Poveste despre furnici, o pita si usturoiul ursului

poveste   -Mai copchila, s-au pus furnicile pe tine! Le scormonisi musuroiul ? Ce-o sa se supere maica-ta cind te-o vedea plina de blinde !
Si copila, cu lacrimi mari cit bobul de mazare se agata de poalele scrobite ale bunicii stergindu-si ochii plinsi. Mincarimea care-i cuprinsese picioarele o facu sa-si frece virful baschetilor de pielea sensibila. Cu dosul palmei mari si aspre, femeia alunga insectele mici si negre de pe hainele copilei.
-Bata-le pustia sa le bata ! Las’ ca le-om face o turta si-or sa te lase-n pace.
-Cind facem ? si fetita isi ridica spre bunica ochii inca umezi iar soarele straluci in margaritarele sarate inca agatate de gene.
-In Joia Necurata sau Joia Furnicilor ca asa-i zice tata-tau, ca pe la ei…
-Cind vine asta?
-Saptamina asta e Saptamina Alba cind avem dezlegare la brinza si oua inainte de prinderea postului. Iara joi e Joia Furnicilor. Eh, rinduieli lasate de la Domnul si de la ai mai batrini si mai intelepti ai satului …
Si veni si ziua cind bunica si copila se pusera pe treaba. Cum femeia-si facuse-n plan sa coaca si-un cuptor de pita, cintatul cocosilor le gasi pe amindoua trebaluind in bucataria alba si simpla si-n care parca tot universul isi dadu concursul ca lucrurile sa iasa bine.
Copila, inca somnoroasa, mai arunca din cind in cind cite-o privire in covata de lemn in care aluatul crestea, parca a bucurie(si spre bucuria ei) apoi o urma pe bunica la cuptorul mare, de pamint, ce-si trona frumusetea simpla si mareata, linga un mar poinic din curtea cea larga. Mai hisii din cind in cind gainile care ieseau mirate de sub tirnatul casei, privind la rindu-le activitatea matinala ce se petrecea sub ochii lor. Bunica arse cuptorul si cu gesturi aparte imprastie un praf de farina peste caramizile incinse. Stelute de foc incepura sa danseze in arsita boltei iar batrina zimbi multumita.
-Acum putem sa punem pita-n vase.
Cu copila pe urmele ei, intra in casa veche, batrineasca(din lemn imbinat fara nici un cui) ce mirosea acum a pita si busuioc, isi sufleca minecile camasii de cinepa tesuta pe vremea cind fusese mai tinara si se apuca sa dea forma aluatului pe care-l lasa sa hodineasca mai apoi in vase anume pregatite. Nu mult dupa, sa fi tot fost vreo jumatate de ceas, batrina isi duse vasele cu aluat in buza cuptorului de afara ca sa dea apoi cu ele pe lopata mare, de lemn, virindu-le cit mai adinc in adincul pintecului de pamint fierbinte.
-E timpu’ sa facem turtele pentru furnici.
Si iar urma o joaca cu acelasi aluat de pita din care bunica lua cite o gramajoara de coca(mare cit pumnul fetitei), o intindea olecuta cu facaletul ca s-o lase apoi si pe ea pe-un stergar de bucatarie pudrat cu farina.
-Bunico, pai tu acum faci langose!
Bunica rise vesela apoi sarut zgomotos obrajii bucalati ai fetitei.
-Nu-s langose copchila. Is turte.
Si batrina scoase atunci de sub masa de lemn o cosara mica, plina cu frunze lunguiete, verzi si lucioase. Le griji, le spala, le zvinta apoi le zdrobi cu sare intr-un mojar mare de lemn pina se facura pasta. Stropi bine amestecul cu ulei proaspat facut din saminta de bostan, ca sa picure apoi si citiva stropi de otet de mere. Amesteca cu grija si gusta.
-Ia de vezi si tu copchila daca-ti place….si intinse lingura de lemn spre fetita. Aceasta gusta si intoarse o privire mirata spre bunica.
-N-ai pus usturoi dar are gust…
-Frunzele astea sunt usturoiul ursului, o verdeata a padurii de fag din josul muntelui. Ursul o maninca primavara atunci cind iese afara din birlogul lui. E buna si pentru om s-o culeaga inainte de-a-nflori. Irima ii va multami lui Dumnezau pentru leacul asta. Pentru ca este un leac de la Domnu’… Ia sa ducem noi turtele astea la cuptor.
Bunica si fetita, cu placintelele de coca puse pe-o dosca lunga de lemn si cu mojarul cu pasta de usturoiul ursului linga, priveau pita din cuptor cum isi ridica semeata fata catre inaltul cerului.
-Pitele astea mici le punem in gura cuptorului. Uite-asa… si bunica zvirlea cite-o placintuta pe lespedea incinsa. In scurt timp, coca prindea a-si umfla maretia si, cind prindeau vatra, bunica le intorcea pe partea cealalta. Atunci veni rindul pastei verzi sa fie intinsa deasupra, peste aluatul deja copt de jumatate. Nu mult dupa, sub ochii fetitei curioase, un cos impletit din nuiele, cu un stergar curat pus in el adaposti o duzina de placintute unse. Si-n acel moment cucul se auzi cintindu-si aleanul in padurea de brad din spatele casei.
Bunica privi intr-acolo, isi facu cruce apoi incepu sa ingine un cintecel ciudat. Ca o tinguire.

Cucule,
Puiucule !
Citi ani imi vei darui
Pana ce eu voi muri ?

Fetita o privea mirata.
-E un cintecel de se cinta atunci cind auzi prima data in an cucul. Apoi numeri  fiecare cintat al lui si atitia ani vei mai avea de trait. Si singuratica asta de pasare va cinta pina-n Sanziene sau Sin Petru. Atunci se ineaca cu orz si nu mai poate canta.
-Si va muri ?
-Nu copchila mea pentru ca Domnul e bun in bunatatea lui nemarginita si-l va preface pe cuc in uliu lasindu-l astfel sa mai petreaca pana-n Buna Vestire viitoare. Hai sa mergem ca sa dam furnicilor turta…. Bunica lua o placintuta-pita unsa cu usturoiul ursului si, cu fetita in urma-i minunindu-se de zgomotul poalelor ei scrobite, pleca in cautarea unui musuroi. Il gasi linga grajdul vacilor si-al taurilor. Rupse pita-n doua si intinse fetei o bucata…
Ia de maninca copchila. Mai apoi ne scuturam hainele zdravan peste musuroiul asta asa ca furnicile sa aiba ce minca si sa nu mai cate catra tine sau sa vina in casa. Si-n timp ce mincau, acelasi glas tinguitor al batrinei se porni iar a cinta, de asta data parca recitind cuvintele, ca pe-o poezie.

U ! Furnici, furnici, furnici,
Rosi, negre, mari si mici,
Aripate, nearipate,
Fugiti incolo departe,
Cu aste faramituri mincate…
Luati, mincati si va umflati,
Prin casa si atatura mea,
Sa nu dati !

Fetita minca pita unsa cu usturoiul ursului ascultind glasul cald si calm al bunicii. Si gura mica abia prididea a mesteca toti dumicatii pe care copila-i vira in gura. Cind termina, isi scutura poala tricoului apoi incepu sa traga si de pantalonii de trening cu speranta ca nici o firimitura nu va mai fi ratacita pe haine.
-Acu’ e bine copchila. Putem pleca. Domnul fie cu noi si cu jivinele . Si fie si cu roadele pamintului din care ne-am nascut si-n care ne vom intoarce la ultimul cintat al cucului.
Cu o cruce larga facuta cu fata catre rasarit, bunica lua copila de minuta mica care se pierdu in palma ei mare si aspra, pornindu-se spre ograda de unde, miresme de pita coapta dantuiau in galagie de galite si toate astea, intru slava jivinelor si-a furnicilor pacatoase, slava tinuta in Joia furnicilor din Saptamina Alba sau Saptamina Nebunilor, ultima saptamina inainte de prinderea postului Pastelui. Iar fetita, in acel moment, se gindi ca abia astepta sa se intoarca la oras ca sa le povesteasca prietenilor ei de acolo despre furnicile alungate cu pita unsa cu usturoiul ursului, despre farsangarii sau mascatii care or sa vina si la ei, probabil simbata, sa danseze dansul acela comic ce-o facea mereu sa rida cind il vedea, despre ouale mincate la sfirsitul zilei de catre cei ramasi necasatoriti de peste an, oua mincate in timp ce asistenta de pe margine le striga, in gluma, ocare si batjocuri si, poate ca le va povesti si despre dorul de Mitrut, al ei prieten care stia sa ciopleasca lemnul atit de frumos de s-au minunat colegii de la scoala atunci cind le-a aratat lingurile si furculitele facute de el. Acelasi soi de tacimuri de lemn pe care el le vindea in zilele de tirg sau la nedeile de la oras. „Un ban in plus pentru carti … ca tata si mama muncesc greu sa ne trimita la scoala”…asa zicea el in timp ce-si sufla nasul vesnic rosu. Dar, poate ca era mai bine sa nu le povesteasca orasenilor cit de mult il astepta ea pe Mitrut sa vina!
Mitrut care, intotdeauna avea intr-o mina ceva de mincat si fluierul de lemn in cealalta. 
Si intotdeauna, el dadea mai intii binete bunicii … apoi ei .
*
pitaculeurda
Daca aveti curiozitatea sa aflati cum se savirseste Pita cu usturoiul ursului aka leurda, n-aveti decit a clicui fotografia de mai sus care va va duce in Oala lumii unde,  Joia furnicilor s-a reinventat si-n altceva decit o simplisima pita cu leurda.
*

19 thoughts on “Poveste despre furnici, o pita si usturoiul ursului

  1. De cand am citit titlul acestei postari am banuit ce -o sa urmeze , si cand spun asta, ma refer la minunatele preparate din „oala lumii ” , insa toate celelalte randuri citite mai apoi , m-au facut sa traiesc cu adevarat povestea , sa-mi aduc aminte de bunica mea cea draga , de viata la tara si de toate bunatatile pe care le faceam impreuna .Mi-ai umplut sufletul de bucurie si ochii de lacrimi .Multumesc , Mala !!

    Apreciază

    • Nu pot decit sa ma bucur, Adina! Povestea in sine genereaza amintiri. Iar pita cu leurda e liantul unor vremi.Si, citeodata, e bine sa ne amintim de trecut pentru a mai trimite cite ceva in viitor.
      N-am apucat aseara sa raspund la mesaje insa, recuperez acum.😀

      Apreciază

    • Multe am aflat incercind sa pun cap la cap informatiile gasite pentru diversele materiale publicate in virtualitate, si mai multe au ramas de aflat. Insa leurda in sine e un aliment-medicament exceptional.
      Sarumina Elena!🙂

      Apreciază

  2. Leurda, usturoiul ursului din amintirile unei copilării care mă duce cu gândul departe…Ce ani, ce bucurii simple, dar adevărate! ”… priveau pita din cuptor cum isi ridica semeata fata catre inaltul cerului.” Ce frază de o rară frumusețe, Mala. Mi-a plăcut mult, mult de tot, scrii bine, frumos și cu sens. O seară magică îți doresc!

    Apreciază

  3. Pingback: O frumoasă reflexie din familie « Mirela Pete. Blog

  4. Povestea asta mi-a incalzit sufletul si ma face sa-mi doresc mult de tot sa o ating macar pe bunica asta fermecata. Am citit-o aseara, cu ochii pe jumatate inchisi de somn, dar scena a prins viata si dintr-o data m-am simtit chiar acolo, in fata cuptorului incins, inconjurata de multa iubire si intelepciune. Simteam din plin respectul pentru vietatile din jur, pentru painea facuta de mainile pretioase ale bunicii. Nu am trait astfel de vremuri. Bunicile mele au murit cand eram foarte mica, dar bunica sotului meu a fost o femeie extraordinara, exact ca si bunica descrisa de tine. Cu multa intelepciune, emana dragoste prin toti porii fiintei sale. Era respectuoasa si harnica. Imi e dor de ea. Avea o vorba cand ne privea pe noi doi si pe baietelul nostru neastamparat:
    – Doamne, numai sa nu le aduci vremuri grele! , semn ca intelegea cat de greu am face fata la greutati dupa ce am fost crescuti in puf si rasfatati de soarta.
    Voi face si eu pite cu usturoiul ursului. Dar inainte sa ma apuc voi reciti povestea ca sa ma pot inchipui in mijlocul ei.
    Iti doresc un sfarsit de saptamana minunat!

    Apreciază

    • Rita draga, nu am decit a multumi pentru extraordinara sansa pe care am avut-o, inca o am si sper s-o am si-n viitor, de-a intilni Oameni in virtualitate. Si e lucru mare! Si, pot sa spun fara grija de-a ma insela ca te numeri printre ei. Nu te cunosc desi intuitia imi spune ca esti unul dintre prietenii Adinei. Pentru mine e destul. Si mai am un motiv pentru care cred lucrul asta: la povesti de genul asta prea putini rezoneaza iar cei care-o fac, o fac cu sufletul deschis de care nu oricine e capabil.
      Si mai am a multumi in numele acelei bunici care nu mai este, in numele unei traditii de care mi-am amintit acceptind provocarea Adinei si in numele celor care vor veni dupa noi pentru ca, poate, citind despre Joia furnicilor, Pita cu usturoiul ursului si cintecul unui cuc singuratic, vor sti sa-si revalueze radacinile spirituale.
      Si am a-ti multumi pentru bunavointa si deschiderea de care ai dat dovada citind un material care, aparent, iese din peisajul unei contemporaneitati absolut debusolate, fara tinta si fara drum de intoarcere.
      Multumesc!

      Apreciază

  5. Uuuunh, ce frumooos! Mi-a amintit nitel de Dumbrava Minunata, tu chiar ar trebui sa le scrii pe hârtie, sa stea omul in pat sa citeasca ,seara la culcare. Acu’ ce faci, la miezul noptii imi faci pofta de turte. Asta-i razbunare pe catofii prajiti ai lui Ticu😀

    Cântecelul ala sa-l cant si eu furnicilor mele, ca stau la pânda, cum scapa vreun copil ceva si omit vreo zi, a doua zi e petrecere acolo. Degeaba le atrag atentia (copiilor,nu furnicilor😀 ), cel mic mai ales, n-are nicio treaba,

    Eu care n-am avut bunici la tara, asa mai citesc si eu,pe ici,colo😉

    Apreciază

    • Eheiiii…sa vezi cind vine tarta ! Pe care chiar o sa te rog s-o faci…cind vei avea timp. Daca tot mi-l trimisasi pe Ticu la-naintare! ;):D
      Neahhh, cintecul e valabil numa-n Joia furnicilor.
      Iar bunicii de la tara sunt o binecuvinatre a vietii. Vesnicia cu intelepciunea ce vine parca de prea de demult… eu asa o percep!
      Sarumina Irina! Pentru tot.

      Apreciază

  6. Pingback: Weekend în Făget « Mirela Pete. Blog

  7. Iti duc dorul de ceva vreme, iar azi mi-a fost dat sa te regasesc in aceasta minunata poveste. „iar soarele straluci in margaritarele sarate inca agatate de gene”… sublim ! Totul a fost ca si cum as fi patruns curioasa printr-un coridor luuung, frumos luminat si plin de miros de aluat crud si copt… spre niste fenomenale turte cu leurda. Multumesc pentru tot ceea ce faci si sa-ti dea Domnul maini sanatoase, sa creezi minunatii in bucatarie si sa scrii asemenea povesti „cu gust” !

    Apreciază

    • Nu stiu cum sa-ti multumesc pentru vizita asta atit de frumoasa si de suflet facuta in lumea mea !…. Oana, draga mea, reciproca e valabila in cazul dorului si motivele sunt subiective dar si obiective. Nu mai reusesc sa ma adun intr-un timp atit de scurt si de incarcat de probleme! Cind intru in editari foto ma pierd. Ore bune ramin acolo in detrimentul multor altor activitati. Mai am si scrisul care imi da ghes la vorba (!) si atunci iar ma uit pe mine printre cuvinte. Cind vad ca ramin in urma cu ‘socializarea’ nu-mi ramine decit sa sper ca dragii mei vor intelege ca sunt alaturi de ei.
      Si ar mai fi un motiv care tine de intimitatea cuplului si-n care zdruncinari s-au petrecut incepind un iures si amalgam de evenimente care ma ingradesc ca timp liber disponibil. Am mai avut si niste probleme medicale rezolvate in parte care, oarecumva, m-au zapacit. Dar, revin !
      Va urmaresc de la distanta si mi-e bine atunci cind stiu ca voua va e bine.
      Oricum n-am uitat de intilnirea cu tine, intilnire pe care vreau s-o am atunci cind merg in capitala. Nu stiu cind va fi insa te voi anunta din timp.
      Te pup, Oana si-ti multumesc inca o data!❤

      Apreciază

  8. Pingback: Dulce Romanie – Parada lunii aprilie | Cat's kitchen

  9. Intamplarea (sau poate nu chiar…) face ca nu demult, la o postare a mea despre paine, cineva drag sa-mi fi spus despre aceasta zi speciala, de dedicare a painii, furnicilor. Apoi am ajuns aici si i-am aflat intreaga semnificatie, intr-o poveste spusa prin ochii inocenti ai copilariei in care se ghiceau mijind primii fiori neintelesi ai dragostei…
    „Domnul fie cu noi si cu jivinele. Si fie si cu roadele pamantului din care ne-am nascut si-n care ne intoarcem” […] Superba in blanda-i simplitate aceasta dare mai departe a intelegerii esentei vietii!

    Cred ca unii dintre noi sunt inzestrati cu harul vorbei. Scrise sau vorbite. Cand vorba vine din imaginatie, ne stimuleaza numai mintea si, mai devreme sau mai tarziu, se pierde. Insa cand vine si din simtire, ne incalzeste inima, ne incanta sufletul de bucurie si lasa in noi o urma. In timp, urmele se aduna si pot deveni repere pentru o viata traita frumos. Felicitari si multumesc pentru clipa de firesc si de duiosie! Ma bucur ca am avut ocazia sa te descopar, prin intermediul Adinei.

    ps In timp ce scriu, painea creste sub un servet de panza, iar leurda asteapta cuminte sa fie transformata in pasta.🙂 Toate cele bune!

    Apreciază

    • Ce mai pot zice si face decit sa-mi plec capul si-un genunchi in pamint si sa multumesc simplu pentru ca loc de mai mult nu simt a fi…E mult prea multa incarcatura emotionala in comentariul tau Roxana pentru a strica starea de bine pe care mi-ai creat-o cu cuvintele simple pornite de suflet.
      I-am spus Adinei ca, si datorita ei, am descoperit OAMENI. Ma bucur si …iar ma bucur ca esti unul dintre ei.
      Cit despre pita furnicilor si usturoiul ursului…lasat-am un gind la locul cu pricina!🙂
      Inca o data..MULTUMESC!
      Toate cele bune si acolo la tine sa fie!

      Apreciază

Ai ceva de spus ?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s