Nu cred ca m-ar putea interesa un barbat daca n-as crede in efemeritatea frumusetii fizice, daca n-as crede ca, pentru un singur moment, as putea fi unica.
Exista un etalon al frumusetii, cum exista un sablon care se poate sparge oricind, sablon dupa care se construiesc visele, sperantele, necunoscutul pentru ca el e cel care dicteaza la un moment dat.
Viata m-a invatat ca exista un adinc al sufletului, o sensibilitate care asteapta sa fie descoperita, o inteligenta cu care poti insufleti bucata de lut si-atunci, firescul pas care poate fi facut e modelarea falsitatii exteriorului in asa fel incit, creatia care iese dinlauntru sa se transforme in ceva unic, irepetabil si(mai ales)… adevarat.
In asta cred ca sta adevarata frumusete, sa fii in stare sa recunosti ca esti asa cum esti, ca iti apartii doar tie cu adevarat iar restul e ceva ce va avea importanta, poate, pret de-o clipa. Poate nici atit.
O armonie a contrariilor, un absolut al simplitatii, un dar dat noua de divinitate. O frumusete care sa se recunoasca in iubire nu in oglinda din fata-i….cum preabine zicea Tagore.
lt.mala 
Iubesc frumusetea sufletului tau
ApreciazăApreciază
„Femeia pare uneori ca vrea sa fie cel mai important lucru din viata iubitului ei. Totusi, daca este cel mai important lucru, atunci simte ca iubitul ei a facut din ea prioritatea numarul unu si nu e in totalitate devotat sau orientat spre dezvoltarea si slujirea divina. Va simti ca iubitul ei depinde de ea ca sa fie fericit si asta o va face sa se simta sufocata de nevoile si de caracterul lui agatator. O femeie vrea cu adevarat ca iubitul ei sa fie devotat in totalitate scopului sau cel mai inalt – si totodata sa o iubeasca intru totul. Desi nu ar recunoaste niciodata, vrea sa simta ca iubitul ei ar fi dispus sa sacrifice relatia lor de dragul scopului sau cel mai inalt.
Imagineaza-ti ca un barbat trebuie sa plece la razboi. O imbratiseaza de ramas bun pe iubita lui. Ea plange. „Te rog, nu pleca”, il implora ea.
„Stii ca trebuie”, raspunde el.
Se privesc adanc in ochi.
„Stii ca te iubesc”, ii spune el.
„Da. Stiu. Si stiu si ca trebuie sa pleci”, raspunde ea si alt suvoi de lacrimi izbucneste de pe fata ei indurerata. El intoarce spatele si iese pe usa, catre destinul lui inevitabil, in timp ce iubita lui, plina de durere si mandrie, il priveste in timp ce dispare.
Aceasta scena exagerat de dramatica surprinde un principiu energetic profund: cu toate ca iubita ta pare sa vrea sa fie cel mai important lucru din viata ta, de fapt poate avea mai multa incredere si te poate iubi mai mult daca nu e.
Scopul cel mai inalt al unui barbat este prioritatea lui, nu relatia intima. Iubita ta stie asta. In adancul inimii, chiar vrea sa fie asa. Femeia din scena de mai sus de fapt s-ar simti ciudat daca iubitul ei ar spune brusc: „M-am razgandit. Tu esti mai importanta pentru mine decat libertatea omenirii. Tu esti cel mai important lucru din viata mea si nu-mi pasa daca trebuie sa slujesc umanitatea in alta parte, asa ca raman aici cu tine.” Chiar daca o parte din ea s-ar bucura, o parte mai profunda din ea s-ar simti intristata, golita si dezamagita.
Si totusi, in timp ce iubitul ei iese pe usa ca sa-si indeplineasca misiunea, ea plange, dorindu-si ca el sa nu fi trebuit sa plece. Dar el trebuie sa plece. Si ea stie asta. Daca o femeie a devenit rostul vietii tale, esti pierdut. Ai un dar de oferit, un scop de atins, un impuls al inimii care te pune in miscare. Daca ai pierdut legatura cu acel impuls, vei incepe sa te simti ambiguu in viata. Vei lua decizii pentru ca trebuie, dar nu vor fi calauzite de o constientizare mai profunda a scopului tau fundamental. S-ar putea sa preiei scopurile iubitei tale pentru ca sunt mai puternice decat ale tale. S-ar putea sa-ti adaptezi nevoia de directie la scopuri reglementate din exterior, devenind un slujbas neinsemnat sau un sot ori un parinte aflat intr-un punct mort, fara sa ramai receptiv la cea mai vasta viziune a ta.
Ai grija sa nu inlocuiesti responsabilitatile zilnice cu adevaratul tau scop. E usor sa-ti umpli ziua cu treburi casnice si obligatii, iesind putin la aer si apoi uitandu-te la televizor si facand o partida rapida de sex. De asemenea, e usor sa renunti cu totul la a trai o viata de un angajament absolut fata de adevar, multumindu-te cu viata banala de angajament absolut fata de munca, familie, relatie intima si prieteni. Totusi, poti fi un profesionist, tata, sot si prieten superior numai cand traiesti aceste relatii ca daruri oferite din inima ta, nu ca ramasite pentru ca nu ai curajul sa descoperi impulsul tau launtric cel mai profund, idealul inimii tale si sa traiesti pe baza lui.
Daca nu traiesti dupa inima ta, oferind darul tau cel mai deplin, toti vor simti lipsa ta de scop adevarat. Copiii tai iti vor contesta autoritatea. Colegii vor profita de tine. Prietenii nu vor astepta multe de la tine. Iar sotia ta nu va avea incredere in tine. Chiar daca poate parea ca vrea sa fie centrul vietii tale, de fapt nu vrea. Vrea insa ca tu sa iti cunosti centrul vietii, ca sa poata avea incredere in tine. Chiar daca trebuie sa pleci undeva fara ea pentru a-ti implini scopul, ca un barbat care pleaca la razboi, va putea sa se increada in tine si sa te iubeasca, atat timp cat scopul tau este real si adevarat.
Daca te uiti tot timpul la televizor, citesti reviste sau joci jocuri de noroc si te plimbi prin localuri, iubita ta va simti ca banalizezi viata. Va simti ca te multumesti cu mai putin si ii va displacea frivolitatea vointei tale. Dar daca ai descoperit scopul care izvoraste din inima ta si daca intreaga ta viata este in acord cu acest scop launtric, iubita ta va simti adevarul din alegerile tale. Desi s-ar putea sa nu-i placa intotdeauna alegerile tale, le va iubi si te va iubi pe tine pentru ca ai curajul sa iti traiesti adevarul. Se poate relaxa si poate avea incredere in tine pentru ca, chiar daca din cand in cand iti face placere sa te mai uiti si la televizor, sau sa citesti reviste si sa joci fotbal, stie ca nu ti-ai compromite niciodata scopul cel mai inalt in viata – care include, dar nu graviteaza in jurul relatiei tale cu ea si nici nu depinde de ea.”
„Calea barbatului superior” de David Deida
ApreciazăApreciază
Uite aici de ce cred in frumusete si iubire, ca o diferenta(sau mixt) intre „cine” si „ce”
ApreciazăApreciază
interesant punctul de vedere al lui Derrida
ApreciazăApreciază
Mi-e drag cu toate conceptele lui pro-marxiste chiar daca nu subscriu defel la curent in sine.
ApreciazăApreciază
Greu, greu de tot, subiect …
ApreciazăApreciază
Greu dar nu imposibil!
ApreciazăApreciază
Offff… câte se pot spune pe tema asta… Important este ca, în subiectivitatea care ne direcţionează fiecare pas, fiecare gest, fiecare cuvânt să găsim resurse de a recunoaşte şi a aprecia frumosul acolo unde îl întâlnim fără a avea pretenţia ca acest lucru să se regăsească şi în sufletele şi gândurile celorlalţi. Te uiţi câteodată (şi recunosc că, om fiind greşesc şi eu în felul acesta) şi spui despre câte cineva „Doamneeee… e un om urât”. Ei bine, deşi în percepţia ta el aşa îţi pare, există cel puţin o altă persoană pentru care acel om să fie cel mai frumos de pe faţa pământului. Asta dacă ne referim la frumuseţea fizică.
ApreciazăApreciază
La un moment dat fiecare dintre noi suntem subiectivi, fie ca vrem fie ca nu.
De-a lungul timpului am intilnit oameni de-o uritenie fizica aparte insa natura le compensase deficitul si-i transformase in companioni de drum lung. Am intilnit si oameni extraordinar de frumosi care respingeau printr-un ‘ceva’ pe care nu-l pot explica.
Acu’… ca o gluma, in poporul in mijlocul caruia-mi duc veacul, circula o vorba… ‘barbatul sa fie oleaca mai frumos ca dracu’ si sa-i puta picioarele.’ 😀 O fi, n-o fi adevarat ?
ApreciazăApreciază
Aia cu picioarele, nu cred. Dă-o-n pisici că există o căruţă de tratamente care să elimine chestia asta. Asta dacă e chestie de dereglare la nivelul glandelor. Fiindcă altfel e chestie de igienă şi asta poate ascunde orice, numai un caracter care să fie cât de cât apropiat de orice fel sau formă de frumuseţe, nu.
ApreciazăApreciază
😀 subscriu la ideea de igiena ca parte a frumusetii.
Ideea zicerii tine doar de dorinta de munca a impricinatului. Cu cit se agita mai mult cu atit rezultatul e mai..odorizat! Ca-n rest e o chestie de respect pe care o are respectivul fata de propria persoana, in primul rind.
Apropo de asta, am intilnit o femeie care trebuia sa-si spele ea sotul pe picioare…Fara comentarii.
ApreciazăApreciază
Poate urma pilda biblică. 😆
ApreciazăApreciază
A urmat-o pina a pierdut tot, casa si masa si-a ramas cu doi copii sub cerul liber. Trist.
ApreciazăApreciază
Mda. Comentariile sunt de prisos.
ApreciazăApreciază
Pastrez ziceri pentru orice situatie
„Cea mai de pret parte a frumusetii este cea pe care un tablou nu o poate reda.”
(http://bucegi.bestforumlive.com/t26-perle-de-gandire; in blogroll-ul meu le-am denumit „Citate tematice”)
Francis Bacon
ApreciazăApreciază
S-au cam incalecat textele; ar trebui sa se inteleaga ca am citat din Francis Bacon; oricum, nu stiu daca filozoful sau pictorul….
ApreciazăApreciază
As inclina sa zic ca e filozoful chiar daca zicerea trimite in lumea vizualului. Intelepciunea filozofelii parca prea „miroase” a secol 16 !
ApreciazăApreciază
Eu cred că există ceva dincolo de percepție, simțământ, inexplicabil și usturător de greoi, poate insuportabil, poate rupt și fragmentat până la desăvârșire. De exemplu, eu m-am considerat mereu o fată urâtă și nu ar fi fost asta dacă nu spunea X, Y asta(nu am un chip armonios), apoi alții spuneau exact contrariul. Și mi-a venit să dau dracului pe toată lumea și am făcut-o. Apoi m-am îndrăgostit și atât timp cât sunt cea mai frumoasă pentru El, nu mă interesează ce cred ceilalți. Nu o să fiu ipocrită și-o să afirm că lucrurile acestea nu mă dor, m-au durut mereu și au reprezentat o parte urâtă a vieții mele, dar vine un moment când îți dai seama că Frumosul e în noi și chiar de n-ar fi așa cum l-ar vrea ceilalți îți aparține și poate fi dăruit cui trebuie. Fiecare dintre noi e un Absolut al său și poate că ar fi mai simplu să acceptăm asta. Nici eu nu am reușit să o fac…poate într-o zi, de oi fi mai și eu și lumea. Felicitări pentru text asta voiam să vă spun de la început, rămâneți la asta…
ApreciazăApreciază
Cind vei face pace cu tine atunci vei vedea cit esti de frumoasa!
ApreciazăApreciază
Oglinzile mint, da! 🙂 Indiferent cum suntem imbracati, cum suntem aranjati, cum aratam de la Natura, nu schimba ceea ce avem in inima. Dar daca aspectul fizic e usor observabil nu la fel stau lucrurile cu adancul inimii. 🙂 Si putini mai sunt azi aceia care au „timp” sa priveasca in adancul inimii. Intai ne indragostim „cu ochii”, se zice. Dar exista si acele momente – magice le-as numi – cand fiind in preajma cuiva mult timp, si deloc fiind atras de aspectul sau exterior, te „loveste” ceva si pur si simplu iti dai seama ca iubesti acea persoana…
ApreciazăApreciază
Pe mine, de regula, ochii si vocea sunt cele care ma atrag. Ele nu mint niciodata.Restul nu mai conteaza.
ApreciazăApreciază
La ochi (in ochi) privesc mai intai si mai intai si ascult vocea… Stii ca nu am putut sa ma apropii, fizic, de cineva care are… sanii mai mari decat ai mei?! Pur si simplu imi place acel om, dar fizic… imi e imposibila mentinerea… apropierii! E prea gras… Suntem prieteni, buni, dar atat… 😦
ApreciazăApreciază
Cred ca, chimia sau cuantica(vorba vara-mii) e cea care ne dicteaza sau ba atractia! Si e de inteles.
ApreciazăApreciază
Pentru… obiectivitate, simt nevoia sa mai adaug ceva. Iubirea, cred, are doua laturi (cel putin): una spirituala si una fizica – cat de putin am vrea sa recunoastem. Oricat de inteligent ar fi un om, oricat de bun, exista acea „parte fizica” ce ne „opreste” sa ne apropiem daca fizic nu ne atrage persoana. Pentru ca… nu putem mangaia un creier si nici nu ne putem extazia pentru frumusetea… unui ficat. 🙂 Poate parea cinic ceea ce scriu dar… e o parte a realitatii. O fi… instinctul… perpetuarii speciei, cand cautam acei indivizi (femei / barbati, dupa caz) pe care ii simtim… alpha?!
ApreciazăApreciază
Stii ca acel creier poate fi mingiiat daca stii cum s-o faci? Si-atunci masculul alpha e cel in a carei teasta e creierul si asta se intimpla indiferent de restul corpului.
Eu mi-am pus, la un moment dat, intrebarea: de ce un om integru fizic alege ca partener de viata pe unul cu dizabilitati? In mod normal nu se intimpla asta insa… e o enigma. Cel putin pentru mine. Cred ca intervin prejudecatile la un moment dat in ceea ce priveste alegerile noastre. Si nu numai.
ApreciazăApreciază