Poveste de Craciun

Imi urmaream prietena cum tragea cu sete din tigara si nu stiam la ce sa ma astept. Nu-mi spusese mare lucru. Pina la Craciun mai erau putine zile.

– Stii Mala, casa asta e cu grea mostenire, degeaba spui tu s-o vind. N-as putea.

Am tresarit la auzul vocii ei. Sparta si plata.

– Tu vorbesti serios?  De ce nu vrei sa privesti obiectiv situatia ? O casa nelocuita se depreciaza mult mai rapid decit una locuita. O sa ajungi sa bagi o gramada de bani in ea daca vrei s-o aduci pe linia de plutire.

-Stiu.

– Si-atunci?

– Aici inca e Mami.

Am vazut ca ochii i se umbresc de lacrimi.  Si amintiri din copilarie navalira pur si simplu peste amindoua. Instantaneu am simtit acel parfum de visina coapta cum isi lafaie nesimtirea gustului divin in mormanul de crema a tortului cu pep pe care-l facea Mami. Caci mare lucrare si cu adinca si fina simtire intr-ale gustului erau prajiturile ei! Si nu numai.

O urmaream pe Daria cum scotocea febril printre pozele din cufarul deschis si cum le privea apoi lung, fara sa clipeasca. Trei generatii erau in cufarul acela. Trei generatii, fiecare cu propriile asteptari, multe sau putine si de la care s-a asteptat, ce-i drept, mult prea mult. Trei generatii cu un pact nescris intre ele si cu o solidaritate cel putin ciudata, parca fara nici un fel de consolare. In cufarul acela, cu siguranta gaseai toate intimplarile unui veac, toate sentimentele, toate gindurile si toate visele din care cei ce vor urma vor scoate partea utila de realitate. De ce nu, si de vis si de nebunie.

– Casa asta a fost a strabunicilor bunicii mele, mosieri cu averi scapatate si imprastiate pe jocuri de noroc si femei. Ea a fost o femeie de-o finete si-o frumusete exceptionale. Instruita la pension, fluenta in franceza, engleza, maghiara si germana, pictorita cunoscuta, de-un bun gust iesit din comun si de-o adaptabilitate fantastica. S-a casatorit cu Tati, un barbat foarte frumos, scolit si el pe la Berlin. Fost primar al unui oras ardelenesc, apoi director de fabrica si inginer in anii ’60 -‘70. Si cam atit. Uite-i pe amindoi aici …

Si-mi intinse o poza. Din bucata de hirtie ingalbenita de vreme imi zimbeau doi oameni. Pe Mami o stiam, femeia cu o piele atit de alba incit iti venea sa ti-o imaginezi ca model pt Alba ca Zapada si cu niste ochi albastri absolut fascinanti. Te pierdeai pur si simplu in limpezimea lor.  Pe Tati nu mi-l aduceam aminte. Insa acum, din fotografie, un Clark Gable de Romania imi suridea pe sub mustacioara perfect tunsa. Si, undeva in adincul sufletului am simtit teama.

-Nu mi-l mai amintesc  …

– Nici n-ai cum. Ei au trait separat dar in aceeasi casa. Au divortat cind eu eram foarte mica. Cauza directa a fost … aventurile lui. Mult mai dese decit s-ar fi asteptat toti si cu urmari traumatizante pentru noi. N-as putea sa descriu perioada aceea decit printr-un singur cuvint: cosmar. Asta a insemnat viata bunicilor mei. Si a noastra in egala masura. Auzeam certurile lor si bataile pe care Tati i le aplica lui Mami. Si suporta saraca de ea in “buna rinduiala” a cretinatatii unui tipar comportamental mostenit parca de niciunde si de peste tot, nelasindu-ne pe noi sa intervenim. O stii cit era de firava, ei bine, el o snopea in bataie din te miri ce. Nu am inteles mult timp de ce o facea si, abia cind a murit, ea mi-a spus o chestie care parca m-a luminat ” il iert pentru ca n-a vrut sa se ridice la nivelul meu”. Ei bine, cred ca Tati se simtea inferior ei si, unicul mod de-a-i arata cine e stapin era prin bataie. Si, incet incet, Mami se transforma din omul zglobiu si vesel intr-un munte de tristete. Doar Craciunul era perioada din an cind ea redevenea acea femeie stralucitoare care magnetiza totul in jur. Nu-mi pot explica de ce sau cum . Si nici nu mai incerc sa aflu. De cind nu mai e ea, Craciunul pentru mine trebuie sa fie ca atunci. Un moment al casei, al familiei si-al dragostei. Iti amintesti mesele de Craciun?

– Oh, da!

Si-am inchis ochii lasindu-ma purtata de amintirea unei opulente si straluciri care nu vor mai fi. Glasul Dariei venea peste mine rascolind sentimente si senzatii pe care nu stiam ca le pot avea.

-Ma uit la casa asta goala si parca nu pot accepta ca Mami nu mai e. Casa asta a fost plina, Mala. Intelegi? Ziua de Craciun era singura zi din an cind se facea pace. Atunci Mami inflorea. Atunci se uitau aventurile lui Tati, atunci se uitau bataile crunte, atunci se uitau femeile care le treceau pragul casei ca niste prostituate ce erau,  aduse la produs. Atunci se uita bataia de joc din partea celei care a facut cel mai mult rau familiei intregi. Tati s-a indragostit si nu pricep nici in ziua de azi ce-a vazut la femeia respectiva. Am incercat sa-i gasesc ceva frumos, ceva atractiv dar era atit de plata si de nesemnificativa incit puteai trece linistit pe linga ea pe strada fara s-o remarci. Ei bine, Tati s-a indragostit. Si-a adus-o si in casa. Si a fortat-o pe Mami s-o accepte chiar daca ei erau divortati si traiau separati, fiecare in jumatatea lui de casa. In ziua de Craciun se uitau toate astea. Se uitau si zilele in care Tati, beat fiind, intra la Mami, ii scotea hainele afara si le dadea foc, ca apoi, temeinic, sa-i sparga ce-i mai ramasese  de la parinti si bunici. Pina intr-o zi, inainte de Craciun, cind el a vrut sa mearga la notar ca sa faca in mod legal un act de donatie a jumatatii lui de casa catre femeia de care se indragostise chiar daca aceasta ii spusese lui Mami ca o va scoate cu totul afara din casa. Nu avea importanta cum dar o va face. Parintii mei si cu mine ne mutaseram deja. Ne cumparasem un apartament in oras si Mami a ramas singura aici. N-a vrut sa vina cu noi. A spus ca nu-si lasa casa. Atit mai avea de la bunici. Casa asta si cei doi pomi de magnolie roz care straluceau pur si simplu cind infloreau. Ei bine, atunci, inainte de Craciun, Tati a murit. A facut infarct. Cred ca, in acel moment, divinitatea a facut pace cu Mami si-a lasat-o sa-si traiasca in liniste ultimii ani de viata. Dupa ce s-a nascut Raina mea, Mami s-a prapadit. A facut pneumonie. Intr-o saptamina s-a dus intr-o lume, probabil mai buna si-n care ea nu va mai avea de suferit. Iti fac un vin cald?

-Daca bei si tu…

-Mergem la bucatarie ?

-Hai !

Treceam prin camerele goale, cu mobile putine si acoperite de ceasafuri albe, cu candelabrele  de cristal fara becuri, cu un pian inchis si mutat intr-un colt ca sa nu incurce trecerea, cu seminee ce purtau urma unor momente vii, camere care inca pastrau acea patina de vechi si de stralucire. Si-o intelegeam pe prietena mea, si-i intelegeam neputinta. Am luat cana cu vin fiert si-am sorbit din ea. Aroma de scortisoara ne invaluia fin.

-Mami a murit la spital. Nu au vrut sa ne-o dea acasa pina nu i se facea autopsia chiar daca tatal meu a refuzat. Cind am citit acea hirtie, am avut adevarata masura a durerii pe care femeia asta a indurat-o in toata viata ei. Pe linga diagnosticul de baza, pneumonia, veneau celelalte. Multiple traumatisme vechi, prin lovire, fracturi vechi, consolidate, craniene, toracice, de brate si membre inferioare. Nu a avut, cred, un oscior mai mare care sa nu-i fi fost rupt. Si n-a spus niciodata ce o doare. Vedeam ca e vinata, ca i se umfla ba cite o mina, ba cite un picior dar nu s-a plins si nu a vrut sa mearga la medic. Nu-mi pot imagina cum a reusit sa indure atita durere… brrr! Pe cuvint ca am ajuns sa ma gindesc ca Mami nu a fost paminteana.

In acel moment se auzi un zgomot ce venea de afara. Glasuri amestecate, tropaieli si-o bataie scurta in usa.

-Trebuie sa fie Raina mea. Pe cine aduce oare?

In incapere isi facu intrarea fata prietenei mele, o bruneta superba cu niste ochi negri si aprigi ca briciul. Ne imbratisa, se dezbraca de haina si ne prezenta barbatul care pina atunci statuse in spatele ei.

-Ia uite pe cine am gasit eu la mormint la Mami …

In momentul in care l-am privit, atmosfera din incapere a inghetat. Tacerea ne taia gindurile. Un Tati de 25 sau 30 de ani ne privea surizator, cu a lui mustacioara fina, atent aranjata. Un Clark Gable de secol 21 ne zimbea atit noua cit si fotografiei ingalbenita de timp ce parea stinghera in imensul alb-spuma al fetei de masa, vorbindu-ne parca dintr-un trecut intunecat si demult ingropat, trecut ale carui fantome vin acum si ne vorbesc, amintindu-ne ca, la urma urmei, nu suntem decit o suma de amintiri, durere, neincredere si iubire.

…………………………………………………

Nu e despre zapada.

 E  L’acquarossa Elixir, Fendi.

Visina, vanilie, tuberoza, lemn.

Si atit.

(Sursa imaginii: internet)

Materialul merge catre Povestea parfumata a Mirelei Pete.