Fiecare dintre noi a avut la un moment dat un sef caruia sa-i fi adresat nu tocmai pure si altruiste ginduri. Insa, pina la crima si alte intentii de genul asta, zau daca stiu cine ar fi mers. Cu o tema simpla care aduce in fata privitorului o stare de fapt mai mult decit posibila in zilele noastre(si nu numai), filmul regizat de Seth Gordon nu se vrea a fi altceva decit exprimarea unor fantezii si frustrari a trei subalterni care, fiecare in felul lui, e terorizat de un citeun sef de cosmar . Sa fie oare si-un posibil raspuns la o posibila intrebare pe care privitorul si-o va pune: cum poate un sef disparea?
De un comic savuros, amintind de-o alta pelicula americana in care trei femei sunt personajele principale, „de la 9 la 5”, si filmul aci de fata nu e altceva decit o poveste excelent gradata si construita pe tiparul a trei personalitati umane. Trei tipologii diferite de subalterni, trei tipologii diferite de sefi care au un singur punct in comun: relatia de control sau de subordonare pe care o practica unii sau altii. Un film de un umor inteligent generat de situatie, de un umor de limbaj, chiar daca pe alocuri e licentios si agresiv, cu idei diabolice in urma carora se tes planuri de razbunare care merg pina la posibila crima perfecta. Insa, cum cei trei subalterni nu sunt asi criminali si planurile lor respecta teoria conspirationala si inspirationala intilnita doar in serialele americane de gen a caror fani absoluti ei sunt, totul devine de un hilar dus pina la extrem. O comedie la care am ris si am ris si iar am ris.
Si, daca in spatele unei povesti spusa si pusa pe tipar cinematografic sta o realitate mai mult decit veridica, ei bine, privitorul poate sa-si faca o idee analizind si situatiile care au generat comportamentul sefilor, situatii care iarasi isi afla corespondentul in exact aceeasi realitate.

O surpriza e filmul in sine, as spune. Parte datorita actorilor care au creat prin jocul actoricesc un comic absolut legind firul povestii atit de bine incit ai senzatia ca altfel n-ar fi putut fi, parte a alegerii respectivilor actori in rolurile care le-au venit ca o manusa.
*
In loc de concluzie:
„Sefi de cosmar”… o comedie care-si indeplineste cu brio misiunea pentru care a fost facuta si care vorbeste extraordinar de bine despre subalternii care tes planuri criminale impotriva teroristilor de sefi, planuri ce esueaza inca de la bun inceput.
O comedie scrisa, jucata si regizata pentru….„oamenii care vor doar sa mearga la munca, sa fie tratati cu respect si sa plece acasa. Cer ei prea mult?”se intreba retoric scenaristul Michael Markowitz. Si tot el adauga: ” In mare parte e rezultatul propriei experiente. Scenariul asta a fost razbunarea mea.”
(Filmul il poti vedea aici.)

Alte materiale:
2). Wings and Earth
L-am vazut si chiar mi-a placut, desi sunt pretentioasa la filme!
ApreciazăApreciază
Cam asta se intimpla si-n ograda mea. Nu ma dau in vind dupa un film doar de dragul de-a pierde niste ore bune…
ApreciazăApreciază
Din pacate, nu l-am vazut…inca. Multumesc pentru link 🙂
ApreciazăApreciază
Cu mare drag.. ❤
ApreciazăApreciază
I-ai facut o cronica interesanta…nespund de fapt mare lucru despre el. Ceea ce imi place fiindca asa procedez si eu. De fapt n-am facut decat o recenzie unui film si acela vazut findca am fost provocata, sa zic asa. Asta fiindca nu mai vad filme. E o poveste lunga de ce nu mai vad filme…
Anul acesta as vrea doar Marele Gatsby sa vad…
ApreciazăApreciază
Nu stiu ce vrusesem sa scriu…Vad ca a ramas un rest de cuvinte. Poate faci o editare. Multumesc 🙂
ApreciazăApreciază
S-a rezolvat!
ApreciazăApreciază
Se pierdea farmecul filmului dar nici nu prea puteai sa te apuci sa-l descri! E atit de plin de umor ca sa nu mai vorbesc despre umorul de limbaj incit n-ai nici o sansa ca sa-l povestesti.
Marele Gatsby nu l-am vazut insa am citit cartea. Ar fi interesant de vazut adaptarea cinematografica dupa slova scrisa…
ApreciazăApreciază
Pingback: Hannibal | lt.mala