Lectie deschisa: despre seductie

– Sa vrei, sa-ti doresti, astea sunt ingredientele principale. Sa vrei mai ales atunci cind se pare ca nu ai timp. Si nici altii nu au, cum, de altfel, se stie ca fiecare lucru la vremea lui se face. Sa vrei totul, sa ceri totul, sa dai totul, sa traiesti totul ca pe-o aventura, sa iubesti totul ca pe-o dorinta… sa furi fiecare scinteie de bucurie a celuilalt, sa-ti arati zimbetul frumos si infrumusetat de minunea pe care dorinta o face fiintei tale, sa dai risul celui care-l soarbe fiintei tale parca a cersit, sa doresti sa-ti plinga fiecare fibra de carne a bucurie, a nauceala, a vraja, nesatula de dor! Sa plingi o secunda ca sa poti sa rizi apoi un veac! Nu asta e marea navirneala a iubirii?

Ce stim sa dam la schimb? Sau, mai corect ar fi…stim sa dam ceva la schimb? Stim ca reducem totul la un joc de cucerire? Nu stim ce suntem, seducator sau sedus? Multe intrebari, prea putine raspunsuri pe care nimeni, de altfel, nu le vrea, nu le doreste.

Barbatul ma privi si-mi mingiie piciorul. Lung si abia simtit.

– Si tacerea e o forma de seductie… zise.

– Esti sigur?

– Absolut. Cum absoluta e seductia cuvintului.

– Iti place s-o folosesti ?

Tacerea fu cea care se asternu intre noi. Isi rasuci o tigara, o aprinse, si-n scurt timp intre noi pluti un parfum vag de tutun care-mi aminti de primele ore de anatomie. Si, inevitabil, amintirea unor cursuri traznite si tinute in morga spitalului ma facura sa zimbesc peste timp.

– La ce te gindesti?

Glasul ii era cald. I-am privit ridurile si-mi venea sa i le sarut pe fiecare in parte. I-am netezit ravaseala buclelor grizonate de ani.

– Ca sunt sigura ca libertatea pe care o practicam noi doi e ambigua. Nu crezi?

– De ce zici asta?

– Seducatorul in mod normal creaza o dependenta sedusului, sedusul automat e sub puterea celui care confera celuilalt un grad mai mic de libertate.

– Hai mai, lasa-l pe Freud acolo unde ii este locul.

– Nu e Freud. E mai mult Liiceanu…

Si-am inceput sa rid cu sufletul agatat de barbatul care stia sa practice al naibii de bine seductia.

– Toti asteptam ceva, nu crezi?

– Tu ce vrei?

– Pe tine desi noi doi nu vom avea niciun viitor impreuna. Nu vei avea puterea sa pui punct si sa o iei de la capat. Chiar tu ai spus-o mai devreme…fiecare lucru se face la vremea lui.

– Omul a fost si ramine un mare egoist care se gindeste doar la propria satisfactie. Nu se gindeste insa la propria tinjire spre ceva superior conditiei umane, spre acel ceva ce-l duce dincolo de orizontul anost al vulgului. Nu vrea decit sa ramina in cercul anonimatului in care se simte perfect. Nu accepta mina intinsa care sa-l salte peste stacheta. Si, apropo, tu draga mea, practici exceptional rolul sedusului-seducator.

Si incepu sa ma sarute de parca ar fi fost prima noastra intilnire. Ma mingiie de parca n-ar mai fi facut-o pina atunci, imi vorbea intr-o limba pe care, parca n-o mai auzisem pina atunci. O limba care avea aroma de tutun, piele, seductie si cuvint.

Si totul nu era altceva decit o lectie deschisa despre limbajul universal al iubirii ca rezultat al seductiei prin cuvint.

*

Hypnotic Poison a lui Christian Dior e raspunsul pe care Ivy mi l-a dat. Intr-un dialog in care ma plingeam de absenta muzei pentru tema de azi ea a fost cea care mi-a aratat o imagine si mi-a spus doar atit: „Poate te ajuta si te inspira”. Si iata ca da, am pornit de la o imagine, am vrut sa scriu despre o poveste cu aroma de salcim si-am ajuns in cu totul alta parte, a seducatorului-sedus sau viceversa… Si mai mult nu spun.

Materialul merge la tema lunara din Clubul condeielor parfumate.

*