Merele reginei (3)

boom september3
Am închis ochii şi m-am revăzut lîngă corpul gol al soldatului american, corp ciuruit de-o grenadă defensivă. Mă revedeam cu mîinile goale încercînd să salvez ce se mai putea, înlăturînd hainele îmbibate cu sînge. Şi-ntr-un ultim efort şi inspiraţie, pînă restul colegilor aveau să vină, am practicat hemostaza cu corpul meu. M-am întins peste trupul bărbatului încercînd să opresc sîngele să mai ţîşnească.
A fost unul dintre momentele terifiante pe care le-am trăit cu adrenalina explodîndu-mi în creier. Pe bucăţi am reuşit atunci să refacem un corp uman. După cum mă ridicam de pe el aşa operam. Nu mai auzeam urletul de durere al soldatului, nici urletul războiului, nici urletul pe care îl scotea sufletul meu la amintirea trupului la fel de ciuruit al lui Cătălin. Soldatul a trecut în impropria sală de terapie intensivă, cu zeci de tuburi de dren în el şi cu sute de copci marcînd ceea ce înainte fusese un corp atletic. Şi-n acel moment a fost prima dată cînd am crezut în existenţa lui Dumnezeu.
Îmi priveam mîinile, corpul, faţa, transpiraţia care curgea de sub părul îmbibat şi el cu sînge.  Nu mai ştiam atunci dacă şi plîng sau nu. La fel cum, nu mai ştiam nici atunci, în Africa, cînd corpul lui Cătălin luase drumul sălii unde doar medicul legist avea acces. Între Africa şi America Latină existase o singură diferenţă: în Africa, sala de operaţii a trebuit să fie renovată. Lampa scialitică a fost singura care m-a costat o avere dar n-a avut importanţă. Cînd m-a găsit doctorul Chiriac eram într-un morman de cioburi şi bălţi de sînge.
”-N-are rost să faci ceea ce faci.
-De ce el ?
-Asta-i viaţa.
-Ăsta-i războiul doctore.  Să-l ia dracu. Să-i ia dracu şi pe ăia care cred că se rezolvă ceva folosind nişte arme care scuipă moarte. Săptămîna viitoare plec în America Latină. Să nu încerci să mă opreşti.
-De ce acolo?
-Şi acolo au nevoie de mine şi de mîinile mele.
-Aici crezi că nu e nevoie ?
-Aici e Cătălin. Cum crezi că aş mai putea coabita cu fantoma amintirii lui ?
-Ai putea pierde tot… stii ?
-Nu mai am de pierdut decît o viaţă, nimic mai mult. Cît valorează, la o adică ?
-Cu familia ce faci?
-Fiecare are drumul propriu. Şi fiecare suntem datori cu o moarte.”
Şi acum îmi amintesc de prima zi petrecută în spatele acelui front unde mitralierele erau ca la ele acasă. Şi tot atunci, în prima mea zi de mers în piaţa locală, l-am cunoscut pe bătrînul peruan. Omul a vrut să-mi vîndă o cobră care, atunci cînd îşi sîsîi limba către obiectivul meu foto, mă înlemni pentru ca, în minutul imediat următor, să o iau la goană din piaţa aia colorată, cu ghidul alergînd în spatele meu pînă mi se făcu milă de el.
A doua zi, la uşa cortului meu, mă aştepta bătrînul cu un coş de nuiele la picioarele lui. Mi-l arătă cu un gest simplu. I-am mulţumit la fel de simplu, refuzînd. Sprîncele bătrînului se încruntară. La picioarele mele, cobra parcă dansa un ritm de blues al reptilelor. O priveam, electrizată, cum îşi unduia corpul lucios şi negru şi întrebările mele rămăseseră undeva, la graniţa dintre neputinţă şi muţenie. Şi-abia într-un tîrziu mi-am dat seama că şarpele urca pe picioarele mele, loc de unde nu am putut să-l cobor pînă cînd unul dintre infirmieri mi-a adus un şobolan mort.
-Amigo ! l-am auzit pe bătrîn zicînd şi-am înţeles că noul meu prieten  va fi tîrîtoarea.
Bătrînul plecă mulţumit de succesul acţiunii lui şi mă lăsă cu noul meu prieten cu care, abia după cîteva luni aveam să ajung la un înţeles. Şi tot ea, cobra, m-a dus la coliba bătrînului, undeva în pustiul dintre munţi, loc unde doar acvilele, stîncile şi bătrînul erau suverani. Şi-atunci, omul cu care nu mă puteam înţelege decît prin semne, m-a învăţat practici de magie neagră.
Am tresărit speriată. Suna telefonul. M-am ridicat cu greu din apa care se răcise şi-am răspuns. Vocea directorului veni calm peste mine.
-În sfîrşit!
-Ai crezut că o să dorm o zi întreagă, doctore ?
-Două zile…
-Serios??? Nu pot să cred!
-Dormi de două zile, Andra. Aproape că te invidiez.
-De ce?
-Eu nu am timp să dorm.
-De ce nu m-ai trezit?
-Aveai nevoie de somn aşa că, am dat indicaţii precise să nu fii deranjată. Ce program ai mai tîrziu?
-Vrei să mă inviţi cumva la un film?
-Aşteptam eu o confirmare la o invitaţie similară…
-Aaaa, da! Fă rost de un player.
-L-am pregătit deja.
-Eşti operativ. Te-aş vedea şef peste un alt fel de armată!
-Mă tachinezi?
– Nu mai zic nimic pentru că mi-eşti şef. Apropo, unde pot mînca ceva ? Mi s-a lipit stomacul de şira spinării.
– Perfect. Într-o oră te aştept în parcare.
-Doar nu-mi oferi un hamburgher ?!
-Într-o oră să fii în parcare.
Am închis simţind cum o ciudată senzaţie de linişte se ridică de undeva din interior. Să aibă legătură cu glasul directorului? Posibil.
În acel moment mi-am amintit ce-mi spunea bunica…”omul să-l simţi cu urechea, cu stomacul, cu inima şi abia la urmă cu creierul”.

*

Am privit a nu ştiu cîta oară ceea ce mă înconjura. Ţipătul verde al pădurilor de brad ce se desfăşurau la picioarele noastre mă făcu să închid ochii.
-Doctore, cred că am mîncat pentru o săptămînă.
-Aerul de munte…
-De ce m-ai adus aici ?
-Pentru că merită să fie văzut.
-Asta-i drept.
Şi glasul bărbatului veni peste mine, la fel de calm ca şi albastrul cerului ce se sprijinea în privirea lui. Şi mi-a fost teamă.
Teamă pentru ce-mi va aduce viitorul.
-De ce tremuri? Ţi-e frig?
-Da.
Îmi întinse o pătură cu care m-am învelit.
-Apusenii sunt ţara mea şi n-aş schimba-o cu nimic altceva. Ştii că eşti primul om caruia i-am arătat locul ăsta ?
-Nu. Îţi pare rău ?
-Defel. Ţi-eram dator.
-Nu văd pentru ce anume.
-Mi-ai povestit ceva ce ţi-a marcat existenţa şi face parte din tine. Plus de asta, acel ceva te-a adus aici. Eu am vrut să dau ceva la schimb. Munţii ăştia care mi-s frate şi care mă fac să mă simt egalul lor. Au un suflet care-ţi vorbeşte dacă ştii să-l asculţi. Doar aici, în locul ăsta, te simţi egal cu soarele.
-Asta spunea şi peruanul.
-Cel cu magia?
-Nu ţi se pare că şi tu practici un fel de magie dar mai elevată ?
-Poate. Nu m-am gîndit.
-Ai un numitor comun cu bătrînul.
-???
-Munţii. Fiecare aveţi muntele vostru. Peruanul m-a învăţat să descifrez semnele fumului şi limbajul şarpelui. Şi tot el, printr-o practică nefirească a semnelor, m-a făcut să accept cobra.
-Ce cobră?
-Mi-a făcut cadou o cobră foarte inteligentă şi sensibilă. Îi plăcea muzica clasică iar poemele lui Byron o calmau. Nu rîde…
-Mi se pare ciudat, atîta tot.
-Eu am fost terorizată de ideea de-a locui cu o cobră în cort dar, în timp am ajuns să ne înţelegem. Şi tot ea m-a ajutat să nu-l mai visez pe Cătălin. Nu ştiu ce mi-a făcut peruanul dar m-a scăpat de coşmarul care se repeta obsedant, noapte de noapte.
-Ţi-a dat cobra ca pe un alt coşmar. Apropo… sper că n-ai adus-o cu tine aici!
-Nu. N-am mai avut ce să aduc. O grenadă a explodat pe locul unde aveam cortul şi mi-a omorît-o.
-Ce raţiuni te-au împins să mergi acolo?
-Am încercat să uit.
-Şi ai reuşit?
-Asta doar cerul ăsta albastru ştie. Doar cerul ăsta la fel de albastru ca şi ochii tăi. Hai să coborîm altfel aici îngheţ. Să ştii că am fost inspirată că mi-am încălţat bocancii.
-Crezi că te-aş fi lăsat să mergi încălţată cu altceva?
Şi-n timp ce coboram spre maşină, liniştea ce se lăsase brusc peste noi îmi aminti de liniştea ce cuprinsese satul, imediat după explozie. Eu, cu bidonul de apă agăţat de umăr, încremenisem cu privirea pe rămăşiţele fostei mele case care zbura în toate părţile, spre un cer roşu de soare si de foc. Şi-am căzut în genunchi începînd să mă rog divinităţii pînă cînd strigătele băştinaşilor care erau cu mine mă făcură să-mi îndrept atenţia spre locul unde soldatul american însărcinat cu protecţia mea se zbătea să treacă graniţa. Şi-atunci am uitat şi de cobră şi de viaţa mea si, cu ajutorul celor din jur l-am dus în cortul unde era sala.
 (va urma)
*

6 păreri la “Merele reginei (3)

  1. Pingback: Merele reginei (4) | lt.mala

  2. Pingback: Merele reginei (5) | lt.mala

  3. Pingback: Merele reginei (1) | lt.mala

  4. Pingback: Merele reginei (2) | lt.mala

Ai ceva de spus ?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s