Vanilie, dans si razboi

 

– Viata e ca un dans pentru mine. Un dans pe care vreau sa-l dansez asa cum m-a invatat Marele Maestru. Stiti, nu am crezut ca veti veni aici.

Cu un gest larg, omul arata camera.

– M-au chemat. Nu stiau ce faceti. Nu-i blamati pe colegii mei pentru ca au crezut ca vreti sa va puneti capat zilelor.

Barbatul incepu sa rida. Brusc, ochii ii prinsera luciri de metal. Nu stiam ce sa-i zic asa ca, m-am asezat pe singurul scaun din rezerva.

– Aveti o tigara?

– Stiti ca nu se fumeaza in spital.

– Stiu. Ma iertati.

– De ce ati vrut sa dansati?

– Trebuie sa-mi linistesc creierul. Iar dansul e nebunia care produce endorfine. Ma intelegeti?

– Sincer nu. Dar, daca vreti, putem iesi la o plimbare. E frumos afara.

Barbatul ma privi lung si ridica din umeri.

– Haideti ca accept. Poate ca o sa fumez si o tigara in felul asta.

Isi lua halatul pe umeri si ma invita cu un gest larg sa ies.

In scurt timp eram afara, in mijlocul parcului din spatele cladirii, intre brazii batrini care-si plingeau senectutea in ritm de vint de primavara. Ne-am asezat pe o banca si i-am intins pachetul cu tigari.

– Puteti sa-l luati, i-am spus pe un ton egal.

Lua pachetul, il privi, scoase o tigara si-o aprinse. Inchise ochii si, rar si cu gesturi parca studiate, fuma in linistea care brusc se asternu peste noi. De la un timp, vocea calma isi incepu povestea. Nu stiam daca era bine s-o ascult sau s-o opresc. Nu era pacientul meu, nu-mi fusese dat in grija insa garda era a mea. Si, cred ca si curiozitatea m-a facut sa ascult cum, ceva aparte ma atragea spre barbatul care-mi povestea despre dans. Despre dans si razboi. Si asta mi-a ascutit atentia.

– Am fost in legiune si cu trupa am cutreierat Europa si nu numai. A fost ceea ce mi-am dorit, a fost viata care mi-a oferit atita adrenalina cit un om sa poata duce, daca poate. Eu am putut. Si mi-a mai oferit un trai material pe care n-as fi putut sa-l am prin mijloace cinstite.

– De ce-mi povestiti mie toate astea ? Nu sunt terapeutul dumneavoastra.

– Pentru ca vreau. Si trebuie. Intr-un anume fel, imi sunteti terapeut. Acum, in acest moment, chiar cred ca nu intimplator ne-am intilnit. Cind eram in Kenya, am intilnit un trib de masai. Hoti cinstiti daca-i poti numi in felul asta, negustori cu ce le oferea viata, dansatori de elita, am avut numai de invatat de la ei. Diferiti de kalabari. Ne intelegeam prin semne. Acolo am invatat sa dansez. Marele Maestru de dans, care era si un fel de uns al lui Ngai pe-acolo prin zona m-a ales pe mine dintre toti colegii mei de trupa. De ce? Habar n-am. Am invatat dansul lor, o suita de sarituri specifice, aparent fara cap si coada. Colegii rideau de mine cind ma vedeau cum dansez insa nu-i bagam in seama. Incepuse sa-mi placa acea nebunie care imi facea bine.

Incepuse perioada cind aveam cosmaruri. Citeodata, dupa o misiune mai aparte nu mai puteam dormi, gindurile imi erau populate doar de durere si urlete. Razboiul nu e cintec de leagan, din pacate. Si atunci am apelat la dans. De ce acele sarituri ? Poate ca, undeva, in trecutul indepartat oi fi fost vreun masai. Poate ca am avut vreo turma de vaci si cinci neveste si, la 35 de ani am devenit un intelept al satului. Acolo, in rezervatie m-am simtit ca acasa. Beam laptele amestecat cu singele vacilor ca si cum as fi baut apa, mincam carnea cruda ca pe cel mai bun biftec, vinam cot la cot cu ei, omoram leul de ajunsesem sa se uite la mine, cu respect, batrinii satului. Mi-au oferit cele mai tinere fete ale lor, ca semn de pretuire. N-am acceptat. Erau mutilate saracele, basca ca la ei nu se folosea prezervativul. O viata ca un dans cu moartea, asta era tinutul african. Si inca este. Dar mi-a placut. Acolo imi facusem un fel de tabara. Un fel de acasa. De acolo plecam in misiuni, acolo ma intorceam. Cind eram liber mergeam la organizatiile umanitare din zona si le dadeam o mina de ajutor. Acolo am cunoscut-o pe Andra. Ea, Femeia. O simteam! Era ceva de nedescris.

Brusc se opri din povestit.

– Era ?

– A fost medic acolo. Impreuna cu sotul ei. Doar ea a supravietuit. A fost femeia pe care am dorit-o mai mult decit pe orice alta femeie. Pentru ea am vrut sa plec din legiune. N-a acceptat cind i-am spus. Venise in Africa ca sa-si salveze casnicia. Ciudat mod de-a reactiona, insa, cred ca masurile drastice sunt cele mai bune in rezolvarea unor situatii de viata. Ma crezi ca inca ii simt parfumul? Orhidee si cacao, vanilie si ambra amestecate cu iz de singe si pamint. Ma naucea. A plecat din Africa in America de Sud. Mult mai tirziu am aflat asta. Am cautat sa plec in misiuni in care sa fiu, cumva, in preajma ei. Nu era mereu posibil. Si atunci dansul m-a ajutat sa trec peste tot, peste faptul ca, fiecare misiune ma rupea incet si sigur de lumea reala facindu-ma un robot, ma facea sa uit chipurile de copii mutilati de razboaiele carora nu le dorisera prezenta, ma facea sa uit de toata durerea pe care o intilneam. Toate miscarile alea facute in compania muzicii ma ridicau deasupra a tot si toate. Toate ororile traite se spulberau in pasii de dans. Imi purificam fiecare molecula readucindu-ma la o viata la care incepusem sa tinjesc. Atunci am aflat ca Andra se intorsese in Romania si se casatorise tot cu un medic.

A tacut brusc. In acel moment, brusc m-a fulgerat un gind. Am simtit cum un fior rece coboara pe coloana. O cunosteam pe Andra.

– Intrasem in programele de recuperare dupa misiuni. Ma simteam bine facind asta, in paralel cu dansul.

– Cit a durat totul ?

– Nu mai stiu. Pina in momentul cind am inceput sa simt frica mai mult decit trebuia. Atunci am inteles ca legiunea va fi o amintire. Oricum, dupa programul de recuperare de acum plec in Africa.

– De ce ?

– Acolo e acum casa mea.

– De ce anume ti-a fost cel mai frica in toate misiunile tale?

Ma privi lung. N-am reusit sa inteleg nimic de capruiul ochilor lui mari si migdalati. Cu miinile care brusc incepura sa tremure isi inveli corpul atletic in halat apoi, parca resemnat, ridica din umeri.

– Nu stiu sa-ti raspund la intrebare.

Se ridica incet, ma privi iar si-mi intoarse spatele. Se pierdu printre brazii care, parca, dansau un dans al durerii.

*
Cred ca aproape un deceniu a trecut de cind intilnirea cu Grig a avut loc. Zece ani in care nu am mai aflat vreo veste de la el. Pina acum doi ani cind, un plic destul de subtirel imi fu livrat de curier. Expeditorul era necunoscut, tara de origine fiindu-i Kenya. Cu teama am deschis plicul. In el, o pastaie de vanilie si-un bob de cacao prinse pe un bilet mic, alaturi de un scris ordonat, bine legat, bine pus in pagina.

” Cel mai frica, in toate misiunile mele, si nu numai, mi-a fost sa nu mor de foame.  Si am avut o singura dorinta mai mare decit dorinta de-a trai: Andra. N-a fost sa fie. „

Sub cuvintele romanesti, un alt scris insira intr-o engleza aproximativa o veste care m-a cutremurat. Grig a murit de malarie, in tinutul masailor. A fost dorinta lui sa-mi fie trimise pastaia de vanilie si bobul de cacao.  Brusc m-am simtit vinovata. De ce nu-i spusesem, atunci cind vorbisem cu el, ca stiu cine e Andra si ca mai stiu si unde poate fi gasita?

*

Expresia perfecta a puterii absolute pe care o femeie o poate avea in plus, e cea data si de parfum.

Un parfum care e un regal al puterii, as zice. O combinatie naucitoare de vanilie si bob de cacao, asezonate de ambra si tamiie. Sa mai spun? Da, mai adaug iasomia si lamiia Amalfi. Totul parca circumscris unei singure dorinte, pus la picioarele unei Cleopatre care vrea totul. Chiar si un imperiu. Sunt convinsa ca i s-ar fi potrivit parfumul.  Caci despre Orhideea neagra a lui Tom Ford vorbeste ciocolata si vanilia,  iasomia si lamiia, despre eleganta si bun gust, despre dragoste la prima vedere, despre iubirea care e sau nu e caci jumatatile de masura nu incap in discutie cind vorbim despre a purta parfumul asta. Despre persistenta, durabilitate si credinta este vorba in Orhideea neagra. Despre padure si trufe, liniste si lotus, intelepciune si vetiver sopteste si santalul din baza aromata. Iti vine sa mirosi picatura de licoare si sa lasi parfumul sa intre in toti atomii corpului inundindu-i de placere ! Orhideea neagra, Tom Ford, esenta lui a fi sau a nu fi.

*

Materialul merge catre Clubul condeielor parfumate, in duminica cu Parfum de dans gazduita de Mirela.

 

Anunțuri

17 păreri la “Vanilie, dans si razboi

  1. ” …dansul e nebunia care produce endorfine. Ma intelegeti?” Eu, da, te înțeleg. E suficient să privești chipul unei balerine după spectacol, ca să vezi cum arată fericirea. Aceea care te face nemuritor și alungă durerile lipsite de substanță, odată ce-o trăiești în aplauzele iscate din fericirea pe care tu însăți ai creat-o.
    Andra. Iubire. Tristețe… ” Cel mai frica, in toate misiunile mele, si nu numai, mi-a fost sa nu mor de foame. Si am avut o singura dorinta mai mare decit dorinta de-a trai: Andra. N-a fost sa fie.” Câte minute de pace a cunoscut lumea asta „civilizată” de când știm noi de ea?! Vreo 10! Mult prea puțină pace.
    Unii au o singură iubire în viață, alții au mai multe, și toate contează și îi marchează. Așa cum important și marcant e și simțul mirosului.Cel mai sensibil dintre toate simţurile omului şi primul care se dezvoltă la rasa umană chiar înainte de naştere, cu un rol extrem de important în modalitatea de percepţie şi de acomodare la mediu.
    Vanilia aleasă de tine, bine combinată cu ambra, tămâia și bobul de cacao, este asociată în superba ta poveste parfumată cu amintirea iubirii. Cât de firesc! Și bobul de cacao creează endorfine, dar și vanilia! Tot ce ți-e drag e bun și parfumul acesta e o operă de artă. Tânjesc ca și în țara asta a noastră, uitată undeva într-o buclă de timp, anacronică, se va înțelege că parfumul e o artă care nu trebuie disprețuită. Există parfumuri excepționale mai ietftine decât țigările sau alcoolul. Dar știu că tu știi prea bine acest lucru, Lăcrămioara dragă!
    Superb ai scris, stilul tău e pecetluit cu aur, cu… vanilie, cu mult talent! 🙂
    Să ai o duminică de vis și o săptămână frumoasă! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Dansul e atit de viu, atit de plin de necunoscut chiar daca muzica si pasii se stiu! E ca viata, misterios, desavirsit atunci cind gasesti partenerii cu care sa nu te calci pe picioare, generator de stari euforice daca rezonezi impreuna cu muzica! Si mai trebuie sa-ti si placa sa dansezi in ciuda efortului, a compromisurilor si-a neplacerilor de care te izbesti. O provocare a fost tema asta, cum o provocare a fost povestea in sine. Ma bucur ca am reusit s-o finalizez la timp. Si-ti multumesc, Mirela. Datorita tie si a Clubului ma mai trag de mineca ca sa insir cuvinte-scrieri. Te pup si te imbratisez cu mare drag. ❤

      Apreciază

  2. Ce poveste!!
    Cu adevarat exotica si parfumata si vie …
    Parfum profund, vanilie si cacao si dragoste si sange si razboi si peste toate, unindu le, dansul!
    Mi ar fi placut sa aflu ce a simtit ea…
    Frumoasa si frumos parfumata scriere 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Stii cum e citeodata? Facem alegeri care nu ni se potrivesc. Ne intersectam cu oameni care inseamna ceva pentru noi si cu altii pe linga care trecem absolut nepasatori. Niste straini pentru care, poate, noi am insemnat ceva. E un dans cu viata sau dansul vietii, cum bine zicea Ivy de mai sus, undeva, in alta parte.
      Asa e si cu Andra.
      Multumesc pentru vizita, fata draga. (Am incercat sa va comentez celor de pe blogspot si nu reusesc. Am senzatia ca se pierd comentariile undeva in zare…)

      Apreciază

  3. ,,A fost femeia pe care am dorit-o mai mult decit pe orice alta femeie”. Citind asta mi-am adus aminte de dorința mea de pe la 20 de ani de a mă duce lângă oameni, a locui cu ei, între ei, ca un observator maniac, până la a le vedea inimile. Se poate vedea oare inima unui om? Inima unui om iubind. Mi-ar plăcea să văd inimile oamenilor iubind. Ce ne prăpădește oare în iubire și ne schimbă?

    Apreciat de 1 persoană

    • Eu zic ca se vede inima omului care iubeste, la fel cum se vede si a celui care uraste. Osho bine zicea ca inima celui care nu iubeste e blocata in ego iar viata ii devine o mlastina…
      Eu zic ca iubirea inalta si ne schimba standardele, tiparele.

      Apreciat de 1 persoană

  4. Intr-un sens mai larg eu am considerat mereu viata o joaca,dar o joaca marcata de atatea ingradiri,reguli,in rezumat -un paradox- o joaca atat de serioasa…
    Va multumesc pentru intrarea pe blogul meu si vreau sa va spun ca acea ultima poza singulara are si o poezie ceva mai in urma pe blog,o poezie care,sunt convinsa,v-ar placea. Daca va intereseaza,va dau adresa exacta unde o puteti gasi pe blogul meu.(este scrisa la data de 9 Aprilie 2014).Va multumesc.Adresa :
    https://poezieevelics.wordpress.com/2014/04/09/povestea-unei-nopti/?fb_action_ids=679045845492

    Apreciază

Ai ceva de spus ?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s