Aut veritas, aut nihil

‘Minciuna este un mijloc elementar de autoapărare‘…. zicea cineva. Şi parcă brusc te simţi mai bine cind citeşti asta. Apoi zîmbeşti şi ştii că toată chestia asta e doar o altă frumoasă minciună.Te gîndeşti la toţi anii unei căsnicii în care ai fost constant minţit, acceptînd fără prea multe întrebări acea minciuna frumoasă cu care erai spoit şi te spoiai la rîndu-ţi. Şi te-ai minţit şi tu, la fel de frumos, acceptînd cu ochii închişi ceea ce ţi se da.

După divorţ, programat parcă pe acelaşi calapod din trecut, crezi în continuare că eşti minţit, acceptînd iar să minţi ca să-ţi aperi sinele sau ceea ce tu crezi că-ţi aparţine. Abia cînd eşti trezit brusc la realitate, îţi dai seama că minciuna nu e altceva decit degradarea propriei tale demnităţi umane. Şi-atunci ai înţeles că, ceea ce a făcut ca totul să se năruie în trecut a fost tocmai lipsa adevărului.Ai înţeles asta mai ales acum cînd ai început să fii învăţat să spui adevărul. Şi mai ales acum cînd au dispărut toate acele senzaţii de inutilitate si mediocritate generate de-o cvasi minciună, tăcere şi percepţie a prezenţei iminente a eşecului.

*