Dincolo

 

Cind vrei sa scapi de preaplinul unei zile care te-a facut sa visezi la concediu, crezi ca o ora de virtualitate te poate face sa  respiri o gura de aer proaspat, te poate face sa treci peste  rutina care apasa, te poate scapa de plictisul care nauceste. Nimic altceva decit iluzia unei inconstiente realitati care te face sa visezi frumos, care exista, poate, doar datorita minciunii. Si incepi sa traiesti fiecare clipa virtuala ca si cum ar fi o mare realizare reala, poate vei reusi sa traiesti dragostea, nimic altceva decit o alta dorinta neimplinita, o imagine pastrata perfect a ceea ce-ar fi putut fi o imensitate, un infinit. Si mai apar ginduri si cuvinte nerostite. Toate-s ca un plins neplins la vremea lui. Si-avem senzatia ca timpul se disipeaza undeva in aer, in aceeasi virtualitate in care, parca, cautarea nu mai stim ce inseamna. Nimic real, nimic la locul lui.

Suflete, imagini, sperante, dezamagiri, vise neimpinite, minciuni mai mult sau mai putin frumoase… momente in care flash-urile cu momentele frumoase traite lumineaza trecutul si trage de mineca viitorul. Sunt momente cind devenim posesorii unui bilet dus catre mediocritatea sufletului.

Insa, in momentul cind intelegi ca dincolo de ecran totul e o iluzie, esti ca dupa o insomnie, un suflet fara liniste cu framintari care naucesc. Si golul urmeaza. Nimic nu ramine in urma, poate doar un trup care se tiraste cu sufletul agatat de-o speranta .

La un moment dat, unii trec peste considerind un afront realitatea si incep sa-si traiasca virtualitatea ca pe-o mare realizare, cum doamne iarta-ma se poate si asta?

Altii isi iau viata inapoi, fac un pas mai departe si pleaca intr-o realitate pe care, fals cred ca au pierdut-o din buzunar. Nu le ramine altceva de facut decit sa bifeze frumos patratelul in care sufletul isi inveleste valoarea cu dulcele milei, adevarata esenta a unei vieti. Nealterata imagine a unei cautari permanente a ceva cu miros de iluzie, poate, poate inchipuire, insa, cu siguranta un paradis pierdut si regasit.

 

*