„In regatul simturilor „(In the realm of the senses)

In_the_Realm_of_the_Senses (1)

Un film inspirat din realitatea inceputului de secol 20, un film ca o radiografie a unei secvente din viata unei femei. Un film care pune intrebari si cere raspunsuri. Un film despre statut social, despre relatii interumane, despre sexualitatea manifestata ca un mod de viata, despre conceptii si preconceptii, despre limite si granite puse si impuse, despre exprimarea iubirii pina in punctul in care obsesia ia locul frumusetii.
 
O productie franco-japoneza care vorbeste despre o prostituata-geisha si-ale ei experimente sexuale, despre iubirea ei transformata in pasiunea de dincolo de limite si putinte, despre posesivitatea si gelozia care marcheaza fantastic tipologia umana. Un film despre incercari si experimentari de noi dorinte si manifestari ale iubirii fizice astfel incit, rezultatul va pune in pericol viata insasi.
Un film care te face sa te intrebi unde incepe si unde se termina iubirea? Un film care te pune pe ginduri facindu-te sa te gindesti la o civilizatie aproape necunoscuta majoritatii dintre noi.
 
Un film conceput si facut mai mult decit simplu de catre japonezul Nagisa Ôshima, interpretat mai mult decit cinematografic de catre cuplul de actori Tatsuya Fuji si Eiko Matsuda. Este un film al controverselor, al grelelor decizii ale marilor jurii din festivalurile cinematografice de secol 20, al pudibonderiilor socio-culturale(sau nu), al pendularii intre erotism si pornografie, al acceptarii sau neacceptarii lui in rindul filmelor pentru adulti, al interpretarii live de catre actori a momentelor erotice, fapt care a generat de altfel toata controversa de mai tirziu.
Nimic nu e conform standardelor cum, nimic nu face filmul sa fie incadrat doar intr-o categorie cinematografica oarecare. Poate de aceea, la finalul filmului te afli intr-o confuzie nesperata sau neasteptata, nestiind de fapt de pe unde sa-l culegi si unde sa-l viri. 
Sau, poate ca, filmul e doar despre acea idee ce poate fi gasita in spusele unei geishe batrine care-i privea pe Sada si pe Ishida facind dragoste pe scarile casei… „… trebuie sa faca cineva si asta.” 
Sau, poate ca filmul vine si-ti spune simplu si concis, in formele de exprimare caracteristice cinematografiei japoneze ca tiparele sunt cele pe care mintea noastra le concepe si ca, daca nu stii care-ti este limita sau granita dintre dorinta si putinta e mai bine sa stai blind in banca anonimatului. Sau, de ce nu, poate ca filmul e asa cum l-a vazut un episcop portughez si care a exclamat la final: „am invatat in 10 minute de film mai mult decit am invatat in toata viata mea”.
 
„Sada-Kichi, the two of us forever” scria femeia, cu singele barbatului, pe pieptul lui, dupa o partida de iubire in care suprema satisfactie n-a putut fi inteleasa in alt mod. Un „us forever” care duce trairea fiziologica pe teritoriul unui patologic psihiatric, traire care te intreaba pur si simplu retoric: care e granita dintre normal si anormal, unde e limita dintre fiziologic si patologic sau, ce sunt iubirea, erotismul si sexualitatea dincolo de ceea ce se stie sau se vede ?
Iar, dincolo de toate astea, de ce nu, poate ca sta o alta intrebare retorica: cine stabileste ce este normal si fiziologic ?
 
 
 
***********
 
Filmul poate fi vizionat aici: In the realm of the senses (1976)
 

6 păreri la “„In regatul simturilor „(In the realm of the senses)

  1. L-am lăsat la jumătate..m-am răsucit cu lacrimi în ochi(nu știu de unde au apărut) și m-am gândit că Iubirea nu are nici în clin nici în mânecă cu palpabilul din noi, cu ceea ce vedeam sau înțelegem(noi oamenii o aducem în această zonă pentru că e singura pe care simțurile noastre o pot cuprinde), apoi mi-am strâns sufletul grămadă și l-am ascuns și mai tare în piept, neștiind să-i spun cumva că el nu se zbate aici, că eu l-am ferit de murdărie. Oare nu îl mint? Oare nu ne mințim cu toții? Se prea poate ca situația mea actuală să-mi îngreuneze judecată dar tare aș vrea să nu fiu om..

    Apreciază

    • Ai dreptate, sa stii. Iubirea nu are ce cauta in tot angrenajul asta desi, la un moment dat, influenteaza sau poate influenta in bine sau in rau totul.
      Filmul asta este despre o iubire obsesiva, o transformare a ceva ce trebuie sa fie frumos in ceva ce denatureaza esenta lucrurilor. Partea sexuala a filmului e, poate, doar explicitul concept regizoral care grefeaza iubirea asta pe mentalitatea si cultura acelei zone de lume dar si pe comportamentul uman marcat de tulburari mai mult sau mai putin psihiatrice.
      Undeva in film, eroina spune ca medicul i-a pus un diagnostic de „hipersensibilitate” ceea ce se traduce acum prin nimic altceva decit nimfomanie sau erotomanie. De aici si pina la finalul macabru nu e decit un pas, daca tinem cont de conjunctura in care se desfasoara actiunea.
      Mi s-a parut un act de mare curaj din partea regizorului sa faca in anii 70 un film atit de dezbracat de preconcepte. Dar, dincolo de tot ce e in fata, ramine mesajul clar: trebuie sa fii in stare sa faci fata unui asemenea comportament, trebuie sa ceri ajutor cind ajungi sa intelegi ca ai un asemenea comportament ceva mai aparte, iar daca intilnesti un asemenea om ca Sada, trebuie sa stii la ce sa te astepti din partea ei. Sau a lui pentru ca si barbatii sufera de erotomanie.

      Apreciază

Ai ceva de spus ?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s