O muiere aprigă

646x404   O priveam pe bunica cu ale ei poale scrobite şi orbitor de albe de-ţi luau ochii dacă o priveai faţă de soare. Îi priveam ridurile adînci care-şi săpau anii în pielea bătută de arşiţe şi gerurile multe şi-o întrebare grea de înţelesuri se ivi dintre amintiri: cine era femeia care-i fusese mentor şi tipar spiritual femeii Cofoaiei, femeii care fusese un orfan fără a-şi şti măcar unul dintre părinţi, femeii care a fost crescută să fie slugă, făcută femeie mult preadevreme de către cel care-i era stăpîn şi care avea să-i devină, ulterior, partener de viaţă, femeii care a ştiut ce înseamnă viaţa de ţapinar, de agricultor, de fermier, de cheujer dar, nu în ultimul rînd, de mamă a 11 copii veniţi parcă ca pe bandă şi lăsînd în urma lor un trup deja istovit ?

Cine era femeia despre care, mai mult în şoaptă, bunica pomenea cu evlavie ? Cred că n-am avut curiozitatea să întreb pînă nu am găsit, printr-un cufăr rătăcit în praful podului, o hîrtie scrisă într-o ungurească romanizată, hîrtie pe care, un nume îşi trona sonoritatea rădăcinii:  Ecaterina Varga. Cine era femeia asta ? De ce însemnase mult pentru o femeie aflată la o distanţă temporală mult mai mare decît m-aş fi aşteptat ? De ce numele ei îmi stîrnea curiozitatea ?

Revenită acasă, am început căutarea. Şi încă o dată, internetul s-a dovedit a fi o sursă inimaginabilă şi inepuizabilă de informaţii. Şi-am găsit povestea unguroaicei Ecaterina Varga care a avut îndrăzneala de a-i apăra pe moţii Apusenilor de excesele oficialităţilor habsburgice. Am găsit povestea unei femei care a devenit ” una de-a lor ” apărînd-o chiar ei, moţii, de cei care vroiau s-o facă să tacă.
O poveste impresionantă despre libertate răscumpărată cu aur şi  simţ al proprietăţii pierdute şi transformtă într-o grea iobăgie. O poveste în care, un preot român, Andrei Şaguna, a avut un rol deloc aplaudat de către moţi.  O poveste a unei femei care a ştiut cum să-şi caute dreptatea ei şi-a altora şi-a murit în uitarea urmaşilor.  Doar străzile oraşelor mari transilvănene  îi mai poartă numele peste timp şi timpuri.

Cine  mai ştie azi cine e Ecaterina Varga ? Cine mai ştie ce importanţă a avut traseul ei meteoric prin vieţile moţilor pe care i-a iubit ? Poate dacă, ceea ce baroneasa Banffy spunea cu un secol în urmă va stîrni curiozitatea de-a citi, atunci e bine: ” Focarul rascoalei din 1848 a fost comitatul Alba, unde Ecaterina Varga instigase ani de-a randul pe valahi „.

Ce legătură fusese între muierea aprigă şi bunica n-am de unde ştii.  Şi, poate că, odată şi-odată voi afla.

…………………………….

Povestea(în trei părţi) a Ecaterinei Varga spusă pe larg:
1. Partea I
2. Partea a II-a
3. Partea a III-a

2 păreri la “O muiere aprigă

Ai ceva de spus ?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s