un apus si-un rasarit, poate, spate-n spate erau. sau fata-n fata? poate. si-atunci cind un suflet si-un altul predestinate erau, poate, si vintul bate si timpul curge si vesnicia e spate-n spate cu rasaritul sau, poate cu apusul, miliardele de stele te invata sa iubesti si rasaritul si apusul. sau poate ca nu ?
o fila goala. inca una si inca una. anterior, cuvinte grele de viata. linga mine, cimp sterp de sperante. in fata, pete nelimpezite. de cerneala. *
* Mai ştii cum croiai nopţile cu stele lipite pe pleoape? Aurorele ne cîntau din lira cerului şi dorul ne învelea în Calea Lactee a sufletului. Mai apoi, visele veneau nebune, (oh nebunele îmbracate în lună!), trecînd cu fior peste dorul mereu al clipei ce durea a iubire!
Nu mai ştiu de ce ochii-ţi rîdeau. De dragul serilor de mai, poate … Sau de-a măreţiei lunii pline de dorinţe spuse sau nu ? Nu mai ştiu de ce ochii-ţi rîdeau. Le-am smuls rîsul şi le-am facut o poză. Şi l-am sorbit ca să te pot iubi aşa cum vreau. Şi cînd vreau.
La fel ca şi Ieri, Azi a intrat in casă. Pe uşă. I-am dat bună ziua, am invitat-o să ocupe loc şi-am început să discutăm. Amabilă, m-a întrebat ce mai fac, cum mă simt, dacă e ceva nou in viaţa mea. Mi-a ascultat povestea despre cireşul in floare şi despre cîntecul compus alaturi de […]
lt.mala 