Intre cer si pamint

Cineva zicea odata ca, in mai toate iubirile noastre de mai tirziu avem cite ceva din primele emotii sensibile ale copilariei. Si cred ca pot extrapola aici intelesul cuvintului „iubire”. C-o fi sau n-o fi asa​,​ cine mai poate sti? Sau poate ca, pe masura ce spiritul tinde spre perfectiune, avem tendinta sa ne formam o sensibilitate selectiva care nu ne lasa sa cadem in derizoriu? De cele mai multe ori insa, creierului nu-i poti comanda cu inima si viceversa.

De ce toata polologhia asta de inceput?
Cred ca, toata campania legata de „Micul print” mi-a ascutit si mai mult empatiile pe care mi le-am descoperit de-a lungul timpului. La doua saptamini distanta de la scriitura cu pricina am trecut printr-o alta saptamina in care am aflat ca mama lui Bogdan s-a dus spre alte ceruri in care, cu siguranta, lumea nu se mai imparte in alte doua lumi distincte.  Si, poate nu intimplator, mi-a fost dat ca, tot in saptamina asta, sa citesc mult mai mult.
Un fragment de jurnal scris cu suflet, minte si inima de copil. Un jurnal(ca o carte) al unui copil care a inteles ca, cuvintul poate inlocui ecoul unui gind putind astfel umple(de cele mai multe ori) o singuratate(sau mai multe).  „O oglinda a sufletului” unui OM cu destin tragic(asemeni multor altora), om care simplu se numeste… Daria.

Nu intimplator  am citit mult mai mult si despre bisericile de lemn hunedorene, biserici vechi de veacuri care ascund povesti ale unor vremuri demult apuse. Povesti de viata, povesti despre „pasari ale sufletului” daltuite in lemn si care, cu evlavie parca, arata calea de trecere spre nemurire.  Caci, pasarile sufletului sapate in lemn de gorun si puse-n virf de stilp vegheaza, inca, linistea celor care au insemnat pamintul cu al lor pas.
Speciala si incarcata de simboluri e povestea bisericutei de lemn din Ciungani asa cum sunt absolut toate povestile bisericilor de lemn din Tara Zarandului. Edificii exceptionale, de o simplitate arhitecturala care marcheaza locul de intilnire al cerului cu pamintul.

Sa tot fie de atunci vreo patru veacuri, poate mai mult? Cine mai stie ? Si parca mai are vreo importanta atita vreme cit timpul a stat in loc facindu-ma sa simt, in cuvintul scris, aerul muntilor respirat de strabunii care-si trudisera trupul si spiritul in virf de cer!  Binecuvintate locuri, alese vremuri. Curate ca sufletul celor care au nascut minuni caci, parca prea putini sunt cei de azi ​care vad si simt …

13 păreri la “Intre cer si pamint

    • Da Dane, stiu.. de acolo am ajuns la ‘inima’ Dariei. Si este asa precum spui, unul dintre cele mai sensibile bloguri. Insa, fragmentul de jurnal m-a electrizat. De aceea am si ales sa-l leg, oarecumva, de alte asemenea experiente.

      Apreciază

  1. Pingback: Cintec neterminat | lt.mala

Ai ceva de spus ?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s