Parfum de succes (si viceversa)

Ca o ironie, ajungem sa ne simtim vinovati ca timpul s-a oprit la ora la care iesim din cetate. Ne simtim vinovati ca tragem o gura de aer proaspat raspunzind cu o mina preocupata si importanta la salutul celor din jur. Ne simtim vinovati atunci cind punem capul pe perina. Ne simtim vinovati pentru timpul insuficient pus cu generozitate la dispozitie, noua, de catre altii.

De ce ne simtim vinovati? Poate pentru ca n-am terminat proiectul inceput, poate pentru ca multele lucruri puse pe-o lista de „de facut” nu au putut fi bifate, pentru ca vecinul pare sa fi reusit sa faca ceea ce-a vrut, pentru ca societatea are grija sa te impunga cu degetul mirosind a dojana si-a loc pe care trebuie sa-l ocupi, pentru ca familia brusc nu te mai intelege in nevoia ta de-a te da peste cap, pentru ca viata s-a transformat intr-o robotizata si monotona abureala?
Si incepi sa te uiti in jur masurindu-ti calea cu a celorlalti si constati frustrat ca a ta e un super concert de muzica falsa in care nici macar dirijor nu mai esti.  Il vezi pe X-ulescu cum iese cu bolidul nou-nout pe poarta casei spulberind visele de somn greu ale babei de vis-a-vis si-l mai vezi pe celalalt X-ulescu, alaturi cu o superba posesoare a unor picioare de reclama, cum iti da cu tifla atunci cind incerci sa visezi frumos.
Si somnul e populat de alti X si Y cvasiprezenti, in fiecare zi cite unul, in fiecare zi un altul. Dintre toti insa, numai tu stii ce inseamna fiecare zi de satisfactii sau insuccese, nemasurate cu ale altora.

Puterea pe care-o etalezi atunci, te obliga sa zimbesti gindindu-te ca e destul a incerca sa ai o viata normala, sa faci menajul si sa creezi pasiuni in momentul fiecarei clipe de reverie.  Si-abia atunci, cind dusul gunoiului la tomberon iti provoaca sila, vezi frumusetea teiului inflorit in plina mizerie, vezi ce frumosi sunt copiii vecinului habotnic pe care-l stii de zeci de ani, vezi feminitatea asa cum trebuia s-o vezi de foarte multi ani. Si mai intelegi si ca ochii ti-au fost orbi de complexe si desarte dorinte.

Simplitatea vietii e adevaratul succes pe care-l poti experimenta vreodata. Si te-ai mirat a minune si minute bune privind banalul albastru al bancii de lemn de linga casa, albastru ce acoperea albul margaretei de dedesubt care, oricum era mai mult decit ti-ai fi dorit vreodata!

Cu eforturi iti strigi atunci divinitatii neputinta dar si revelatia unica incercind sa dai o definitie la tot ceea ce reprezinti. Desi stii ca nu intereseaza pe nimeni!
Cum nu intereseaza pe nimeni cit procent din suflet mai ai de pus la dispozitie! Sau cita empatie ai fata de ceilalti care, asemeni tie, au o viata monotona si robotizata si care nu intereseaza, de asemenea, pe nimeni.

*

Asemeni Istanbulului care se dezvaluie incet dar sigur unui neavizat in cele orientale, ajungi sa vezi stralucirea si magia unui univers la orice colt de minaret sau in fiecare pas pe care-l faci in bazarul cu miros de bizant. Si, la o cafea cu aroma de scortisoara, vezi un Taksim absolut fabulos prin agitatia metropolei pe care-o ghicesti pina si-n sirurile de haine intinse la uscat deasupra stradutelor .

Daca in Nevizade Sokak simti cum te nauceste nebunia unei arte subscrisa la lumina secolelor unui imperiu care-a adaugat istorie Europei, in Kurabiye Sokak auzi un saxofon ce-si cinta jazz-ul facind noaptea strimtorii sa fie de neuitat. Caci, de neuitat sunt si cele 1001 de nopti ale fantasticului trait in aroma de onix de Cappadocia, de adjeu bibier, de nazar magic, de dans ca de transa al unui dervish batrin si de salata de morcovi mincata linga Marmaraua care-si legana linistea intr-o tacere si doua continente.
Ce rost mai are sa vorbesc despre puterea unor ochi verzi de albastri atita timp cit simplitatea traita printre florile si copacii Yildizului au intins la picioarele-mi obosite un Bosfor rasfatat si rafinat de istorie, de oameni si de univers?
Si-acolo sus, pe terasa de la Doy-Doy, cu gura plina de saksuka, mi-am virit nasul intr-un ‘Stanbul al chimionului salbatic si-al sofranului, al mirosului de piele proaspat tabacita, al tutunului aromat trimis mie din narghileaua de email pentru a sfirsi precum sultanul din povesti, in reverii onirice generate de-un parfum cu nume si istorie: Byzance.
Lege umana in deplin acord cu cea dumnezeiasca? Cine mai stie?
Oricum s-ar numi, o singura idee troneaza peste tot si toate: neobisnuitul nu trebuie sa fie un lucru ci o actiune si, mai ales, trebuie facut neobisnuit de bine acel obisnuit care ti-a planificat viata pina la detaliu. Si asta doar pentru ca te-ai luat dupa altii atunci cind trebuia tu sa-ti decizi traseul in viata, sa faci sau sa ai si, mai ales sa renunti , poate, la unul dintre cele mai importante abilitati pe care-o poti avea: talentul de-a-ti imagina, creiona si implini viata proprie.

*

Materialul merge in Clubul povestilor aromate, gazduit de Mirela. Tema zilei este Parfumul succesului.