i un pacat de-al meu…lungimea textului! Oricit as incerca sa ma limitez nu-mi prea reuseste. Poate de aceea, aproape tot ce scriu merge pe partea creatiei asa zis literare unde zburd in voia imaginatiei! Oricum multumesc pentru intentie si te astept cu drag oricind vei putea…🙂

      Apreciază

  4. Pingback: Câteva glume despre coabitare « Daurel's Blog

  5. Pingback: Parfumul lucrurilor noi | my heart to your heart

Ai ceva de spus ?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s