L’homme qui plantait des arbres

the man who planted trees
 
 
*
 
 
Omul care planta copaci (The man who planted trees) … o poveste despre reusita, despre ideal, despre puterea de-a vedea in ideea aparent mica o realizare vizionara. O poveste a unui om simplu, cioban la inceputuri apoi apicultor, fara prea multa invatatura de carte insa cu carte multa intr-ale vietii, o poveste motivationala si inspirationala care a facut juriul Oscarului sa-i acorde marea recunoastere in 1988. 
 
Ce faceam eu atunci, in acel an 1988 ? Eram intr-un regim totalitar fara prea mari asteptari de la viata,  incercind sa urmez cursurile unei forme de invatamint superior pentru care nu aveam prea mare atractie. Un 1988 care a marcat totusi sfirsitul unei perioade traite intr-o lume si inceputul alteia in care cu greu mai reuseai sa-ti gasesti un loc. 
 
Povestea filmuletului realizat intr-o simpla maniera caricaturala, asemeni unei animatii de prima generatie si atit de frumos conceputa in stilul pur al hasurilor parca vine si marcheaza o data in plus, ultimii ani ai unei epoci inchistate in tipare si inceputul alteia de mare angajament si deschidere, o animatie-parafraza atit de reusita a renumitei dar tristei Belle époque urmata de cel de-al doilea razboi mondial si ceea ce i-a urmat. 
O poveste parca scrisa si facuta in maniera cea mai simpla si simplista a interpretarii unui vis care descrie atit de plauzibil si veridic crezul unui om dar si abnegatia si determinarea lui in urmarirea realizarii acestuia. 
 
Nu e putin lucru sa stii ca totul pleaca de la simpla si banala idee asemeni ghinzilor pastorului pentru ca, urmind un plan de jumatate de secol de viata sa continui sa faci acelasi si acelasi lucru.
De ce m-a marcat filmul asta? Poate intr-un anume fel m-am vazut pe mine in locul pastorului, poate ca, asemeni mie, altii si altii se recunosc in acest personaj atit de comun si de simplu in simplitatea vietii si-a dorintelor la fel de simple. 
Sa fie dealurile si muntii ciobanului asemeni unui viitor mai mult sau mai putin apropiat in care, fix cele 100 de ghinde sa germineze copacii care vor insemna viata peste 50 de ani ?
Ideea filmuletului asta mi se pare atit de sensibila si atit de ‘in prezent’, incit m-a ‘electrocutat’ pur si simplu. Acum, cind parca am pierdut orice reper in viata asta atit de tumultoasa ma intorc la tilcul povestii scrisa de Jean Giono, admirabil spusa de Christopher Plummer, desenata si pusa in pagina de cinema de Frédéric Back si produsa de canadienii care nu cred sa se fi gindit la cine va merge Oscarul din acel an. 
Un tilc al unei povesti care vorbeste despre viata, despre oameni care au curaj sa-si urmeze crezul si idealul chiar daca aceasta se va intimpla pe parcursul unei vieti intregi, o poveste care poate spune multe si despre oamenii care n-au avut niciodata curajul unei alegeri propri, care nu au plantat nimic niciodata, nici un copac si nici o idee, care n-au avut poate un mentor care sa le spuna ca un copac crescut dintr-o ghinda poate fi un refugiu linga care sa poata vorbi in mare taina si tihna cu propriul Sine.
 
In loc de concluzie, il las pe Jean Giono sa conchida simplu si la obiect. Dar atit de frumos, de adevarat si de tainic…
 ” …. mai mult de 10.000 de oameni isi datoreaza fericirea lui Elzeard Bouffier.
Cind ma gindesc ca un singur om, un corp cu un spirit, a fost suficient pentru a transforma un desert intr-un pamint al lui Canaan, imi dau seama ca, in cele din urma, destinul unui om poate fi cu adevarat minunat. 
Dar, cind iau in considerare determinarea plina de pasiune si statornica daruire de spirit ce a fost necesara pentru a ajunge la acest rezultat, ma umplu de admiratie pentru acest batrin, nescolit taran, care a fost capabil sa duca la bun sfirsit o sarcina demna de Dumnezeu.”
 
 
 *
Omul care planta copaci(filmul aici):
 
 
*
 
 

19 păreri la “L’homme qui plantait des arbres

  1. Multumesc pentru informatie si pentru link.🙂
    Descrierea mi-a adus in minte povestea (anecdota) despre cum niste oameni mureau de foame in orasele lor desi aveau multi saci plini cu fel si fel de seminte… Pana a venit un om si a inceput sa sadeasca semintele si apoi acestea au ajuns la rod si toata lumea datora viata si bunastarea acelui om…

    Apreciază

    • Ohh, in esenta cred ca e cam acelasi lucru. Vezi Diana? Cel care a scris prima data povestea asta a scris-o in numele acelor copaci, eu am vazut totul ca pe-o provocare a vietii, a eu-lui iar tu vii cu o poveste din care supravietuirea e cea care conteaza la finalul povestii. Frumos, nu ?

      Apreciază

  2. Magnific! Nu seamana cu povestea semintelor…🙂
    Am petrecut 30 de minute intr-un mod mai mult decat placut! Sa scriu banalitati de genul: „Omul sfinteste locul”?🙂 Dar, cam asa e… „Un corp cu un spirit” poate schimba lumea fara ca lumea sa stie de unde-i vine schimbarea in bine.🙂
    Multumesc!
    Zile fericite sa ai!

    Apreciază

  3. Lăcrămioara, n-am fost demult pe la tine, am cam tras chiulul pe net (…), dar de câte ori vin, găsesc ceva rarisim, cald, uman, demn de luat în seamă, iar asta înseamnă mult, foarte mult. Mulțumesc pentru film, e o minune.
    Seară liniștită îți doresc! Și multă fericire!🙂

    Apreciază

    • Cred ca lipsa asta acuta de timp incepe sa devina cronica la un moment dat. Si incepem sa alergam in cautarea lui…
      Oricind cu drag esti asteptata in ograda mea si stii asta Mirela.
      O saptamina excelenta sa fie pt. tine!

      Apreciază

Ai ceva de spus ?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s