Vanilie, dans si razboi

 

– Viata e ca un dans pentru mine. Un dans pe care vreau sa-l dansez asa cum m-a invatat Marele Maestru. Stiti, nu am crezut ca veti veni aici.

Cu un gest larg, omul arata camera.

– M-au chemat. Nu stiau ce faceti. Nu-i blamati pe colegii mei pentru ca au crezut ca vreti sa va puneti capat zilelor.

Barbatul incepu sa rida. Brusc, ochii ii prinsera luciri de metal. Nu stiam ce sa-i zic asa ca, m-am asezat pe singurul scaun din rezerva.

– Aveti o tigara?

– Stiti ca nu se fumeaza in spital.

– Stiu. Ma iertati.

– De ce ati vrut sa dansati?

– Trebuie sa-mi linistesc creierul. Iar dansul e nebunia care produce endorfine. Ma intelegeti?

– Sincer nu. Dar, daca vreti, putem iesi la o plimbare. E frumos afara.

Barbatul ma privi lung si ridica din umeri.

– Haideti ca accept. Poate ca o sa fumez si o tigara in felul asta.

Isi lua halatul pe umeri si ma invita cu un gest larg sa ies.

In scurt timp eram afara, in mijlocul parcului din spatele cladirii, intre brazii batrini care-si plingeau senectutea in ritm de vint de primavara. Ne-am asezat pe o banca si i-am intins pachetul cu tigari.

– Puteti sa-l luati, i-am spus pe un ton egal.

Lua pachetul, il privi, scoase o tigara si-o aprinse. Inchise ochii si, rar si cu gesturi parca studiate, fuma in linistea care brusc se asternu peste noi. De la un timp, vocea calma isi incepu povestea. Nu stiam daca era bine s-o ascult sau s-o opresc. Nu era pacientul meu, nu-mi fusese dat in grija insa garda era a mea. Si, cred ca si curiozitatea m-a facut sa ascult cum, ceva aparte ma atragea spre barbatul care-mi povestea despre dans. Despre dans si razboi. Si asta mi-a ascutit atentia.

– Am fost in legiune si cu trupa am cutreierat Europa si nu numai. A fost ceea ce mi-am dorit, a fost viata care mi-a oferit atita adrenalina cit un om sa poata duce, daca poate. Eu am putut. Si mi-a mai oferit un trai material pe care n-as fi putut sa-l am prin mijloace cinstite.

– De ce-mi povestiti mie toate astea ? Nu sunt terapeutul dumneavoastra.

– Pentru ca vreau. Si trebuie. Intr-un anume fel, imi sunteti terapeut. Acum, in acest moment, chiar cred ca nu intimplator ne-am intilnit. Cind eram in Kenya, am intilnit un trib de masai. Hoti cinstiti daca-i poti numi in felul asta, negustori cu ce le oferea viata, dansatori de elita, am avut numai de invatat de la ei. Diferiti de kalabari. Ne intelegeam prin semne. Acolo am invatat sa dansez. Marele Maestru de dans, care era si un fel de uns al lui Ngai pe-acolo prin zona m-a ales pe mine dintre toti colegii mei de trupa. De ce? Habar n-am. Am invatat dansul lor, o suita de sarituri specifice, aparent fara cap si coada. Colegii rideau de mine cind ma vedeau cum dansez insa nu-i bagam in seama. Incepuse sa-mi placa acea nebunie care imi facea bine.

Incepuse perioada cind aveam cosmaruri. Citeodata, dupa o misiune mai aparte nu mai puteam dormi, gindurile imi erau populate doar de durere si urlete. Razboiul nu e cintec de leagan, din pacate. Si atunci am apelat la dans. De ce acele sarituri ? Poate ca, undeva, in trecutul indepartat oi fi fost vreun masai. Poate ca am avut vreo turma de vaci si cinci neveste si, la 35 de ani am devenit un intelept al satului. Acolo, in rezervatie m-am simtit ca acasa. Beam laptele amestecat cu singele vacilor ca si cum as fi baut apa, mincam carnea cruda ca pe cel mai bun biftec, vinam cot la cot cu ei, omoram leul de ajunsesem sa se uite la mine, cu respect, batrinii satului. Mi-au oferit cele mai tinere fete ale lor, ca semn de pretuire. N-am acceptat. Erau mutilate saracele, basca ca la ei nu se folosea prezervativul. O viata ca un dans cu moartea, asta era tinutul african. Si inca este. Dar mi-a placut. Acolo imi facusem un fel de tabara. Un fel de acasa. De acolo plecam in misiuni, acolo ma intorceam. Cind eram liber mergeam la organizatiile umanitare din zona si le dadeam o mina de ajutor. Acolo am cunoscut-o pe Andra. Ea, Femeia. O simteam! Era ceva de nedescris.

Brusc se opri din povestit.

– Era ?

– A fost medic acolo. Impreuna cu sotul ei. Doar ea a supravietuit. A fost femeia pe care am dorit-o mai mult decit pe orice alta femeie. Pentru ea am vrut sa plec din legiune. N-a acceptat cind i-am spus. Venise in Africa ca sa-si salveze casnicia. Ciudat mod de-a reactiona, insa, cred ca masurile drastice sunt cele mai bune in rezolvarea unor situatii de viata. Ma crezi ca inca ii simt parfumul? Orhidee si cacao, vanilie si ambra amestecate cu iz de singe si pamint. Ma naucea. A plecat din Africa in America de Sud. Mult mai tirziu am aflat asta. Am cautat sa plec in misiuni in care sa fiu, cumva, in preajma ei. Nu era mereu posibil. Si atunci dansul m-a ajutat sa trec peste tot, peste faptul ca, fiecare misiune ma rupea incet si sigur de lumea reala facindu-ma un robot, ma facea sa uit chipurile de copii mutilati de razboaiele carora nu le dorisera prezenta, ma facea sa uit de toata durerea pe care o intilneam. Toate miscarile alea facute in compania muzicii ma ridicau deasupra a tot si toate. Toate ororile traite se spulberau in pasii de dans. Imi purificam fiecare molecula readucindu-ma la o viata la care incepusem sa tinjesc. Atunci am aflat ca Andra se intorsese in Romania si se casatorise tot cu un medic.

A tacut brusc. In acel moment, brusc m-a fulgerat un gind. Am simtit cum un fior rece coboara pe coloana. O cunosteam pe Andra.

– Intrasem in programele de recuperare dupa misiuni. Ma simteam bine facind asta, in paralel cu dansul.

– Cit a durat totul ?

– Nu mai stiu. Pina in momentul cind am inceput sa simt frica mai mult decit trebuia. Atunci am inteles ca legiunea va fi o amintire. Oricum, dupa programul de recuperare de acum plec in Africa.

– De ce ?

– Acolo e acum casa mea.

– De ce anume ti-a fost cel mai frica in toate misiunile tale?

Ma privi lung. N-am reusit sa inteleg nimic de capruiul ochilor lui mari si migdalati. Cu miinile care brusc incepura sa tremure isi inveli corpul atletic in halat apoi, parca resemnat, ridica din umeri.

– Nu stiu sa-ti raspund la intrebare.

Se ridica incet, ma privi iar si-mi intoarse spatele. Se pierdu printre brazii care, parca, dansau un dans al durerii.

*
Cred ca aproape un deceniu a trecut de cind intilnirea cu Grig a avut loc. Zece ani in care nu am mai aflat vreo veste de la el. Pina acum doi ani cind, un plic destul de subtirel imi fu livrat de curier. Expeditorul era necunoscut, tara de origine fiindu-i Kenya. Cu teama am deschis plicul. In el, o pastaie de vanilie si-un bob de cacao prinse pe un bilet mic, alaturi de un scris ordonat, bine legat, bine pus in pagina.

” Cel mai frica, in toate misiunile mele, si nu numai, mi-a fost sa nu mor de foame.  Si am avut o singura dorinta mai mare decit dorinta de-a trai: Andra. N-a fost sa fie. „

Sub cuvintele romanesti, un alt scris insira intr-o engleza aproximativa o veste care m-a cutremurat. Grig a murit de malarie, in tinutul masailor. A fost dorinta lui sa-mi fie trimise pastaia de vanilie si bobul de cacao.  Brusc m-am simtit vinovata. De ce nu-i spusesem, atunci cind vorbisem cu el, ca stiu cine e Andra si ca mai stiu si unde poate fi gasita?

*

Expresia perfecta a puterii absolute pe care o femeie o poate avea in plus, e cea data si de parfum.

Un parfum care e un regal al puterii, as zice. O combinatie naucitoare de vanilie si bob de cacao, asezonate de ambra si tamiie. Sa mai spun? Da, mai adaug iasomia si lamiia Amalfi. Totul parca circumscris unei singure dorinte, pus la picioarele unei Cleopatre care vrea totul. Chiar si un imperiu. Sunt convinsa ca i s-ar fi potrivit parfumul.  Caci despre Orhideea neagra a lui Tom Ford vorbeste ciocolata si vanilia,  iasomia si lamiia, despre eleganta si bun gust, despre dragoste la prima vedere, despre iubirea care e sau nu e caci jumatatile de masura nu incap in discutie cind vorbim despre a purta parfumul asta. Despre persistenta, durabilitate si credinta este vorba in Orhideea neagra. Despre padure si trufe, liniste si lotus, intelepciune si vetiver sopteste si santalul din baza aromata. Iti vine sa mirosi picatura de licoare si sa lasi parfumul sa intre in toti atomii corpului inundindu-i de placere ! Orhideea neagra, Tom Ford, esenta lui a fi sau a nu fi.

*

Materialul merge catre Clubul condeielor parfumate, in duminica cu Parfum de dans gazduita de Mirela.