Alb, aur si chihlimbar

Un bot negru si urit mirositor era aplecat deasupra mea. Coltii albi si umezi ma facura sa inchid ochii ca sa-i redeschid apoi gindindu-ma cu groaza ca sunt singur in lumina alba si rece a lunii si-un tipat lugubru iesi din gitul care-mi inghetase, spargindu-se in jurul meu cu ecou de tunet.
-Vaneaaaa !
Totul se intuneca brusc in jur si ultimul gind pe care l-am avut fu acela ca, a doua sau a treia zi, in ziarele londoneze, vor aparea pozele mele cu Vanea, sfisiati de lupii stepei rusesti. Ciudat insa ca nu simteam nici o durere. Doar o liniste nefireasca in tacerea iernii aspre, iarna ce ne determinase sa luam avionul lui Vanea pentru a merge la Novgorod ca sa-mi prezint ultima colectie de primavara-vara. Si mai stiu ca, undeva in fata noastra, la un moment dat, aparura Uralii incarcati cu zapada si-un zgomot nefiresc ne facu sa privim cu ingrijorare bordul.
„Ne prabusim, John!”
„Vaneaaa!”
Pamintul cascat intr-o gaura neagra ne atragea ca un magnet si filmul se rupse brusc atunci cind avionul matura padurea de brad ca sa se propteasca apoi cu botul intr-o bucata de pamint inghetat. Nu stiu cum am iesit, mai mult tirindu-ma, din aparatul care izbucni brusc in flacari. M-am lasat sa cad in zapada rece incercind sa aflu daca ceva e rupt in mine. Am strins ochii cu frica paralizanta de-a nu revedea acei colti albi care-si curgeau balele peste fata mea si parca nimic din ceea ce era in jurul meu nu se intimpla dupa cum mi-am imaginat. Nu simteam durere ci o ciudata senzatie de caldura. Nu-mi simteam hainele smulse ci o dulce leganare in sunet de clopotei. Nu era un cosmar ci o moleseala care-mi cuprinsese corpul, facindu-ma sa simt mii de ace cum mi se plimba pe sub piele. Si ochii tot nu i-am deschis chiar daca auzeam glasuri care vorbeau intr-o limba necunoscuta pentru ca eram sigur ca murisem deja iar eu experimentam acum trecerea intr-o alta dimensiune. Am simtit ceva cald si umed cum ma infasoara si-am adormit fericit pentru ca eram sigur ca botul negru si umed nu mai prezenta nici un pericol. Si-am visat, parca sub efectul unor tranchilizante puternice, o femeie bruneta cu un par lung pina in talie, par care-i incadra un oval al fetei de o finete exceptionala. Si femeia imi prezenta, la Novgorod, toata colectia in care matasurile orientului si pietrele pretioase africane ma facura sa-mi amintesc de-o satra de tigani aurari, satra intilnita in peregrinarile mele prin Spania. Si femeia bruneta care-mi popula acum visele si imaginatia, imi amintea de acea Matilde care ma fascinase cu fustele si corsajele ei rosi.
Peste imaginile de la Novgorod si fustele rosi se suprapusera imaginile de cosmar ale unui avion ce se prabusea. M-am trezit speriat incepind sa tip la peretii unei incaperi pe care nu o cunosteam.
-Vaneaaaa!
-Linisteste-te, copile…ai visat!
Am tresarit. Linga mine era o femeie ale carei trasaturi nu reuseam sa le deslusesc. Am cazut intre asternuturile calde si albe si-o durere surda ma facu sa gem.
-Unde sunt?
-La o suta de kilometri de Novgorod. Stii ce ti s-a intimplat?
-Stiu ceva de un avion care s-a prabusit. Unde e Vanea?
-Cine e Vanea?
-Prietenul meu. Unde e?
-Cred ca a murit. Doar tu ai ramas intreg. Acolo totul a ars.
-Dumnezeule!
-O sa apara si doctorul. L-am anuntat ca sa vina.
Am inchis ochii si cosmarul acelei gauri negre care-si casca gura a moarte ma facu sa tresar speriat si sa redeschid ochii privind in jur. Cea mai autentica casa taraneasca ruseasca isi trimitea spre mine mesajul ei plin de primitivism. Patul simplu care trona in camera mare intregea tabloul marcat de aroma ceaiului de cimbrisor bolborosit de samovarul fin cizelat si de gesturile gazdei mele, traduse intr-un ritual mistic. Si ritualul facerii ceaiului in stepa ruseasca imi aminti de ritualul practicat de tiganii din Toledo atunci cind isi bateau aurul. Cana de ceai din care acum sorbeam guri mici de lichid brusc imi aminti de bratara pe care Matilde mi-o daruise in urma unei nopti de dragoste nebuna.
-Bietul de tine! Esti sfirsit.
Am tresarit si-am privit-o pe femeia al carei zimbet calm ma facu sa oftez.
-Nu stiu cum o sa pot sa ma revansez.
-Las-o-ncolo de rasplata copile. Multumeste cerului ca esti in viata. Mai mare rasplata nu poate fi. Da’ de pe unde esti?
-Din Anglia.
-Pe unde vine asta? Pe linga Kiev?
-Aveti o harta?
-Ce e aia?
-Sunt de departe.
-Si ce faci aci pe la noi?
-Am venit ca sa-mi prezint niste haine la un … magazin din Novgorod.
-Si-a trebuit sa vii pina aici?
-M-au invitat.
-Atunci inseamna ca esti om mare. Peste o luna cind o merge barbatu-meu la Novgorod o sa le spuna ce ti s-a intimplat.
-O luna???!!!
-Pai tu crezi ca aci e ca la oras? Daca poti sa mergi pina-n sat ca sa cumperi piine atunci sa zici ‘multam Doamne’… Sa stii ca azi ai avut noroc copile. Ne-am dus ca sa doborim un mesteacan si te-am vazut trintit in zapada cu un lup peste tine. Noroc ca nu avea haita cu el. Hei, uite-l pe Katiusa!
Usa se deschise in tropaituri si glasuri vesele si-n camera intrara un barbat si-o femeie.
-Ce face bolnavul nostru? intreba barbatul dindu-mi un ghiont pe care-l simtii pina-n adincul rarunchilor.
Barbatul incepu sa rida apoi isi scoase haina de samur ce-i invelise corpul masiv.
-Katiusa, vorbeste mai incet.
-De ce Tatiano?
Femeia imi vazu nedumerirea apoi imi zise scurt:
-E barbatul meu.
-Si doctorul? o intrebai nedumerit.
-Esti nerabdator flacau…lasa sa-si dezmorteasca oasele mai intii ca gerul asta nu e joaca pentru copchii!
Si Katiusa imi arata femeia care-l insotise si care-si incalzea palmele albe cu degete la fel de albe. Si fine. Atunci, ea se intoarse spre mine, isi dezbraca haina captusita cu blana alba si privirile ni se intilnira. In acel moment, timpul incremeni in casuta ruseasca.
-Matilde! atit am mai putut sopti.
Cei trei se privira lung nevrind parca sa rupa tacerea ce brusc se lasa intre noi.
-Hmmm…cred ca nu inteleg flacau, tu o cunosti pe doctorita noastra?
-Nu are de unde sa ma cunoasca.
Femeia bruneta se apropie de mine.
-Nu esti Matilde?
-Sunt Sasa.
-N-ai fost in Spania, la Toledo?
-De cind ma stiu stau aici.
-Dar bine, toata fiinta ta, parul, miinile, parfumul, pielea, vocea, ochii…totul.
-Lasa-ma sa vad ce ai.
Si, cu o mina ferma si-un gest hotarit, trase deoparte patura ce ma acoperea oferindu-i privelistea pe care doar cartile de anatomie o mai ofera, facindu-te sa rosesti. Tatiana si Katiusa se retrasera intr-un colt al camerei in timp ce eu zaceam pierdut intre acele cearsafuri albe si calde sub privirea deloc pierduta a doctoritei pe care eram sigur ca o intilnisem in Spania. Atingerile ei imi amintira de-o Matilde exploziva si exotica care-mi daruise o bratara de ambra translucida batuta in aur. Si vroiam sa uit unde ma aflu, sa uit de miinile brunetei ca ma supuneau unui ritual, altul decit cel dorit de amintirea tigancii.
-Se pare ca intern nu ai nimic. Pofta de mincare ai acum?
Am privit pielea femeii si-n momentul acela am vrut-o acolo, linga mine, intre cearsafurile Tatianei si glasul ragusit cu care i-am raspuns o facu sa tresara.
-Oho!
-Adica?
-As devora totul.
-Atunci e bine. De vinataile si ranile minore pe care le ai se poate ocupa si Tatiana.
Cu un gest scurt si sec ma inveli. La soba se spala in ligheanul in care gazda turnase apa calda apoi se sterse privindu-ma fix.
-O sa mai trec pe aici ca sa vad ce mai faci.
-Bine.
Se imbraca, isi lua trusa medicala apoi iesi cu Tatiana pe urmele ei. Katiusa isi trase un scaun linga patul meu, calarindu-l.
-Buna, nu? si-mi dete iar un ghiont ce ma facu sa gem stins. Scuza-ma te rog, cred ca esti batucit….
-Cam asa ceva tinind cont ca am maturat capetele de la o padure si-am cazut in bot din virf de munte.
-Hmmmm…flacau, sa nu dea naiba sa te indragostesti de doctorita.
Am tresarit.
-Cum adica?
-Cum ai auzit.
-Cine vorbeste de dragoste?
-Tu cu frumosii tai ochi. Crezi ca nu te-am mirosit? Te-am avertizat sa stii.
-Dar eu am cunoscut-o pe femeia asta.
-Ei na, de unde?
-Din Spania.
-Flacau, ai luat-o razna.
-Nu ma crezi?
-Ba da…hai mai bine sa bem o vodca ca mi s-a uscat gitul umblind dupa naluci care sa te trateze.
Si Katiusa se ridica cu greu din scaun pentru a lua de pe o polita, o sticla cu un lichid transparent. Imi intinse un pahar in care turna vodca. Ciocni paharul lui de al meu.
-Da-o pe git dintr-o data.
Am mirosit lichidul si m-am strimbat.
-N-am baut asa ceva pina acum.
Am inghitit din lichidul care-mi ardea gitul si-o moleseala binefacatoare ma facu sa ma simt bine. Am baut si restul de lichid intinzind paharul spre gazda mea.
-Mai toarna-mi unul.
-Sigur mai vrei? rise el scurt.
-Toarna.
-O sa te imbeti flacau….
-Eu? Eu nu.
Si am privit lichidul ce curgea in pahar si parca vedeam aurul ce curgea in matritele tiganilor din Toledo. Am dat pe git, dintr-o sorbitura, vodca din pahar si totul exploda in jurul meu exact ca atunci cind am vazut-o prima data pe Matilde, aparind in miez de noapte, in fata coloniei de tigani. La fel a explodat universul ca atunci cind bruneta se reflecta in aurul ce se imprastia printre bucatile de ambra translucida.
Mister si certitudine. Si-apoi nimic.

*

Cred ca adormisem pentru ca deschisei ochii cu senzatia de trezire in plina dimineata si, parca ceva umed imi imobiliza picioarele. Am vazut-o pe Tatiana robotind pe linga soba din incapere si aroma de cimbrisor ma facu sa ma dezmeticesc.
-Tatiana!
Femeia veni linga mine, ma privi scurt si pufni nemultumita.
-Tu te iei dupa batrinul de Katiusa?
-Cum adica?
-N-ai vazut ca a vrut sa te imbete?
-Cit am baut?
-Doua pahare.
-Ma dor toate oasele…iar capul imi explodeaza.
-Batrin prost. Si-a auzit el.
Am luat cana cu ceai de la femeie si-am sorbit o inghititura de lichid parfumat.
-Doua zile ai dormit copchile.
-Cit?
-Vezi ce faci?!
Femeia reveni linga soba si invirti intr-o oala. Ii priveam trupul inca suplu in ciuda virstei si m-am gindit la englezoaicele de seama ei. Am oftat si-am mai sorbit din ceaiul care ma trimitea cu gindul, inevitabil, la aur si ambra. Chipul doctoritei reveni in amintirile mele insa trasaturile nu i le putea descifra. Matilde era cea care se suprapunea peste chipul Sasei.
-Nu e bine copile, au auzii pe Tatiana soptind.
-Ce vrei sa spui?
-Ceea ce ti-a spus si  Katiusa.
-Aaa, despre doctorita e vorba?
-Da.
Femeia lua oala de pe soba si-o puse pe masa.
-Ce-ai gatit?
-Bors de sfecla.
-Miroase atit de bine! Mi-e foame.
-Ar fi si cazul sa-ti fie pentru ca n-ai mincat de trei zile.
-Zi-mi si mie de ce-s legat atit de strins?
-Asa mi-a spus Sasa sa fac.
Femeia ma dezveli si controla bandajele.
-E o doctorita buna. Uite-l si pe Katiusa.
-Unde a fost?
-La crisma.
Usa se deschise si statura masiva a barbatului se profila in ea.
-Salutam tineretea! Ce faceti voi?
Barbatul isi scutura zapada de pe haina de blana. Aerul rece si proaspat ma facu sa ma string in mine.
-Ce faci flacaule?
-Traiesc.
-Hahaha…atunci e bine.
Barbatul se aseza pe un scaun, isi descalta cizmele grele de zapada inghetata apoi ma privi lung.
-Stii ca esti norocos flacaule? Domnul a tinut cu tine. Uite…am gasit astea la locul accidentului.
Intinse spre mine o legatura rosie de cirpe. Am inceput sa tremur si-am inchis ochii vrind sa alung imaginea focului care parca imi ardea retina.
-Desfa-o tu Katiusa.
-Eu stiu ce contine.
Chipul barbatului se inaspri brusc. Am luat legatura si-am recunoscut una dintre esarfele ce trebuia sa completeze una dintre tinutele colectiei. Prin tesatura subtire ceva luci brusc si aspru. Am desfacut-o si continutul mi se imprastie in poala. Taieturi din ziare, un pix, citeva tigari, niste nasturi din argint filigramat, o batista, inelul lui Vanea si…bratara Matildei. Si-n acel moment, corpul imi deveni brusc usor cu certa senzatie ca voi levita in camera casei din plina stepa ruseasca. Am luat bratara privind lucirea aurului sculptat si-am inceput sa pling. Amintirea Matildei cu ale ei plete negre ca pacura contrastau orbitor cu asternuturile albe iar corsajele ei rosi care potentau parca o privire neagra ca focul m-au facut sa uit si de colectia pe care trebuia s-o prezint atunci la Madrid, sa uit de Agnes, fotomodelul suedez, sa uit de pozitia mea in societate, de parinti si de tot ce ma inconjura. Stateam in fata focului ce imprastia noaptea de vara din jurul satrei si ascultam cintecele de dor ale gitanelor. Acea Matilde ce dansa in fata mea in toata splendoarea unui corp auriu, a fustelor largi si lungi si a aurului ce-i impletea pletele negre ma subjugase. Ii priveam gleznele fine ce se iteau de sub fuste ca o invitatie subtila la atingeri, la mingiieri. Si-atunci ceva ma batu pe umar. In spatele meu, un tigan batrin cu un par alb absolut fascinant, cu niste mustati lungi si negre ca sprincenele-i  stufoase, ma privea jucaus cu niste ochi de un verde care trecea parca dincolo de mine.
-Pot sa ma asez linga tine?
-Sigur.
Batrinul se rezema de umarul meu cind se aseza si ofta, parca multumit. Isi aprinse pipa ce fumega un fum alb si iute si o privi pe femeia ce-si dansa senzualitatea intr-un dans numai de ea stiut.
-Noaptea asta e noaptea nalucilor omule.
Am tresarit. Oare-mi ghicise batrinul gindurile? El ridica din umeri ca sa alunge parca un gind nespuns. Glasul ii era egal precum fumul care se ridica molcom din pipa de os.
-Nu te speria si nu te lua dupa mine ca-s doar un biet batrin trecut prin multe. Ce vezi tu aici e viata, atit si nimic mai mult. Dincolo de ea nu e cazna, nu e batrinete, umilinta sau plecare de frunte. Ce vezi tu aici e o inchipuire pe care-o faureste mintea noastra dupa bunul plac al soarelui si-a bucuriei… In noaptea asta a nalucilor nu trebuie sa accepti nimic de la ele.
-Care ele?
-N-ai inteles nimic.
Batrinul mai pufai un nor gros de fum si ridica din umeri.
-N-ai inteles nimic. Asta-i un blestem de demult.
-Ce blestem?
-Cica, cu multi ani in urma, intr-o noapte ca asta, doi tineri si-au juruit lunii si noptii dragostea lor. Si fata primi un dar de la tinar, dar pe care-l dadu, tot in acea noapte, unui alt tinar. Primul se supara si, in genunchi in fata noptii ceru dreptate. Care se facu. Ca si acum.
Batrinul tacu incepind sa rumege un capat de mustata ca sa inceapa apoi sa ingine un cintecel vechi. Privea cerul greu de stele si cinta cintecul care facu brusc tacere in jurul nostru.
Matilde se opri din dans si fugi in cortul ei. Femeile isi luara barbatii de mina privindu-se cu teama. Vedeam satra cuprinsa parca de transa si nu-i mai recunosteam atmosfera exotica care ma fascinase. Il priveam pe batrinul care cinta linistit stelelor si noptii, poate aducerilor aminte si ma intrebam ce legatura avea el cu toata povestea asta. Cind termina, ma privi lung.
-Blestemele din dragoste si de mama sunt cele mai naprasnice.
-Am o curiozitate…ce s-a intimplat atunci cu cei doi?
-Eh, vremuri vechi, omule. Cel care a primit cadoul a devenit pelerin prin lume si prin a lui imaginatie si e trist pentru ca dragostea nu-i obiect de joaca. Acum iti spun noapte buna!
-Pleci?
-Unui batrin ca mine nu i-au mai ramas decit visele, amintirile, pipa si cintecele.
Batrinul ma imbratisa si disparu in noapte. In urma lui ramasese parca un abur de cintec vechi si amintire de dragoste tradata. Am mai pus un lemn peste taciunii focului si-am intrat in cortul meu. Scena care se desfasura in fata ochilor mei ma incremeni. O masuta joasa pusa intre asternuturile albe si pregatita cu vesela si doua tacimuri de argint care lucea straniu in lumina celor doua luminari albe si parfumate cu arome de iubire grea ma facu sa ma cutremur.
-Te-am asteptat…
Undeva, in umbra, era Matilde. Ma lua de mina si ma trase pe-o perina alba brodata cu fir rosu si de aur. Deschise o sticla de vin vechi, turna in doua pahare si-mi intinse unul. Licoarea rubinie imi imbie simturile si-am gustat din buchetul aspru care parca ma imbata cu aromele de tamiie si strugure.
-Ce vrei Matilde?
-Ceea ce vrei si tu din prima zi de cind ai aparut pe aici.
-Nu ma cunosti!
-Eu n-am nevoie de certitudini cum nici tu nu ai. Singura certitudine de aici, din cortul asta, acum, e placinta asta cu mar care se maninca doar in noaptea asta.
Fata ma imbie cu o bucata de placinta aurie. Am deschis instantaneu gura si degetele ei care emanau miros de smirna mi-o viri in gura. Am mestecat-o incet savurindu-i aroma de mar si de stafida si-am recunoscut ca femeia ma vrajise. In acel moment, fata se transformase in femeia care stia ce sa faca ca sa subjuge barbatul. Oricum nu mai intelegeam ce se intimplase cu mine. Ii priveam fascinat miscarile de reptila si brusc i-am apucat glezna in palma. I-am sarutat-o lung simtind pielea fina cum tresare sub buzele mele. Cu cealalta mina am dezbracat-o si-am rasturnat-o pe perina alba. Rosul corsajului ma orbi si-as fi vrut-o si-as fi avut-o acolo si atunci daca ea nu ma oprea cu un gest scurt. Se ridica dintre asternuturi, isi dezbraca corsajul dezvelindu-si corpul ca aurul vechi ce exploda sub privirea mea. Am stins luminarile si umbra Matildei se profila in lumina focului de afara, ca o veritabila statuie de ambra. Cu un gest scurt am tras-o spre mine si i-am atins sinii mari si grei care umpleau palma mea . I-am sorbit parfumul pielii, atingind usor cu buzele abdomenul care tresarea sub atingere. Si-atunci, in mina ei am vazut lucind ceva. Era o bijuterie de aur vechi, batut in ambra. Am vrut s-o intreb ce face cu ea insa dintii albi ai fetei imi muscara lobul urechii iar corpul pe care-l admirasem citeva momente mai devreme, veni peste mine in cel mai haotic si mai obsedant joc al dragostei, joc pe care nu stiam sa-l mai fi practicat vreodata. Dimineata cind m-am trezit eram singur, singur cu amintirea unei nopti de vis, singur cu resturile unei placinte cu mar racita de dragostea noastra deliranta, singur cu bratara Matildei prinsa la mina mea cea dreapta. Iar pe Matilde n-am mai intilnit-o de atunci.
-Asta-i viata, flacaule! Ai avut noroc. Doar atit!
Am tresarit si l-am vazut pe Katiusa cu un pahar de vodca in mina.
-Vrei?
Am refuzat si-am strins colturile esarfei vrind parca sa adun in cirpa rosie toata viata mea de pina atunci.
-Haideti sa mincati.
Tatiana pusese tacimurile pe masa si aseza oala cu bors in mijloc. Aromele de cimbru si marar ma invaluira facindu-ma sa simt acut foamea care-mi rascolea maruntaiele. Invelit in patura, m-am asezat pe scaun. Am ascultat rugaciunea rostita de Katiusa intr-o slava veche, am facut o cruce larga si-am muscat cu pofta din piinea proaspata, coapta in casa.Si mi-am amintit de Sasa.
-Katiusa, vreau sa te intreb ceva.
El bau ultima inghititura de vodca apoi musca dintr-un ardei iute.
-Pffff, da’ iute mai poate fi! E grozav borsul mai flacau si zau daca gasesti mincare mai buna in zona! Da’ ce vroiai sa ma intrebi?
-De ce mi-ai spus ca Sasa e o naluca?
-Cind am zis eu asta?
-Cind ai spus ca ti s-a uscat gitul alergind dupa naluci care sa ma trateze.
-Eheiii, vorbeam la general. Femeile si mai ales doctoritele sunt naluci flacaule.
-De ce?
-Pai, cind ti-e lumea mai draga, te lasa cu marfa-n soare, ma intelegi…
-Si pentru ce mi-ai mai spus sa nu ma indragostesc?
-Asta-i alta poveste. Da’ maninca c-ar fi pacat sa se raceasca, mai ales ca Tatiana nu stie ca mincarea ei e binecuvintata de zei.
-Ce nu stiu Katiusa Mihailovici?
-Nu stii ca noi doi, adica eu si flacaul asta am facut un pariu cine maninca mai mult din ciorba ta.
-Omule, cind o sa-ti vina mintea aia pe care-ai avut-o odata?
-Dupa ce voi minca din borsul tau, Tatiana Mihailovicika.
-Amin si doamne ajuta-ne. Copile, nu te lua dupa batrinul asta si accepta gazduirea casei asteia care te-a primit cu gind curat. Sper ca, miine in noaptea de ajun, sa avem puterea si intelepciunea sa mergem la parintele Gherasim.
-Ce e miine?
-Nu stii?
-Nu.
-Ajunul Craciunului, Noaptea Sfinta. Flacau, miine noapte, dupa slujba parintelui se organizeaza vinatoarea de caprioare. Ce zici, vii ?
-Katiusa, baiatul e slabit.
-Lasa Tatiana, pina miine mai e o zi, cred ca voi face fata. Dar cu ce sa ma imbrac?
-Are grija Tatiana de asta.
-Si e departe vinatoarea asta?
-Dincolo de padurea de mesteceni. Draga mea, tu cu ce te imbraci miine la slujba? Stii ca vreau sa fii cea mai frumoasa femeie de acolo!
-Eh, o sa gasesc eu ceva prin cuferele din pod. Poate mai modific ceva.
-Te ajut eu Tatiana, daca vrei…
-Te pricepi, flacau?
-Asta mi-e meseria.
-Croitor adica?
-Un fel de croitor.
-Auzi Katiusa, cica l-au chemat cei de la Novgorod ca sa le arate ce lucreaza.
-Am citit cite ceva prin fituicile pe care ti le-am adus. Asa cum spunea si Igor, trebuie ca esti un om mare.
-Iar ai fost cu betivanul de Igor?
-Vezi, vezi Tatiana…E buna ciorba flacau?
-Delicioasa. Ce carne ai folosit?
-Iepure salbatic.
-Imi permiti sa-ti spun ca esti o bucatareasa extraordinara?
-Iti dau voie s-o si pupi, mai flacau!
Am depus un sarut pe obrazul femeii care rosi brusc, ca sa inceapa mai apoi sa plinga.
-De ce plingi?
-Il vad in tine pe baiatul meu.
-Unde e el?
-In cimitirul din sat. Mort.
-Ce s-a intimplat?
-Doar Dumnezeu mai stie.
Katiusa se ridica oftind de la masa, isi saruta nevasta si iesi in gerul de afara lasind parca in urma lui numai deziluzie si dezamagire.
Am ajutat-o pe Tatiana sa adune vesela.
-Imi arati ce rochie vrei sa porti miine?
-Mai intii sa-ti dau niste haine de-ale lui Fedor. In pod e frig.
Dintr-o lada sculptata, femeia scoase o pereche de pantaloni, o camasa si-un pulovar gros.
-Imbraca-le pe-astea. Miine o sa-ti dau costumul de mire al lui Fedor. El n-a mai apucat saracul sa-l poarte.
In zece minute eram in podul casei si cea mai mare surpriza am putut-o avea in momentul in care gazda deschise usa masiva de lemn sculptat. Imi sari in ochi diferenta de stil dintre cele doua parti ale casei. Daca parterul excela printr-o curatenie sclipitoare a saraciei mobilierului, etajul sau podul(nu stiam sigur in ce categorie l-as fi putut incadra) abunda in mobilier greu, masiv, sculptat in esenta nobila, mobila pe care-o mai gasesti doar in podul caselor prin care mai multe generatii si-au trait sperantele si vietile. Am atins usor acel lemn aproape negru si finetea lucraturii ma infiora. O adevarata arta era toata lucratura aceea care-si desfasura frumusetea si nobletea in fata mea. Parca toata epoca Romanovilor se adunase in podul casei Mihailovici lasindu-si amprenta atemporala intr-un stil greu de confundat. Vitrinele incarcate de portelanuri rare, scrinurile in care banuiai adapostite alte comori, dulapurile si comodele cu ale lor intarsii batute cu foita de aur imi aminteau de opulenta castelelor frantuzesti. Insa, o masa cu cinci scaune facute din lemn de trandafir patinat in chihlimbar ma trimise direct intr-un alt timp. Priveam fascinat tot jocul de ape al lemnului dublat de jocul translucid al luminii pe chihlimbarul lustruit si eram aproape sigur ca restul de mobilier de aceeasi factura o mai puteam gasi doar in Camera de chihlimbar.
-Cine sunteti voi? m-am auzit intrebind, dind glas unui gind care incepuse sa ma siciie de cind intrasem in podul casei.
-Eram sigura ca ma vei intreba. Ce-ti pot spune e faptul ca suntem aici de foarte multi ani.
Tatiana trecu cu degetele prin praful care acoperea masa de chihlimbar.
-Uite, vezi? Suntem asemeni direlor astea. Atita timp cit cineva nu le va sterge cu un burete ele vor exista.
-De unde aveti toata comoara asta? Tatiana, tu stii cit valoreaza tot ce aveti voi aici?
-Stiu si mai stiu ca tot ce vezi tu aici e doar o parte a ceea ce mai este in subsol. Nu astea ne fac pe noi mai copile. Cam asta e povestea familiei noastre.
-Si Fedor?
-Ce-i cu el?
-De ce a murit?
-El a iubit-o pe doctorita.
-Pe Sasa?
-Da. La o vinatoare de caprioare s-a dus la ea. Si dus a fost. El nu s-a mai intors iar noi nu l-am mai gasit. I-am facut o inmormintare crestineasca, are o cruce pe un mormint dar el nu este acolo.
-Sasa ce zice?
-Ea nu stie nimic. Cum nimeni nu stie cine este ea.
-Parca ea zicea ca este de aici.
-Pur si simplu a fost gasita dincolo de padurea de mesteceni, in casa ei. Nimeni nu stie cum a aparut in zona. Si Noaptea Sfinta e noaptea in care ea face cite ceva, e noaptea in care dispare cite-un baiat sau barbat. Si toate-s dincolo de padurea de mesteceni…Nu te du la vinatoare copile.
Rugamintea femeii ma facu sa tresar. I-am mingiiat parul alb si fin si-am imbratisat trupul slabut al femeii.
-Fii linistita. N-o sa mi se intimple absolut nimic. Hai arata-mi rochia aceea pe care vrei s-o imbraci.

*

Casa parintelui Gherasim era plasata in mijlocul satului. De-o parte si de alta a piriului care impartea satul in jumatate, casele sclipeau in luminile de sarbatoare ale Ajunului. Reflexiile lor in zapada aspra din jur faceau ca tot cimpul alb si rece sa para a fi pavat cu o armata de licurici.
L-am vazut pe Katiusa ca trage troica in fata unei case pe care trona o cruce.
-Am ajuns. O sa le pun flacailor cite o desaga cu ovaz la bot apoi putem si noi intra la parintele Gherasim.
Am sarit in zapada care scirtii aspru sub pasii mei si-am ajutat-o pe Tatiana sa se desfasoare dintre paturile in care se invelise. Ma privi altfel decit pina atunci si-mi sopti.
-Sa-ti pui o dorinta copile si sa te rogi pentru ea dar mai ales tine minte ce-ti spun acum … in noaptea asta, orice blestem sau facatura se desface.
Am privit surprins in urma ei apoi mi-am urmat gazdele in casa parintelui Gherasim. Cind intraram, zeci de ochi ne priveau cu curiozitate pentru ca, o usurare vadita sa se citeasca pe chipurile oamenilor. Atunci am inteles ca familia Mihailovici avea un cuvint greu de spus in comunitatea din inima stepei rusesti.
-Bine ati venit! Domnul sa va binecuvinteze!
Spre noi veni un batrin a carui barba venerabila vorbea despre anii ce-i purta cu semetie.
-El este cel despre care ti-am vorbit, parinte.
Am strins mina intinsa si-am privit cu curiozitate ridurile ochilor albastri, jucausi, ai celui care conducea spiritual adunarea din seara Ajunului.
-Imi pare bine sa te cunosc tinere. Sper ca batrinul nostru sat sa considere o onoare faptul de-a te avea printre noi.
-Eu ma simt onorat, parinte.
-Atunci e bine, e foarte bine. Ia hai Katiusa sa-ti arat noua mea carabina.
Am ramas singur printre oamenii care-mi aruncau ocheade discrete si m-am asezat pe-o banca de lemn privind curios biserica. Icoanele pictate raspindite pe toti peretii asezamintului ma facura sa oftez. Mult albastru in acea mare de aur si cristal si-atunci am inteles de ce toti spuneau ca merg la parintele Gherasim. Aici totul se reducea la un microcosmos intruchipat de batrinul cu virsta venerabila. In spatele mesajului icoanelor si-a picturii bizantine a peretilor il simteai pe parinte. Simteai mina si viziunea lui in tot ce te inconjura. Simteai acel empirism al omului de rind care a descoperit filozofia simplei existentialitati, a simplei coexistente intr-un spatiu si timp fara de spatiu si timp. Priveam biserica parca uitata de Dumnezeu in plina pustietate facind-o insa atit de aproape de el. Si m-am strins in mine gindindu-ma la aspiratiile mele la gloria eterna facindu-ma sa ma identific doar unui graunte minuscul in oceanul imens de identitati.
Atunci intra Sasa in biserica. Tacerea care se asternu brusc peste cei de fata ma trezi la o realitate pe care-o puneam in continuarea unui vis. Sau viceversa?  Ea se aseza in tacere pe o banca din zona destinata femeilor si privi la fel de tacut altarul din care, in acel moment, iesi parintele. Ii priveam profilul perfect si-am putut sa afirm cu certitudine ca Sasa e Matilde. Si-un gind ma cutremura : o voi cauta dincolo de padurea de mesteceni.
Am facut trei cruci largi si-am ingenuncheat pe lespedea bisericii ascultind slujba oficiata de parinte. Cuvintele se loveau intre ele facindu-ma sa ma intreb despre ce incearca sa-mi vorbeasca. Capul incepuse sa-mi vijiie si-o stare de lesin pusese stapinire pe mine. Mi l-am sprijinit de spatarul bancii din fata mea si mi-am vazut degetele atit de albe incit m-am speriat. N-am mai avut timp sa ma intreb ce se intimpla. O picla deasa se lasa peste mine in ecou de clipocit de apa si cintec straniu, vechi. Si parca mi se parea cunoscut. Simteam cum ma legan vrind sa dorm insa, un bubuit se auzi ca un tunet. Am deschis ochii privind speriat in jurul meu.
-Si cei trei magi cind vazura steaua au stiut ca minunea se faptui. Asa s-a stiut ca Mintuitorul se nascu in acea iesle cu fin…
Clopotele bisericii incepura iar sa-si bata cintul prelung. ” Minunea se faptui… Fictiune sau realitate?” Gindul asta absurd ma sperie si tacit am cerut iertare lui Dumnezeu.
-Hai flacau!
L-am privit mirat pe Katiusa.
-Nu vii ?
-Unde?
-Ai uitat?
-Nu stiu ce s-a intimplat cu mine, scuza-ma…
-Vad. Hai afara!
Ma lua de brat si ma scoase in gerul aspru al noptii. Am respirat cu nesat aerul inghetindu-mi parca respiratia. Cerul plin cu stele imi aminti de visul meu.
-Cum te simti?
-Ceva mai bine acum.
-Atunci e-nregula. Daca nu vrei sa vii la vinatoare, te inteleg.
-Aaaa, vinatoarea aceea…
-Tu chiar ai uitat?
-Da, si-am avut un vis ciudat inauntru, in biserica. Un fel de barca si-un cintec. Nu stiu ce se intimpla cu mine.
-Ti-am spus sa n-alergi dupa naluci.
-Cum adica?
-Las-o balta! Ei, ce zici? Vii la vinatoare?
-Vin.
-Bun. Ah, am uitat sa te intreb, stii sa calaresti?
-Da.
-Rau de mare ai?
-Nu, de ce?
-O sa vezi tu… Igoreee!
Cel strigat se apropie insotit de parintele Gherasim, dezbracat de sutana si de celelalte accesorii bisericesti. Doar o frumoasa carabina cu patul sculptat in os de fildes atirna pe soldul lui drept.
Am strins mina intinsa de Igor care mormai ceva in barba-i sura.
-Mergem?
Tatiana aparu linga noi. Facu o cruce larga peste noi apoi ma imbratisa.
-Sa te intorci, auzi copile?
Parintele incaleca un cal, incalecai si eu unul sur apoi Katiusa dadu semnalul de plecare. O goana nebuna incepu de-a lungul satului. In capatul satului ne opriram, parintele spuse o rugaciune ascultata de noi cu capetele plecate si cu rasuflarea inghetata de gerul care musca din tot ce misca in jur.
-Katiusa, i-ai spus ce trebuie sa facem?
-O sa-i spun pe lac.
Si-o alta goana reincepu, de asta data de-a lungul unei paduri de fag, facind bietele patrupede de sub noi sa nu mai aiba vlaga. Si-atunci mi-am amintit de padurea din spatele castelului in care ma nascusem, padure ce-o alergam calare de-a lungul si de-a latul spre disperarea grajdarului sef. Aceeasi tacere de acolo o regaseam aici, in noaptea geroasa din jur. Si vorba unui satean de-al nostru abia acum am inteles-o : „Doar acolo, in iarna Rusiei, tacerea vorbeste”. Asta simteam si eu. Tacerea care urla la noi desi de jur imprejur erau doar copaci. Oriunde te-ai fi intors, fagi si stejari gemeau surd in frigul iernii din stepa. In rest, parca totul se transformase intr-un alb ireal. Grupul celor trei se opri brusc. I-am ajuns si mi-am oprit si eu animalul. In fata noastra, intr-un luminis ciudat, am vazut o coliba destul de mare.
Katiusa imi facu semn sa descalec apoi el duse caii undeva la adapost. Parintele Gherasim imi facu semn sa-l urmez. Am intrat in coliba in care un foc vesel incalzea un interior specific cabanelor de vinatoare. Pe masa, o carafa cu vin fiert cu scortisoara aburea linga o placinta cu mar si stafida. Katiusa ni se alatura si el iar Igor imparti vinul in patru pahare. Abia atunci, in lumina focului din vatra i-am privit trasaturile aspre ale chipului, trasaturi care mi se parura cunoscute. Am sorbit din vinul parfumat nevrind sa incep sa cred ca o iau razna.
-De ce ma privesti? ma intreba vadit iritat
-Semeni cu cineva pe care l-am cunoscut cu mult timp in urma.
-Ce importanta a avut omul pentru tine?
-A fost omul care mi-a schimbat viata.
-In bine?
-Chiar nu mai stiu, domnule.
-Unde a fost asta, tinere?
-In Spania, parinte.
-Si chiar seamana Igor cu persoana respectiva?
-Parca ar fi frati.
-Eu n-am frati baiete. Sunt singurul produs al iubirii dintre doi oameni.
-Igor!
-Ce-i parinte? Vrei sa spui ca nu-i asa?
-Vreau sa spun ca nu e cazul sa aduci in prezent ceea ce-a fost uitat in trecut.
Igor incepu sa cinte.
-Da sa cint pot, parinte?
Risul malitios al omului bisericii il facu pe celalalt barbat sa dea drumul unui cintec pe care l-am recunoscut ca fiind cel din visul meu. Insa, Igor se opri brusc.
-Mai bine sa bem ca noaptea asta e noaptea nalucilor. Si-n noaptea asta nu trebuie sa accepti nimic.
Brusc am simtit un fior cum urca pe spinarea mea si noaptea nalucilor spaniole ma domina iar cu amintirile ei de aur si ambra.
-Maninca si placinta , flacau!
Katiusa ma imbie cu aurul copturii in aroma de mar.
-E o placinta veche, din Tara celor 600 de riuri. Ei spun ca in noaptea asta trebuie sa maninci miere si sa bei lapte ca sa ramii vesnic tinar. Noi am adaptat putin traditia lor, mincind placinta lor si bind vinul nostru facut din struguri salbatici.
-E dumnezeiasca licoarea.
-Maninca si placinta.
-Parca miroase a smirna…am mai soptit in timp ce inghiteam cu noduri placinta.
-Parca vii tu de prin alte lumi, flacau!
-Te-ai imbatat, Katiusa Mihailovici! il auzii pe Igor rizind
-Precum pruncul cu laptele din tita mamei, rise si gazda mea
-Hai c-am sfeclit-o. Suparat?
-Pe-un batrin prost dar filozof, niciodata.
Amindoi risera spargind monotonia atmosferei din cabana.
-Atit mi-a mai ramas Katiusa… pipa, cintecele, amintirile si visele. Nimic mai mult.
Ceva se impietri in sufletul meu pentru ca, un glas strain mie, abia sa sopteasca:
-Exista blesteme parinte?
Preotul isi peria cu buricele degetelor, barba lunga si alba.
-Exista tinere, exista. De ce intrebi?
-Pentru ca am mai trait o noapte similara asteia de acum, noapte in urma careia am devenit eu insumi  pelerin in lume si printre lumi.
Mi-am ridicat mineca hainei si le-am aratat bratara Matildei.
-Asta am primit-o in acea noapte in care am mai mincat placinta cu mar si stafida si-n care am baut vin vechi.
-Trebuia s-o omor atunci!
Igor privea cu teama bratara pentru ca sa inceapa mai apoi sa urle. Se dete pe spate pina se lovi de canatul usii apoi fugi in frigul noptii de afara.
-Trebuia s-o omor! se mai auzi inainte de-a disparea in padurea din jur.
-Ai redeschis o rana, tinere! imi zise parintele Gherasim.
-Ce e cu bratara asta parinte?
Katiusa si parintele se privira lung. Parintele mormai ceva in barba lui alba.
-E timpul sa mergem, tinere. Abia acum incepe distractia.
Si parintele Gherasim iesi mingiindu-si carabina. Katiusa stinse focul din soba. L-am prins de brat si-am incercat sa vad ceva dincolo de masca de calm care-i impietrea trasaturile.
-Te rog spune-mi ce-i cu bratara asta.
-Scapa de ea, baiete…daca nu…
-Daca nu ce? Fa-ma sa inteleg ce se intimpla…
-Daca nu, vei ajunge ca Igor. Hai sa mergem.
-Ce-i cu el?
-Un batrin prost care inca mai alearga.
Barbatul iesi din cabana. Mi-am imbracat si eu haina mea de blana, mi-am luat arma de vinatoare si l-am urmat pe Katiusa. L-am gasit in spatele colibei acolo unde, impreuna cu parintele si cu Igor lansau la apa doua barci. Abia atunci am vazut padurea de mesteceni din jurul lacului pe malul caruia era cabana construita.
Katiusa arunca cite-o pereche de visle in fiecare barca.
-Tu mergi cu mine, imi zise el. Parinte, cind apune luna ne intilnim aici.
-Domnul cu voi!
-Amin! Flacau, sari in barca!
L-am ascultat apoi urca si el si incepu sa impinga ambarcatiunea printre gheturile subtiri ce acopereau suprafata apei. In scurt timp, barca parintelui si coliba ramasera doua puncte negre in marea de alb a zapezii si-a mestecenilor. In jur era doar apa si tacere. O tacere sparta din cind in cind de clipocitul vislelor care impingeau barca spre orizontul marginit de sideful copacilor.
-Ce zici flacau?
-Parca Dumnezeu si-a facut imparatia aici.
Katiusa rise si-si aprinse pipa.
-Nu esti departe de adevar insa, nu tot ce e frumos e si durabil. Lacul asta are viata lui, lumea lui insa, ca in noaptea asta, nu e nicicind. In noaptea asta, Dumnezeu coboara pe pamint.
-Si cu vinatoarea ce este?
-Asta-i o traditie de secole. Doar in noaptea asta caprioarele zburda printre mesteceni ca sa-l intilneasca pe Domnul.
-De ce?
-Asta doar Domnul stie iar noi n-avem dreptul a-i cere socoteala.
-Voi veniti des aici?
-O data in an. In noaptea asta.
-Prindeti caprioare?
-Doar una in an, atit. E o regula nescrisa insa respectata cu sfintenie de toti. Stii sa tragi cu arma?
-Am fost in Africa la vinatoare de lei, asa ca…
-Eiiii, acolo mi-ar placea sa merg…cred ca e fascinant!
-Sa stii ca te invit!
El incepu sa rida amuzat scuturindu-si masivitatea corpului. Barca se inclina facindu-ma sa ma prind de marginile ei.
-Katiusa, n-am chef sa inot pe vremea asta!
-Stai linistit flacau, in ciuda gerului de afara, apa e chiar calda. E un izvor cu apa termala dedesubt… Uite ca am ajuns.
Indrepta barca spre mal si sari agil din ea. Trase puternic de fringhie. Sarii si eu din barca apoi il ajutai s-o culce pe-o parte. L-am urmat in luminisul, parca geaman al celui de pe celalalt mal.
-Unde s-au dus Igor cu parintele?
-Dincolo de padurea de mesteceni.
Am tresarit privindu-l speriat.
-Acolo sta Sasa.
-Si ce-i cu asta?
-Katiusa…
Amintirea Matildei reincepu sa se joace iar cu imaginatia mea iar Igor cu al lui chip impietrit ma facu sa banuiesc ce va urma.
-Ce-i flacau?
-Trebuie s-o vad!
I-am vazut chipul cum i se impietreste.
-Flacau, John, de asta mi-era teama!
-De ce anume?
-C-o sa te indragostesti de ea.
-Las-o balta!
Mi-am pus arma pe umar si mi-am aprins o tigara, prima dupa o perioada buna de abstinenta. Am tras un fum lung, cu sete si-n momentul urmator am crezut ca-mi scuip si plaminii intr-o tuse chinuitoare.
-Asta-mi mai lipsea…
-Stii baiete, citeodata, un barbat nu trebuie sa dovedeasca ceea ce este.
-La naiba, Katiusa…si-am aruncat tigara.
-Nu fii prost ca nu la tigara ma refeream.
-Dar la ce?
-La femei.
-De ce spui asta?
-Pentru ca tu vrei sa dovedesti ca un vis este o realitate.
Si Katiusa pleca pe o carare ce se afunda in padure. Am dat cu piciorul intr-un ciot si-am plecat in urma lui, privindu-i spatele masiv si intrebindu-ma ce caut la vinatoarea asta stupida. Si-am vrut sa-l strig insa, un gest brusc de-al lui ma trinti la pamint.
-Ce…?
Palma lui grea imi acoperi gura.
-Ssst!
Imi arata un profil maro-deschis care se misca in spatele unui tufis. Eleganta caprioarei care ne urmarea cu privirea umeda ma captiva si, cu un salt brusc, animalul se afunda in adincul padurii de mesteceni.
-Hai dupa ea!
Katiusa disparu si el pe urmele patrupedului. Ramasei singur in pustietate si-o frica nefireasca puse stapinire pe mine. Am inceput sa alerg pe urmele barbatului, netinind cont de crengile joase care-mi plesneau fata inghetata. Frica transformata in groaza ma facu sa incep sa strig. Doar ecoul fu acela care raspundea glasului inghetat. M-am oprit din alergat cind, de undeva dintr-un desis am vazut un fum alb ridicindu-se peste padure. Am pornit spre el sperind sa dau peste Katiusa insa, doar o coliba in mijloc de luminis fu ceea ce gasii. Am urcat treptele scarii ce scirtiiau scurt si ascutit. N-am apucat sa urc toate treptele cind usa colibei se deschise. In prag, Sasa imbracata intr-un corsaj rosu ma invita sa intru. Nu reuseam sa ma dezmeticesc la vederea aparitiei de vis insa, palmele ei cu miros de smirna imi mingiiara obrajii ca apoi sa ma traga inauntrul cabanei unde era cald.

-Te-am asteptat!
Ma impinse spre o masuta joasa pe care, doua tacimuri de argint se jucau cu reflexiile lor patinate in rubiniul licorii din pahare.
-Ce vrei Sasa?
-Ceea ce vrei si tu din prima zi de cind ai venit aici.
-Nu ma cunosti.
-Certitudine e doar placinta asta cu mar si stafida.
Am tresarit si-atunci am inteles tot mesajul visului meu si-am incercat sa ies dintre fantasmele care inca-mi populau trecutul dar palmele ei imi dezmierdau gitul. Intr-un impuls de moment, am scos bratara Matildei si i-am prins-o la incheietura miinii. I-m sarutat degetele ce miroseau a smirna si-am crezut ca noaptea se va incheia la fel de ireal precum incepuse. Insa, un zgomot sec ma readuse intr-o realitate care ma depasea cu ceea ce-mi aducea complet necunoscut. Sasa privea bratara si cea mai terifianta masca de groaza se putea citi usor pe fata ei. De undeva, o bubuitura ma facu sa ma arunc la pamint. Geamurile colibei zburara in tandari iar Sasa se prabusi peste mine cu pintecul sfirtecat de-un cartus de vinatoare. Ceva cald incepu sa curga pe miinile mele si-n acel moment am cazut in cel mai letargic somn pe care l-am putut avea vreodata, somn in care se amestecau vise cu ape care clipocesc si barci care inaintau fara zgomot . Dar, mai ales cu smirna multa.

*

In jurul meu, cei trei barbati ma priveau fiecare in felul lui.
-Slava Domnului, flacau, da’ stiu ca ai inotat zdravan ca sa vii pina aici!
Nu intelegeam defel ce vroia Katiusa sa-mi zica.
-Te-ai pierdut de mine in padure. Noi am hotarit sa te asteptam aici si-ai aparut in pragul colibei, ud leoarca si cu rasuflarea taiata. Hai de bea un pahar cu vin…
M-am ridicat intr-un cot luind paharul intins mie. Am sorbit din licoare si-atunci am vazut ca la incheietura miinii nu mai aveam bratara.
-Sasa ?
Intrebarea electriza incaperea. Doar tacerea parca vorbea. Parintele isi pieptana barba iar Igor isi lustruia pusca.
-Mai flacau, despre ce Sasa vorbesti? mi se adresa Katiusa. Noi am fost la vinatoare…
-Exista blesteme si blesteme fiule, zise parintele, insa Noaptea Sfinta e facatoare de minuni.
Am inceput sa pling si-atunci mi-am amintit ceea ce-mi spusese gazda mea, inainte de-a pleca la vinatoare.
-Ai avut dreptate, Katiusa, doar in noaptea asta Domnul coboara pe pamint!
Si brusc am inteles cine sunt, cine am fost, ce-am facut, ce voi face, ce voi fi, cine voi fi.
-Vreau sa te rog ceva… Lasa-ma sa stau cu tine si cu Tatiana.
Parintele multumi parca cerului printr-o privire, Igor bau vinul din cana si-si aprinse pipa iar Katiusa, dupa ce ma privi lung, ma imbratisa si-mi sopti un cuvint. Unul singur: Fedor.

*

Asa cum e regula Clubului povestilor parfumate, club diriguit de Mirela, este musai a se face vorbire despre un parfum caci, asa cum banuiti deja, inspre tematica clubului susnumit trimit materialul aci de fata.

Daca initial am plecat de la albul inghetat al Rusiei am trecut apoi la atemporalul caruia i se supune, astfel ca, un evantai de trairi se desfasura sub ideea de nonculoare, de culoare fara de culoare, de traire fara de traire. Si ideea prinse contur asemeni zapezii care se lipeste asa cum trebuie acolo unde ii este locul.

Asemeni unui evantai alb care se imprastie precum aburul imaginatiei, O mie si una de nopti / „La Collection des Mille et une Nuits”, prezentat in 2010 de Armani si creat special pentru piata Orientului Mijlociu isi danseaza nebunia orientala dezvaluind trei arome noi: Oud Royal, Ambre Orient si Rose d’Arabie; o editie exclusiva, limitata careia i s-a alaturat in 2013, ARMANI PRIVE -Rose D’Arabie L’OR Du Desert, un fascinant parfum amestecat cu particule de aur.

Daca ar fi sa te iei dupa descriere atunci pleci cu imaginatia spre tarimuri unde desertul si nisipul fin creeaza iluzia dunelor magnific desenate cu praful de aur. Cu zvicuri picante de patchouli, ambra, sofran si lemn pretios indrazneste sa alerge creaturile mitice pina cind subjugarea simturilor va purta iremediabil amprenta mirosului de piele apetisanta si subtil catifelata de mingiierea trandafirului de Damasc.

Nascut in gradinile din Ispahan si intorcindu-se din Siria odata cu cruciatii, trandafirul turcesc a devenit esenta divina a magicienilor asiatici. Al-iksir, distilat in vapori de apa sau Attar de Rose a devenit secretul parfumat cu reflexiile de culoarea mierii, purtat in mod egal de barbati si femei.

Si daca inchizi ochii lasind fumul sa-ti parfumeze usor simturile cu-n iz amar asemeni unei bauturi rafinate in cuptoarele in care mugurii povestilor se desfac a viata si mister, inevitabil ajungi sa vezi mugurul de trandafir desfacut spre lume intr-un nume ce suna parca a alba magie: Rose d’Arabie.

In povestea in care exclusivitatea e unisex, tarimul apartinind cu preponderenta desertului, amintirile fiindu-i de matase mov si aur radiant, Rose d `Arabie este, la urma urmei, o oda inchinata trandafirului subjugind simturile cu o voluptate a atingerilor olfactive, voluptate cu care se miros doi iubiti inaintea contopirii finale a dermului lor incarcat de emotie si viata.

Si peste tot si toate plutesc armoniile universului creind si scriind senzualitatea in alb pur, aur si chihlimbar.