N-as fi vrut sa scriu materialul de azi, insa, a trebuit sa adun citeva slove aici si asta doar de dragul lui. Pentru ca a fost mai mult decit as fi sperat atunci cind, intr-o cutie de carton, l-am dus la Brad. Pentru ca, atunci si-n acel moment cind am dat cu ochii de pepenele gras care ma privea cu ochii ca abanosul udat de ploaie, am stiut ca el este alesul.
Chiar daca era un zapacit, un aiurit si-un nebunatic, era un generos in toata nestiinta lui de patruped fara fite. Si m-a cucerit. Nu prin frumusete ci prin fidelitate si modestie, caracteristici de care arabii faceau atita vorbire in ale lor intelepciuni stravechi.
Prieten de nadejde, perfect ortac de joaca, stapin de necontestat al curtii, ce sa mai spun?
In loc de concluzie, vin si spun doar atit: cel(a) care l-a otravit(caci asta s-a intimplat) sa nu poata fi linistit(a) pina cind nu va cere iertare unui copil care, cu lacrimile innodate in ochi si-n glas, mi-a rupt sufletul spunindu-mi: „mami, a murit Max al meu”…
*
*
*
*
*
Un alt material asemanator(finalul a fost fericit, de asta data):
lt.mala 
Cât de frumos era Max, îmi pare rău și fratelui meu i s-a întâmplat ceva asemănător…e acum lângă mine și spune cuminte, ,,Dar de ce i-a murit cățelul?”, îi spui și îndurerat și plin de suspine remarcă ,,Ce urât”. Un om urât e și cel care i-a făcut asta lui Max…
ApreciazăApreciază
Asta am spus si eu…. doar un om urit putea sa faca asta. Si ce e si mai urit, e starea aia de neputinta pe care-o ai in fata copilului si-a tacerii pe care nu stii cu ce s-o umpli.
ApreciazăApreciază
Uffff… Îmi pare tare, tare rău …
ApreciazăApreciază
Si mie Dane. Si nu e doar atit…si-i al naibii de cumplita senzatia asta.
ApreciazăApreciază
Acum 4 ierni mi-a patruns in curte printr-o spartura in gard: era „lupoaica”, avea cateva luni, slaba de i se vedeau oasele, inspaimantata, cu belciug galben in ureche, semn ca „trecuse prin custile primariei si sterilizare”… I-am dat sa manance. Treptat, i-am topit frica si ma lasa sa o mangai. A ramas. Fetita mea i-a pus nume ” Sparky”! A crescut si s-a facut exact ca si Max. Nu am cunoscut vreodata caine mai intelept si bland: a inteles singura ca nu are voie sa se tolaneasca peste flori, ca poate astepta linistita in timp ce mancam, ea nu va fi uitata, iar cand eram plecati in vacanta, ramanea singura in curte, iesind prin gaura din gard care nu i-am inchis-o niciodata, purtandu-si singura de grija. La intoarcere, innebunea de fericire cand ne vedea. Asta vara, au otravit-o…
De dorul ei, am luat imediat un alt caine, pui, aceesi rasa… „lup”. Acum ne-a distrus toate florile, a ros ghivecele, usa, fereastra sunt sgariate de ghiare, nu mai poti iesi in curte ca sare cu picioarele murdarind hainele! TEROARE! 😀
ApreciazăApreciază
Nu stiu de ce-mi pare atit de cunoscuta povestea asta, mai ales partea a doua! 😀
ApreciazăApreciază
Oameni fara nici un Dumnezeu. Sa omori un animal care nu-ti face nici un rau, e crima. Astia merita sa moara in chinuri. Am trecut prin nenumerate astfel de experiente, de fiecare data am suferit cumplit si au fost momente in care l-as fi strans de gat cu mainile goale pe ucigas. Dar de, el e om, are drepturi…
ApreciazăApreciat de 1 persoană