Cariera in psihiatrie

Cine-si doreste asa ceva nu stie la ce se inhama sau… are vocatie de misionar sau, poate are acea inconstienta data de prea multa adrenalina.

Tarim necunoscut chiar si pentru cei care stiu cu ce sa-l manince, psihiatria e o stiinta care, mai mult consuma decit acumuleaza. E o ramura a medicinii sufletului cum ziceau grecii sau, dupa cum zic predecesorii nostri, o disciplina de sinteza in care trebuie sa tii cont de mai multi factori: umani, genetici, psihologici, socio-politici, spirituali, religiosi, juridici, medico-farmacologici, etc.  
Dupa ani de munca in domeniu pot trage niste concluzii, pertinente as zice. O sa le insir, asa cum au venit, pe parcursul scrierii materialului de fata.
 
1. Analizeaza-te. Daca crezi ca ai calitati/abilitati de misionariat(sau o rabdare proverbiala) atunci continua.
2. Asigura-ti o baza teoretica pe care sa cladesti experienta ce-o vei acumula prin munca.
3. Inainte de-a te arunca cu capul inainte, incearca o perioada de proba de citeva luni, poate un an. Daca mai vrei sa continui dupa aceea, atunci fa-o.
4. Exclude din start acumularile banesti pe care crezi ca le vei obtine practicind meseria. Nu merita sanatatea ta, un sacrificiu prea mare, platit cu un zero in plus pe statul de plata.
5. Desi sistemul medical e in plina faza de tranzitie, incercind ciorapii lycra ai Europei inca suntem mandatarii cipicilor de lina ai bunicii.
6. Mentalitatea la locul de munca sa-ti fie pe principiu (re)formator, de analiza, executie si responsabilitate de inalt nivel.
7. Prieteniile sa-ti fie la stadiul de amicitie sau colegialitate(cel mult) si-n care, intimitatile sa nu-si aiba loc.
8. Gaseste-ti oamenii din jur pe care sa stii ca te poti baza si care, la o adica, nu te lasa de izbeliste.
9. Considera pacientul din fata ta ca pe cel in locul caruia puteai fi tu sau unul dintre membrii familiei tale. 
10. Aplica principiul „Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face”.
11. Atitudinea de cooperare sa se rezume doar la ceea ce presupune relatiile de serviciu sau de meserie.
12. Sa nu crezi ca seful iti va fi mentor. Rolul lui e acela de-a-si vedea de problemele lui nu de-a fi  baby-sitter. Nu ti-e dator cu nimic. Dar nici tu lui.
13. Stai departe de tot ceea ce implica mita, favoritisme, etc. Poti cadea usor in plasa binevoitorilor. Ca sa nu mai vorbesc de solicitudinea exacerbata pe care va trebui s-o ai atunci fata de pacient sau apartinatori.
14. Avind o atitudine demna si profesionala/profesionista, vei putea fi (la un moment dat) tinta atacurilor celorlalti dar, vei avea marele avantaj de-a-ti putea spune opinia si de-a-ti putea cere drepturile, atunci cind va fi cazul. Si va fi.
15. Legile lui Murphy sunt inca aplicabile.
16. Niciodata nu considera locul de munca a fi o a doua „casa”. Acasa la tine, tu esti stapinul absolut . Primesti pe cine vrei in vizita. La munca, vor fi destui (bine)voitori care vor intra cu bocancii minjiti in ea. Si va trebui sa-i primesti chiar daca nu-ti convine.
17. Considera pacientul a fi un Om insa nu-i acorda statutul unui alt membru al familiei.
18. Practica-ti meseria cu profesionalism aplicind teoria si stiinta in asa fel incit sa nu-i cazi victima.
19. Limiteaza-ti actiunile la a-ti face meseria. Nimeni nu-ti va cere acte de eroism.Cu atit mai mult, nu te astepta ca meritul sa-ti fie recunoscut.
20. Considera-ti pacientul a fi o posibila necunoscuta chiar daca diagnosticul e clar. Surprize vei avea destule.
21. Incearca sa nu amesteci personalul cu profesionalul.
22. Lasa-ti la usa institutiei problemele de acasa si invers. Daca vei putea.
23. Asigura-ti, atunci cind iesi de la munca, un program prin care sa poti sa te rupi de ceea ce inseamna profesie. Vei avea nevoie.
24. Dormi cit poti si atit cit e nevoie. De-a lungul timpului, lipsa somnului isi va spune cuvintul.
25. Daca lucrezi in ture, asigura-ti un timp de odihna si relaxare suficient propriilor tale nevoi.
26. Iesi cit mai mult in aer liber, fa drumetii, asculta muzica, deseneaza, tricoteaza, citeste, fa ce-ti place.
27. Periodic, iesi din mediu si schimba decorul.
28. Nu permite intimitatilor pacientului sa ajunga sa fie mai mult decit o informatie necesara pentru a stabili un diagnostic sau a fi un real ajutor in schema de tratament. Altfel, te vei incarca cu informatii inutile tie care-ti vor marca relatia cu pacientul dar te vor marca si pe tine. Viata lui personala nu te priveste.
29. Nu lasa pe nimeni (colegi sau pacienti) sa-ti invadeze viata privata.
30. Cind nu stii cum sa rezolvi o problema medicala, ceri ajutorul medicului care este de garda. Nu esti singur(a) de serviciu. Cind nu stii sa rezolvi o problema ce tine de partea ‘de suflet’, adopta o pozitie de neutralitate si amina raspunsul. Niciodata nu se stie cum iti vor fi interpretate vorbele.
 
Cam la concluziile astea am ajuns eu(si-ar mai fi), dupa o practica medicala de 20 de ani, intr-un spital de psihiatrie care a trecut prin multe faze de reconstructie, remodelare, rearanjare pe alte principii sau de schimbari mari manageriale, fiecare schimbare aducind cite ceva nou. Bun sau rau.
Cam la concluziile astea am ajuns dupa ce, o suma de afectiuni si pacienti mi-au trecut prin mina. Multe din concluziile astea le-am tras pe baza experientelor personale, multe pe baza experientelor celor din jurul meu. Si, cu toate astea, la un moment dat n-am mai putut continua. Am simtit ca, toata uritenia bolii altora, ajunge incet-incet sa ma macine transformindu-ma in alt om. Au intervenit probleme medicale (dar si personale)care au avut radacina intr-un stil de munca epuizant si mare consumator de energie si neuroni. 
Pasul spre o mai mica sau, poate importanta schimbare, s-a impus de la sine si s-a facut. Rezultatul ? O reasezare in matca a individului care a crezut ca poate sa ramina neatins de efectele practicarii unei specialitati medicale care,  nu se cunoaste pe ea insasi prea bine.
Cine crede ca, in psihiatrie, e raiul de pe pamintul medical, se inseala.
*
*
Amintiri din blog: Tanti Nela

10 thoughts on “Cariera in psihiatrie

  1. Oricat ai fi de puternic psihic, cred ca este imposibil sa nu te afecteze intr-o mai mare sau mai mica masura aceasta meserie. Probabil glumele despre psihiatrii care sunt mai nebuni decat pacientii au un sambure de adevar.
    Si totusi, cineva trebuie sa faca si treaba asta. La fel cum cineva se ocupa de mizeriile fizice ale oamenilor.

    Apreciază

    • Asa e. La un moment dat, li se intimpla si oamenilor acel ‘cameleonism’ prin care imprumuta trasaturile mediului in care colocateaza. Problema in legatura cu acei ‘cineva care sa faca treaba asta’ e atit de complexa si atit de complicata incit sunt multe de spus: de la o aiureala a sistemului in sine prin care se marginalizeaza specialitatea pina la marjarea pe o componenta esentiala de ‘mi se rupe’ care parca, trebuie sa existe in neuronul majoritatii care practica meseria in specialitate. Si, la urma urmei, cei bolnavi n-au ales sa fie asa. Merita sa aiba parte de acelasi profesionalism medical ca si cel care cade pe gheata si-ajunge la urgenta cu un picior sau o mina rupte.
      Din pacate, realitatea bate filmul, de cele mai multe ori.

      Apreciat de 1 persoană

  2. Citind…m-am gândit cu un soi de tristețe la avântul unei vremi când voiam să ajut și să mă dedic. Ce, cui? Nu aș putea răspunde astăzi. Dar era prea târziu sau poate prea devreme. Dar să știți că rămâne acolo ca o dorință de copil neîmplinită, sau un vis, dar nu aș avea tăria. Suferințele lor m-ar răpune și într-un final, aș fi cea care are nevoie de ajutor. Nu am cuvinte să vă spun cât vă respect, admir pentru cei 20 de ani. Simt să mă înclin!

    Apreciază

Ai ceva de spus ?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s