„In regatul simturilor „(In the realm of the senses)

Un film inspirat din realitatea inceputului de secol 20, un film ca o radiografie a unei secvente din viata unei femei. Un film care pune intrebari si cere raspunsuri. Un film despre statut social, despre relatii interumane, despre sexualitatea manifestata ca un mod de viata, despre conceptii si preconceptii, despre limite si granite puse si impuse, despre exprimarea iubirii pina in punctul in care obsesia ia locul frumusetii.

 

O productie franco-japoneza care vorbeste despre o prostituata-geisha si-ale ei experimente sexuale, despre iubirea ei transformata in pasiunea de dincolo de limite si putinte, despre posesivitatea si gelozia care marcheaza fantastic tipologia umana. Un film despre incercari si experimentari de noi dorinte si manifestari ale iubirii fizice astfel incit, rezultatul va pune in pericol viata insasi.

Un film care te face sa te intrebi unde incepe si unde se termina iubirea? Un film care te pune pe ginduri facindu-te sa te gindesti la o civilizatie aproape necunoscuta majoritatii dintre noi.

 

Un film conceput si facut mai mult decit simplu de catre japonezul Nagisa Ôshima, interpretat mai mult decit cinematografic de catre cuplul de actori Tatsuya Fuji si Eiko Matsuda. Este un film al controverselor, al grelelor decizii ale marilor jurii din festivalurile cinematografice de secol 20, al pudibonderiilor socio-culturale(sau nu), al pendularii intre erotism si pornografie, al acceptarii sau neacceptarii lui in rindul filmelor pentru adulti, al interpretarii live de catre actori a momentelor erotice, fapt care a generat de altfel toata controversa de mai tirziu.

Nimic nu e conform standardelor cum, nimic nu face filmul sa fie incadrat doar intr-o categorie cinematografica oarecare. Poate de aceea, la finalul filmului te afli intr-o confuzie nesperata sau neasteptata, nestiind de fapt de pe unde sa-l culegi si unde sa-l viri. 

Sau, poate ca, filmul e doar despre acea idee ce poate fi gasita in spusele unei geishe batrine care-i privea pe Sada si pe Ishida facind dragoste pe scarile casei… „… trebuie sa faca cineva si asta.” 

Sau, poate ca filmul vine si-ti spune simplu si concis, in formele de exprimare caracteristice cinematografiei japoneze ca tiparele sunt cele pe care mintea noastra le concepe si ca, daca nu stii care-ti este limita sau granita dintre dorinta si putinta e mai bine sa stai blind in banca anonimatului. Sau, de ce nu, poate ca filmul e asa cum l-a vazut un episcop portughez si care a exclamat la final: „am invatat in 10 minute de film mai mult decit am invatat in toata viata mea”.

 

„Sada-Kichi, the two of us forever” scria femeia, cu singele barbatului, pe pieptul lui, dupa o partida de iubire in care suprema satisfactie n-a putut fi inteleasa in alt mod. Un „us forever” care duce trairea fiziologica pe teritoriul unui patologic psihiatric, traire care te intreaba pur si simplu retoric: care e granita dintre normal si anormal, unde e limita dintre fiziologic si patologic sau, ce sunt iubirea, erotismul si sexualitatea dincolo de ceea ce se stie sau se vede ?

Iar, dincolo de toate astea, de ce nu, poate ca sta o alta intrebare retorica: cine stabileste ce este normal si fiziologic ?

 

 

 

***********

 

Filmul poate fi vizionat aici: In the realm of the senses (1976)