*
” Hannibal Lecter: You see, the brain itself feels no pain if that concerns you, Clarice. „
*
Nu, nu e vorba despre generalul cartaginez care a ingrozit Roma antica cu campaniile lui militare si cu genialitatea tacticii folosita in infruntarile cu legiunile romane. Nu e vorba nici despre vreun film proiectat si realizat pe tiparul vietii militarului care practica teribil de bine zicerea „dezbina si cucereste” marcind in mod stralucit arta militara de razboi.
E vorba despre un film care reuseste sa continue in aceeasi maniera de thriller o alta productie care a marcat arta cinematografica a secolului 20.
Hannibal, film de groaza regizat de Ridley Scott si lansat in 2001, film care, la o distanta de 10 ani de evenimentele din Tacerea mieilor readuce pe marile ecrane povestea plina de tilc psihologic a agentei FBI Clarice Starling. Si nu numai… Chiar daca pregatirea speciala o obliga la o tinuta rigida si disciplinata, claritatea gindirii nu mai e aceeasi. Inca ramine cosmarul noptilor in care viseaza lungile discutii avute cu doctorul, inca simte in plina zi acea prezenta intangibila care-o face sa devina vulnerabila.
Un Hannibal Lecter psihiatru ca profesie, sociopat, criminal in serie si canibal, evadat din arestul atit de securizat al politiei, trece dincolo de nevazuta(as zice) limita a personajului creionat in cele 3 carti ale scriitorului american Thomas Harris. Si totul e la schimb. Ofera ceva pentru a primi altceva, folosind toata informatia obtinuta ca sa dezvolte un sistem propriu de manipulare a tot si toate. Folosind tehnici atipice de inducere subiectilor a unor comportamente absolut nefiresti, el devine protagonistul unui film greu de dus ca privitor neavizat.
La granita dintre nebunie si normalitate, anormale reactii la evenimente banale sau de rutina, obiceiuri absolut aiurea care genereaza oroarea si dezgustul muritorului de rind, iubiri traduse prin fapte care intrec orice limita a intelegerii la nivel mediu de inteligenta, posibile intrebari in legatura cu existenta comportamentului uman deviant cu imposibile raspunsuri de gasit….cam asa ai putea descrie filmul care-l are ca actor principal pe Anthony Hopkins. Acelasi Sir Hopkins in fata caruia, in 1991, Marele Oscar s-a inclinat cu o statueta pentru rolul din Tacerea mieilor. Si cum ar putea fi altfel tinind cont de faptul ca, dupa turnarea lui Hannibal, portretul psihiatrului Hannibal Lecter a fost ales unul dintre cele 100 Greatest Characters of the Last 20 Years ?!
Una peste alta, filmul trebuie vazut asa cum vine, asa cum l-a imaginat regizorul, asa cum l-au construit tehnicienii maestri intr-ale efectelor speciale, asa cum e la prima mina. Un film ca oricare alt film de gen dar care beneficiaza de-un atu suprem: o distributie actoriceasca de zile mari, o intreaga armata de tehnicieni care au inscris cu filmul asta o mare reusita pentru palmaresul lor profesional, ca sa nu mai pomenesc de muzica semnata simplu: Hans Zimmer.
Iar intrebarile care curg dupa, sa ramina doar la stadiul de intrebari si la o posibila cruce facuta cu limba-n cerul gurii zicind un „Doamne pazeste” ca mare-i universul creierului uman. Si atit de necunoscut inca …
________________________________
Trailerul oficial al filmului:
Filmul intreg aici: Hannibal
________________________________
Materiale asemanatoare:
lt.mala 
Mala, ambele filme sunt impresionante ca realizare și joc actoricesc. Sir Anthony Hopkins e categoric unul din cei mai mari actori din toate timpurile. Mă gândesc la tine, ca specialistă, lucrând într-un mediu cu boli psihice…Psihopaţii pretind că duc o viaţă normală şi că gândesc la fel ca ceilalţi oameni, dar în realitate ei sunt total diferiţi de semenii lor. Unii spun, citez: ” că această boală este moştenită şi nu poate fi tratată. Studiul realizat de americani a avut ca subiecţi 40 de prizonieri din închisori, al căror creier a fost scanat, iar rezultatul a scos la iveală faptul că jumătate din ei sunt psihopaţi.Cum s-au diferenţiat ei de restul deţinuţilor? La nivelul creierului lor au avut loc modificări funcţionale şi structurale, ce au generat lipsa unor legături dintre mai multe părţi ale creierului.” (încheiat citatul). Și-atunci, ce-i de făcut?! Filmul e un semnal de alarmă, clar. Care e părerea specialiștilor?! Un teritoriu foarte periculos…Te felicit pentru cronică, e excepțională. Și îți doresc un weekend minunat! 🙂
ApreciazăApreciază
Mirela draga, asa cum spuneam la fine de material..o necunoscuta e universul creierului uman insa, undeva in strafundul genomului lui exista tiparul primitiv, clasic…un asa numit creier reptilian care are citeva functii de baza si cam atit, functii care se regasesc in actualitatea imediata. Insa, cu factorii externi dezvoltati ca actiune de-a lungul a mii de ani(si aici nu ma refer la vreme, poate doar ca un procent minor), creierul asta si-a modelat functiile tocmai in functie de multe alte repere. N-are rost sa intru in amanunte dar, genetica are un rol esential in (trans)formarea creierului. Pe linga genetica intervine cultura, mediul in care se dezvolta individul, accesul catre noi si continue informatii, etc. Dar, caci si aici e un mare DAR pe seama caruia eu pun tot ce se construieste mai tirziu: daca in momentul conceptiei, a facerii, ceva intervine asupra structurii genomului, a adn-ului, atunci acolo ceva se va produce la un moment dat. Indiscutabil. Prea putin e studiata, prea putin luata in serios partea psihiatrica construita pe morfologia comportamentala si nu numai, prea asezata pe tipare depasite sau prost intelese sau aplicate. E atit de vast teritoriul psihiatriei incit nu poti sa-ti imaginezi ce se poate face cu creierul uman. Iar daca, un om ajunge pe mina unui psihiatru care vrea sa se joace si stie cum s-o faca cu creierasul ‘virgin’ aunci te asigur ca poate deveni fie un robot perfect programat, fie un excelent material de studiu sau, in cele mai fericite cazuri, poate trece cu succes peste multe tare mostenite dintr-un trecut mai mult sau mai putin indepartat.
E atit de relativ totul si atit de periculos a-l manipula incit, asemeni lui Frankestein, se poate intoarce impotriva celui care manipuleaza informatia.
Din pacate, nu exista nici interesul de-a ajuta acolo unde se poate, medicina si-n special cea psihiatrica devenind o afacere. Si cam atit. Filmul incearca sa faca o legatura intre multe aspecte dar o face la nivel soft, ca sa zic asa, si nici nu cred ca era nevoie de mai multa aprofundare tinind cont ca filmul e facut pentru a vinde si serveste acestui scop cu brio. De ce crezi ca s-a marjat pe ideea de psihiatru geniu-nebun-sociopat, iubire interzisa dar posibila la final si aspecte ce tin de primitivitate umana? Asta vinde pentru ca face apel la primitivismul insesisabil al creierului si care are doar 3 functii de baza,mari si late: stomac-sex-supravietuire aka violenta.
Eu imi pun intrebarea, retorica bineinteles: ce facem cu informatia adusa in film? Va da ea oare idei si altora care, fara sa stie cum s-o foloseasca, vor detine o bomba care poate exploda la un moment dat ? Cam aceeasi intrebare mi-o pun si vi-s-vis de stirile promovate in media la anumite ore de audienta maxima …
ApreciazăApreciază
Mulțumesc frumos pentru răspunsul extraordinar de complex, explicit: ”psihiatrul geniu-nebun-sociopat”, cutremurător. Și ai dreptate :ce facem cu informatia adusă in film? Și-apoi, criminali psihopați au mai fost, dar ceea ce aduce nou serialul de pe AXN Black e sinistru, abia se poate suporta. Pe mine mă sperie, poate și pe alții. Noroc că e transmis foarte târziu, căci e greu să-l tratezi doar ca pe un film.
Mulțumesc încă odată pentru răspuns, Mala dragă!
ApreciazăApreciază
Am vazut amandoua filmele si mi-au placut. „Geniul nebun” in stare pura!
Am vazut si primul sezon din serialul „Hannibal”. Sigur, e altfel conceput si, in unele chestiuni, mi se pare exagerat… Dar mi-a placut.
Cronica facuta de tine e super! Oare de ce, pe foarte multi, ii fascineaza psihopatii? Succesul celor mai multe filme de gen e o dovada. 🙂
Zile fericite sa ai!
ApreciazăApreciază
Serialul nu l-am vazut insa, crede-ma ca filmul in sine mi-a fost de ajuns. Poate si hipersaturatia cu cazurile din realitate imi ajunge nevrind sa-mi consum gratuit ceea ce mai am din supapa de siguranta. Psihiatria e o profesie care te consuma, te incarca fara sa vrei.
Cred ca raspunsul la intrebarea ta pluteste undeva in aer sau poate ca l-am dat, intr-o forma generala, la comentariul Mirelei. Si tare n-as vrea sa fie asa pentru ca, inca cred ca un creier primitiv poate sa fie modelat pina la un punct. Insa tot reactioneaza pe seama tiparului impus demult, din ancestrale epoci.
Un weekend excelent, Diana!
ApreciazăApreciază
Cred (poate) ca am gasit raspunsul in cele scrise de tine mai sus (excluzand cauzele patologice, sa le numesc astfel): inclinatia spre violenta – care exista in fiecare dintre noi dar educatia, sau constientizarea faptului ca nu putem trece la fapt oricand ne-am dori sa facem ceva… ne ajuta sa stapanim impulsurile. Asa ca, uneori, urmarim filmele acestea… Poate pentru a invata cum sa recunoastem “bolnavii”, sau sa invatam cum sa ne ferim de cei care, eventual, nu-si pot stapani impulsurile…
Candva, in tinerete, am avut permisiunea de a fi voluntar intr-un spital de psihiatrie… A fost o experienta covarsitoare! Cred ca nu as putea face ceea ce faci tu!
Sau, poate, raspunsul e mai complicat: dorinta (mai mult sau mai putin constienta, sau recunoscuta) de a cunoaste limitele fiintei umane.
Urmarind astfel de filme nu ma pot abtine sa ma intreb: oare scenariile sunt facute dupa cazuri reale sau sunt imaginate de scenarist, regizor etc? Iar daca sunt imaginate, ce-i in mintea aceluia care le imagineaza? Este acesta “defect” si a gasit o “supapa” sau doar are imaginatie bogata?
Ziua minunata sa iti fie!
ApreciazăApreciază
Greu de raspuns la intrebari de genul asta dar…ca orice film, exista o doza de fictiune croita pe-o alta de realitate. Ce si cit este copiat din viata de zi cu zi asta n-avem decit a banui!
Multumesc pentru gindurile imapartasite! O saptamina minunata sa fie si acolo la tine!
ApreciazăApreciază
Un fost profesor de la facultatea de biologie spunea la cursuri: ” Creierul este o cutie neagra. Stim ce intra in ea, stim ce iese din ea, dar, de fapt, habar nu avem ce se intampla in ea, incercam doar sa ne inchipuim.” De aici, concluzia ca strategiile psihiatrilor incearca sa modifice iesirile, exercitand influente asupra intrarilor, caci ceea ce se afla la mijloc este necunoscut, deci nu se poate actiona asupra sa.
Asa este, Mala ?
Cat despre filmele pomenite, sunt o admiratoare a talentului lui Anthony Hopkins, care a fost impresionant de convingator, ca in toate rolurile sale.
ApreciazăApreciază
Cred ca filosof era profesorul respectiv pentru ca a grait in slove putine, esenta propriu-zisa a psihiatriei.
Maaaare fan al Marelui Hopkins sunt si eu, Zina Doamna!
Sarumina pentru gindurile bune !
ApreciazăApreciază