Ma intrebi de unde vin norii
si soarele
si ziua
si visele?
Ma intrebi de unde vin apele
si muntii
si trifoiul verde
si albastrul cerului?
Ma intrebi de unde vii tu
sau eu
sau copilul cu sufletul ca cerul?
Poate de pretutindeni, ti-as raspunde,
poate de niciunde
sau poate ca, de acolo unde toate ajung
intr-o zi !
*
*
lt.mala 
Mulțumesc pentru emoția cetirii și recetirii …
ApreciazăApreciază
Ma bucur daca a placut…
ApreciazăApreciază
Te citesc cu drag , acum !!!! 😉
ApreciazăApreciază
…din cauza asta trimit tucatura ardeleneasca la muierea banatanca, faina si ocosa-n tate cele! ❤
ApreciazăApreciază
impresionant felul in care fotografia sustine firescul acelor versuri…
ApreciazăApreciază
E una dintre fotografiile mele de suflet!
ApreciazăApreciază
„Poate de pretutindeni, ti-as raspunde,
poate de niciunde
sau poate ca, de acolo unde toate ajung
intr-o zi !”
Poate una…poate alta… cine poate sti?
Foarte frumos poemul 🙂
ApreciazăApreciază
L-am scris in ’89. Fie-mea a descoperit caietul cu productii literare si l-am rasfoit. M-au surprins si pe mine, unele. 🙂
ApreciazăApreciază
Superb si emotionant!
ApreciazăApreciază
Multumesc frumos!
ApreciazăApreciază
Pingback: Ninge in luna lui marte… | lt.mala
poezia ca filozofie..imi place
ApreciazăApreciază
Ma bucur.. cum ma bucur atunci cind citesc si recitesc ce-am scris si mai descopar cite ceva la care nu ma gindisem pina atunci!
ApreciazăApreciază